McDonalds. Cer o cafea și aștept să mi se prepare. Unicul lor produs bun, zic eu. Double espresso. Cu lapte. În spatele meu, pe masă, un revolver. Colt 45 Peacemaker. Cu șase gloanțe. L-a pus, cu gesturi ample, evidente, să vadă toată lumea, un negru cu păr lung și tricou multicolor, soios. Suntem șapte persoane în local, excluzând angajații de dincolo de tejghea. Eu sunt cel mai aproape de el. Încerc să mă fac că nu l-am văzut, că nu-l văd, că nu-l voi vedea. Poate e de jucărie, gândesc. Arma, nu negrul. Poate sunt pe punctul de-a face pe mine de frică, nu mai gândesc. Îmi amintesc de Chuck Norris, Van Damme, John Wayne dar mai aproape de mine sunt Usain Bolt, Speedy Gonzalez și coiotul care bipăie și nu-l prinde nici dracu. În cinci secunde pare că a trecut o lună. Negrul ia revolverul. Îl agită. O cucoană țipă. Eu aș vrea cafeaua. Cu lapte. Caut, cu ochi mici, o cameră ascunsă. Sunt cinci. Neascunse. De după colț, de lângă toaletă, nevăzut până atunci de mine, se ridică un tip în trening. Bum. Nu e împușcătură, e pumn. În mecla negrului soios. Pistolul zboară la picioarele mele. Negrul la fel. Lat, inconștient. În fix trei minute apare poliția. Stăm la coadă la declarații. Ați văzut totul limpede?, sunt întrebat. Da, zic. Dați detalii. OK: e brunetă, are un zâmbet fermecător, ușor aplecat spre dreapta, mâini fine și ochi care-mi amintesc de Bambi. Fata în cauză vine cu cafeaua, roșie. Fata, nu cafeaua. Cafeaua e double espresso, cu lapte. This is England.