În ciuda diferenței de vârstă, partida de tenis dintre profesorul Chifor și mult mai tânărul său colaborator, profesorul Bunea, a fost extrem de echilibrată, iar victoria bătrânului nu putea fi considerată o surpriză. De fapt, Florin se apucase de tenis numai la îndemnul maestrului său si nu dovedea nici talentul, nici ambiția necesară pentru a câștiga supremația.
Cu toate acestea, jocurile lor aproape săptămânale erau cunoscute în institutul de cercetări și multi alți specialiști și studenți asistau cu plăcere sau chiar se înscriau pe liste de așteptare când se organiza vreun campionat, cu meciuri care durau un singur set iar câștigătorul rămânea pe teren.
- Bă Florine, azi m-ai alergat serios, se căină Chifor. Sau îmbătrânesc eu, sau ai început să înveți câte ceva.
- Nu îmbătrâniți domn profesor, răspunse tânărul cercetător. Azi am avut eu ceva mai mult noroc ... sau ... poate ma adaptez mai bine la tipul ăsta de rachetă metalică.
- Lasă, mă lingușeala, că nu te prinde. Și las-o dracului de rachetă din fier vechi, adevăratul tenis se simte numai în lemnul rachetelor ăstora vechi, așa cum le-a lăsat Dumnezeu pe pământ. Să simți cum geme mingea aia de plăcere când se întâlnește cu mațele astea legate în lemn, aia e adevărata plăcere.
Trântit pe un scaun din vestiarul bazei sportive a institutului, Chifor încerca să se recupereze după efort. Nu reușise să deschidă robinetul de apă caldă de la duș, iar recitalul de „folclor” pe care îl dădea stârnise hohote de râs în vestiar.
- Domn’ profesor, ați putea tine un curs despre înjurături la Litere, afirmă Bunea. Cred că le-ați da clasă profesorilor de acolo.
- Dacă mai faci mișto de mine te dezmoștenesc! amenință seniorul. Nu e uman să condamni un profesor obosit la duș cu apă rece! O să le fac reclamație la ăștia, să-i ia directorul de moț.
- Cică nu mai sunt bani pentru păcurină la centrala termică, domn profesor. E un afiș lipit pe ușă.
- Ce bani, care bani?! Doar am vândut atâtea proiecte în ultimul timp, cât dracu costă o cisternă de păcurină? O să le dau cu proiectele-n cap! Nu e uman! Să lași așa un biet profesor secat de energie ...
- Dacă am avea acum în cazanul centralei toată energia pe care am risipit-o pe teren ... bombăni Bunea.
În acea secundă, ambii cercetători își dădură o palmă peste frunte și exclamară simultan:
- Să recuperăm energia risipită !...
- Dac-am putea înmagazina energia !...
Uitând brusc de toată supărarea, Chifor decretă:
- Hai în birou!
Cea mai bruscă și neprogramată ședință de planificare din istoria institutului avu loc în după-amiaza meciului de tenis. Câteva compendii de fizică și de chimie își părăsiră locul de pe rafturi și poposiră pe podea, după o scurtă consultare.
- Legea conservării energiei! țipă Bunea.
- Captarea energiei! replică bătrânul.
- Transformarea energiei potențiale în energie cinetică! adăugă asistentul.
- Și transformarea acesteia în energie termică! nu se lăsă Chifor mai prejos.
- Folosibilă în scopuri utilitare! concluzionă Bunea, dând cu piciorul în cel mai gros compendiu (al cărui autor era, desigur, maestrul său, Chifor).
După mai multe ore de lucru în birou și în laborator, cei doi profesori se lăsară,obosiți și disperați, să cadă pe fotolii.
- Teoretic, totul e posibil, descrise situația Chifor. În timpul jocului, oamenii aleargă, executând un anumit numar de pași, adică lovind suprafată de joc de un anumit număr de ori. Fiecare atingere a terenului cu piciorul înseamnă un schimb de energie între talpă si beton. Am calculat noi acum că energia asta este irosită fără nici o părere de rău, deși ar putea fi folosită.
- Da, tot în teorie am demonstrat că în timpul unui meci de tenis de simplu, adică între numai doi jucători, jucat după principiul două din trei, din impactul repetat dintre talpile jucătorilor si suprafața de joc se naște destulă energie potențială pentru a încălzi cinci sute de litri de apa la temperatura de 80 de grade celsius, sufiecienți pentru un duș prelungit al celor doi jucători.
- Da, mă Florine, numai să nu uitam că legea conservării energiei se aplică la sisteme fizice izolate. În cazul nostru nu putem vorbi despre așa ceva, ceea ce înseamnă că, practic, vom avea pierderi importante. Totuși, putem prepara destulă apă destul de caldă pentru dușul jucătorilor.
- De acord, domn profesor. Numai că asta e cea mai ușoară problemă. Cea mai grea e cum să captăm toată energia asta pentru a o folosi.
