agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3223 .



labirintul lăuntric/ o crimă aproape perfectă
proză [ ]
din însemnările unui bărbat fericit

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [anghel1957 ]

2016-07-10  |     | 



o voi ucide...

de când se mutase la mine, totul mergea ca pe roate. faptul că era de la țară, maică-mii îi dădea o stare de siguranță fiindcă în sfârșit, intram și eu în rând cu lumea plus că acum când niko se hotărâse să locuim împreună eu stăteam mai mult pe acasă, și asta o făcea pe maică-mea fericită.
nu mai trebuia să bântui nopțile prin baruri, ori pe la cine știe ce "mândră" așa cum le numea ea pe toate.
știa că am un copil din prima căsătorie. îmi acceptase fata ca și cum fiică-mea ar fi fost pentru niko o soră mai mică de-a ei. este adevărat, diferența de vârstă dintre ele era doar de cinci ani. cu câtva timp în urmă purtasem o discuție despre chestia asta. diferența de vârstă dintre noi era de douăzeci. eu aveam patruzeci și unu neîmpliniți, ea douăzeci și unu, și tot neîmpliniți. mi-a spus că nu-i pasă, faptul că mă iubește este lucrul cel mai important, iar prietenia ei cu angy mă făcea să cred spusele ei.
toți eram fericiți, maică-mea pentru că în sfârșit avea cine să o ajute la treburile casei, angy, că îmi găsisem liniștea sufletească, iar eu, pentru simplul motiv că iubeam. ce înțelegeam eu prin această iubire habar n-am, iubeam, poate, tinerețea ei, ori, corpul ei fraged, aproape perfect, piciorele acelea rotunde, fundul bombat ca o minge, poate, acei sâni tari ca două pere în pârg, și nu în cele din urmă, accentul ei de la țară, care de multe ori mă pufnea râsul de cum putea ea să stâlcească cuvintele.
după ce văzuse cum se îmbracă fetele la oraș, începu și dumneaei să se îmbrace la fel, angy contribuind și ea în mare măsură la asta. astfel, doamna mea strălucea din ce în ce mai puternic în sufletul meu, mi se părea mai frumoasă, și asta mă făcea să o iubesc și mai mult. sâmbăta, ieșeam cu toții la plimbare, ne plimbam pe faleză, angy mergea înainte, noi, ținându-ne de mână mergeam în spatele ei, apoi ne opream pe terasă la cazinou să ne odihnim dar și să mâncăm câte ceva, plus bateria de vin aproape nelipsită în asemenea ocazii. lui angy îi cumpăram cola. prăjituri nu găseam așa că, se mulțumea cu clătite flambate. era vară, chelnerițe tinere, cu fustele lor foarte scurte dădeau prilejul clienților să admire în voie această priveliște dar și să înghită în sec, alergau de colo colo să prea comenzile mesenilor, cei mai mulți dintre ei, turiști veniți din toate părțile țării. formația cânta pe gustul tuturor, de la muzică ușoară, la cea populară. când începeau să cânte vreo sârbă, tovarășa mea, atât aștepta. mă săgeta cu privirea, "hai!" atâta spunea, o lua înainte pe ringul de dans, eu în spatele ei ca un câine dresat, căutând să țin pasul cu ea. nu mă pricepeam prea bine să dansez dar asta nu conta, important mi se părea ca doamna mea să fie fericită, și atunci, în clipele alea, chiar era.
după un an, s-a născut alex, de fapt, alexandra, așa cum îi plăcea ei să îi spună. eram tată, tată pentru a doua oară, nu mai aveam douăzeci și, ci patruzeci și. asta nu conta. maică-mea s-a bucurat cel mai mult, eu de asemenea. niko, pentru că în felul acesta reușea să pună stăpânire pe mine, dominându-mă din toate punctele de vedere. după trei luni, alex dormea la maică-mea în cameră, dumneaei avea grijă de fiică-mea ca și cum ar fi fost copilul ei. eu mă bucuram și mai mult pentru că puteam "dormi" în voie cu doamna mea, iubindu-ne cât ne țineau puterile, și ne țineau.
