agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1264 .



Sonia cu accent grav și hiat (28)
proză [ ]
Nimic spectaculos. O altă trecere doar (II).

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Danaia ]

2016-10-10  |     | 



Carmen îi trezește trăiri contradictorii. Pe de o parte, o admiră (poate chiar o invidiază, deși Sonia este mult prea orgolioasă [sau... cum?!] să admită, cu referire la propria persoană, și astfel de sentimente numite de ea „minore și degradante uman”) pentru non-șalanța cu care aceasta trece peste probleme (și, când te pregătești să împlinești vârsta de 18 ani, poți spune că ai și tu „problemele tale”, fără ca cineva să te contrazică sau să te ridiculizeze că dramatizezi, că te autovictimizezi, că nu ai simțul realității ș.a.m.dep.). Pe de altă parte, aproape că o disprețuiește pe cealaltă pentru superficialitatea de care dă dovadă în momente-cheie. [Nu, nu vrea să judece pe nimeni... se gândea și ea... așa... Fără îndoială că și alții cad pradă acelorași tentații atât de specific umane, poate mai ales tipic feminine, prin urmare...] Câteodată, Sonia se supără, devine nihilistă și înțelege non-șalanța ca pe o prelungire evidentă a superficialității. Își revine repede. Își amintește că și ei i s-a spus, de mai multe ori, că este dezinvoltă. Iar ea nu este, niciodată nu a fost o persoană... superficială. Rezultă, fie că non-șalanța sau dezinvoltura nu are... neapărat legătură cu... superficialitatea, fie că non-șalanța asta a lui Carmen musai trebuie înțeleasă puțin altfel. Devine din nou rea și-i spune fără să ezite: tu-peu. Pentru că dezinvoltura este o atitudine / conduită care, atunci când apare, se manifestă... cu acte în regulă, pe când tupeul nu are acoperire „legală”, acesta presupunând depășirea anumitor limite, a anumitor posibilități, inclusiv intelectuale. Dacă se gândește mai bine, ea ar da chiar și amenzi pentru... Numai că – înțelege Sonia – în lumea asta în care a trebuit și ea să apară la un moment dat, astfel de atitudini „ilicite” dau, cel mai adesea, bine, ba chiar se și răsplătesc, ceea ce înseamnă automat că se promovează în toată puterea cuvântului. Nu este, totuși, deloc exclus ca raționamente de acest gen – care nu au, destul de probabil, nimic a face cu dorința Soniei de a se erija în judecător, ci, poate, cel mult, cu înclinația ei spre problematizare – să pară de-a dreptul exagerate și ridicole în ochii multora. [Ar avea, desigur,... încă ar avea acele circumstanțe atenuante date de... vârstă!! Mai târziu însă...?!] De pildă, de ce să ți se pară tupeu sau, în orice caz, ceva mai puțin lăudabil, că te duci la examenul de bacalaureat la literatura română cu Eminescu, Călinescu, Petrescu, Stănescu și câți vor mai fi fost nu... citiți, ci comentați... în... manual?! La urma urmei, este un efort considerabil și, în egală măsură, o performanță redutabilă să reușești să-ți „însușești” mecanic, de fapt, robotic, subiecte, intrigi, personaje, semnificații fără măcar să fi deschis opera autorului respectiv...!! Desigur, percepția eronată era a Soniei, complăcându-se în ipostaza de victimă absolută a dilemelor existențiale, mai exact, a acelui despicat al firului în 4! Desigur, o mare vină o purta și temperamentul ei empatic! Până la patologic! Ea nu lăsa niciodată personajele, nici intriga, nici... acolo, în spațiul lor pur... estetic. Generoasă din fire sau/și posesivă, le făcea loc lângă ea, mai exact în interiorul ei cel mai profund; și le apropria. Așa au ajuns