agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1512 .



Dialoguri între maestru și discipol
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [marius niþov ]

2017-07-15  |     | 





Muntele acesta e cel mai potrivit loc pentru dialog, unde se află? În gândirea celor care năzuiesc spre înălțimi. Atunci veți simți adierea Duhului Sfânt peste chipurile voastre brăzdate de ani, experiența vieții mai puțin înțelepte. Bine, din dorința de cunoaștere, dialogul e început cu întrebarea discipolului: “N-am înțeles cum ne ia atâta timp să înțelegem lucrurile simple?” și maestrul, după ce a făcut trei pași, a ridicat privirea : “Așa suntem învățați, să ne complicăm prin lucruri inutile! Să învățăm prea mult din ce nu ne folosește și cele importante să le ignorăm.” Cei doi, vă imaginați că merg în jurul unui copac bătrân, pe o cărare din piatră. Iar ucenicul continuă: “De exemplu, nu ni se spune mai devreme că suntem trecători, vine un timp când trebuie să plecăm din lume. Și mulți se sperie rău de trecerea în necunoscut. Ce înseamnă moartea?” și discipolul privea mirat cum maestrul își căuta o piatră fără colțuri, așa mai rotundă, cu mult calm: “Trecerea din lume se întâmplă când ai ajuns pe culoarul final al timpului dat și în funcție de informațiile sau experiențele luminoase salvate te vei desprinde de partea degradată, supusă descompunerii. Sufletul sau energia rațională care îți tine trupul viu și întreg (după cum vezi schimbi mai multe înfățișări într-o viață, dar e ceva care îți păstrează individualitatea) se desprinde spre locul pregătit încă din timpul dat (prin modul în care ai trăit: mai aproape de lumină, de stările demne, după chipul Celui Sfânt sau în fapte de care ți-e rușine când le privești în adânc). Așa, mai simplu, cu cât ai experiențe care te înalță sufletește, adică să mângăi pe cineva aflat în suferință sau să ajuți cu o masă pe cel flămând, să iei apărarea unuia judecat pe nedrept sau bârfit, să ajuți orfani sau bătrâni pe drumul aspru al vieții, să te rogi pentru cei care nu cunosc dialogul cu Sursa vieții, îți vei lumina sau transmite starea în rațiunea luminoasă, că întreg Universul e ochi și urechi la faptele noastre.” Discipolul, puțin derutat: “Cum, ochi și urechi? Adică știe tot ce fac?” și făcu un pas înapoi. Maestrul, își reluă ideea: “Dacă omul a creat din materie aparate de ascultare și urmărire, stocare a datelor, nu ți se pare că pietrele ăstea sunt niște senzori, tot ce ne înconjoară ne poartă vocea, ne simte glasul?”, își aținti acum privirea către discipol. Însă, discipolul, nedumerit, continuă acest șir de întrebări, mergând mai aproape: “Bun, dar ca să faci un aparat de înregistrat sau redat trebuie să ai o schemă cu circuite, ordinea pieselor și compoziția unui condensator, tranzistor, bobine, siguranțe etc.”, insistând să fie lămurit. Maestrul, îl luă mai aproape și-i zise: “Ia spune-mi, copacul ăsta are un circuit în structura lui? Corpul uman sau pasărea asta…” și chiar luă o pasăre din zbor, dând ușor cu mâna peste penele viu colorate, cu vocea caldă continuă: “nu e cumva un aparat de zbor? Tot ce ne înconjoară, înțelege glasul nostru, chiar și un animal sălbatic! Căci noi am fost puși stăpâni peste animale cu gândirea luminoasă și, din păcate, am ajuns să ne comportăm mai rău ca ele. Ba, să mai ne și mințim că suntem o evoluție din regnul lor!” Discipolul, uluit de cele auzite, continuă drumul la dreapta maestrului: “Și cum zici, că nu suntem o specie evoluată din maimuțe? Așa au descoperit arheologii prin Africa, se spune, leagănul omenirii și prin alte părți din Asia, Europa.” Maestrul își luă ucenicul mai aproape: “Ai impresia că rațiunea creativă e de natură animală? Nu spun cum de nu au mai evoluat alte specii de maimuțe, dar de ce nu s-a găsit o operă muzicală prin copaci, sau vreo statuie, pictură făcută de creierul unui animal? Nu vezi că numai noi inventăm și facem tot felul de legături între lucrurile date, iar animalele ne sunt supuse? Partea cu evoluționismul e valabilă doar în cadrul speciilor, fiecare specie are individualitatea ei și codul genetic specific. Suntem circuite, organisme cu coduri diferite! Chestia cu veriga mutantă e blocată chiar prin lipsa gândirii creative la alte specii față de om. Prin urmare, omul este o miniatură a Creatorului, imaginea Lui în materia inteligentă care îi ascultă vocea. În tăcere, cu gândul la El, îți spun că-i vei înțelege mesajul.” Discipolul simți nevoia să mai întrebe ceva: “Și cum a ajuns omenirea așa decăzută, de la gândirea luminoasă, creatoare, să distrugă natura, să facă arme de distrugere atât de sofisticate și războaie devastatoare? Cum de a coborât atât de jos?” Maestrul își privi mâinile luminate de o rază patrunsă printr-un luminiș: “Să știi că nu suntem singuri în Univers, mai există ființe inteligente și una dintre aceste ființe, după ce a pierdut locul în civilizația luminii, și-a bătut joc de om, învățându-l să-și folosească greșit energiile, inclusiv desfrâul e un exemplu de folosire proastă a energiei creative! Desfrâul i-a indus lipsa de control, lenea creativă și înmulțirea asta animalică, fără să țină cont de împlinirea timpului și dacă îi e dat să lase în urmă alte suflete. Înmulțirea animalică, cultivarea plăcerii vinovate a atras suferința, bolile și ieșirile din timp neîmplinite. S-a format un cerc al suferinței prin plăcerea sexuală și se învață greșit în continuare (chiar de psihologi și cei considerați cu pregătire în sănătatea organismului), cum că ar fi chiar indicat desfrâul în locul sportului sau altor ocupații fizice, pierderea celei mai importante energii sensibile a ființei umane-motivul izgonirii din civilizația edenului. Omul nu a fost creat să trăiască precum un animal! El are responsabilitatea de a păstra curat și creator Chipul ce i-a fost dăruit, prin care înțelege dialogul cu rațiunile Universului și Creatorul, Tatăl său nesupus trecerii, descompunerii. Prin desfrâu omul a fost corupt și manipulat (încă mai este și în așa numita democrație), a devenit temător și fără credință, s-a trezit aruncat într-o confruntare cu energiile distructive, rațiunile căzute sau demonii și în loc să se ridice prin încredere, se lasă pradă angoasei, depresiilor și altor stări degradante. Sper să fii mai înțelept după cele discutate, după cum vezi și copacul și-a îndreptat cîteva crengi să ne îmbrățișeze.”


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!