odată mi-a spus că se plictisește să stea toată ziua în casă, de vreme ce maică-mea avea grijă de fată, așa că, mi-a dat de înțeles că ar vrea să lucreze. nu m-am împotrivit. după câteva zile era angajată cu acte în regulă la o fabrică de confecții.
jobul îmi mergea foarte bine, angajasem un amic pe care îl cunoscusem cu ceva timp în urmă. atunci era un puști de vreo zece, doisprezece ani, iar eu, locuiam într-un sat, în apropierea mangaliei. trăiam atunci cu o duduie, geta, cu unșpe ani mai mică ca mine. o cunoscusem într-un bar, îi oferisem o brichetă să aprindă o țigară, apoi o cafea, după care, noaptea aceea am petrecut-o la mine în dormitor. pentru că taică-meu nu o accepta, mi-am luat inima în dinți și m-am mutat la dânsa. deși lucram la iiruc bucurești, filiala mangalia, în timpul liber reparam televizoare, fapt ce îmi aducea un venit destul de bun, de vreme ce, nu exista seară să nu luăm masa la scala, ori la callatis, restaurante pe care le frecventam zilnic. așa l-am cunoscut pe ionică, în satul acela, în timp ce reparam acasă la el un televizor pe lămpi, opera h2.
el era ucenicul pe care îl angajasem în micul meu atelier. l-am învățat meserie, îi mergea mintea, se descurca de minune, iar pe mine mă ajuta cât se poate de mult. îmi aduc aminte de o fază nostimă, își cumpărase un trabant pe care îl repara mai tot timpul și, într-una din zile când hotărâse că nu mai are ce să îi facă, împinse mașina într-o râpă, aruncă o sticlă de benzină peste ea și îi dădu foc. terminase cu trabantul, se jură ca nu o să mai cumpere în viața lui asemenea mașină. nu mințea. la câtva timp și-a cumpărat o dacie de ocazie. pârâia și trosnea ca toate alea, dar în sinea lui era mulțumit că are o dacie. totul era ok, cel puțin așa mi se părea mie. amicul meu se îndrăgostise. a venit cu iubita lui în atelier și mi-a prezentat-o, era drăguță, vorbea frumos, se vedea că era educată. erau tot timpul împreună, după o vreme s-a mutat la ea, o chema corina, sau altfel, nici nu mai știu. era de familie bună, părinții ei, oameni înstăriți, tacă-su, un bun gospodar. nu știu cum se face, dar trebuie să mă mut cu atelierul. astfel, atelierul l-am mutat în garajul tatălui corinei. îmi convenea, era spațios, așezat la stradă, nu departe de fostul atelier pe care l-am abandonat fără niciun fel de regret.
tovarășa mea lucra la fabrică. când ieșea din tură, trecea pe la mine pe la atelier. atunci ea lua comenzile clienților, căuta să se impună în fața mea, și a lor. fiind aproape de o seamă cu amicul meu, făceau glume, el îi vorbea la mișto, iar ea, simțindu-se ofensată îi aplica ucenicului meu o palmă zdravănă pe spate. eu râdeam de jocul lor, aproape copilăresc, ca să îi despart, îl trimeteam pe ionică să cumpere două beri pentru noi și o cola pentru doamna. la închiderea programului ne conducea cu dacia lui până acasă. alte ori, dădea fuga cu mașina și venea cu niko la atelier, când ea deja terminase programul la fabrică.
într-o dimineață, ionică îmi spuse că hotărâse nunta, nu știu pe ce dată. cert este că, la câteva zile au plecat în constanța unde au cumpărat o rochie foarte frumoasa de mireasă și un costum elegant, negru, de ginerică.
nu mi-am putut explica multă vreme de ce după ce cumpăraseră toate astea, după ce hotărâseră să își unească destinele, deci după toate astea, ionică, să fie aruncat în stradă cu bagaje cu tot, ca pe o cârpă. am rămas uimit, tovarășa mea tăcea, ce puteam face, aveam patru camere, deci putea să ducă bagajele la mine, să doarmă în casa mea până când își va găsi să locuiască undeva cu chirie.
între timp, ucenicul meu își găsise un job. acum era gardian. lucra 24/48. în timpul liber își continua activitatea în atelier, eu de asemenea.