- Asta va fi tema noastră de cercetare pentru perioada următoare, decretă Chifor. Mă ocup eu de obținerea aprobărilor și finanțării necesare, iar domnia-ta te duci acasă și te culci cu amandouă urechile pe problema noastră indisolubilă.
Conducerea institutului nu a găsit nimic de obiectat la inițiativa celor doi cercetători. Directorul și contabilul știau, din experiență, că se puteau aștepta la niște rezultate spectaculoase, iar șansele de a recupera investiția erau considerabile. Iar dacă nu, rezerva de capital acumulată de pe urma lor era destul de importantă, institutul își putea permite să aștepte oricât de mult până când ideile deveneau realitate, și chiar realitate „numărabilă”.
Chifor și Bunea nu s-au făcut de râs. Calculele erau limpezi: trebuia găsită o substanță care să se încălzească la impactul cu tălpile sportivilor, iar căldură respectivă să fie folosită la încălzirea apei. Sau, mă rog, la ceva.
Care e cea mai ieftină materie care se încălzește? Aerul, desigur, nu costă nimic. Dar cum să-l încălzești? Simplu, îl înmagazinezi într-un material ieftin și subțire, ușor de manipulat și de întreținut. Care e acest material? Buretele, binențeles, așa cum a demonstrat teoretic, dar și experimental, Chifor. Deci rezolvarea problemei consta în așternerea unui strat de burete sub suprafața de joc; la fiecare pas al sportivului, schimbul de energie produce căldură. A doua parte a problemei va fi, așadar, să se folosească această căldură. Bunea rezolvă problema, imaginând un fel de pernă plină cu apă; partea superioară a pernei Bunea, făcută dintr-un material bun conducător de căldură de sus în jos, ar asigura transferul căldurii de la buretele Chifor la apa din recipient, în timp ce partea inferioară a acestuia trebuia să fie dintr-un material izolator, astfel încât să nu existe pierderi.
Mai era si partea a treia a temei de cercetare, transportarea, cu pierderi cât mai mici, a apei încălzite în perna Bunea la dușurile din vestiar. Chifor a propus, pe baza unor calcule cât se poate de exacte, folosirea unei părți din energia obținută pe terenul de tenis, transformată în energie electrică, pentru acțiunarea unor pompe. Prețul ar fi fost reducerea temperaturii apei, ceea ce lui Bunea i s-a părut inacceptabil, drept care a propus extinderea suprafetei dublate cu burete Chifor și pernă Bunea și la tribuna spectatorilor. Orice mișcare a unui spectator ar fi avut același efect ca și interacțiunea dintre tălpile sportivilor și suprafața de joc.
- Domn profesor, vă dați seama ce ar însemna să pavăm toate străzile din lume cu burete Chifor și să le dublăm cu perne Bunea? Am rezolva definitiv problema omenirii privind obținerea de apă caldă menajeră. Costul apei calde ar tinde spre zero, mai ales dacă am reuși să obținem niște materiale cât mai fiabile pentru burete și pernă.
- Da, Florine, iar în secunda următoare am fi asasinați de producătorii de energie convențională. Așa că propun să ne rezumam la vestiarul bazei noastre sportive. Eventual să extindem generatorul ăsta, pe care propun să-l numim Buchif, la toate terenurile bazei, nu numai la tenis, si astfel să le dăm tuturor celor care fac sport posibilitatea să se spele.
.........................................................................................................................................................

Inaugurarea noii baze sportive a institutului de cercetari a fost organizată cu multă atenție. Trebuia să fie în același timp o ceremonie modestă și fastuoasă. Modestă, pentru că serviciul contabilitate decretase criza, dar fastoasă, pentru că trebuia să marcheze un succes important al cercetătorilor și să promoveze rezultatul muncii lor ca pe un nou și rentabil produs comercial. Directorul, om cu relații în multe medii, a reușit să aducă la eveniment doi jucători de tenis din elita mondială (ce-i drept, numărul 172 și 251 ATP), care au oferit un joc frumos celor prezenți, grăbindu-se apoi să profite de noua invenție și de prezența la festivitate a casierului institutului). S-a organizat și un meci de fotbal, la care au participat aproape toti salariații unității, făra deosebire de poziția pe statul de plată). Generatorul Buchif a funcționat perfect, furnizând apă caldă tuturor fotbaliștilor și fotbalistelor de ocazie.
Presa a relatat cu lux de amanunte evenimentul, emfatizând, așa cum se cuvine, importanța noii invenții, care va reduce cheltuielile pentru obținerea agentului termic și va spori confortul omenirii și al oamenilor. Jurnaliștii, după o serioasă documentare, au schițat portretele celor doi savanți, doi cetățeni care fac cinste poporului din care fac parte.
