agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2016-12-27 | |
Adoris si Kromia (50) - EPILOG
Nu a trecut mult timp de la emoționanta întâmplare de pe pământul luminoasei Elade, și iată că a venit ziua în care a fost pregătită cea mai strălucită nuntă din câte s-au pomenit în faimoasa cetate Atena, nuntă cu cei mai puri dintre miri: Adoris și Kromia. La nunta lor sosiră atâția regi și regine, îmbrăcați în aur și purpură, atâția prinți și prințese chipeși și eleganți, că nicicând cetatea Atena nu a cunoscut clipe mai înălțătoare. După nuntă Adoris și Kromia, fericiți din cale afară și strălucind în frumusețea chipurilor și în noblețea spiritului lor, au plecat adesea în lungi călătorii pe mare, poposind pe multe ostroave minunate. Dar cel mai adesea, în călătoriile lor pline de poezie și farmec poposeau în cetatea lui Craton din Rodos. Craton se bucura nespus de fiecare dată revăzându-i, îi îmbrățișa și îi primea cu fastul ce li se cuvine doar regilor. În acest timp regina Ariadna, împreună cu Andromaca - mama lui Adoris și cu Dinona - mama lui Craton, au încercat îndelung să-l convingă pe Craton s-o uite pe Danae cea blondă și cu ochii verzi care nu mai era de multă vreme în lumea viilor, și s-o îndrăgească în schimb pe frumoasa Artema, fiica regelui Agatos. Dar pe Craton cu greu îl putea convinge cineva sau ceva anume ca s-o uite pe Danae. Tot ce s-a reușit până la urmă a fost doar promisiunea lui, smulsă din cauză că i s-a cerut insistent să dea cetății Rodos un moștenitor, că se va mai gândi. Zeii din înaltul Olimp au decis repede ca regele Agatos, sprijinit de puternicul armator Atridas și de mai marii cetății Atena, să-și poată recuceri tronul și strălucirea domniei sale în cetatea Atalyei, după care nu încetase nicio clipă să suspine în timpul șederii în capitala Eladei. Astfel că regele Agatos își reluă domnia plină de măreție, reușind să-și redobândească puterea și mijloacele pentru desăvârșirea frumoaselor sale visuri ca ziditor de palate și temple. După multă vreme - obosit de fericire, bogăție și de mulțimea anilor - slăvitul rege Agatos s-a stins din viață. În ceasul sfârșitului, însă, și-a chemat la căpătâi copiii, soția și pe toți cei dragi și și-a exprimat dorința ca Adoris să-l urmeze la tron, cel pe care întreaga familie regală, precum și întregul popor al Atalyei îl iubeau din toată inima. Și astfel, Adoris, alături de Kromia, preafrumoasa lui soție, domniră îndelung în strălucire și fericire, realizând multe fapte demne de legende și de toată lauda, construind și ei noi temple și palate neîntrecute în frumusețe. - SFÂRȘIT -
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate