Îmi place Cleopatra, Cleo, cum îi spun colegele! Ea este exact cum ar trebui să fie o femeie și cum, probabil, era cea al cărui nume îl purta cu semeție, regina egiptenilor. Îmbrăcată elegant, coafată la marele fix, cu manichiură impecabilă, mereu asortată la pantofi, curea și poșetă, dând clasă tuturor gâsculițelor ca mine, îndrăgostite de blugi, tricouri lăbărțate și pantofi sport.
- Este imposibil să te simți feminină în pantaloni, dragă, îmi arunca peste blatul lucios al biroului ei mărginit de două ghivece cu orhidee mereu în floare. Gândește-te numai câte posibilități ai avea la ciorapi: cu dungă, cu modele, plasă … sau la culori.
Închidea ochii și pun pariu că își imagina ținute întregi pornind de la o simplă pereche de ciorapi, după zâmbetul care-i lărgea buzele conturate pe exteriorul liniei lor așa încât să pară mai pline. Nu era un secret că avea un dulap numai pentru dresuri. Posibil, zic eu, să fi avut o pereche pentru fiecare zi din an, pentru că nu-mi aduceam aminte să fi văzut de două ori aceeași culoare sau același model.
- Te fac eu să te dai pe brazdă! Cine crezi că se uită la tine așa cum te îmbraci?
Adevărul e că toate exemplarele masculine care ne treceau pragul erau vrăjite instant de Cleo. Poate erau ținutele ei, poate părul ei de un negru lucios, de-a dreptul orbitor și atent tapat, sau poate parfumul bogat.
- Havai, dragă, adus de la București de cineva! Apropo, cu ce te dai?
- Favorit, am mârâit pe jumătate rușinată deja.
- Acesta nu e parfum, dragă, e un deodorant de pe vremea comuniștilor.
- Mie îmi place.
- Nu te încrunta, dragă, că faci riduri! N-ai văzut chinezoaicele cum stau? Zici că sunt păpuși de porțelan. N-ai habar ce vârstă are o chinezoaică pentru că ele au grijă să nu mimeze nici o expresie. Eu trebuie să te învăț? Să revin, parfumul, dragă, e amprenta unei femei!
Mare dreptate avea! De cum intram în clădire simțeam pe unde trecuse Cleo. Dacă te luai după aroma tropicală de Havai, nu aveai cum să nu dai de ea, femeia adevărată, care nu se dădea în lături de la nici o suferință pentru a fi la înălțime.
- Nu-ți mai roade unghiile! Doamne sfinte! Un bărbat se uită prima dată la degetele unei femei, dragă.!
- N-aș crede, am rânjit, în decolteu e mai probabil.
- Nu știi nimic! Niște unghii lungi și date cu gel așa cum trebuie îți deschid calea spre inima unui bărbat de la primul sărut de mână.
Mda, mâna ei era sărutată mereu, de ce să nu recunosc? La mine o strângere de mână era suficientă. Mi-am privit unghiile scurte și am strâns degetele în pumni. Pete de cerneală, unghii roase pe la colțuri, formă neregulată a unghiilor.
- Ai să prinzi ceva clasă pe lângă mine!
Una peste alta îmi plăcea de ea, era interesantă, era femeie în adevăratul sens al cuvântului.
- Începem cu ținuta. Să nu te mai văd cu pantaloni, dragă! Pe vremuri femeile care purtau pantaloni erau arse pe rug.
- Nici chiar așa!
- Ascultă ce-ți spun!
- Cleo, e miezul iernii, o să-mi crape genunchii de frig de acasă până la birou.
- Dragă, ești femeie!
- Și trebuie să sufăr ca să arăt asta?
Mă privea cu o expresie pe care eu una nu voiam să o asociez cu dezgustul dar, zău, altă corelație nu mi se părea mai potrivită. Cu toate acestea, o admiram așa cum o admirau toate colegele. Asta până în ziua aceea de luni, în care aureola Cleopatrei a dispărut cu totul numai din vina mea.
