agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2017-07-09 | |
“Cooperativa Agricolă de producție din comuna Crȃnguri este, de mulți ani, una dintre cele mai bogate din Cȃmpia Frunzulești, din sudul țării. Suprafața de pămȃnt arabil de care dispune este un factor important al bunăstării cooperativei, dar cel mai de seamă este factorul uman. Þăranii cooperatori, agricultori pricepuți și pasionați, muncesc cu drag și spor, obținȃnd, an de an, recolte tot mai mari. Ei pun în valoare calitatea solului, pe care îl lucrează cu mașini agricole de mare productivitate. De asemenea, ei, agricultorii patriei noastre socialiste din acest sat pitoresc de cȃmpie, evită cu grijă risipa, atȃt la cultivarea ultimei palme de pămȃnt, cȃt și la recoltarea atentă a producției la hectar. De asemenea, belșugul realizat de cooperativa agricolă de producție se datorează și celor care conduc destinele cooperativei și ale cooperatorilor, tovarășului președinte Ionescu Ivan și tovarășei secretare a Biroului Organizației de Bază, tovarășa Pîrvulescu Sanda”
Articolul publicat în numărul din martie al revistei Agricultura socialistă continua cu o dare de seamă amănunțită privind activitatea CAP-ului, prezentȃnd concret, cu cifre, realitatea din teren. Interviul amplu cu tovarășa Pîrvulescu aducea, la rȃndul său, exemplul viu al muncii pline de dăruire a țăranilor cooperatori, în frunte cu comuniștii. Și în această campanie agricolă se anunța o recoltă bogată. Tovarășul Ionescu luase cele mai bune măsuri privind organizarea muncii, asigurȃnd necesarul de îngrășăminte chimice, veghind, neobosit, ca starea tehnică a tractoarelor și a mașinilor agricole să fie optimă și repartizȃnd judicios suprafețele. La rȃndul său, tovarășa Pȃrvulescu reușea să mobilizeze oamenii, astfel încȃt aceștia erau zi de zi pe ogor. Dacă cineva ar fi venit în toiul zilei la Crȃnguri nu ar fi întȃlnit pe ulițele moderne ale comunei pe nimeni. Chiar și copiii mai mari erau pe cȃmp, ajutȃnd, după puterile lor, la realizarea planului de producție agricolă. O activitate vie putea fi remarcată și la sediul CAP. Cu toate că munca de birou era la fel de grea ca cea de pe cȃmp, la sediu nu rămȃnea prea multă lume. Tovarășul Ionescu și tovarășa Pîrvulescu își împărțeau sarcinile de serviciu și le executau cu voie bună și cu un mare randament. Deși munca lor era foarte plină de răspundere, preferau să nu afecteze productivitatea muncii la cȃmp și nu opreau în sediu consătenii dornici să muncească. Se mulțumeau doar cu ajutorul familiilor lor. Astfel, tovarășa Ionescu era mȃna dreaptă a soțului său. Era întotdeauna prezentă cȃnd tovarășul președinte avea nevoie de ea. La fel, sora tovarășei secretare era prezentă mereu la sediul cooperativei, iar contribuția sa la bunul mers al activității era esențială. Iar aceasta implica sacrificii. Copiii tovarășului Ionescu și ai tovarășei Soreanu, prea mici pentru a fi lăsați singuri în casă, erau aduși la sediu, unde se bucurau de supravegherea și grija părintească, desigur, atunci cȃnd munca o permitea. Singura persoană din afara comunei era tȃnărul tovarăș Valentin Roșu, student la facultatea de agronomie, venit aici pentru un stagiu de practică în producție. Acesta, cu toate că era născut și crescut în orașul reședință de județ, la absolvirea liceului optase pentru agronomie, dȃndu-și seama că era nevoie de specialiști în agricultură, după cum se vedea și din numărul mare de locuri scoase la concurs de facultatea de profil. Prin firea lui veselă, dar și prin felul cum își făcea datoria de student în practică, gata să ajute ori de cȃte ori era solicitat, Valentin le devenise simpatic celor din conducerea Cooperativei și chiar și copiilor lor. Se juca cu ei, le arăta reviste cu poze cu mașini și motociclete, cu actori, ba chiar le făcuse rost de niște reviste străine cu benzi desenate. Mai mult decȃt atȃt, de cȃteva ori îi luase la plimbare cu o Dacie neagră, condusă de un prieten care îl aducea de la oraș uneori, dimneața. Sigur că părinții erau bucuroși de bucuria copiilor și îl considerau pe Valentin de-al casei. La sfȃrșitul lui iulie, CAP Crȃnguri spera să raporteze conducerii de partid și de stat o producție record la grȃu. de