agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1570 .



Visul premonitoriu
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Sorin Lupu ]

2017-08-28  |     | 



Înainte să plec în teambuilding, am adormit ceva mai greu decât de obicei și am visat intens. Am visat că mașina mea era roz. „Dar mașina mea e albă,” am gândit în timp ce mecanic urcam în noul meu autoturism, cu o relaxare pe care doar într-un vis absurd o poți avea.
La un moment dat, pe drum, după un pod peste Dâmbovița, o nouă surpriză - m-am întâlnit cu mașina mea albă în trafic! Venea Solenza mea pe contrasens și în timp ce încercam să văd ceva prin geamurile ei fumurii, m-am văzut brusc pe mine în oglinda retrovizoare și mi-am dat seama că... nu am pantaloni pe mine! De fapt, nu aveam nici chiloți, aveam fix puseul acela tipic, dar mult mai vulgar - „Hai, să-mi bag picioarele, cum dracului mă duc acum la conferință?”.
Știam că la conferință urma să urc pe scenă în fața unei mulțimi mari de oameni, și totuși... Fiind totul un vis foarte agitat, absurdul a continuat și eu mi-am zis în vis – „Asta e. Urc gol pe scenă și ce-o fi, o fi!”
Fără nici măcar să mi se pară ciudat că am reușit să parchez mașina în curul gol, ajung în spatele scenei. Sunt doar eu în spațiul acela imens și studiez publicul. În mulțimea imensă de oameni erau, practic, toți cunoscuții mei. Sute și sute de fețe cunoscute, plus mii de fețe care semănau cu cineva cunoscut.
Visul are propria logică și în loc să devin foarte neliniștit și să fug, eu mă relaxez un pic și ies timid pe scenă. Ajung la microfon și spun cât de încrezător pot: „Bună ziua...”. Toate privirile încep să se întoarcă către mine, transformându-se una câte una în surpriză, groază, jenă, chiar și curiozitate... dar niciodată râs. Eram atât de fericit că nimeni nu a râs, încât, înjurând și bodogănind, am ieșit de pe scenă direct în bezna din spatele ei.

***

Când am deschis ochii, încă bodogăneam. Eram ud leoarcă de transpirație, semn că mă agitasem tare în somn. Eram năpădit de gândul că acesta a fost un vis prea clar ca să nu fie premonitoriu și că unul din trei lucruri sigur se va întâmpla.
Sau îmi schimb mașina. Sau mă fac de râs în fața unei mulțimi. Sau pierd o pereche de pantaloni.
Am petrecut după-amiaza următoarei zile pe bancheta din spate a unei mașini sport. Colegului meu îi plăcea viteza. Nu aveam niciun chef să schimb această mașină sport, oricât de amețitor de repede mergea, cu o ambulanță cu girofaruri. Aveam centura pusă și din oră în oră mă alinam cu gândul că dacă e să mor aici și azi, pe serpentinele astea periculoase, măcar știu că am făcut tot posibilul să supraviețuiesc... Mi-am pus centura.
Spre norocul meu, am ajuns cu bine la destinație. Următoarele două zile, am petrecut pe cinste. Relaxare, piscină și jocuri sportive cu oameni dragi, plus mâncare și munte. Obsesia cu visul, însă, a continuat. Îmi păzeam mai atent decât de obicei telefonul și lucrurile, să nu cumva să le pierd din pantaloni. Iar de pantaloni nu mă despărțeam nici în somn.
Vine și ultima seara, cea a premierii, la care urmau să participe toți colegii. Cum, necum... Am adormit și nu am mai ajuns la festivitate. Am, însă, niște colegi foarte buni, așa că a doua zi dimineață nimeni nu a râs de mine, dimpotrivă, erau toți curioși să știe dacă sunt bine.
La drumul de întoarcere în București nu mi-am mai pus centura. Mă tot gândeam, inclusiv despre cât de ciudate sunt visele.
Asta să fi fost premoniția? Că voi ajunge în fața unei mulțimi doar în... vis? Că mulțimea nu va râde – că va fi maxim curioasă să știe dacă mi-a fost rău? Pffff. Decât așa vise premonitorii, mai bine nici nu mă mai obosesc cu interpretarea lor!
„Doar dacă nu cumva... Dacă, de fapt, visul încă nu s-a adeverit?” Atunci a încolțit în mintea mea din nou gândul groaznic că s-ar putea întâmpla ceva fatal dacă nu mă țin bine de centură. Și am stat așa aproape tot drumul. Și m-am tot gândit – frate, dacă e să mor aici, pe serpentinele astea periculoase, măcar eu am făcut tot posibilul... Mi-am pus centura.
Dar, surpriză, am ajuns cu bine și acasă! „Iată, speriosule, ai supraviețuit și acestui vis premonitoriu!”, m-am gândit seara înainte să mă las târât într-un somn adânc, fără vise.
Se face și dimineață. Plec cu mașina mea albă spre birou. Dau colțul și când colo - mă întâlnesc pe drum cu o mașină foarte roz pe contrasens. În el era o blondă care semăna cu mine.
Și abia atunci mi-am amintit! Atunci m-a lovit revelația!
Uitasem pantalonii de înot în baia din hotel tot gândindu-mă la acel vis semipremonitoriu, iar soția mi-a spus de nenumărate ori să nu uit ceva în hotel.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!