agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4926 .



Adoris și Kromia (6)
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [vioreldarie ]

2016-03-01  |     | 



Adoris și Kromia (6)


Părea că expediția lui Adoris mergea cum nu se putea mai bine. Toate ieșiseră așa cum fusese prevăzut. Au urcat prin pădure la adăpostul versanților, nevăzuți de nimeni și au ajuns sus, pe creasta de deal, exact în dreptul templului. Spre marea lor uimire acesta era păzit doar de vreo cinci-șase paznici cârora nici prin cap nu le-ar fi trecut că tocmai în dimineața aceea aveau să fie atacați de dușmani veniți dinspre pădure. Așa că, au fost luați prin surprindere, dezarmați repede și fugăriți. Ușa templului nu au putut-o deschide decât după ce au aplicat lovituri puternice în ea cu trunchiuri de lemn, până când a cedat.
Oamenii lui Adoris au năvălit în templu și au jefuit tot ce s-a putut: podoabe de prin altare și strane. Apoi, la comanda lui Adoris, au dat jos statuetele capitelurilor și marmura frescelor. La plecare au răsturnat și au luat cu ei statuia lui Apollo.

Retragerea spre corăbii s-a făcut cam pe același drum pe care au venit. Rămas mai în urmă, Adoris se bucura de priveliștea jalnică a templului jefuit. Era fericit că totul decursese fără mari dificultăți și, mai ales, fără a-și primejdui viața!

Când aproape că străbătuseră toată pădurea și mai aveau puțin până să ajungă la țărm, preocupați să-și ducă prada, abia au observat, stupefiați și îngroziți, corăbiile lor ce erau în flăcări și multă lume agitându-se pe țărm.

- Vai! Ce-mi văd ochii? exclamă Adoris cuprins de presimțiri de groază.

Se lămuri într-o clipă cum stau lucrurile și începu să urle deznădăjduit:

- Nu, Zeus! Nu poate fi adevărat! Vai! Ticăloșii!...

Se repezi înspre corăbii, hotărât să apere ce se mai putea apăra. Tovarășii săi, însă, descumpăniți de groază, au aruncat prada, la întâmplare, și au zbughit-o înapoi să se ascundă în pădure. Doar câțiva dintre cei mai curajoși și mai stăpâni pe ei l-au urmat pe Adoris să-l sprijine. Printre aceștia se aflau Tezeu și Mitridates.

Erau hotărâți să se lupte cu îndârjire, să-și salveze corăbiile din flăcări. Dar, când s-au apropiat de țărm, au fost repede înconjurați de cei peste o sută de oșteni de pe insulă.

- Așa! Pui de șarpe ce ești!... strigă Craton către Adoris, după ce l-a recunoscut. Ai ajuns să-mi dărâmi templele?...
- Ba tu, năpârcă, o să mi-o plătești cu vârf și îndesat pentru câte mi-ai făcut! răcni Adoris năpustindu-se asupra lui Craton.

Începu lupta între atenienii și oștenii lui Craton. Atenienii s-au luptat vitejește, însă fără a avea vreo șansă de buruință, căci erau copeșiți de numărul mare de oșteni de-ai lui Craton.

Mitridates căzu până la urmă lovit de un paloș. Nu departe, Tezeu, rănit și el, abia mai putea ține piept luptătorilor care îl înconjurau.

- Predați-vă, atenienilor! porunci Craton.
- Ai vrea tu! îi întoarse vorba Adoris. Las' că-ți arăt eu, pentru că ai îndrăznit să-mi arzi corăbiile!
- Dar corăbiile tale ce-au căutat pe țărmul meu? i-o reteză imediat Craton.

Lupta dintre Craton și Adoris a început aprig. Câțiva oșteni săriră să-l ajute pe Craton, înconjurându-l din toate părțile pe atenian, dar prințul din insulă le porunci imediat:

- Dați-vă la o parte! Am eu grijă de el!

Oștenii săi îi respectară porunca, retrăgându-se pe margini, în timp ce vitejii eroi reîncepură lupta cu săbiile. Scuturile se izbeau cu tărie de fierul paloșelor.
În urma unui atac avântat al lui Craton, scutul lui Adoris fu izbit puternic și căzu. Cu privirile trimițând fulgere, Adoris se recunoscu învins și rosti înciudat către Craton:

- De două ori m-ai învins și m-ai umilit până acum! N-am să ți-o iert vreodată!

Craton, oprind lupta, îi răspunse:

- Fii bărbat, Adoris! Apoi, privind către ceilalți prizonieri, porunci: Legați-i pe toți!

Oștenii lui Craton se grăbiră să adune săbiile și armurile piraților dezarmați, îi legară așa cum se cuvine și-i duseră în cetate, unde îi aruncară în temniță.

Înainte de a fi și el azvârlit în temniță, Adoris, aruncându-i o privire plină de ură lui Craton, îi spuse:

- Te implor, Craton, nu fi hain la suflet! Mi-ai rănit pe cei mai buni prieteni ai mei, Mitridates și Tezeu. Dacă mai ai un pic de omenie în tine, dezleagă-i pe cei răniți și tratează-i cum se cuvine!

Trufașul de Craton însă îi răspunse cu îngâmfare:

- Nu le mai purta de grijă la câinii ăștia! Rudele lor sunt destul de bogate și se vor grăbi să-i răscumpere sau să-i răzbune!

Ceilalți fugari de prin păduri nu au avut o soartă mai bună. Au fost prinși repede, dezarmați și aruncați și ei în temniță.

Înfierbântat de întâmplările nefaste ale acelei dimineți, Adoris, văzându-se închis în temniță, crezu că ziua nu se va mai sfârși. Abia la sosirea nopții, când răcoarea începu să-i mai limpezească gândurile, începu să cugete la cele întâmplate.

Cum de s-a sfârșit totul atât de prost? Părea că totul merge strună, urmând planul său,și, dintr-odată!... Cât de puțin le-a lipsit ca totul să le reușească de minune! Ce s-a ales din ambițiosul lui plan? Oare a fost vorba de o trădare?! O mulțime de prieteni au fost pierduți sau au căzut în temniță!

Cel mai greu îl durea gândul închipuindu-și rușinea căzută asupra lui în fața cetățenilor mândrului oraș Atena. Cum va putea da ochii cu prietenii din cetate? Ori cu ai săi? Ce le va spune?

Abia acum, în aceste clipe grele de cumpănă, reuși să înțeleagă nesăbuința acțiunii sale. Cum de i-a trecut prin minte să ruineze un templu închinat unui mare zeu?
Până în zorii zilei nu reuși să ațipească deloc, plin de mustrări de conștiință, chinuit de gânduri care abia acum se limpezeau și-i arătau grozăvia faptelor sale. Măcar Aias, cu cele trei corăbii ale sale, presimțind parcă ce va urma, reușise să se salveze de umilința aceasta!

Adoris se simțea ca un vultur tânăr închis în colivie, înfrânt și umilit.

(va continua)

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!