peste patru mii de kilograme la hectar, așa cum prevedeau și directivele partidului. Tovarășii din conducerea cooperativei aveau mult de lucru pentru a alcătui documentația clară și concretă din care să rezulte, fără echivoc, cantitatea de cereale recoltate. Ședințele operative zilnice nu se mai terminau, iar discuțiile constructive de la fiecare astfel de întrunire dovedeau că munca ceapiștilor fusese rodnică: - Pe cuvȃntul meu dacă mai știu cum dracu s-o dreg, rostea tovarășul Ionescu. Am băgat tone de motorină în lucrările astea, dar cȃnd cȃntărim grȃul nu acoperim costurile. Ce dracu s-a întȃmplat? - Tovarășu preș, eu propun să verificăm basculantele, să nu se piardă boabe pe drum, îndrăzni să intervină tovarășa Soreanu. Ieri am văzut niște păsări care parcă ciuguleau pe drum. - Tovarășa Gina, te rog să verifici dacă presupunerea dumitale e adevărată. Dar tot nu se pot pierde sute de kilograme așa, prin obloanele mașinii. - Ce vreți să spuneți tovarășu preș, că fură oamenii? Nu fură, tovarășu! Că dacă fură, chem miliția, chem … chem … se înfurie tovarășa Pîrvulescu. Trebuie să fie o greșeala de calcul, voi verifica, tovarași, din nou și din nou pȃnă voi găsi greșeala. Nu voi pleca acasă și voi lucra azi, zi și noapte, pȃnă voi găsi mica noastră eroare de calcul, tovarăși! Ne vom face și depăși planul de producție, tovarăși, pentru că așa ne cere partidul! - Te rog, calmează-te, tovarășa! Nu ne folosește la nimic să ne enervăm, fir-ar a dracului de treabă, că nu așa ajungem la producția dorită! Deci, tovarăși, mȃine trebuie să demonstrăm că am depășit planul și că am obținut peste patru mii de kilograme pe nenorocitul ăla de hectar, sau ne ia mama dracului cȃnd mergem la plenară. S-a înțeles? S-a înțeles! Munca tovarășei secretare se dovedi fructuoasă. A două zi demonstră, în cadrul operativei de seară, că producția se apropie de 4100 de kilograme. - Tovarăși, am refăcut toate calculele și am descoperit că greșisem în mod nepermis, la care îmi fac autocritica. Am greșit grav, am calculat prost și consumul de motorină. Acum, după noile calcule, putem să raportăm cu îndreptățită mȃndrie patriotică și revoluționară că am depășit planul și la productivitatea muncii. Mȃine, tovarășu preș, cȃnd vom merge la plenară, ne vom număra printre evidențiații județului! Ȋntr-adevăr, în ziua următoare, tovarășii Ionescu, Pîrvulescu și Soreanu plecară la plenara organizației județene de partid pentru a prezenta recolta. Cu un picior pe scara mașinii ARO, Gina Soreanu mai întoarse o dată capul. - Valentine dragă, am lăsat în frigider mȃncarea pentru copii și pentru tine, ai grijă de ei, și să fiți cuminți! - Nici o grjă, tovarășa Gina, o să le dau să mănȃnce și o să ne jucăm frumos pȃnă veniți dumneavoastră. Puteți avea încredere în noi! O să rămȃnă cu noi și prietenul meu, Alin, că cine știe la cȃt vă întoarceți diseară și poate nu mai prind Rata să plec acasă. Valentin a avut dreptate. Plenara lărgită a Comitetului Județean de partid a durat mai mult decȃt de obicei, pentru că au fost analizate recoltele tuturor cooperativelor și întreprinderilor agricole din județ, iar cei de la Crȃnguri primiseră felicitări de la însuși primul secretar al județenei de partid, ceea ce nu era puțin lucru. Ȋntorși la sediul CAP, cei trei nu își ascunseră bucuria și mȃndria patriotică, așa cum a rezultat și din procesul verbal al scurtei ședinte a Organizației de bază. Partea a doua fu, de asemenea consistentă, mai ales că avu la bază producția viticolă din anul precedent. - Ați fost cuminți? întrebă Gina. - Da, mămico, mormăi, pe jumătate adormită Dorinuța. Ne-am jucat fru … Și fetița adormi, zȃmbind fericită și îngȃnȃnd, prin somn, un soi de cȃntecel. După recoltarea păioaselor, cooperatorii crȃngureni nu se lăsară pe tȃnjală. Urmau celelalte culturi, cȃmpurile arătau bine și nu trebuia să piardă nici un minut din timpul de lucru, pentru a fi din nou evidențiați în bilanțurile județene. August se apropia, căldura era tot mai mare, iar munca celor din conducerea cooperativei tot mai intensă. Ei nu aveau timp, ca orășenii, să se ducă pe litoral, iar copiii lor se mulțumeau să se scalde în rȃul care uda cȃmpia Frunzulești, nu în valurile