agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2016-07-11 | |
Primul ei sutien. Mama i-l alesese. Alb și dantelat. Mărimea trei. Mirosea a levănțică și a un fel de rouă. Puțin a sânge. Restul, a ceva nedefinit. Nu se poate spune a ce anume... O fi fost de la raftul din magazin, l-o mai fi purtat cineva (??!!), să fi fost din cauza căldurii... ??!! Sonia nu a vrut să audă de el în ruptul capului. A țipat, a gesticulat, a plâns, chiar a amenințat. Într-un final l-a aruncat cât colo. Mama părea că renunțase la a o convinge. Sutienul a zăcut mai multe zile la picioarele canapelei imense și înflorate din sufragerie. Făcea oarecum corp comun cu așternutul dușumelei. Sonia l-a călcat în picioare de mai multe ori. De câte ori avea ocazia. Și ocazia se ivea ori de câte ori trecea prin sufragerie. Și sufrageria era spațiul ei favorit și.... și a scrâșnit din dinți. A împrăștiat peste el flori uscate de sânziene. A vărsat suc de rodii și l-a dat cu cremă de gălbenele. A rostit un fel de descântec. I-a adresat injurii care mai de care. Fără îndoială că era aproape dus, în orice caz devenea văzând cu ochii ceva straniu, greu de identificat de către novice. L-a apucat cu amândouă mâinile și a tras de el în toate direcțiile. Până când, în cele din urmă, o mărgică bleu s-a desprins și s-a prăvălit de pe covor sub canapea. Instinctual, Sonia s-a repezit să o prindă. A durat o eternitate. Și-ar fi dat și o mână să o recupereze. Sau, să fie mai obiectivă, un deget, un sfert, măcar un vârf, da, un vârf de deget... ofrandă pentru bleul mărgicii. Nici azi nu înțelege ce a făcut-o de fapt să reacționeze așa. Parcă fusese posedată. Sau „asta” era ea cea adevărată?! Cea pe care în zadar încerca să o mascheze sub tot soiul de gesturi, fițe, nuanțe, apucături, ambiguități... Odată mărgica recuperată, sutienul sau ce rămăsese din el a ocupat un loc de cinste. Într-o ascunzătoare numai de ea știută. Și apoi, dacă cineva avea să întrebe, ea o să facă pe niznaia, o să simuleze că nu știe nimic, că „ingratul acela” dispăruse. Pur și simplu! Ce, nu se mai întâmplă și astfel de lucruri?! Trebuiau fără doar și poate să-i acorde credit. Doar trecuse de o anumită vârstă. Nu mai era o fetiță! O spusese chiar Bunica. În urmă cu câteva zile.
Numai că de-abia de-acum avea să înceapă chinul. Cine ar fi bănuit provocările de care este în stare un asemenea insignifiant obiect de vestimentație maltratat în fel și chip?! Știuse dintotdeauna, intuise că nimic, dar absolut nimic nu este propriu-zis... mort. Că dulapul, covorul, masa, lustra, cuvertura ș.a.m.dep., toate aveau câte un ochi invizibil, un suflet și mai cu seamă un instinct al proprietății și că, la o adică, toate se puteau răscula să-și revendice integritatea. Să nu-și imagineze nimeni că „el” ar fi fost altfel, că, bunăoară, s-ar fi mulțumit cu locul de cinste ce-i fusese oferit! De Sonia în persoană! De câte ori încerca să-l uite și, când chiar era convinsă că uitarea survenise, o curiozitate aparte o îmboldea. Să umble la locul cu pricina. Să îl scoată. Să îl mai vadă măcar o singură dată înainte de a-l pierde pentru totdeauna. Și nu, nu trebuie să se simtă înjosită. Sau inconsecventă. Sau caraghioasă... Foarte bine. Astăzi este singură acasă. Pentru siguranță maximă, încuie ușa. Oglinda din dormitorul de la stradă ocupă un perete întreg. Dacă ar fi fost după ea, cel puțin încă unul ar mai fi fost alocat aceluiași scop nobil. Al oglindirii propriei persoane. Care, să recunoască toți cei care o... cunosc, nu e chiar de ici de colo. În sfârșit, își zvârle bluza cât colo. Nu zăbovește prea mult să se vadă goală. Ar fi un act de indecență. Și fără rost, desigur. Luată prin surprindere, oglinda apucă să reflecte pe diagonală mai mult un trup de fetiță-adolescentă, armonios și bronzat, adorabil în stângăciile lui puriste. Bruscați, sânii își fac loc mai mult unul peste altul în cele două cupe. Cineva taie filmul. Nicio secvență nu se derulează mai departe. Împietrită, Sonia se contemplă. Un fel de străină se insinuase în spațiul propriului reflector. Din Twin Peaks, dar și din alte pelicule similare, a înțeles ea foarte bine, realitatea este una și oglinda reflectă altceva. Un „ceva” pe care nu îl vezi cu ochii liberi, ăia din cap, ci cu alți ochi, cu totul alți ochi. Îți trebuie un fel de detașare – parcă așa se spune – să pătrunzi dincolo de. De bună seamă că așa și este! Se sperie. Își face semnul crucii. Necuratul joacă feste adolescenților, mai ales adolescentelor. În naivitatea lor invadată de ficțiune, de pofta necontrolată de non-obișnuit, este întotdeauna loc berechet ca El să se insinueze. Acoperă oglinda. Încuie sutienul la locul de taină. În bluza băiețească se simte ferită de orice rău. Își promite, jură că nu va mai comite „anumite acte”... O vară întreagă Sonia repetă cu sfințenie, ca-ntr-un scenariu prestabilit, ca-ntr-un ritual, aceleași mișcări, aceleași „erori”, aceleași „vini”... Câteodată, zilele sunt mai prietenoase. Când gustă, de pildă, din prăjitura cu lămâie. Cea mai gustoasă. Făcută de Mama. Sora, Verișoara, câteva vecine... o ajută să uite, deși ele habar nu au de toată „drama asta”. Totuși, le scrutează cu privirea să vadă dacă nu cumva îi cunosc „secretul”, „vina aceea” și se prefac a nu-l ști. Nicio schimbare. Povestesc, râd, fac planuri. Aceleași. Dintotdeauna. Neliniștea nu vine însă de acolo. Exteriorul este o nimica toată. Problema este ea. Mai exact, micul demon care o hărțuiește. Și care probabil o va înnebuni în cele din urmă dacă nu va găsi ceva să... Noaptea vine cu noi ispite... În întuneric, mărgelele bleu îți iau ochii. Și miroase mai puternic ca niciodată a levănțică, a acea rouă, a acel sânge, a acel nedefinit. Cât de puternică să fie să mimeze nepăsarea?! Și, chiar și așa, curiozitatea nesatisfăcută trebuie să fie una dintre cele mai teribile corvezi! Nu a mai purtat niciodată sutien pe sub... pijama! O va face acum! În felul acesta, „dormind cu el”, va reuși la un moment dat să îl și accepte. Nu numai bine dosit într-un sertar vișiniu... |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate