S-au înegrit columnele de seară,și-am amuțit de tot.Picură din streșini cristal.Cerul este închis .Am plecat după vulpi.Aburul moale î-mi curge prin gură.Miros o capră.Lațurile le am închise bine la cingătoare.Urc dealul de atîta amari de ani , drumul este vechi tăiat în dealuri.Mă plimb că într-o altă lume cu ceață albastră.Plutesc de dor.Mi-e dor de urma sălbăticiunii în omătul moale.Mitru nu este acasă vreau să fiu singur ,cum am fost dintotdeauna,ești vesel și singur.Pădurea se vede de departe,cuprinsă într-o mare de fum .
.Un iepure măcar,să văd să-i simpt mirosul vizual al blănii roșcate.
Tufe de măcieș prin seară,seara e o după-amiază.Pași mei lasă urme clare ude în zăpadă moale că o apă albă.Plecăm aș mîndoi vîntule în sus la locuri,unde se mișcă vietăți de basm.Ursul greu,vulpea iscoditoare ,unde î-și are vizhina bursucul,cel vărgat pe coarne.Am intrat în halou ,aici numai simpțurile ne pot salva.Să te bazezi pe simpțuri.Mierle negre stau pe vîrfuri,și gustă derutate merele înghețate.E primăvară! Î-mi vine să strig ,la mine în suflet și fărâ să vreau o vad și pe afară.Flori de gheață,și palid bătrînul soare mă îndeamnă la frig ,la prins cu lațul,măreața sălbăticiune ,măreață.Intrăm pe un drumeag,în stînga un vulpoi negru ,î-și dă strigătul de
război,un strigăt ce atîta nopți l-am ascultat în tăcere.Atîtea nopți departe de casă ascultam visător via sălbăticie .Merii groși de șaizeci de centimetri mi-erau cort cu vîscul mare ca coroană.vie sălbăticie mă apucă de braț și-n suflet aveam ramuri de copaci și gheață.Cobor la vechea vizuină ,unde bursucul mai doarme.Cerul era roz.Mirosul mă inspiră.Dorm bursucii dar cu simțurile treze.Mă așez pe malul scos ce minunăție ,de aici poți controla totul.Orașul la gheara unui bursuc.Ce priveliște ,sălbăticia la loc de cinste.
Mai are rost mă întreb să prind ceva,cînd văd taina grea ce-mi apasă pe umeri,dorul sălbăticiei...taina.Și eu în acest mijloc ,lovit de colo colo de ființe extraterestre de pe pămînt,ce aș vrea sămănînc,vulpea mirosul,bursucului până ,iepurelui ghiara și blana.
Privind orașul î-mi dau seama că sîntem mici,și nu-i duc dorul.O libelula a urcat la poli pe o tufa de zărnucă.E iarnă în cădere ,e iarnă în urcare visez cu ochii o lume care as a stea codru la tine la picioare....N-am prins nimic mai are rost să o spun,mă bucur și-mi iau lațul.Stau pe mal contemplu.Natura e isteață.Cobor ușor pe un drumeag.Ies cu vulpi cu tot cu iepuri ,după o vreme in a orașului ochi de caldă gheață.Sfîrșit.