agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1412 .



La marginea nebuniei
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [patrirhul ]

2016-03-16  |     | 








„somnul,
somnul ...
doar atât!
fără vis
fără trezire...
lovituri ce m-au răpus
au rămas doar amintire...
când durerea grea a vieții,
în tăcere o ascult,
mă topesc în bezna morții
și strâng ochii și mai mult...”
(anonim)




Te trezești și nu știi de ce o faci...Îți plimbi privirea prin casă și totul ți se pare străin, din nou. Ferestrele sunt tot aceleași pe care le știi, soarele, tot pe acolo te inundă în fiecare dimineață, îți mângâie pleoapele, în jurul tău totul pare la fel ca ieri, ca alaltăieri, ca acum o veșnicie...dar tu ești conștient, chiar mai mult decât ai vrea, chiar mai mult decât trebuie, că nimic nu mai e la fel, că nimic nu va mai fi la fel, niciodată.
Îți dorești să dormi mai departe, să dormi la nesfârșit, dar te gândești că această dorință seamănă izbitor cu dorința morții. Tu nu vrei să mori, însă simți că nu mai poți trăi. Ești blocat între două lumi, ca în spatele unui geam oglindă. Realitatea prin care respiri îți pare o celulă îngustă în care se află doar patul tău, patul tău transformat, chiar de tine, într-o mașină a timpului. Te așezi comod, închizi ochii și pleci oriunde vrei să fii. Visele, care nu sunt vise, te eliberează, te duc acolo unde ai vrea să te afli... și chiar reușești să ajungi, pentru că doar sufletul tău ești tu, cel adevărat...iar sufletul ți-e dintotdeuna liber, nemuritor.
Doar că somnul nu ți-e suficient... niciodată nu e... Și vine mereu dimineața... Te trezești în celula ta, în spatele geamului oglindă... De acolo poți privi lumea din apropierea ta... Cineva îți spune „bună dimineața”, te invită la o cafea, cineva te întreabă ce faci, dacă ai visat ceva, dacă ți-e bine... Tu taci, taci pentru că ți se pare că de-abia acum dormi, că ești în visul altcuiva, doar un personaj secundar distribuit într-in rol auxiliar dintr-un film cu buget modest. Nu e filmul tău, nu e despre tine. Îți joci rolul pentru care ai fost selectat de regizor. Zâmbești, zici că ești bine, repeți replicile scenariului, te îmbraci cu hainele primite, mănânci, bei, respiri artistic. E doar un rol, te gândești mereu... unul ca multe altele prin care ai trecut de-a lungul eternității. Un rol pe care ți l-ai ales, de fapt, singur, atunci când ai decis să renaști.
Acum, te întrebi, retoric, de ce ai ales așa...Desigur, nu poți nega rațiunea alegerii, dar ai pierdut între timp răspunsul, scopul, lecția pe care trebuie să o înveți. Vrei să afli, încerci să te întorci în tine, la acel punct în care toate deciziile luate au un sens, o explicație... dar te izbești de ziduri peste care ți-e cu neputință să te cațeri. Constați, dezamăgit, din nou, că ești blocat în tine însuți, sau că entitățile superioare nu îți dau acces înlăuntrul tău.
Þi-au parolat memoria, ți-au parolat viața. Poate e spre binele tău, poate încă nu ai dreptul să știi cine ești cu adevărat sau, poate, chiar asta îți este lecția. Alegerea... Cea mai grea alegere din această viață.
Liberul tău arbitru e cel care, probabil, trebuie să decidă ce cale trebuie să urmezi.
Nu vrei să rănești pe nimeni, nu vrei să faci pe nimeni să sufere, dar de fapt, chiar și autoizolat în carcera minții tale, sau tocmai de aceea, faci pe toți cei dragi să sufere cumplit.
Și zilele trec, una după alta... simți că iubirea, răspunsul tuturor întrebărilor, tocmai pe tine, te lasă rătăcit, pe un no man’s land arid.
Numeri iar și iar secundele zilei, în așteptarea nopții, în așteptarea somnului eliberator de tine.
Patul și visele... sunt tot ce ai, tot ce mai contează. Și dormi...și dormi...
„Je suis malade” ....în noaptea priveghiului propriului suflet...


.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!