Ningea viscolit afară. Telefonul îmi arăta o temperatură de minus douăsprezece grade. La birou, tăcerea adâncă era o dovadă că și celelalte colege îmi împărtășeau starea de spirit. Cleo își aranja într-o oglindă mică genele umezite de fulgii dezghețați. O urmăream pândind momentul în care acestea urmau să se dezlipească de pe pleoape și să aterizeze în cana de cafea din fața colegei mele.
- Ai face bine să nu te mai holbezi așa! Nu știi că o lady adevărată nu fixează cu privirea o persoană față de care nu vădește un anumit interes?
- Aș putea spune că am un anumit interes față de tine!
- Când rânjești așa nu poți fi numită o lady, dragă! Þi se văd toți dinții!
- Îți jur că i-am spălat de dimineață!
- Dă mai bine o fugă în clădirea alăturată la Arhivă și adu dosarele la care trebuie să lucrăm azi. Curierul nu va ieși pe viscolul acesta.
- Nu este vreo regulă care să interzică unei lady să iasă pe viscol?
- Ei, flutură din genele salvate, ai recunoscut singură, și nu odată, că nu ești o lady.
- E un frig de se aude până aici cum crapă dalele de piatră din curte.
- Exagerezi! Ia o haină pe tine la repezeală și într-un minut ești înapoi.
- Parcă ai spus că este dizgrațios să te grăbești și să faci pași mari.
- În pantaloni nu se vede. Dacă ai avea dresuri, ar fi altceva. Își mângâie modelul complicat de pe buza fustei pentru a atrage atenția asupra noilor ciorapi cu broderie în două culori.
- Cam subțiri! Pun pariu că ți-a înghețat…
- Frumoși, nu-i așa? Mă opri cu o încruntare măruntă. Când vei purta așa ceva nu vei fi nevoită să ieși din birou și să dai fuga la Arhivă.
Resemnată am pornit spre cuier. O haină la repezeală fusese expresia ei. De pe cuierul plin îmi făcea cu ochiul blana pufoasă de vulpe argintie, aparținând desigur, unicei Cleo. Am înșfăcat-o și am ieșit înainte ca să apuce cineva să mă oprească. Imediat, un val de Havai mă scufundă cu totul în lumea femeilor fatale. Mi-am împins mâinile prin mânecile calde și m-am repezit în viscol.
- Hei, domnișoară, am auzit imediat o voce plină, aparținând unui frumos exemplar masculin cum m-am convins imediat ce am întors privirea. V-a căzut… fularul!
Ridică din zăpadă un obiect pe care îl desfășură în fața ochilor mei încremeniți. Ca un steag, o pereche de indispensabili cu mânecuță, din aceia pe care doar bunica îi mai purta iarna ca să îi țină reumatismul în frâu, începu să fluture în vânt, făcându-mă să casc gura inestetic, într-o atitudine nedemnă de o lady. Am smuls din mâna superbului tânăr obiectul și m-am repezit înapoi în birou cu personajul minunat pe urmele mele.
- Cui îi aparțin aceste …
N-am apucat să zic mai multe. Minunata, elevata, rabisanta Cleo, țâșni de pe scaunul ei, cu o grabă nepotrivită cu regulile de bune maniere, străduindu-se să apuce obiectul ținut de mine cu ambele mâini desfășurat în fața tutor.
- … izmene?
Hohotele de râs nu s-au stins nici după sărbătorile de iarnă. Cleo nu îmi mai vorbește. Se zvonește că a cerut să fie mutată din biroul în care lucrez și eu., cu toate că am asigurat-o de prețuirea mea și mai ales recunoștința că datorită ei, sau, mă rog, izmenelor ei uitate în mâneca hainei de blană după ce a ajuns la birou și le-a dat jos de pe ea, cel mai frumos bărbat din lume este acum iubitul meu. I-am spus că poate să fie mulțumită de lecțiile ei pentru că Mihai nu îmi reproșează niciodată că nu m-aș purta precum o lady sau precum o femeie adevărată. Cleo a refuzat să mă asculte!