o voi ucide...acestea sunt cuvintele care și acum îmi stăruie în minte. într-una din zile nu am ce face și mă duc la fabrică să îmi aștept iubita să mergem împreună să facem câteva cumpărături. am mers pe un drum mai scurt, când, pe o străduță mai puțin circulată văd dacia lui ionică parcată pe marginea străzii și, înăuntru, niko, sărutându-l cu patimă pe ucenicul meu. așa ceva nu se poate! nu îmi credeam ochilor. m-am pitit în spatele unui copac de pe marginea străzii și priveam înmărmurit la ce se întâmplă. după câteva minute au plecat în viteză. unde? nu știu. mai întâi am urlat, într-un fel în care nu am să uit toată viața, venea din lăuntrul meu, din disperare, ca o fiară în agonie, de parcă ar fi fost cele din urmă sunete ale vieții. mergeam pe stradă legănându-mă ca un om care a băut foarte mult. recapitulam în minte discuțiile avute cu niko cu o zi înainte. îmi spusese că a doua zi "are camion". prin asta îmi dădea de înțeles că o să vină acasă destul de târziu. "camionul" era atunci când trebuia să predea marfa, de fapt, acele costume de haine, sacouri de damă, rochii, bluze, și altele. atunci se călcau acele costume, se tăiau "ațele" se așezau pe umerașe după care câțiva bărbați le încărcau în tiruri cu destinația germania.
mult timp după asta nu am mai fost bun de nimic. mă închisesem în mine, cu niko trebuia să mă port ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. îmi venea foarte greu însă nu aveam ce face, căutam să glumesc, numai că, de multe ori glumele mele nu își atingeau scopul. trebuia să fac ceva, să ripostez într-un fel sau altul. voiam să mă răzbun, dar cum? "să facem sex cât mai mult" ăsta a fost primul meu gând. mi-am procurat și câteva pastile, în felul acesta, partidele de sex durau și câte trei-patru ore. nu mai simțeam dragoste, acum simțeam ură, disperare și scârbă. nu știu dacă niko și-o fi dat seama dacă știu de aventura ei cu ionică, cert este că m-a întrebat de câteva ori, "ce este cu tine?", i-am răspuns, "nimic. ce să fie?". știam unde bate, dar mă făceam că nu pricep, îi spuneam ca o iubesc foarte mult și că astfel voiam să îi dovedesc adevărata mea dragoste pentru ea. nu știu dacă a înțeles ceva din spusele mele. mie unul, mi se părea prea puțin, trebuia să fac mai mult, să inventez o altă pedeapsă. după o noapte de nesomn, am ticluit un plan diabolic. pentru asta îmi trebuia o mașină. "o să îmi cumpăr mașină" i-am spus lui niko într-o dimineață înainte să plece la muncă. "ce-ți veni?" fu răspunsul ei. atât. nu am mai purtat discuția asta până în clipa când a văzut în fața atelierului o dacie solenza de culoare albastră.
ionică se mutase de la mine. și eu cu atelierul. găsisem un spațiu foarte bun, în altă parte, la stradă, cu o chirie acceptabilă. ulterior am aflat că maică-mea îl chemase pe ionică la dumneaei în cameră și discutaseră nu știu ce. cert este că după această discuție, a doua zi s-a mutat. își găsise o garsonieră pe care o închiriase la un preț convenabil. la atelier venea din ce în ce mai rar. astfel, am fost nevoit să angajez alt ucenic. ucenicul l-am găsit foarte repede în persoana lui nea vasile "domn derector" așa cum povestea dumnealui că îi spuneau subalternii domniei sale. nea vasile are și el o poveste cât se poate de tristă. pe timpul împușcatului era șeful atelierului de electronică al ihr mangalia. mai precis, avea grijă de buna funcționare a televizoarelor din stațiunile mangalia, saturn, venus, cap aurora și jupiter. după '90 ihr-ul s-a desființat, nea vasile s-a mutat cu jobul la firma lui nae, cârciumar vechi și bun gospodar. aici a fost numit director tehnic, de fapt era șeful tot unui atelier de reparat televizoare. nae, pe timpul comunismului, prin anii '80 fugise în germania. om întreprinzător, deschisese acolo un restaurant