...terminaseră treaba, sarmalele bolboroseau molcom în cuptor,
îmbujorate pulpele de pui se răsfățau, în tăvi, marinate,în
așteptarea dimineții prăjirii. Borșul cu perișoare pe plită
fierbea liniștit, fetele vorbeau despre care pomeni vor rămâne-n biserică, despre câți bani vor da popii, dascălului,la clopotar,ce și cât vor da de pomană și cui,
iar noi băieții trăncăneam de una de alta,trecând cu mâna prin păr sau pe chelii,depănând amintiri. Din când în când
cu paharul spălam înjurăturile porcoase la adresa politicii
spuse,la vremuri, la griji, la necazuri.
În toată manifestarea prezentul era tutelar, nimic despre
tata care se odihnea de unsprezece ani sub pământ și mama
de șapte. A doua zi era pomenirea de șapte ani și slujba
pecetluirii mormântului mamei și... nimeni,nimic.
Cum nu sunt din firea mea sugativă i-am lăsat plecând
în bucătărie c-un gând să le trezesc amintirile. Am încropit
la repezeală, cum făcea cânva mama, aluat de clătite,nu multe,
le-am făcut, le-am uns cu dulceațu de cireșe amare o parte,
pe celelalte le-am mânjit cu magiun. Mai erau de făcut una,
două, când văzând pe masă resturi de mărar pătrunjel și ceapă,
verzi toate, viață adevărată,mi-am zis de ce să le arunc și
fără zăbavă le-am pus în mixer cu restul de aluat.
A ieșit o clătită grosuță ciudată la gust și culoare.
N-am uns-o cu nimic,am pus-o suport pe farfurie pentru
celelalte. Imaginează-ți ce ochi au făcut. Băi,astea-s
clătite da asta ce-i? Ofrandă de viață curată le-am zis
teatral, pentru zei, în amintirea uitaților plecați dintre
noi...
Și? mă-ntreabă amicul meu Enianu,poet cu trei volume de
versur la activ. Păi,zic, le-au înfulecat, la urmă au gustat
și unora le-au chiar plăcut verzătura...
Te-am întrebat,zice el, dacă ai mai participat la concursul
de care-mi spuneai. Întocmai, zic, fusesem la cimitir și
peste toate mormintele, ca un lințoliu, rece și trist, era
tras cerșaful alb al zăpezii. Pișca frigul un pic de obraji
și-n tăcerile clipelor,la crucile lor am depănat cu ei
amintiri. Ne ascultau crucile vechi de neamuri știute și
neștiute, istorii trecute...
Pe drum îmi stăruia în gând trupul mamei sleit pe patul
de moarte cu albă cămașă pe ea, cu părul alb umed în febră
de tâmple lipit,cu chipul albit și el de aplazia medulară,
împietrit și ochii, doar ochii ei căprui zbătându-se-n
orbite ca speriate privighetori prinse-n laț...
În stările-acelea, ca o mixtură de suflet, s-a plămădit
poezia. Fără ciorne, pur și simplu cuvintele au venit de la
sine literă cu literă zburând de pe taste...
Și? el curios.
Ca și clătita fraților mei. Unora le-a plăcut, altora
mai puțin. Pe locul întâi clătita cu dulceață de cireșe
amare, pe doi și trei cele cu magiun. A mea a luat un loc
nesperat,sincer să fiu, mențiune.
E bine, Ioane, e bine... Mai luăm una mică?