- Mi-i foame, moșucule!
- Nu mai poți aștepta o țâră?
- Nu, că mi-i tare foame!
- Bine, tu Viorico! Îți face moșucu’ o paparadă. Bine-o fi?

Viorica aprobă aplecând capul și închizând ochii.

Bunicul înteți focul în sobă, luă o tigaie din dulăpior și, la lumina flăcării, puse puțin ulei în tigaie. Așeză tigaia pe sobă și așteptă să se încingă uleiul.

- Moșucule, mai stau mult așa?
- Mintenaș, nepoata mea dragă!

Bunicul nu avea des ocazia să gătească, dar acum era singur cu nepoțica lui. Trebuia să se descurce!

- Moșucule, când vine mămuca? Ai spus că nu stă mult la târg.
- Dacă n-o zinit până amu, înseamnă că n-o putut vinde purceaua.
- Da’ de ce nu aprinzi lămpașu’?
- Că l-o luat ai tăi să vadă drumu’. O plecat devreme. Ziua e mai scurtă iarna.
- Bine, bine!

Viorica se așeză pe marginea patului și își privea bunicul. Nu-l mai văzuse pregătind mâncare. Bunicul sparse câteva ouă, presără puțină sare, luă o furculiță și bătu amestecul. Când consideră că uleiul e suficient de încins, vărsă amestecul în tigaie. Amestecă de câteva ori și, când i se păru că paparada e gata, o răsturnă într-o farfurie.

- Viorico, hai la masă!
- Zin amu!

Fetița era obosită. Mâncă cu poftă, cu ochii cârpiți de somn. În câteva minute, Viorica era în pat și dormea.

A doua zi, când deschise ochi, fetița o văzu pe mama ei.

- Bună dimineața, mămucă! spuse Viorica și sări din pat. Moșucu’ mi-o făcut asară paparadă. O fost tare bună. Voi când ați zinit?
- Am întârziat puțin, dar moșucu’ o spus că tu ai mâncat și te-ai culcat, nu cu mult înainte de a veni noi. Hai, să îți povestesc ce am făcut la târg și să îți dau „puiu’ târgului”!

Fetița așteptă să primească pachețelul cu turtă dulce adusă din târg și, în timp ce mânca, mama ei îi povesti ce au făcut cu o zi în urmă.