să coabiteze cât se poate de pașnic, într-o contemporaneitate năucitoare, asumată în acel spațiu aproape microscopic al sinelui, dar cu latențe nebănuite, un sărman Dionis, toți avatarii faraonului Tlà, marele Hyperion, Otilia cu enigma ei cu tot, Stănică și sforile, subtila D-na T, monstruoasa Sia, mondena Elena Hallipa-Drăgănescu, iubirea – leoaica aia așa de tânără, copacul pribeag uitat în câmpie, fructul lui amar învelit în frunziș... Nu-i de mirare că „Sonia-asta” începuse să miroasă a filă de carte – i-a spus-o chiar d-șra Carmen cu „dezinvoltură” maximă și, la drept vorbind, Sonia nu s-a gândit să se... supere, pentru că asta cam așa era!! Mama însăși o privise cu o oarecare invidie pe fata de-o seamă cu fiica ei, venită tooooooooooooocmai din capitală în satul traversat de Câlniște să-și pregătească – în aerul curat de la țară (sic!!) – examenul de bacalaureat: „Uite, Carmen spune că a parcurs deja întreaga materie... [Mama știa că Sonia nu acoperise încă nici măcar 50 la sută din aceasta!]... Treci și tu mai ușor peste subiecte [Mama vorbea!!?? Ea, Profesoara de română intransigentă, în general Femeia intransigentă pe care Sonia o moștenise 100%!!?], altfel nu-o să poți face față la toate cele care vor urma, încă trei materii, plus pregătirea pentru facultate...!” Sonia și-a privit Mama recunoscătoare: înțelesese mai bine ca oricine că nu spre superficialitate o îndemna aceasta, nici nu o certa, nici măcar nu-i făcea... observații, ci doar așa își exprima ea înduioșarea în fața regimului spartan-draconic pe care Sonia însăși și-l impusese și de la care nu admitea minima derogare, dar care – Doamne ferește! – putea să o îmbolnăvească în cele din urmă... Atunci au apărut de fapt, și primele insomnii propriu-zise din existența Soniei, foarte probabil și acesta un „episod necesar” pentru... „trecere”. În acele momente, a relaxat-o și a amuzat-o (nemaicontrariind-o câtuși de puțin!) tabloul unei Carmen – chipurile – învățând la o masă rotundă în poiana din curte unde era parcată și o Dacie. Printre ierburile dese, mai ales, pe sub masa ei „intelectualizată” și „ascetizată”, făcea nesfârșite tumbe un fox terrier cu un bot exagerat de prelung și cu o mirare perfect umană ambiguizându-i trăsăturile... Masa era plină cu de toate: cireșe pietroase de iunie, orez cu lapte și scorțișoară, napolitane și prăjituri cu lămâie, sucuri care mai de care....... „Ia, poftim, servește [‘... servește-te!’ – o corectase Sonia... în gând], știi că azi fac 18 ani?!”... „Aaaaa, iartă-mă...” – își exprimase surprinderea cealaltă cu voce tare – „... uitasem cu desăvârșire că ești... Gemeni...”. Se îmbrățișează. Carmen primește „La mulți ani-ul” odată cu pupătura ca un cutremur pe ambii obraji... „Așteaptă-mă puțin, mă duc să rup din grădină câteva gladiole... Ce preferi, alb sau grena?!”. Cealaltă ridicase din umeri: îi era indiferentă culoarea... așa că Sonia a fost pusă încă o dată în fața libertății de a alege... Au găsit, pe masa rotundă, câțiva centrimetri și pentru vaza în formă de corabie verticală. Cele 5 gladiole – 2 albe și 3 grena – prelungeau catargul într-un involuntar peisaj suprarealist. Prăjitura cu lămâie era în plin proces de definire a gustului; ce ar fi avut, oare, de comentat autorul rețetei cu pricina să afle că aceasta căpăta treptat, dar sigur, inexorabil, gustul examenului de bacalaureat, mai exact al celui la limba și literatura română?! Inevitabilul se produsese: de-acum înainte, nimic nu avea (cum) să mai