meandre 77- din nou acasă

Reținerile din soldă ajunseseră la o treime. Mihai a scris Mihaelei rugând-o să-i expedieze ceva bani pentru că are unele probleme. Scrisoarea a rămas fără răspuns așa că Mihai a deschis acțiune în instanță pentru a fi obligată la plata unei pensii de întreținere.
Tot în acea vreme a făcut un raport către ministrul apărării ca să-i fie restituită suma care reprezenta contravaloarea școlarizării care îi fusese imputată, pentru că la trecerea în rezervă nu efectuase cei nouă ani prevăzuți în contract, dar că acum era ofțeractiv.
„ Întrucât cei nouă ani din contract nu au fost acoperiți suma nu va fi restituită. Decizia imputării a fost legală.“
Solicitarea de a fi avansat la gradul de căpitan, motivată de faptul că a împlinit stagiul regulamentar, fusese respinsă iar colonelul Pârvulescu i-a blocat avansarea printr-o notare de serviciu infamă. La toate punctele la care fusese apreciat obținuse calificativul foarte bine dar la concluzii comandantul scrisese: „Activitatea ofițerului s-a desfășurat în condiții bune și foarte bune. Nu îndeplinește condițiile de avansare la gradul următor. Calificativ general BINE .„
Mihai era în pragul unei depresii și fără voie rememora marile probleme prin care trecuse. Noaptea, înainte de a adormi, sub pleoape i se derulau imagini cu anchetarea sa de către comisia ministrului, cu flagrantul delict de adulter al Mihaelei, cu leșinul de pe stradă când era pe punctul de a fi condamnat la închisoare, cu internarea la psihiatrie, cu pierderea a jumătate de stomac și de duoden, cu falsificarea fișelor lui medicale, cu mersul în audiență la ministru, cu șantajul la care a fost supus ca să-și retragă plângerea penală împotriva ministrului, cu viața de la Prundu, cu toate lipsurile ei, cu divorțul și încredințarea fetei, cu condiționarea reactivării de cererea de a merge la mină, cu șocul suferit la trăirea unui cutremur de 7,1 grade sub pământ, cu zbaterea de a-și găsi o locuință omenească pentru el și pentru fată. După fiecare bombardament psihic de genul ăsta încerca să-și revină întărindu-se cu un : „nu mor caii când vor câinii! „
Îi scria Teodorei cu regularitate încercând să se sustragă mlaștinii umane în care era nevoit să trăiască. Sprijinul psihic de la Teodora era prezent, de departe, suportul moral, temeinic și palpabil al celor doi prieteni, Bibi și Vili, era de neprețuit.
Adesea își spunea în gând cuvintele lui Anton Pan: “ Tot câinele iese din iarnă dar numai pielea lui știe“.
Faptul că o obligasepe Floricica, atunci când fuseseră în permisii, să ducă flori mamei sale la ziua ei de naștere, să-i ofere flori și mărțișor la 1 Martie, cu toată opunerea fetei, îl determina să creadă că toate acele gesturi vor putea duce la o anume stare de normalitate dar realitatea contrazicea brutal acele păreri.
La un moment dat Mihai a primit o citație de la tribunal prin care Mihaela cerea reîncredințarea minorei. Argumentele erau un lung șir de minciuni și ambiguități pe care un avocat încerca să le aranjeze astfel încât realitatea să apară distorsionată.
La fiecare mers la tribunal Mihai întâmpina ostilitate din partea comandantului dar, cu toate amenințările, era nevoit să aprobe. Pentru una din înfățișări, comandantul i-a suprimat permisia regulamentară, aducând intervalul de acordare a permisiei la un timp dublu. Teodora venea la el la fiecare intrare în vacanță afiicei ei și stătea câteva zile. Părea un antrenament pentru o conviețuire viitoare. Copiii presau adulții să se căsătorească. De fiecare dată fetele, atunci când erau toți patru, veneau și scandau: „însura-ți-vă! „
Adesea Mihai se întreba dacă Teodora ar fi fost aceeași femeie bună și tandră dacă s-ar fi căsătorit cu el atunci când acerut-o de soție, pe vremea când el avea numai 19 ani.
Poate că a fost nevoie ca fiecare dintre ei să parcurgă un ciclu separat de evenimente potrivnice care să-i aducă la înțelepcunea de a- l asculta pe celălalt, de a încerca să-l înțeleagă, de a susține un dialog constructiv, ascultând argumente și motivări.
Până la urmă Mihai a înclinat să facă acest pas,dar la această deciziea contribuit și faptul că fetele se înțelegeau bine.
„50% e rezolvat! Eu doresc dar ea? Ea va fi de acord? „
A amâna un pic părea a fi similar cu a câștiga ceva. Să cunoști cu adevărat un om este nevoie să mănânci alături un sac cu sare dar și atunci va rămâne o îndoială, o temere. Mihai avea părerea că multe dintre femei, la vederea certificatului roz, își schimbau radical comportamentul. Vorbele bunicii lui către tatăl adoptiv îi răsunau în urechi: „Mă, înșiră câte femei vrei tu dar fă copilul mare!„
Bine, dar eu, eu nu am dreptul la puțină liniște, la mulțumire, la un dram de fericire? Chiar să fiu o biată epavă tristă învinsă de un sistem opresiv? Scrisul era una dintre marile supape care-l ajutau și-l întăreau...Glossa tristeții
 Sunt muritor de rând, epavă tristă,
Un vagabond pe-al fericirii drum.
O stea a fericirii mele nu există
Și chiar de-a fost a ars și-acum e scrum!

