III
Strada Nemesis, Orășelul X, Jud. Y, 12 feb. 20..
Stimate domnule Asfodel,
Nu puneți la inimă, vă rog, nu se merită și nici nu va rămâne ceva din toată tărășenia în creierele oamenilor; majoritatea trăiesc de pe o zi pe alta și nu au leafa dumitale pantagruelică, însoțită cu nesaț de slăvitul drept de a contracta aproape pe loc, fără palpitații ori tentative de suicid, credite de zeci de mii de euro pentru un chilipir de mașină, rezervată de pildă onomasticii socrului vorbit pe la spate, probabil băștinaș al unui sat aflat în stepa Dunării. Nu-i problemă, domnule comisar(pe deasupra și șef!), banii de la stat vor curge în toate buzunarele cu discriminarea permisă de lege, mai ales atunci când gradul te protejează de orice ar ieși din gura tuturor mitocanilor și ziarele vă călăresc doar la nevoie, când îi epuizează pe fotbaliști ori pe senatorii adormiți în birou. Vocea mea nu va fi și nici nu vreau să fie auzită, important este că am învins și că vă pot vorbi pe acest ton.
Justiția v-a luat-o înainte, a fost mai curată sau mai sprintenă și v-a stricat tot cheful de viață. Ar trebui să dețineți în suflețel remușcări, dar ele au fost de la început aruncate în stomacul unde vă ungeți necumpătat frustrările poate zilnice. Însă, totuși, sănătatea ocupând primul loc în preocupările oamenilor de bine, ar fi nevoie numai de o sticlă de șpriț alături de prezența domnului procuror, care v-ar elogia în continuare reușitele. Nu meritați oare? Doar apărați societatea de cei care îi beștelesc valorile cele mai ridicate, faceți dreptatea deasupra hoților și le dați rudelor omorătului senzația că legea încă se aplică la porțile Orientului. Slavă vouă, fără dumneavoastră ne-am întoarce în plină luptă între huni și romani, oameni vechi într-o lume fără echilibru!
Mă întreb de ce încerc să vă judec. Ați încercat să-mi faceți rău fără voia dumneavoastră, doar din rutină profesională și pentru o banală, insultătoare felicitare de la superiori adesea necunoscuți. Într-adevăr, evoluția dumitale pe scara onorurilor trebuie justificată într-un anume fel, doar nu ni se oferă funcția pe numărul de ani ori prin simple semnături neînțelese de nimeni. E necesară nițică acțiune, puțină vâlvătaie în jurul avansărilor făcute peste noapte. Desigur, birocrația hapsână a dereglat întreaga schelărie în care v-ați aruncat toată inima, iar încrederea oarbă nu poate construi orice, se poate bate în cel mai bun caz cu vizuini de vulpe sau mori de vânt. În postura de învins se recomandă cel mai bine uitarea, dar lecțiile metamorfozate în supărare aduc prejudicii mai ales celor din jur.
Încerc să fac bine prin scrisoarea asta, nu să elaborez doar o biată suită de ironii. Meritați firește și luarea peste picior, chiar aveți nevoie de un asemenea procedeu încă nou pentru mulți. Vă e teamă de orice surâs care vi se ivește în cale, astfel că apar uneori din mâna și cerebelul dumitale hărțuiri inimaginabile, cabotine prin esența lor, făcându-i invidioși până și pe Shakespeare ori Homer. Þineți partea celor cu aceleași spaime ca ale matale, încerci să-i convingi prin cercetări penale amănunțite că au dreptate, că nu sunt singurii intoleranți din Univers.
În momentul când ajungeți în fața magistraților, transformați condiția umană în telenovelă proastă, de operetă, viața inculpatului și victimelor ajungând astfel manuscris la vederea oricui, un bun comun al tuturor filosofilor de la margine de baltă, acolo unde gândirea întâlnește senzualitatea cu sadismul. Când judecătorii vă readuc cu picioarele pe Pământ, când vi se arată sentințe redactate de oameni cu adevărat normali, migăloși, blestemați amărâtul de sistem care vă hrănește și vă justifică existența. Ce rost ați avea voi fără de alde mine, un potențial infractor și un fost inculpat, gata mereu de o nouă răsturnare? Mult succes la vânătoarea dumneavoastră de vrăjitoare, dați carne la cât mai multă iluzie!
Cu respect încetinel,
Un moralist din mahala.