Românul este un personaj tragic, prin excelență, așteptându-se la ce-i mai rău de la viață (chiar și atunci când n-are motive s-o facă!), fără să ducă lipsă de unele defecte specifice omului, în general, cum ar fi invidia, ura, gelozia, dușmănia, cearta ori cârteala, ca să ne oprim deocamdată la aceasta, fiindcă are legătură cu Grigore Cremene, un bibliotecar de comună, a cărei existență decurgea monoton, cum se întâmplă la țară, de aproape două decenii. Venise în Ciomăgești ca învățător, dar până să ajungă acolo, la capătul Pământului, postul se ocupase de către o localnică fâșneață ( despre care gurile rele spuneau că era sau fusese amanta primarului!). Singurul post disponibil, acela de bibliotecar, retribuit destul de prost, rămăsese vacant de la moartea lui Aspazie Chiorul, poetul, așa că nu stătuse prea mult pe gânduri și-l ocupase, așteptând să se ivească altă ocazie. Trecuseră douăzeci de ani de atunci, iar ocazia așteptată nu se mai ivise. Munca la bibliotecă nu era atât de grea cât să-și dorească o schimbare, dimpotrivă, o găsea mult mai plăcută decât catedra, oricât de interesantă i se păruse la început. Avea, în plus, avantajul că biblioteca se afla în incinta școlii și că în felul acesta nu pierdea legătura cu elevii sau cu personalul didactic ( directorul Crăciun permințându-i, în mod excepțional, accesul în cancelarie!). Postul de bibliotecar îi fusese oferit de primarul Gabriel Cristodulos, care, în generozitatea sa, nu ezitase să-i ceară ținerea sub observație a directorului școlii, împotriva căruia avea un „cui”. Cu timpul, aria de interes a primarului crescuse, incluzând tot personalul, iar el nu-l putuse refuza. Zilnic trecea pe la domiciliul lui Cristodulos și-i raporta tot ce se petrecea în școală. La început, nimeni nu-l bănuise de „colaboraționism”, nici nu le trecuse prin minte, până când învățătoarea care-i luase locul, aflată și ea în vizorul lui Cristodulos, dăduse peste el chiar la „locul faptei”, adică la casa primarului.
- Deci tu erai „cârtița”? sărise ea la gâtul bibliotecarului. Cine ar fi crezut!
Cremene se făcuse mic de tot.
- Aceasta a fost condiția angajării mele, scumpă doamnă! bolborosi el. Sper să rămână între noi!
- Speri degeaba, turnător nenorocit ce ești, mâine am să spun la tot satul! De când te interesează pe tine cu cine mă sărut sau mă f..., Doamne iartă-mă, că nu pricep?
- Pe el, îi luă apărarea primarul, îl interesează mai puțin, dar pe mine mă interesează foarte tare! Nici nu știi cât rău i-am făcut acestui om din cauza ta!
- Culmea! Mă scoți și vinovată!
- Nu, n-am spus că ești vinovată! Am vrut doar să-ți reamintesc câte sunt dispus să fac pentru tine! E adevărat că sunt un pic gelos, dar tot dragoste se cheamă!
- Asta s-o crezi tu! Am ajuns să te urăsc, crede-mă, cum să-l pui pe Cremene ăsta să mă spioneze?
- Altfel n-aș fi aflat niciodată despre Gherghina și despre vizitele tale nocturne la dânsul?
- Nici n-aveai cum, fiindcă te culcai cu nevastă-ta! Și apoi, iartă-mă, nu sunt prop(R)ietatea ta!
- Ești, nu ești, pe Gherghina îl dau afară! La fel și pe Crăciun!
- Și cu divorțul ce faci?
Primarul se scărpină în cap.
- Am trei copii cu dânsa, femeie, de câte ori să-ți spun! Crești tu copiii?
- Asta îmi mai lipsea! Știi că nu-mi plac copiii!
- Și atunci ce să fac?
- Să te spânzuri de gât cu tot cu Cremene ăsta al tău! Nu-l iert pentru nimic în lume!
Bibliotecarul ciuli urechile.
- Și dacă te-aș cere de soție? întrebă el, uluindu-i pe cei doi.
- Aș zice că ești prost! răspunse femeia.
- De ce? se interesă el.
- Cum de ce? Știi despre primar, despre Gherghina și despre câți or mai fi fost!
- Pe mine nu mă deranjează! Văd chiar un avantaj în asta!
Învățătoarea ridică îndiferentă din umeri.
- Nici pe mine nu mă deranjează? Cere-mă!
- Cere-o! îl îndemnă și primarul. Până nu se răzgândește!
Cremene îngenunche la piciorele învățătoarei.
- Vrei să fii soția mea, Beatrice!
- Vreau. Cum să nu vreau!
- Bine atunci, mâine vin să te iau acasă! mai spuse el și se grăbi spre ieșire, lăsându-i pe cei doi cu gura căscată.