C.V.

Intru aproape în fiecare zi pe facebook, așa, ca să mai văd una-alta. Aseară am citit ceva care mi-a picat bine, atitudinea unei domnișoare vis-a-vis de o scriere a unui descreierat rasist care depășea orice bun simț. Am devenit prieteni și spre finalul discuției m-a întrebat dacă sunt țigan. Asta m-a pus pe gânduri și nu pentru că m-aș jena de o atare apartenență ci pentru că mi-am amintit despre „atestatul meu de țigan„ , despre faptul că un frate al străbunicului meu l-a implorat în scris pe mareșalul Antonescu să nu-l deporteze...și chiar a scăpat.( Am o copie a scrisorii de la Arhivele Statului! )
Așa cum nu mă pricep să deosebesc un evreu de alți oameni, nici la țigani nu mă prea pricep, mai ales la cei care au avut infuzii de „gagii„ adică nețigani, în componența genetică.
Aproape toată viața mi s-a adresat acest apelativ de „țigan”, mai ales pe timpul liceului și al Școlii Militare. Nu știu dacă dincolo de discriminarea verbală a existat și o discriminare efectivă dar adesea neîmplinirile le-am pus pe seama apartenenței, cu toate că pe față nu mi s-a mai reproșat chestia asta. De fiecare dată a trebuit să-mi înving umilința făcând eforturi mult mai mari decât colegii mei și uneori orgoliul șoptea în subcnștient, așa, cu un fel de ură împotriva celorlalți:”demonstrează-le că ești mai bun decât ei, arată că le ești superior!„ Asta m-a determinat să învăț foarte mult, să mă lupt mult mai mult pentru a putea ocupa un loc pe care „ceilalți„ îl primeau aproape pe nemeritat.
Iubitul meu poet Adrian Păunescu spunea: „trecutul intervine în viața noastră mai des decât viitorul„
Din acel trecut răzbate o amintire...
Eram pensionar, cu o pensie bunișoară , însurat cu iubirea vieții mele, tot pensionară acum, beneficiară a unei pensii modeste. Un șir de întâmplări și evenimente mai puțin obișnuite, aici spun despre una dintre fiicele mele care este bolnavă de scleroză multiplă, m-au determinat să-mi caut din nou un serviciu. Un anunț de angajare, anunț care enumera mai multe posturi, începând de la șef de magazin la agent de pază, m-a îndemnat să merg la interviu spunându-mi: „mă, ceva mi-o da ăsta de lucru, poate nu ca șef de magazin, cu toate că și acest post este sub pregătirea mea dar măcar vânzător su paznic...Fudulia ocolește dar nevoia o ia pe de-a dreptul! „
Am găsit adresa și într-o cămăruță mititică, fără lumină naturală, în spatele unui birou mă aștepta un bărbat voinic, la vreo 50 de ani.
-Am onoarea să vă salut, numele meu este Popescu, Ion Popescu.
Această adresare care copia acel „Bond, James Bond „ mi-a adus un vag zâmbet în colțul gurii.
Individul, pe care l-am categorisit urgent ca fost securist sau polițist, nu mi-a răspuns la salut și mi-a întins o coală A4 , un fel de ghid pentru completarea unui C.V. și mi-a spus:
-Luați loc și completați un C.V.
„De ce dracu toți îți cer C.V.? Și până la urmă nu e tot o autobiografie ca pe vremuri? De ce îi zic sivi? Am citit că angajatorii au mult de lucru, așa că să nu faci greșeala să le ceri să citească un C.V. lung și cu multe date nefolositoare. Un C.V. lung va da bătăi de cap unui angajator, care și așa are foarte puțin timp de parcurs C.V.-uri. C.V.-ul trebuie să aibă o pagina, daca este posibil, și două pagini numai dacă este absolut necesar pentru a descrie experiențele relevante de muncă. Păi dacă nu știu pentru ce post ar dori să mă angajeze ce să le scriu?