intervină în formula sa, decretată absolut intrinsecă... La examenul oral nu putea să le cadă decât același autor: Geoge Călinescu; Enigma Otiliei (caracterizarea personajelor) – celei venite din inima capitalei în sălbăticia satului din luncă; concepția călinesciană despre artă – celei necesar revenite la matcă pentru a se reîncărca energetic pozitiv. Evident, nu puteau obține decât una și aceeași notă: 10!! Un 10 perfect ilustrativ pentru teoria relativității în zecile, sutele, miile... de universuri prefabricate tipic mundane, fiecare cu regulile, criteriile și sistemele de (non)valori proprii! Prima avea să declare ulterior, cu aceeași „non-șalanță”: „A fost o nimica toată! Nici nu m-au lăsat să spun tot ce știam! A fost de ajuns să le zic despre Stănică, avocatul fără procese, trăgătorul de sfori, exponent al lumii obsedate de bani, ca și azi de altfel,... ce, nu știm cu toții [„Da’ știi că-i inteligentă, nu glumă, Carmen-asta?”]! Dar... banu-i ochiul dracului?!... [„Mie-mi spui?!”] M-au felicitat și mi-au urat succes pe mai departe, așa că nu-mi fac griji nici pentru celelalte examene...[„Nici nu... trebuie!”], a fost chiar mai ușor decât mă așteptam” [„Oare, se putea concepe un grad de lejeritate mai mare decât cel pe care vecina îl experimenta și îl afișa fără pic de sfială, fără minima reținere, fără jenă?! Oare?!”]... „Și ție,... ție ce ți-a căzut? Parcă spunea Mama ta că tot Călinescu..., ce coincidență,... așa-i?”. Sonia s-a limitat la a-i confirma, „Da, critica lui Călinescu, concepția lui despre artă”. Nu a dat „detalii” despre combaterea tezei maioresciene, conform căreia poetul nu ar avea dreptul să emită judecăți critice; nici despre simțul critic definit drept act creator... eșuat; nici despre acea „complicare” sufletească necesară unui receptor / critic pentru a înțelege o creație poetică; nici despre sensul pe care, adesea, nici creatorul însuși nu-l poate explica, nici despre..., nici despre... În schimb, i-a livrat un detaliu total neștiințific, pur anecdotic. Știa că aici receptivitatea celeilalte nu putea fi decât maximă... sau se înșela?! Domnii din Comisie o întrebaseră: „Și unde vrei să încerci la... facultate?!” „La Medicină!” – răspunsese Sonia fără să stea pe gânduri... „Păcat – regretaseră Domnii cu pricina – ai talent mai mult decât evident pentru disciplinele umaniste..., ai putea face carieră...” Sonia dăduse stingheră din umeri... Numai că tot ea se răzgândise deja cu doi ani în urmă, atunci când renunțase la Liceul de chimie în favoarea secției de filologie de la Vianu! Povestea o cunoștea și bucureșteanca... de mai multă vreme. Dar aceasta n-a schițat decât un zâmbet forțat, s-a concentrat mai apoi pe privirea aceea „de la egal la egal”, în subtext chiar compătimind-o pe Sonia: „A învățat ca o fraieră, de 3 ori mai mult decât mine [„.. de 10 ori” – o corectase Sonia tot în gând. Cealaltă nu s-a prins. Și-a continuat „raționamentul” pentru extragerea concluziei aproape vitale]... și nu a reușit să ia decît aceeași notă ca și mine! Mare scofală ce a făcut ea!! Total ineficient!”. S-au prefăcut că le-a acaparat mireasma unui tei cu floarea rătăcită în începutul de iulie; și-au spus „Noapte bună!”. Era lună plină. De aproape 2 săptămâni începuseră concertele de greieri. Sonia se grăbea să prindă cele 2 ore de stat sub lună cu Mama, înainte de miezul nopții..., pe banca ocrotită acum de salcâmi, ulmi și castani (vișinii gemeni sunt doar o poveste”; oare, chiar au fost aievea,... cândva?!)...

