Holul acela lung era mărginit de niște scaune cu spătar cu blat de melamină.
Pe hol, dinspre capătul lui, se auzeau voci care purtau o discuție animată. Când și când, câte o voce ridica tonul folosind expresii imperative:
-Domnilor, postul de la silvicultură nu-l scoatem la concurs acum. Nevasta mea nu a terminat încă școala. Nici la ape. O am pe fiica mea care mai are ceva chestii de rezolvat. Ea e potrivită acolo.
-Asta înseamnă că nici celelalte locuri de la păduri nu le putem ocupa și nici de pe la mediu.
-Domnule, eliberați-le și când vom fi gata ne ocupăm. Partidul are oameni suficienți pentru posturile alea. Avem oameni capabili și devotați care să pună în practică planul de guvernare.
-Domnule senator, cu piețele ce facem?
-Avem câțiva băieți de-ai noștri care s-au ocuat până peste cap în campanie. Aveți grijă de ei și ei vor „cotiza“ la partid în continuare. Mai sunt șiceva „grei„ de care trebuie să avem grijî.
Să vedem pe la fisc, că acolo avem mare nevoie de oameni buni. Și pe la vămi avem probleme.
-Da, aveți dreptate, cheltuielile sunt mari, nevoile sunt multe.
-Mai avem problema directorilor de școli, a secretarilor, chiar și a secretarilor din primării.Sunt multe posturi pe care trebuie să le ocupăm. Nu putem guverna ca lumea fără oamenii noștri în teritoriu.
-Șefu, am și eu o cunoștință mai apropiată și aș avea nevoie de un post într-un minister...
-Ce studii are?
-E în ultimul an la drept. Mai are de plătit până în toamnă și are diploma.
-Păi, o angajez consilier la mine în echipă. Mai am vreo două fete de viitor.
-Parcă nu aș vrea...știți, e gagica mea și se știe că domn Rădulescu „promovează „ femeile tinere.
-Bine, mă. Vedem. Ia stați nițel , cred că spunea secretara că așteaptă cineva pe hol.
-Mimi, mai este domnul care mă căuta?
Mimi, s-a apropiat arătându-și picioarele superbe și sânii opulenți, în cadrul ușii.
-Da, domnule senator, este aici.
-Mă, așteptați aici că avem treabă multă! Rezolv cu „electotaul „ și continuăm ședința.
Un domn cu un abdomen proeminent, îmbrăcat într-un armani, cu dungulițe fine și-a făcut apariția. Chipul senatorului trăda hotărârea pe care o regăseai pe chipul milițienilor pe vremuri. Gura subțire, parcă tăiată cu sapa lăsa să se audă un glas ferm, lipsit de personalitate, cu o oarecare doză de neamprostie. Tabloul era completat de o pereche de pantofi gen opincuță, comozi, de culoare galben spre portocaliu.
-Da, domnule! Ați solicitat o întrevedere cu mine. Vă cer scuze de întârziere dar sunt mari probleme de rezolvat în tot județul Ilfov. Am multe probleme de rezolvat de la partid.
-Domnule senator, mă numesc Mihăilescu și locuiesc în Mogoșoaia. Aș dori...
-Ce, mă, primarul ăsta nou nu ți-a dat ulei, cartofi? Îl sun eu și se rezolvă.
-Domnule senator, vorbesc despre drumul ...
-Ce, ai firmă și nu ai ieșit la licitație? Nu te-ai înțeles cu Paul? Sau s-a porcit și a sărit la comision peste standad?
-Domnule senator, vreau să bage câteva bascule de balastru și să niveleze gropile de pe stradă.
-Da, domnule, se rezolvă! Îl sun eu pe cheliosul ăla să-i spun să-ți dea și ulei, și cartofi și mai găsește el pe acolo ceva, o geacă mișto....
Mihai se simțea umilit până în fibra ființei sale.
A primit o carte de vizită a senatorului și s-a întors pe călcâie cu un gust de cocleală în gură.
A urcat la volan și a plecat cu viteză relativ mică, spre casă.
L-a oprit un echipaj de poliție care constatae că are „defecțiuni la sistemul de lumini„. Polițistula decis că trebuie să-i ridice talonul ca ulterior să meargă la o costatare tehnică și cu fișa să meargă să-l reprimească.
-Domnule, este o defecțiune care poate fi remediată pe loc. Am bec de far și-l înlocuiesc imediat.
-Vă ridic talonul!
-Domnule polițist, la decret scrie că dacă poate fi remediată pe loc nu mă veți sancționa în niciun fel. Sunteți pe cale să comiteți un abuz. Știți ce este un abuz în serviciu+
-Hai, dom-le, te-ai și supărat? Măcar dă și matale doi litri de benzină.
-Nu am și în al doilea rând o iau ca pe o glumăă cererea de mită.
Polițistul i-a înapoiat talonul după ce mihai a schimbat becul.
După această întâmplare Mihai și-a continuat drumul spre casă.
Teodora era îngrijorată.
-Sărutmâna1
-Băiatule, pe unde ai umblat?Eram îngrijorată. Cred că mâine va trebui să ne luăm telefoane din alea, portabile. Măcar așa voi ști pe unde ești și ce faci.
Mihaia deschis televizorul și a aflat că toți polițiștii de la circa cinci, din Bucureștii Noi, au fost arestați. Afacerile cu benzină de furat căpătaseră o amploare fără margini.
A doua zi a plecat la o firmă care făcea abonamente pentru telefoane mobile dar nu mai aveau aparate.
Era nevoie să aducă actul de proprietate al terenului , autorizația de construcție, o factură de utilități, toate , alături de buletinul de identitate, în copii legalizate.
A întocmit dosarul cerut și după ce a așteptat câteva ore ca să fie aduse telefoaneledin vamă, avea cele două telefoane. Făcuse cerere la societatea națională de telefoane dar unul dintre funcționari, după ce i-a dat numărul de înregistrare i-a spus că va avea telefon fix în circa un an. Apoi, când încă nu ieșise din sediul palatului telefoanelor , a fost abordat de un domn îmbrăcat în salopeta pe care era înscris numele firmei.
-Nene, dai 300 dolari și într-o săptămână ai telefon!
Acum avea telefoanele și nici nu-i mai păsa.
În cele din urmă a adormit cu televizorul deschis, obosit și scârbit de ce se petrecea în societate.
-Moșule, ai adormit aici. Hai în pat și dormi ca oamenii botezați.