Un dram de fericire și surâs dacă găsesc
Îl leg cu multe noduri în batistă
Să nu cumva să-l pierd, să-l prăpădesc,
Că-s muritor de rând, epavă tristă.

Eu dramu-acela nu vreau să-l prăpăd
Cu toate că știu bine că-n parfum
E amăgirea vieții și-n el văd
Că-s vagabond pe-al fericirii drum!

Curînd nu voi mai fi un corp integru,
Mă înconjoară-o pânză pesimistă
Și văd mai bine-n pesimismu-mi negru
C-o stea a fericirii mele nu există!

Sunt umbră pe pămînt, n-am nici un rost,
Sunt un cadavru ambulant acum,
Azi m-am convins că steaua mea n-a fost
Și chiar de-a fost, a ars și-acum e scrum!

O stea a fericirii mele nu există
Și chiar de-a fost, a ars și-acum e scrum,
Sunt vagabond pe-al fericirii drum,
Sunt muritor de rînd, epavă tristă!
Se apropia vremea când cei doi ani de „recluziune“ aveau să se încheie. Temerea că va fi amânată încheierea perioadei miniere era din ce în ce mai prezentă. „Sunt soldat! Dacă patria îmi va cere va trebui să plec aolo unde voi primi ordin. Dacă privesc harta țării constat că am fost un adevărat „turist“.„ Mihai Bravu, Timișoara, Oradea, Vârful Stogu, Orăștie Șimleul Silvaniei și câte alte garnizoane prin care trecuse îl descurajau în a spera.
Esenin îl îndemna la băutură și la a trăi în disperare, Păunescu, alături de Șevcenco, îi alimentau un spirit revendicativ, Cehov era neavenit în acele vremuri, Eminescu îndemna la revoltă. Revoltă împotriva unui sistem pe care-l resimțea opresiv și invincibil. Lectura prozatorilor sud americani alimenta acea stare de nemulțumire profundă. Și-a restricționat lecturile canalizându-le spre proze și versuri care dădeau încredere, speranță, putere. Eliade îl relaxa. Lectura alăturide munca în micul atelier de tâmplărie improvizat acasă îl ajutau pentru a supraviețui moral.
A venit momentul când controlul financiar intern al armatei a venit în unitate. Mihai participa activ știind că nu poate avea vreo problemă. La un moment dat, spaculând o inadvertență semnalată la inventariere porcilor Mihai, aparent serios, a spus colonelului controlor:
-Tovarășe colonel, va trebui să mă puneți să plătesc hrana consumată de o scroafă pe timp de mai bine de un an! Apoi să-mi iau animalul acasă, îl tai., îl conserv și văd eu ce fac cu el. Va fi o problemă mare. Purceii fătați de scoafa mea va trebui să mi-i plăptească unitatea militară pentru că ei au fost înregistrați ca fiinsd ai unității...
Colonelul l-a privit uluit de atâta tupeu. Mihai a continuat:
-Va trebui să-m permiteți, înainte de inventarierea la butoaie, să-mi iau butoiele care îmi aparțin. Dacă nu-mi veți permite, în nota explicativă, mă voi vedea silit să fac referire la niște fapte penale.
-Măi copile, ce spui tu sună aiurea. Știu de la colegii din minister că ești un foarte bun meseriaș și că ai ținut în loc o întreagă comisie de control, umn general, trei colonei și șase locotenent colonei, care s-a dovedit a fi mai puțin cunoscătoare a regulamentelor decât ai fost tu...
-Tovarășe colonel, abuzurile din Mihai Bravu se manifestă și aici...
Apoi Mihai a explicat verbal dar și în scris, susținând cu documentele necesare, abuzurile cu butoaiele și cu scroafa înregistrată ca pagubă, nelegal.
În clipa când comandantul a fost nevoit să dea note explicative a fost un moment de furie neputincioasă. Colonelul controlor nu accepta abuzurile așa că, după un dosar de cercetare administrativă, a dispus ca banii reținuți pentru scroafă să-i fie plătiți din caseria unității până la încheierea controlului iar banii pentru butoaie să-i fie dați lui Mihai și reținuți din solda comandantului.
Momentul mult așteptat a sosit și ordinul de mutare în București a apărut ca o izbăvire. Că nu ajungea la un regiment nu era menit să-l descurajeze. A ajuns într-o unitate militară de construcții, pe la marginea orașului. Activitatea unității era dispersată în toată Moldova dar avea puncte de lucru și la Castelul Peleș, la Spitalul Militar Central, la Casa Republicii.