***

Mai apoi, după primul examen, așa cum se întâmplă aproape mereu sau, mai exact spus, așa cum noi, oamenii, avem obișnuința / deficiența?! de a percepe, de a valoriza, timpul a început să se scurgă cu o repeziciune uimitoare. Într-un fel te bucuri, căci ai șansa de a te vedea mai repede (e)liber(at). În același timp, te-ncearcă anxietatea de a nu dispune de răgazul suficient pentru a te pregăti așa cum se cuvine. Dar încrederea este cuvântul-cheie, așa că nu te pierzi prea mult în astfel de meditații și, iată, deja ești în sală la cea de a doua probă a examenului de bacalaureat, în cazul tău, verificarea cunoștințelor la limba și literatura franceză. Cel mai dificil este până afli subiectele. Tabla neagră se acoperă treptat de albul cretei. Þii ochii larg deschiși, să nu pierzi nici minimul detaliu: ‘1. Traduisez en français le texte suivant’ („Desigur, așa cum era de așteptat, problema subjonctivului cu toate timpurile sale, nu putea fi ignorată... E un text simpatic, tonic în conținut, rămâne doar să fiu atentă la concordanța timpurilor...”); ‘2. Mettez en discours indirect libre le texte ci-dessous’ („Nu par a fi probleme propriu-zise,.. totuși, să fiu atentă!”); 3. ‘Réalisez une composition à partir de la remarque de Brâncuși « Rien ne pousse à l’ombre des grands arbres »’ („Minunaaaaaaat!”). Acum, de fapt, unica problemă care îi rămâne este aceea de a-și cenzura tremurul mâinii la gândul „Cât de mult am de scris! Dacă...?!”. Își amintește și azi cum a rezolvat în viteză cele 2 probleme de gramatică, pentru a avea cât mai mult timp la dispoziție pentru creația literară. Cu pulsul mărit, cu obrajii intens colorați, și-a smuls la un moment dat brățara de chihlimbar de la mâna dreaptă: începuse să o deranjeze îngrozitor; tocmai acum își găsise, când ea nu-și permitea nici măcar să respire! Desigur, a fost un gest puțin nervos, bătător la ochi, dar așa este ea: temperamentală, vulcanică, spontană... Profesorii de la Vianu o cunosc de altfel... Nu-i nimic, să o cunoască și cei de acum, veniți tooooocmai de la Maiorescu, se pare, liceul nr. 1 în orașul G[i]!! Da, așa poate scrie mult mai bine! Parcă și-a scos un ștreang din jurul gâtului! Și a scris..., a tot scris... despre țăranul simplu dotat cu geniu care nu s-a sfiit să-și poarte crucea în modul cel mai autentic creștin... El, care avea acea religiozitate imanentă, cutremurătoare pentru cei care o descopereau așa cum ființá aceasta în persoana artistului, homo aestheticus și homo religiosus deopotrivă.... Omul care a crezut atât de mult în menirea sa, într-un Sens, în acea posibilă și necesară dezvoltare pe verticală a ființei umane... Care nu s-a simțit înjosit nici să spele vase în birturi ordinare, nici să rabde de foame, nici să facă muncă de simplu decorator de mobilier... Temerarul și martirul care nu a pregetat să parcurgă pe jos distanțe care azi sunt de neconceput a fi străbătute cu piciorul, din Bavaria până în Elveția și până la Langres, în Franța... El, care avea cultul muncii, al Adâncului, al Dumnezeului național, dar și un simț remarcabil al realității, el a știut prea bine că replica sa, Rien ne pousse à l’ombre des grands arbres „La umbra marilor copaci nu crește nimic!”, nu putea,... nu avea cum să-l jignească pe marele Auguste Rodin! El, țăranul gorjean, cunoaștea glasul pământului, deopotrivă pe al cerului! Legile elementare, dar esențiale ale Naturii! El știa drama firavei plante pe care destinul o depusese sub coroana unui stejar! Aparent privilegiată, ea avea să existe în orizontul a altceva, la cheremul acelui altceva, FÃRÃ PUTINÞA DE A SE ELIBERA PENTRU A FI EA ÎNSÃȘI! Așa că a plecat! Să se descopere!! Printre altele, vizitase la Viena muzee cu opere de artă inaccesibile în România. Aici, de