Mi-am scris numele și prenumele, data nașterii, CNP-ul , seria și numărul buletinului. M-am întrebat dacă au autorizare pentru a avea acces la informații privind persoanele dar ...ce mai conta, eu doream să muncesc. Urma o chestie interesantă care-mi cerea să scriu despre studii, activitate profesională, ultimul loc de muncă și de ce am renunțat la acel post. Am scris despre liceul cu bacalaureat și Școala de Ofițeri Activi Nicolae Bălcescu, Sibiu, specialitatea intendență. La cuvântul intendență m-am oprit. Ãștia or ști ce este intendența? O fi corect să le scriu logistică? Primul loc de muncă a fost „muncitor transportor„ dar azi nu se mai regăsește în nomenclator așa că am scris hamal, Apoi lista a continuat cu șef de magazie produse finite, ofițer cu aprovizionarea alimentelor, echipamentului, carburanților, cazarmarea. Și ce era să le scriu despre de ce nu am mai fost ofițer? Că m-au dat afară disciplinar că am descoperit și pus pe hârtie o hoție uriașă făcută de niște generali și colonei? Că mi-au făcut dosar penal care a murit cu un N.U.P. obținut după lupta cu sistemul, pe vremea lui Ceaușescu? Am sărit peste. Tractorist de brazdă, șofer pe camion de 16To., economist de fermă, șef de fermă de cultură mare, viceprimar. Perioada asta de câțiva ani grei din viața mea, în care am pierdut o jumătate de stomac, o jumătate de duoden și respectul față de oameni interesa oare? Faptul că eram mai smead la față m-a ajutat să ajung tractorist dar faptul că fusesem ofițer mi-a pus eticheta de „securist„. Contabil șef, cadrist și lucrător la controlul financiar intern în viața civilă oare ar fi ajutat? Le-am menționat în treacăt și apoi am ajuns iar ofițer. Viața mea de miner, timp de doi ani, bărbat singur cu un copil de mână, în Valea Jiului nu îi ajuta la nimic. Divorțul, recăsătorirea și apoi demisia din M.Ap.N ce relevanță putea avea? Poate faptul că în a doua viață civilă am fost șef de administrativ la Turbomecanica va fi un argument așa că am scris și asta. Am mai scris despre funcții ca: merceolog, statistician, planificator, contabil , vânzător și faptul că posed permis de port armă.
La obligativitatea de a cunoaște două limbi străine de circulație europeană, scris și vorbit, am menționat rusa și franceza dar nu m-am abținut să mă întreb la ce dracu mi-ar fi necesare astea ca șef de magazin într-un loc în care se vindeau produse alimentare într-un cartier nou care avea doar câteva blocuri de câte 10 etaje și atât.
O altă obligativitate era să cunosc de nivel „bine”sistemul de operare Chrome OS , office și încă un sistem. Iar m-am mirat la ce dracu ar fi necesare astea ca să conduci bine un magazin alimentar?
Aveam nevoie de bani și doream măcar postul de paznic.
Am semnat, am dat hâtrtia „securistului„ care a intrat în spatele unei uși capitonate. După un minut, capul tuns scurt, purtat pe o ceafă lată, m-a invitat la șeful cel mare.
Un puștan de circa 30 de ani m-a privit lung, m-a invitat să iau loc, apoi, ca și când vedea prima dată hârtia semnată de mine, și-a cufundat ochii în ea.
-Pentru ce post optați?
Nevoia era mare:
-Măcar paznic...
-Vă pot oferi postul prestând serviciulde pază câte 18 ore pe zi, mai puțin duminica, pentru 1000 de lei pe lună, sumă din care pe acte vor fi 700 restul îl primiți așa...
Am făcut socoteli rapid și am constatat că urma să fiu plătit cu trei lei și 40 de bani pe oră...
Eram pe punctul să accept când „șeful„ ,renunțând la acel „dumneavoastră” de la început m-a întrebat, privindu-mă în ochi:
-Ești țigan?
-Da, dar asta nu are a face cu nimic din ce presupune angajarea.
-Banii sunt ai mei și angajez pe cine vreau eu.
M-am ridicat brusc și în loc să-l înjur l-am salutat:
-Am onoarea să vă salut.
Am ieșit la aer și privind la Q7-le ,care probabil era al șefului, am început să fredonez:
-Mama mea e florăreasă ca apoi să-mi răspund, ca o continuare, „în căruțe colorate trec țiganii... „