meandre 85-vânzări păguboase

Se apropia iarna. Mihai a reușit să mai cumpere o caroserie identică cu prima astfel încât al ar fi locuit cu Teodora în intimitatea unei singure încăperi iar Mona în cealaltă.
După o întâlnire cu Floricica , Mihai a adus-o la Mogoșoaia, cu gândul secret că dacă va dori să vină să-l vadă să știe unde.
Ploaia mai șiroia prin unele locuri în cele două adăposturi așa că, Mihai, ajutat de Teodora și de Mona, a topit smoală și a pus carton asfaltat peste cartonul vechi al caroseriilor. Vânduseră și apartamentul în care fusese găzduit japonezul, turnaseră betonul pentru fundația casei și toamna se pare că ținea cu ei, răsfățându-i cu un soare cald. Fierul beton pentru întreaga construcție se pare că înghițise suficient de mulți bani și asta pentru că Mihai, de teama unui cutremur major supradimensionase fierul achiziționând, de la fier beton de 12, în loc de 10, până cel de 25 în loc de 20, asta ca să nu socotim densitatea etrierilor. Teama era generată de amintirile legate de cutremurul din 1977 când evenimentul îl găsise la etajul 10 al unui bloc și când participase, alături de soldați, la înlăturările dezastrului din București. Ruinele, ditrugerile și morții zdrobiți nu se puteau uita, așa că viitoarea casă, din punct de vedere al rezistenței, avea să devină un adevărat buncăr. Un inginer constructor , la cererea lui Mihai , și-a dat o părere privitoare la rezistență: „casa ta este o gheară de fier uriașă, înfiptă în pământ, chiar și la 8 grade Rchter nu va suferi. Doar dacă se crapă solul te poate înghiți dar nu se va rupe! „
De pe la vecini, Mihai a aflat că peste lac avea un nou vecin, un general care la revoluție era numai căpitan dar s-a aflat la locul potrivit.
Stând de vorbă cu un funcționar din primărie, Mihai a întrebat:
-Bă, generalul ăsta e tot revoluționar? Cum dracu a primit câteva hectare de pădure chiar la marginea Bucureștiului și chiar pe malul lacului Mogoșoaia?
-Simplu și legal. Avea moștenire , pe undeva prin Teleorman un teren despădurit dar care figura ca pădure în acte, a făcut cerere la Ministerul Agriculturii pentru un schimb de terenuri și....a avut noroc!
-Păi nu va putea construi nimic în mijlocul pădurii!
-S-o crezi tu! A avut buni sfătuitori. L-a chemat pe Florin pădurarul, i-a dat vodcă bună să bea, l-a pus, că de, era general, să-i taie pomii care se aflau pe locul în care dorea să-și ridice construcțiile și Florin i-a tăiat. După aia pădurarul a făcut un proces verbal prin care l-a amendat pe generalul că a tăiat din pădurea lui fără autorizație, menționând suprafața și numărul de copaci și așa s-a atestat că nu mai era pădure.
-Păi chiar și așa, tot nu putea să construiască!
-Păi cine dă sfaturile bune l-a îndrumat la inginerul Pereverzea, la București. A luat un clondir cu ce trebuia, de marcă, a plătit scoaterea din circuitul agricol, apoi a cerut autorizație la Tănăsescu. Asta este. Acum și-a făcut gard, a împrejmuit partea lui de pădure, a pus niște câini uriași să păzească și așteaptă primăvara ca să deschidă șantierul.
-Dar ăia care își fac case în fosta piersicărie, tot „legal“?
-Normal! Stai să-ți spun! Aici este o altă rețetă. După cum știi acolo era o piersicărie extraordinară. -Știu. Ce piersici minunate erau! Mai cumpăram și eu din ce furau culegătorii.
-Guvernul ăsta „democrat „ a dat un HG prin care stabilea că specialiștii din agricultură care doresc să se stabilească la țară, vor primi de la primării loturi de teren ca să-și construiască case.
-Păi ce, aici e la țară?