pildă, el a făcut cunoștință cu sculpturile egiptene; geniul său îi va dicta calea prin care mesajul acestora putea fi transfigurat astfel încât rezultatul să fie cât se poate de brâncușian! Cât se poate de românesc! Cât se poate de... universal! El a pornit de la natură, dar niciodată nu și-a făcut un crez din imitarea acesteia... A tins spre acea Esență a lucrurilor, locul întâlnirii omului cu Dumnezeu... De aici, și importanța capitală acordată luminii în sculpturile sale... A intuit și a exprimat magistral unitatea dintre sensibil și spiritual. Nu s-a rușinat cu obârșia-i țărănească, ba dimpotrivă, plecând de sub oblăduirea marilor nume, el a făcut din tradițiile și miturile naționale suprema sursă a operei sale... Rămăsese singura în sală... „Domnișoară, timpul a expirat deja de 3 minute...!” – s-a impacientat doamna de la catedră... „Mai am ceva despre... Coloana Infinitului...” – a vrut să ceară păsuire Sonia... Și-a reprimat avântul, înțelegând că deja beneficiase de toate păsuirile posibile... A strâns paginile, le-a înmânat politicos; cu un gând bun, și-a recuperat chihlimbarul brățării, a făcut un efort de reintegrare în realitatea imediată... Încă mirosea a tei. A petale de trandafiri... Din aceia roz... Adierea vântului aducea subtile note ale unei vacanțe de vară care, anul acela, avea să se limiteze la mai puțin de... 3 săptămâni... Timpul alerga nevrotic... Proba la latină avea să vină cu Caesar și cu un fragment din ale sale Commentarii rerum gestarum belli Gallici, ales spre traducere chiar în vara în care Sonia se prezenta la acest examen de maturitate care era bacalaureatul. A întâmpinat unele probleme, dar – a conchis ea post-eveniment – s-a descurcat! Mai mult i-au plăcut Metamorfozele lui Ovidiu. A scris despre... iubirea aceea completă și despre toate „metamorfozele” acesteia (ipostaza mitologică, erotică, sacră, religioasă, dar și... cotidiană a iubirii). L-a pomenit pe Heraclius și conceptul „devenirii” (aprofundat și la orele de filosofie dintr-a XII-a!). A fascinat-o de la început această imagine a infinitului vieții: dispariția ființei nu există, de fapt, totul se reduce la un nesfârșit joc al devenirii (iar noi, oamenii, trebuie musai să găsim înțelepciunea de a fi la discreția pozitivă a acestui joc!). De fapt, cea care animă, motivează, conferă Sens, este Iubirea, iar Ovidiu o exprimase magistral în operele sale! Era deja obosită, dar mai avea încă un examen. Unul la o materie care nu-i plăcuse, de fapt, niciodată prea mult, dar, de data aceasta, contrar principiilor ei, făcuse o concesie care nu o înnobila prea mult. Era ultima probă la bacalaureat și – așa cum căzuseră de acord, ea și mai toți colegii ei – profesorii aveau să se arate cât se poate de... îndurători!! Așa că Sonia a amânat de pe o zi pe alta să se pregătească temeinic și s-a trezit cu o zi înainte de examen... mergând cu o carte de geografie după ea (parcă era corpul delict, dar, oricum ar fi fost, trebuia să și-l asume!), în poșeta vișinie din lac, în Parcul Alei. Se întâlnea cu o colegă. Mariana! Fata aceea deosebit de conștiincioasă și de cuminte. S-au aranjat cum au știut ele mai bine, căci apropierea sfârșitului de sesiune nu putea fi decât una săr-bă-to-reas-că! Și-au pus pantofi cu toc. Și-au fardat pleoapele, și-au dat cu rimel, cu ruj cât încape,... s-au parfumat... Sonia a îmbrăcat o fustă mai îndrăzneață, una perfect mulată, cu năsturei argintii pe laterala stângă. În drumul lor, au primit mai multe „atenții”: păsâituri, săsâituri, chiar cuvinte articulate, în emoția încercată – înțelegeau ele –, adjective onorante foarte la adresa feminității (cel puțin, așa se simțeau ele: flatate!)