Comandantul și Inginerul șef erau ingineri, proveniți din viața civilă. Doar șeful de stat major era militar de carieră. Șeful lui, colonelul State, era ofițer de indendență. E adevărat că nu făcuse școala de intendență dar compensa prin experiență și bun simț.
Dimineața, când venea la muncă, își bea cafeaua la șeful lui în birou și schimbau informații. Mihai asculta Europa Liberă, șeful asculta Vocea Americii și dimineața comentau amândoi, fără rezerve știrile.
Mihai a primit ordin să meargă la Iași, în control, la un șantier condus de colonelul Aftene. Și-a pregătit deplasarea, a anunțat că va veni și a plecat la drum , înarmat cu ordin de serviciu și cu documentele necesare unor inventarieri.
Ajuns în gară, Mihai a constatat că nu era măcar un soldat să-l aștepte și să-l îndrume. A luat un taxi și a ajuns la Comenduirea de Garnizoană.
Avea o cameră reținută. S-a cazat, și-a luat documentele și a întrebat unde este sediul șantierului. A ajuns cu greu și s-a prezentat la comandant.
Atitudine disprețuitoare și refractară l-au determinat pe Mihai săatragă atenția colonelului, ferm:
-Tovarășe colonel, înțeleg că sunteți deranjat căeu sunt un colonel de calibru mic dar va trebui să înțelegeți că indiferent de cine efectuează controlul, eu sunt cel care-l reprezintă pe comandant. Am dreptul și puterea de decizie.
Colonelul a rămas uluit apoi a reacționat violent:
-Să ieși afară din unitatea mea! Eu sunt comandant aici.
Mihai a lăsat ordinul de serviciu și a plecat la Căminu de garnizoană de unde l-a sunat pe comandant și a relatat cu lux de amănunte ce s-a petrecut.
-Bine Mihăilescule, rămâi la cămin!
Comandantul de la București l-a sunat pe colonelul Aftene și l-a făcut albie de prci. Apoi i-a dat ordin să-i pună la dispoziție o mașină cu șofer la dispoziție pe toată durata controlului.
-Aftene, tratează pe Mihăilescu cu respectul cuvenit mie. El este comandantul pe timpul controlului, clar? Vezi că l-am învățat să controleze calitatea lucrărilor în construcți și vezi că are și sclerometru alături de alte instrumente.
La o jumătate de oră după această discuție în fața Căminului a oprit un aro și caporalul șofer s-a prezentat la camera lui.
Au mers împreună la unitate.
Mihai a fost primit în biroul de unde fusese dat afară și invitat să ia loc. Mihai a înmânat șefului de șantier tematica controlului și planul de desfășurare , pe zile.
La inventarierea echipamentului militarilor Mihai a constatat că inventarierile pe care le consemnase comandantul șantierului erau făcute din birou. Erau niște chestii atât de flagrante încât Mihai a luat note explicative de la gestionari care au mărturisit că nu s-au făcut inventare.
În următoarele zile Mihai a mers la unul din punctele de lucru unde se construia un depozit de muniții. Dintre cei 64 de stâlpi de beton verificați doisprezece erau necorespunzători, rețeta de beton fiind cu mult sub standard. Mihai, la sfârșitul misiunii, a consemnat neregulile lăsând sarcini clare de demolare și refacere a stâlpilor necoresopunzători, alături de propunerea de sancționare, disciplinară sau penală a colonelului Aftene privitoare la falsul și uzul de fals privitor la efectuarea inventarierilor.
Ajuns la București, Mihai a înaintat actul de control comandantului. A doua zi comandantul l-a chemat pe Mihai.
-Băi, ești nebun? Vrei tu să-l bag la pușcărie pe Aftene? Ãsta-i caz penal!
-Tovarășe colonel, eu nu mă voi adresa eșalonului superior așa că dumneavoastră procedați cum considerați că e mai bine.
Istoria se repeta.,abuzuri, falsuri, presiuni.
Era deja anul 1989. Mihai se căsătorise cu Dora. Evenimentele în Europa prevesteau mari schimbări...