-Păi ce, nu este? Ce este în oraș? A venit o comisie de la minister și a stabilit că livada aia minunată e în decădere, adică e neproductivă și a dispus desființarea ei. A urmat un schimb de terenuri și terenul de pe marginea șoselei a ajuns la primărie și așa, primarul le-a dat loturile care erau în proprietatea primăriei.
-Bun așa!
-La afacerea asta s-au mai lipit câțiva apropiați ai primarului. Păi cum crezi tu că Mogoșoaia a ajuns prima comună din țară care a încheiuat retrocedările? Proprietari cu terenuri foarte mari erau numai câțiva din trecut. Legea limita la 10 ha. suprafața, așa că au rămas terenuri excedentare față de cereri, o mulțime. Comisia locală și-a atribuit terenuri pe malul lacului, vis-a-vis de Palatul Mogoșoaia și pentru că li s-a părut insuficient și-au mai atribuit un rând de terenuri apoi au dat „loturi în folosință„ , terenuri pentru revoluționari și alte șmecherii.
Mihai era scârbit de tot ce se petrecea în viața de fiecare zi. De politică, de aranjamente oneroase, de abuzuri, de trădări și minciuni așa că s-a concentrat pe construcția casei sale.
Teodora nu avea vedere în spațiu a planurilor casei și oricât a încercat Mihai să-i explice ea nu a reușit să vizualizeze.
Urma să fie procurat BCA-ul pentru construcție. În mod ciudat, ca persoană particulară nu puteai să cumperi materialul ca o firmă, prețurile prin firme fiind mai mici cu circa 28%.
Mihai a luat legătura cu un prieten care avea o firmă de reparații, CONREP SRL, a depus suma necesară în contul firmei și a cumpărat materialele. Apoi, după ce au întocmit niște acte care atestau ieșirea din afacerea firmei a lui Mihai, materialele au rămas în proprietatea lui drept despăgubire.
Visul începea să prindă contur. Profitând de timpul încă bun, Mihai a angajat o echipă de zidari care aveau să înceapă ridicarea pereților. De dimineață, și el și Teodora au plecat la serviciu iar muncitorii s-au apucat de lucru.
Pe după amiază, Teodora a ajuns acasă și a privit cu uluială viitoarea construcție care avea deja pereții parterului ridicați aproape cu totul. Mihai, venit de la unitate, a luat-o de mână plin de entuziasm și a început să o plimbe prin viitoarea casă, pe planșeul mărginit de pereți.
-Uite, pe aici este ușa de la intrarea îm casă. Aici o să fie un hol care se deschide într-o terasă amplă din care se poate intra în baie, în bucătărie și într-unul dintre dormitoare. Dormitorul nostru va avea 28 de metri pătrați.
-Dormitorul nostru din București, ce suprafață avea?
-Păi ...cam 16 m.p.
Apoi, luînd-o de mâna acontinuat plimbarea.
-Uite, aici o să fie bucătăria care va avea cam 20 m.p. și din ea ai o ușă care dă spre o cămară care va avea peste șase m.p. Baia o să aibă mai mult de șapte metri pătrați.
Teodora nu a protestat lăsându-l pe Mihai pradă euforiei, tocmai pentru a-l proteja de gândurile privitoare la copilul pierdut.
Uneori, noaptea, îl auzea plângând în somn de dorul ei, șoptindu-i numele.
Îl lua în brațe și-l mângâia ștergându-ilacrimile, astfel încercând să-i dea liniște și putere prin rugăciunile ei adresate Domnului.
Până să cadă zăpada, Mihai a apucat să toarne și planșeul și stâlpii puternici care aveau să susțină acoperișul.
În fiacare dimineață, când ieșea din caroserie, Mihai se uita la construcție și-și dădea seama că nu mai sunt suficienți bani pentru o continuare semnificativă. Vânduse unui coleg al Teodorei 333 m.p. de teren dar prețul fusese foarte mic iar vânzarea fusese mai mult de dragul colegului.
Mihai a luat banii , a plecat la primăria Bucureștiului și a dat banii să obțină adeverința necesară. Primarul a completat cu mâna lui în registrul de procese verbale ale consiliului general și în hotărârea de consiliu. Așa a fost transformat terenul din arabil în intravilan și Mihai a primit adeverința. Omul a luat peticul de hârtie și l-a dus acasă de parcă ar fi fost cine știe ce bijuterie de preț.