cu specific românesc. afacerea îi mergea de minune. după revoluție a revenit în românia, a cumpărat o cârciumă, cătunul din cap aurora, în același timp, trimitea din germania televizoare defecte pe care mai mulți meseriași români le reparau apoi le puneau spre vânzare. la nae lucra și soția lui domn derector. contabilă cu experiență la fostul ihr, se transferase cu jobul aici. nae era om bun dar și al dracu' câteodată. nea vasile începuse să bea, astfel că domn nae i-a desfăcut contractul de muncă. la scurt timp și soției sale. domn derector locuia într-un apartament confort zero cu patru camere, din păcate apartamentul nu îl cumpărase atunci când avusese prilejul să o facă. nemaiplătind chiria cât și celelalte, apartamentul a fost pus în vânzare. doamna moldovan nu a mai rezistat acestui calvar și, la scurt timp și-a pus capăt zilelor, spânzurându-se de lustra din sufragerie. aceasta este povestea lui nea vasile. după tragedie, venea pe la mine la atelier, îl mai cinsteam cu o bere, îi lăsam și lui câțiva bănuți. dormea cam pe unde apuca, pe la prieteni, de multe ori la mine în atelier. în felul acesta m-am hotărât să îi întind o mână de ajutor și să îl angajez. de reparat nu putea, îi tremurau mâinile atât de tare că nu putea face nimic. într-un fel tot mă ajuta, îmi cumpăra una alta, mă ajuta să aranjăm televizoarele, calculatoarele de prin atelier și cam atât, mie îmi era de ajuns.
trecuseră aproape patru ani de la aventura nevesti-mii cu ionică. toată chestia asta să fi ținut un an, aproape doi. ionică cunoscu o domniță cu vreo patru ani mai mică decât el. nu știu cum o cheamă, el îi spunea ochioasa din cauza ochilor ei mari și negri care ieșeau în evidență. îmi trecuse acea furie, credeam că totul revenise la normal, numai de nu i-aș fi găsit un telefon mobil în geanta de servici, telefon de care eu nu știam nimic. nu m-ar fi deranjat acel telefon dacă nu aș fi descoperit în el mesaje de la tovarășa mea către un individ căruia îi mărturisea că îl iubește "douășpatru din douășpatru". asta mă scoase din minți, renăscu în mine acea dorință nebunească de a o ucide. acum aveam mașina, trebuia doar să îmi pun planul în aplicare, într-un fel în care să nu dea nimic de bănuit.
zis și făcut. după o noapte de nesomn în care am recapitulat de nu știu câte ori acel plan diabolic, m-am hotărât să îl pun în aplicare chiar a doua zi când urma să o iau cu mașina de la fabrică. vorbisem cu domn derector cu ceva timp în urmă despre problemele pe care le au aceste solenza. astfel am aflat că de multe ori survin probleme la "direcție". ok, este tot ce voiam să știu. a doua zi am deschis atelierul mai târziu. în timpul acesta am intrat în garaj și am făcut în așa fel încât centura de siguranță din partea dreaptă a șoferului să nu țină, adică să stea doar de formă. apoi, mi-am ales itinerariul; dn 39, mangalia-constanța. pe marginea drumului se găseau destui copaci tocmai buni pentru a duce la bun sfârșit planul meu. s-a urcat lângă mine, m-a sărutat pe obraz, ca de fiecare dată când o luam cu mașina de la fabrică, a aprins o țigară, a dat drumul la radio în timp ce eu demaram în viteză.
când m-a întrebat de ce am ales drumul ala, i-am explicat ca trebuia să duc un televizor unui client la neptun și că toată chestia asta nu va dura mai mult de un sfert de oră.
călcam accelerația, ieșisem din oraș cu o sută treizeci pe oră, mă întrebă, "ce dracu ai, ești nebun?". o auzeam de parcă ar fi fost un ecou, strada, straniu, era absolut liberă, puteam să alerg în voie. instinctiv mi-am verificat centura de siguranță, mă ținea strâns, lipit de scaun. am văzut acel copac, parcă mă aștepta, am turat motorul la maxim. zece metri, doi metri, un metru...
dumnezeu să mă ierte!


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!