Profesorul din Posmuș
- În memoria lui Cheșu-

Cerasela este vânzătoare într-o agenție Loto Pronosport. Spațiul mic și îmbâcsit în care își petrece zilnic mai multe ore decât acasă, nu i se pare tocmai potrivit pentru a purta denumirea de agenție, dar atunci când este întrebată unde lucrează, nu uită să precizeze că este vorba despre o agenție și nu despre un simplu chioșc cum ar lăsa să se creadă cei mai mulți dintre clienți. Și nu duce lipsă de clienți. Mulți oameni speră să dea norocul peste ei și să nimerească o schemă care să-i îmbogățească pe loc. Cerasela, însă, nu crede în noroc. Vede în fiecare zi cum își golesc clienții buzunarele cumpărându-și speranțe deșarte cu zâmbetul pe buze. Dezamăgirea eșecului nu îi face să renunțe. Vin din nou și din nou, aruncându-se orbește în brațele unor iluzii.
Nu același lucru îl poate spune despre profesorul din Posmuș. Bărbatul cărunt, înalt și uscățiv, îmbrăcat mereu în costum, nu face parte din categoria clienților obișnuiți. Este profesor de matematică și vecin de bloc cu ea. Convins că a calculat corect frecvența cu care au ieșit câștigătoare anumite numere și probabilitatea ca ele să se repete, profesorul din Posmuș a elaborat o schemă pe care o joacă săptămânal, în așteptarea momentului la care se va demonstra că ipoteza lui este corectă.
- … atunci te voi duce la mare cu mașina pe care o voi cumpăra din câștig, îi spunea uneori Ceraselei care îi mărturisise că nu văzuse marea în viața ei, sau oriunde îți va pofti inimioara.
Vânzătoarei îi era drag profesorul din Posmuș. Intra liniștit în agenție, își lua biletul, îl completa imediat cu numerele pe care deja le știa și ea pe de rost, îi arunca un zâmbet sfios și ieșea strecurându-se printre clienții nerăbdători care îi invadau ca termitele duminică de duminică micul teritoriu, ca și când aceea ar fi fost singura zi în care se puteau depune bilete. Uneori, îl găsea stând pe banca din fața blocului cu câte un ziar desfășurat pe genunchi. Se așeza lângă el și îi asculta poveștile din tinerețe. Îi părea rău pentru el. Îi murise soția, copiii îi erau plecați departe, iar din pensie nu prea reușea să își acopere cheltuielile cu medicamentele și facturile.
- Când voi câștiga, am să dau o petrecere mare, pentru toți vecinii din bloc! Am să-i spun lui Cornel de la pizzerie să aducă zece cutii uriașe cu pizza, vom lua un munte de prăjituri și mult vin roșu care-ți înfierbântă sângele.
Cerasela râdea fericită că ochii profesorului, atât de absenți de cele mai multe ori, se luminau brusc de anticiparea momentului în care cei câțiva locatari ai micuțului bloc aveau să uite de lipsuri și necazuri. Când nu îl vedea pe bancă se întrista, știind că profesorul plecase din nou acasă la el, la Posmuș, unde mai avea o soră bolnavă și ea singură pe lume.
Nimic din ceea ce se petrecea în acea duminică la agenție nu anunța că avea să fie o altfel de duminică decât cele obișnuite. De pe la ora unsprezece, spațiul îngust începu să se aglomereze, liniștea dispăru dizolvată în discuțiile aprinse și păcănitul aparatelor mecanice, iar Cerasela intră în starea aceea de agitație specifică lucrului făcut mecanic, contracronometru. La ora două punct închise totul și se îndreptă spre casă, hotărâtă să își petreacă întreaga după-masă lenevind și schimbând canalele la televizor. La ora șase și treizeci, trecu voit peste canalul la care se difuza tragerea loto din acea săptămână, iar la ora opt, înainte de a se însera suficient, se culcă cu gândul că urma luni, ziua ei liberă.
Marți, în timp ce aranja în vitrină afișul cu rezultatele de duminică, se opri ca lovită de fulger. Recunoștea numerele. Dumnezeule! 44, 11, 2, 4, 22, 5! Ridică cartonul în dreptul ochilor și începu să țipe! Omul care mătura strada în dreptul agenției privi spre ea și porni să-și facă cruci peste cruci. Cerasela se repezi la el și începu să-l scuture de umeri, țipând într-una. Bărbatul pirpiriu ridică mătura, gata să se apere de atacul ei. Cerasela se întoarse furtunos, închise agenția și o luă la fugă spre casă. Bătu cu disperare în ușa profesorului și fu gata să se prăbușească peste acesta când se deschise ușa.
- Numerele, care erau numerele dumneavoastră?
Profesorul din Posmuș își trecu ușor degetele de-a lungul frunții înalte și lipsite de păr.
- 2, 4, 5, 11, 22, 44
- Gata! Să-l chemăm pe Cornel, să comandăm prăjituri, să…
- Ce s-a întâmplat?
Cum nu înțelegea? Era limpede ca lumina zilei!
- Au ieșit! Numerele dumneavoastră! Duminică!
Profesorul se lăsă să alunece de-a lungul peretelui, ca și când nu l-ar mai fi ținut mai mult picioarele și se adună covrig cu capul prins între genunchi. Cerasela abia îi auzi cuvintele:
- Duminică am fost la sora mea la Posmuș, am uitat să trec să pun biletul!