Cuptorul verii și pentru o sticlă cu urme de suc
aruncată pe iarbă, lângă o bancă, pe aleea din parc.
Musca însetată se strecoară în sticlă, bea cât vrea,
zumzăie lovindu-se de sticla încinsă,
cât să o audă un păianjen de pământ, care
găsește drumul spre pradă și o îmbracă
în pânza morții, fără să vadă viespea
atrasă de sucul cu arome evaporate.
Ucigașa înțeapă mortal păianjenul,
depune în el un ou, dar ieșirea din sticla
înfierbântată de soare pare ascunsă
și cade înecată în restul de suc.
Un vârstic domn vede sticla,
o ridică cu două degete și o aruncă
în coșul cu cadavre de sticle,
aflat la zece pași de bancă,
lângă chioșcul cu răcoritoare.
Pe banca liberă, tocmai se așează
o mamă cu fetița ei care bea cu sete
dintr-o sticlă de suc cu arome de fructe.
Nepotul vârstnicului domn,
de pe tricicletă, îi strigă fetiței:
„Să arunci sticla la coș, nu pe iarbă!”
și ea-i răspunde : „Fac ce vreau eu !”,
și mama ei zâmbește.