- Domn profesor, aș zice că am făcut un lucru bun, nu-i așa? Lumea ne admiră, vorbește frumos despre noi ... și are și motive, doar le facem un bine oamenilor. Dacă dau mai puțini bani la ăia cu încălzirea centrală le rămâne mai mult pentru altceva, ce știu eu, cultură, orice.
- Ai dreptate și tu, mă Florine, dar știi ceva? Ãia câștigă, institutul câștigă, toată lumea câstigă câte ceva ... dar noi ce câștigăm? Vezi și tu că directorul n-a zis că ne dă măcar o primă, cât de mică. Ar trebui să ne gândim să tragem și la oala noastră măcar un gram de jar, ce, noi doi nu avem dreptul la cultură?
- Aveți dreptate, domn profesor, dacă o luăm așa ... noi nu câstigăm mai nimic, decât un brevet pe numele institutului. Cam tinde către zero, ca și prețul energiei obținute prin Buchif.
- Mă, eu m-am gândit la o prostie. Îl știi pe Patrocle, profesorul ăla de franceză? L-am rugat să facă în limba franceză o descriere a instalației noastre, pe care să o folosim pentru promovare internațională. Ce zici? Noi nu am semnat cu institutul nici un angajament prin care să-i cedăm toate drepturile, deci, practic, avem dreptul să vindem Buchif oricui.
- Absolut de acord, domn profesor. Când face domnul ăla materialul? Dacă scoatem și noi ceva mărunțis din munca noastră nu e nimic necinstit, e dreptul nostru.
.........................................................................................................................................................

Romeo Patrocle a reușit, în scurt timp, să realizeze un text pe placul celor doi savanți. Documentat, pentru că ambii cercetători i-au oferit informații, ilustrat cu fotografi furnizate tot de ei, articolul a fost publicat în mai multe reviste de specialitate din Europa și Asia, bucurându-se de un meritat succes.
Rezultatul a fost exact acela așteptat de profesorul Chifor. Mai mulți producători s-au arătat interesați de achiziționarea patentului, oferind sume frumoase în schimbul dreptului de folosire.
........................................................................................................................................................
- Domnilor, v-am invitat în fața consiliului de administrație al institutului nostru pentru că sunteți acuzați de un act grav de indisciplină. Ați promovat în scop comercial un produs final al institutului fără să aveți acordul nostru. Am primit, pe numele dumneavoastră, domnilor profesori Chifor și Bunea, mai multe oferte de la diverși producători de electrocasnice și de la furnizori de agent termic pentru patentul Buchif. În toate aceste oferte, redactate în limba franceză, se face referire la produsul institutului nostru de parcă ar fi al dumneavoastră. Domnilor profesori, vă rog să vă reamintiți că sunteți sub contract cu noi, ceea ce înseamnă că orice cercetare întreprindeți o faceți sub egida instituției și că produsul final aparține nu cercetătorului, ci instituției din care face parte. Or, domniile voastre ați încercat să vindeți Buchif în nume personal, ceea ce constituie o încălcare a prevederilor contractului de muncă. O să studiem această speță și vom propune o sancțiune, foarte probabil chiar de natură penală.
Obosit și jenat de această lungă tiradă, directorul institutului de cercetari se așeză pe scaunul de la prezidiu. Toți colegii săi priveau, la fel de jenați, podeaua, așteptând reacția celor doi încriminați.
- Nu pricep ce am gresit, izbucni Chifor. E cercetarea noastră, avem tot dreptul să încercăm să câștigăm un ban cinstit de pe urma ei.
- Plus că nu ne-ați dat nici o primă, cât de mică, pentru reușita cercetării. Am muncit numai pentru institut?!
- Mă oamenilor, voi nu pricepeți un lucru. Aveți un constract de muncă cu noi. Contractul ăsta vă oferă drepturi și vă obligă să și respectați unele lucruri, iar dreptul de autor nu este al vostru, ca indivizi, decât pentru identificare. Din punct de vedere pecuniar, totul aparține institutului, nu vouă. Ce dracu v-a venit să îl angajați pe ăla să vă scrie articole de popularizare?
- Nu l-am ...
- Taci, mă, îl opri Chifor pe tânărul său coleg. Pe cine am angajat, domn director?
- Pe Patrocle ăla, cum îl cheamă ... Așa sunt semnate toate articolele.
- Nu l-am angajat noi, domne! Pe cuvânt dacă l-am angajat, daca i-am dat noi ceva că să scrie despre noi. A scris de capul lui, noi nu avem nici o legătură cu el!
.............................................................................................................................................................

- Domn profesor, am auzit că i-au dat drumul lui Patrocle. L-au ținut nițel acolo, dar nu i-au dat arest. Cica va scăpa doar cu amenda penală.
- Doamne ajută, Florine! Săracu, îmi părea rău de el, totusi, e un băiat cumsecade.