! Au mers ca niște ladies! Nici n-au întors capul! O vreme au pășit așa de țanțoș că, la un moment dat, nu au mai putut evita denivelările trotuarului, plătindu-și trufia cu câte o mică scrântitură. Abia dacă au simțit-o! Ajunse la destinația respectivă, și-a scos fiecare manualul de geografie. Cu o neîndemânare și nesiguranță maxime, ca și cum... Dar, bine,.. dar... biiineee,... manualul ăsta avea mai mult de 200 de pagini [dar, ce, de-abia azi aflau?!], iar ele nu parcurseseră nici primele 20 de pagini! Ce fusese în capul lor când hotărâseră să se întâlnească în Alei să.... învețe pentru examenul la... geografie?! Oare, teama în ajunul execuției le scosese din casă?! Teama de anxietatea ce s-ar fi declanșat cu toată forța în solitudine?! Eschivarea lașă în fața evidențelor?! Răsfoiau nebunește cartea... Dipăruseră și titlurile, capitolele, subcapitolele, totul era un amalgam maxim... Cum puteau ghici ce avea să cântărească mai mult, astfel încât să constituie subiect de examen?! Au decis să se calmeze... Ce ar putea să facă?! O oarecare soluție putea fi selectarea la întâmplare a 2-3 teme asupra cărora să insiste în după-amiaza respectivă, și aia pe sfârșite... Și-apoi,... ce va fi.. va fi... Soniei i-a fost o rușine îngrozitoare că se complăcuse – atrasă de restul turmei – în acea situație compromițătoare... științific, în ultimă instanță, uman... Și azi încă subconsștientul o chinuiește cu „lecțiile-lipsă” la geografie... Se trezește transpirată, ca după cel mai aprig coșmar: nu a învățat la geografie pentru bacalaureat! Degeaba a luat 10 la toate celelalte examene! În toamnă va trebui să se prezinte din nou ca să... Ah! Ce bine! Doar un nefericit de coșmar!..... În visul-coșmar nu apare însă niciodată „continuarea”, totul se oprește la experimentarea angosei maxime, când conștientizezi paroxistic faptul că mâine (iar acum este deja... seară, ajunul lui mâine!!) ai un examen foarte important, iar tu nu ai învățat decât parțial despre... Carpații Meridionali! În coșmarul ăsta, nu vine niciodată nimeni să-ți șoptească: ți-au căzut... SubCarpații... de Curbură... Tu nu ai știut să scrii decât că „ăștia” fac un fel de punte între Carpații Orientali și cei Meridionali... Că aceasta grupă mai poartă și denumirea de grupa sudică a Carpaților Orientali, evident, datorită poziției geografice... Dar.. dar tu... știuseși să pui punctul pe i; fără doar și poate, „corupseseși” juriul ăla cu fețe intransigente. Începuseși – din disperare, din sentimentul acut al unei cauze oricum pierdute?! – să bați câmpii, se pare,... destul de... inspirat!! Așa se face că ai atins performanța de a scrie nici mai mult, nici mai puțin decât ... 4 pagini! Da, 4 pagini despre... zonele cu potențial turistic în (Sub)Carpații de Curbură! Oricum, lumea le cunoaște așa de puțin! Ai început cu Vulcanii Noroioși ai Buzăului... Ai continuat cu lanțul muntos de sare din localitaea aia cu nume de (la)... mânz,... Mânzălești (ai scris până și că apa izvoarelor din zonă este folosită de către localnici la... pusul... murăturilor!),... cu peștera de sare de la Meledic (acolo unde trebuia să se ridice castelul Peleș!),... cu așa-numitul „foc viu” de la Lopătari (gazele naturale emanate din pământ care se autoaprind în contact cu atmosfera!),... cu muzeul chihlimbarului (slăbiciunea ta în materie de... pietre!) de la Colți, unde s-ar fi găsit un bulgăre de chihlimbar de... 3,5 kg!! De altfel, legenda spune că aici, la Colți, s-ar fi născut și balada Miorița, acesta fiind locul unde vin în transhumanță ciobanii din Muntenia, Moldova și Transilvania ... în sfârșit, spre delectarea maximă a „juriului,” ai scris și despre locuințele rupestre din aceeași zonă... Nu a trebuit deloc să te prezinți în... toamnă pentru... reexaminare! Chiar că nu a fost cazul! De-loc!

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!