De la o vreme, un domn cu o doamnă tot dădeau târcoale la terenul pe care tronau cele două caroserii. După un timp mergeau pe rambleul căii ferate și priveau terenul din perspectivă, până într-o zi când l-au abordat pe Mihai:
-Bună ziua! Dorim să cumpărăm un teren și terenul de aici ni s-ar părea nimerit.
Mihai și-a spus că trebuie să fie voia lui Dumnezeu apariția celor doi, pentru că nu mai vedea cum ar mai fi făcut rost de bani.
-Și doriți terenul meu?
-Da, am dori o mie-două de metri pătrați
-Și cât sunteți dispuși să plătiți pentru metrul pătrat?
-Păi dumneavoastră cât cereți?
Mihai, știind că terenurile în zonă se vindeau cu circa cinci dolari pe metru dar că terenul lui era lângă pădure și era și intravilan, spuse:
-Sub opt dolari și jumătate pe metrul pătrat nu putem discuta. Terenul acesta este intravilan. De la mine încolo terenul este agricol arabil.
Oamenii au plecat dar după circa două săptămâni au revenit făcând o ofertă pentru opt dolari și un sfert. Au convenit la preț apoi au trasat o linie care urma să delimiteze suprfața și au măsurat, reieșind 1725m.p.
În câteva zile actele s-au finalizat iar după vânzare , cumpărătorii l-au rugat pe Mihai să vorbească și cu cel care avea următorul teren să afle dacă e de vânzare.
-Nu știu dar mă interesez. Vă rog spuneți cât teren mai vreți și cât sunteți dispuși să plătiți.
-Am mai dori vreo 5000 m.p. dar ca sumă , nu mai mult de șase dolari pe metru. Dacă reușiți să obțineți un preț mai mic diferența e a dumneavoastră.
Mihai a căutat-o pe Coana Florica.
-Sărutmâna, cucoană! Vinzi terenul de lângă mine?
-Ce, Mihai, vrei să scapi de mine? Ziceam și eu că îmi fac casă lângă tine, că vecinul de lângă casă niciodată nu te lasă.
Mihai a privit-o atent și a deslușit o aluzie suficient de străvezie.
-Lasă asta, ia spune, vinzi?
-Îl vând.
-Cât ceri pe metrul pătrat?
-Păi cum merge acum, patru dolari pe metru, dacă iau banul ăsta zic și bogdaproste și dau și pizdă cu fundă!
Mihai și-a făcut socotelile că ar câștiga aproape 12.000 de dolari așa că a demarat activitatea, a perfectat actele, anunțând atât cumpărătorul cât și vânzătorul de data la care aveau să semneze.
După ce au fost întocmite și semnate actele, cei doi „boieri „ despre care avea să afle mai târziu că erau patronii firmei Elmiplant, nu i-au mai dat nici un ban față de banii achitați la cumpărător.
Mihai cu Teodora au luat un împrumut de la o bancă , punând drept gaj casa și terenul. În următoarele trei săptămâni dobânzile au crescut amețitor astfel încât de la 22% au ajuns la 76%. Erau îngroziți. Ritmul de creștere al dobânzii era în crescător în continuare.
După ce vânduseră cei 333 m.p. către colegul Teodorei , acesta a murit și un inginer a cumpărat terenul pe te miri ce, cu construcțiea neterminată cu tot, având în vedere că nu avea autorizație de construire. Inginerul mai dorea teren așa că Mihai, cu girul Teodorei , a tratat cu noii vecini care știau de necazul cu banca. Mare greșeală să spui tot vecinilor! Astfel că domnul inginer, a plătit un preț infim doar că Mihai și Teodora au reușit să stingă datoria aceea care creștea continuu la banca de escroci.
În acea iarnă, cu puținii bani rămași au reușit să pună ferestre și uși la parter și să tencuiască aproape jumătate din parter dar să și cumpere lemne pentru o sobă...