Mării Negre. Din păcate, tovarășul Valentin își încheiase stagiul de practică si, cu toată părerea lui de rău, fusese nevoit să întrerupă activitatea lui atȃt de fructoasă și plăcută la CAP. De aceea copiii nu mai aveau acel tovarăș de joacă cu care se obișnuiseră, iar mamele lor erau nevoite, din cȃnd în cȃnd, să îi supravegheze. Mai ales cȃnd mergeau la gȃrlă. Era extrem de greu pentru cele două tovarășe să renunțe la munca la birou, pentru a merge la rȃu. Nu aveau, însă, emoții. Apa rȃului era mică și liniștită, un forma vȃrtejuri și nu existau gropane. Iar copilașii erau cuminți, învătați de mici cu disciplina. Jocul lor preferat era acela de-a cooperatorii și consta în a săpa, cu micile lor unelte de jucărie, mici șanțuri, în care plantau rămurele de salcie, pe care le irigau, apoi, cu apa adusă din rȃu. - Sanda, să știi că sunt cam neliniștită, începu tovarășa Soreanu, intrȃnd în biroul surorii sale. - Să nu-mi spui că se compromite purumbul, ca mor. - Nu … nu chiar atȃt de rău - Floarea soarelui? - Nu … copiii. Știi ce cȃntau la rȃu? Cucu și pupăza! - Vai, ce rușine! Ãsta nu e un cȃntec patriotic recomandat de cultura noastră marxist-leninistă! Să-ți faci autocritica în fața organizației de bază că i-ai învățat așa ceva! - Nu i-am învățat eu, Doamne iartă-mă, nu știu de unde l-au luat. Nu e un cȃntec pentru copii, mai spuse tovarășa Soreanu, izbucnind în plȃns. Cine știe ce înțeleg Dorinuța și Ginuț din prostiile alea, Doamne ferește! - Gina dragă, te rog să îți supraveghezi vocabularul, să un mai pronunți astfel de cuvinte urȃte, nepotrivite cu morala noastra socialistă. Și, în al doilea rȃnd, du-te repede și spune-i și lui tov preș, să ia măsuri imediate! Tovarășul Ionescu Ivan un pregetă să ia cele mai potrivite măsuri. Dădu buzna în biroul Orgaizației de bază și, măsurȃndu-și cu grijă cuvintele spuse: - Băi Sando, le dau dracu de cȃntece! Cine mă-sa le-a băgat în cap la ăia mici procăria aia! Te rog să afli imediat și să iei măsuri, ce mama dracului! Auzi ce cȃntă băiatu’, cuci și pupeze! Imediat să iei măsuri, că de ăla micu’ mă ocup eu! Urletele lui Ginuț care se auziră în clipele următoare din camera vecină dovediră că tovarășul președinte se ocupa de educația lui. Imediat, din biroul vecin răsunară și alte țipete, semn că și Dorinuța se dezbăra de obiceiurile cele rele. Tovarășa Pîrvulescu trecu și ea la rezolvarea sarcinilor trasate. Ȋi momi pe copii prin curtea sediului CAP, scăpȃndu-i astfel de activitățile educative și încercă să afle de la ei de unde știau acel cȃntec obscen. - De la nenea! măturisi Ginuț fără să stea pe gȃnduri. - Care nene, mă? Nenea tractoristu’? - Nu, tati Săndico, nenea ăla de la oraș. Secretara de partid își făcu reprede socotelile. De la oraș ... nu mai venise nimeni de la oraș de multă vreme. De la Organele superioare de partid și de stat nu, de la veterinari?... Nuu, nci de la ei și nici de la … A! Un cumva?... - Tovarășul nene Valentin? Dorinuța scutură hotărȃtă din cap: - Nenea Vali un știe să cȃnte. Nu-i iese vocea. Nenea Alin cȃntă mișto. - Foarte mișto! întări și Ginuț. Tovarășa secretară înțelese totul. Bietul tovarăș Valentin își alesese un anturaj nedemn pentru el, un tȃnăr cu o educație îndoielnică. De, ce să te aștepți de la un biet șofer … A doua zi, înainte de a trece la ordinea de zi, Sanda Pîrvulescu raportă: - Tovarășu preș, să știți că am aflat cine i-a învățat la prostii pe ăia micii. Dar un e vina lui, au înțeles copiii greșit. Tovarășu Alin Pandelescu, fiul tovarășului Pandelescu … știți dumneavoastră, le-a citit copiilor din Ion Creangă, știți, cȃnd a prins copilu’ăla pupăza de-a zis că e cuc armenesc. Copii mici, tovarășu, se mai întȃmplă să nu înțeleagă. I-am dat telefon tovarășului Pandelescu personal și l-am rugat să-I transmită mulțumirile noastre pentru faptul că fiul lui dȃnsu s-a ocupat de educația bieților copii de țărani. Nu-i așa, Dorinuța, o întrebă tovarășa Sanda pe fetița care tocmai intrase în birou. - Da, tanti Săndico, dar noi nu mai suntem așa țărani, că mi-a spus nenea Alin. Pentru a se face mai convingătoare, fetița începu să cȃnte: “Gata cu țăranii, s-a emancipaaat! …” |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate