Meandre 46-O nouă zi la mare...

Cu foamea potolită cei doi au plecat la plajă. Și-au așezat prosoapele destul de aproape de plaja hotelului Jupiter-Junona și au plecat spre țărmul scăldat de valurile abia simțite. Baia răcoroasă i-a revigorat. Boxele acustice situate pe terasa hotelului inundau plaja cu o muzică ritmată. La întoarcerea la prosoape băieții au constatat o prezență feminină cunoscută:
-Alina, ce faci domnișoară? La mare, la mare?
-Da, am venit cu părinții...-a răsunat răspunsul cu o puternică părere de rău din gura fetei, colegă de liceu.
Planul de a lungi vacanța la mare era prezent. Alina a insistat să facă cunoștință băieților cu părinții ei, în speranța că după modelul lor, ar putea căpăta mai multă independență....
Ce amintiri....Cum au organizat o sală de dans unde se aciuaseră tot felul de traficanți, cum veneau milițienii să-și ia darul zilnic, cum a trebuit să închidă sala pentru că au introdus în program o melodie prin care trupele rusești erau indemnată să se întoarcă la fetele lor frumoase din Rusia...
Mihai s-a smuls cu greu din plasa amintirilor și, ridicându-se, a întrebat un trecător despre piața Ian Palah. Acesta a privit scurt în ochii lor și a dispărut în mulțime. O nouă persoană, o nouă întrebare, aceeași reacție.
Până la urmă nici nu exista o asemenea piață cu acel nume. Locul era în fața parlamentului, acolo unde studentul se autoincendiaseîn semn de protest.
Plimbarea și-a schimbat scopul într-unul comercial. Magazinul MAI era enorm iar prețurile, comparativ cu cele de acasă, erau cu mult mai mici.
Mihai a reușit, de data asta fără prea mari emoții să schimbe o sumă considerabilă de lei în coroane. Oamnii gospodari gândind la vara următoare își strângeau lei pentru concediul ce urma să se petreacă la Mamaia, în România.
Mihai a cumpărat o valiză uriașă și, după modelul de la Budapesta, a umplut-o cu lucruri destinate cadourilor dar și revânzării. Cu valiza burdușită a plecat cu un taxi la gară și a depus-o la bagaje de mână, păstrând pe mână un inel cu o piatră care-și schimba culoarea în funcție de starea de emotivitate a purtătorului. La întoarcerea la casa de oaspeți a luat câteva seturi de vase din cristal roșu dar s-a văzut nevoit să le vândă sub prețul pe care-l spera.
Lansetele așteptau momentul lor și Mihai a plecat la Vltava să-și satisfacă capriciul. A mâncat pe drum același cârnat ieftin și bun care de data asta era cam sărat. A cumpărat o sticlă de Coca Cola și, după ce a aruncat lansetele, a început să privească suprafața apei care purta frunze ruginii spre aval. Sticla de răcoritoare i-a amintit de prima Coca Cola care a primit-o în dar de la un pilot din vecini.
Avea 10-12 ani și după ce a adus cumpărăturile făcute pentru familia vecinului, pe lângă cei câțiva lei, a primit și vestita sticlă. Privind capacul a avut o bucurie nemărginită. În cartierul Grivița copii se jucau cu capace de bere și de băuturi răcoritoare. Echivalentul unui capac de Coca Cola era uriaș, șase capace de Pomo, 12 capace de Budvar.
Ca un avar a amânat deschiderea sticlei bucurându-se în avans de clipa în care avea să turtească capacul învelit într-o cârpă ca să nu strice partea imprimată. Bunicul a venit de la serviciu și a descoperit sticla. La acel moment nu a putut înțelege reacția virulentă a bătrânului:
-De unde ai mă, nenorocirea asta americană? Tu ești mic și nu știi că imperialismul american încearcă prin toate mijlocele să ne submineze conștiința națională, conștiința de clasă!
Cuvintele nu-i spuneau nimic dar gestul de a desface sticla și a vărsa conținutul la chiuvetă chiar l-a lăsat indiferent. Capacul mult visat s-a oprit în găleata de gunoi și a fost recuperat....
Vârfurile lansetelor rămâneau nemișcate. Când și când pe suprafața apei apărea câte o undă lăsată de un pește răpitor care alerga după hrană...
„De ce mă inundă tot felul de amintiri? Încerc să-mi las grijile în urmă și locul lăsat liber de gândurile și frământările actuale este luat imediat de un șuvoi de amintiri. Ce rost are această călătorie la capătul căreia sunt sigur că nu va fi decizia de a mă însura cu Ana și să rămân definitiv în Germania? „
Mihai a scos lansetele ca să verifice momeala ca apoi să le arunce din nou. La adoua lansetă greutatea refuza să se așeze pe fund și firul se derula încintinuare. Intuind că un răpitor a atacat momeala Mihai a blocat derularea firului, a recuperat câțiva metri și a înțepat cu forță. Zbaterile de la celălalt capăt al firului indicau prezența unui pește puternic. Drilul îndelung a adus la mal o știucă extraordinat de frumoasă cu un desen de mascare total diferit de ce întâlnise pescarul până atunci. Cele două cârșige poposiseră unul în buza tare a știucii, înainte de șiragul impresionant de dinți, al doilea în coama de pe spatele luptătoarei. Cu o grijă deosebită Mihai a desprins cârligele și admirând vigoarea și temeraritatea peștelui care în România era supranumit „lupul bălților„ a privit pentru o clipă negrul dens bordat de auriu ca apoi, fără cea mai mică părere de rău a eliberat peștele.
Pescarul a strâns ambele lansete și a rămas pe bolovanii de pe mal gândind că imboldul pentru această călătorie a avut rostul să-l așeze în fața propriei conștiințe, ca într-o călătorie inițiatică la capătul căreia multe gânduri aveau să se limpezească.