agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3125 .



Sonia cu accent grav și hiat (39)
proză [ ]
Un fel de a sparge ghețurile

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Danaia ]

2018-01-13  |     | 



Îi rămăsese și ei imaginea angelică din fotografie. Vedea totul prin ochii Mamei. Și nu se mai despărțea de acea poză, format 10 x 15. O muta din geanta albă în poșeta albastră, de acolo în punga de cadouri cu licurici și trandafir galben, până și într-un cufăr fermecat, unde fuse la un moment dat perfect convinsă că a rătăcit-o: cine știe prin imaginația cărei prințese obraznice și mofturoase de nu alunecase?! Se gândea puțin amuzată, puțin nedumerită la atitudinea Mamei, care cu totul altfel privise inițial realitatea pe care, într-o după-amiază de martie, Sonia i-o împărtășise soldățește și cromatic:
– Fată, hăăi, trezește-te la realitate! [Care... realitate?! Că a ei era alta, cu totul alta! Se trezise așa pe nepusă masă revendicată de vreo 5 perechi de ceruri, de dealuri cu maci necenzurându-și, nici de frica timpului, roșul, în labirintul irezistibil al harpelor, unde ea însăși desăvârșea cosmogoniile... Zdrang!!] Te cunoști prea bine! Nu face jocuri din astea! O să regreți cât de curând!

Ziua se umpluse cu indecent de multe semne de întrebare și Sonia zăcuse în burta fotoliului verde, tachinată de oglinda cât peretele, care, când îi arăta fața întreagă, când pe jumătate, când numai o ureche, numai un cercel, câte ceva din ravagiile sentimentului... Apoi sticla se încăpățâna și îi înghițea complet fizionomia și trupul: imperativ, ca-n propriul timp, ca-n propriul spațiu, se ivea el, el și părul lui galben-galben... – Heei, știi bine, Sonia, totul e de mult hotărâttttt!! // – Hăăi, fată, trezește-te la realitate...aaate...te..eeeeee...!!

Iar acum... acum..., ea, Mama, tot Mama nu se mai sătura să privească acel chip, ce-i drept cam blond, cam prea poetic, destul de ireal, de fapt în perfect acord cu „Realitatea de dincolo de realitate a Soniei”. De bună seamă, Mama visase mimica aia, ochii ăia, întreaga alură, care, în pofida diferențelor de culoare, de sex, chiar și de... vârstă..., așa de bine aducea cu felul de a fi al propriei fiice! [Cine știe, or fi fost frați vreodată?! În orice caz, o înrudire trebuie să fi existat între ei, de vreme ce... evidențele alea / astea îți scoteau ochii!]. Și îl chema exact la fel..., la fel ca în realitate [de data asta, și a ei, și a Mamei, în aia cu r mare]... Și Mama o chemase grabnic în vis pe Sonia [când foarte probabil fata exista lumește, desfășurându-și somnul cu vise sau fără de vise pe pat bucureștean, departe de Câlniște, departe de raci, de câmpiile mișcătoare și volubile, încă departe de poveste...]. O chemase! Tocmai pentru că îl auzise pe el strigând-o!! Și cum o mai striga! Să fi fost destinul, aaa..., pardon,.. Destinul? [Atunci, cum de se opusese cu atâta înverșunare cu puțin timp înainte?!]

Mai greu a fost cu Bunica. Cu Bunica-General, trăitoare înrăită la peste 1000 de metri altitudine. Eeeeeei, și cu asta nu se glumește! Căci câmpia, cât o fi ea de câmpie, tot câmpie rămâne! Și Bunica a privit de suuuuus de toooot, a strâmbat din nas, deși oricine și-ar fi dat seama că în... realitate nici ei nu părea a-i displăcea prea mult chipul din fotografie...
– Nu-mi place! – s-a răstit categoric la Sonia! E prea... prea palid. O fi bolnav... – și și-a cercetat necruțător nepoata.
– A învățat pentru examen... la facultate... Matematica e grea..., economia la fel... – bâiguise fata.
– Și are privire vicleană – nu se lăsase Bunica. Are ceva tulbure. Ochii verzi sunt înșelători și asta nu este o legendă...
Aici Sonia cedase oarecum, căzând, în taină, puțin de acord cu Bunica... Nu că ar fi crezut în superstiții de genul, ci pur și simplu verificase la fața locului felul în care verdele celui mult-prea-palid se insinua în gesturi, în atitudine, chiar și în inflexiunile vocii, în tot prezentul său. Intuia așa... un fel de lunecuș de șarpe, știi când nu doar simți, ci chiar vezi ceva, dar nu poți face nimic, absolut nimic! Totul se întâmplă și gata!! De altfel, dacă stă bine să se gândească, ea și oricine altcineva, câte păpuși cu ochii verzi s-au fabricat vreodată?! Păi, ia-o pe Adelina, ochi căprui, ia-le pe Mariana și pe Liliana, ochi-negri-tăciune, ia-o chiar și pe sclifosita aia de Magdalena, ochi albaștri-albaștri, și pe Geta, și pe Harieta, și pe Cristina... Ea cel puțin n-a avut niciodată o păpușă, nici măcar un maimuțoi, cu ochi verzi! O fi și asta ceva... Dar azi..., dar azi, azi când eu stau și tastez aici în noapte – ar zice o Sonie mai puțin copilă – ia te uită la fandositele astea de Barbie cum sunt: mai rău ca șerpoaicele!! Te și înțepi în ele... Te simți amenințat... Și unde, unde e... Copilăria!? Că eu,... eu una nu am reușit s-o identific!
– ...și zici că e și mai mic decât tine? – triumfase Bunica, încoronându-și demersul deconstructiv.
–... [îmmmm... nu zisese (încă), dar..] ... îîîîî, puțin mai mic – o scăldase Sonia... [Daaa, Bunică, daaa, sunt foarte deznădăjduită, ce mă mai fac eu??!! E miic, mic de toot, e foaaaaaaarte mic, în comparație cu mine, îți închipui o jumătate de deceniu, de fapt asta înseamnă o diferență galactică pe care nicio trecere înapoi în cazul meu n-ar putea să o anuleze!] (Intempestiv, prinsese curaj și prezentul pârâise: trebuia musai să suporte un cu totul alt scenariu) Dar dumneata vorbești, Bunică, dumneata care îți luași bărbat... îîîî... – se hotărî, mai mult sau mai puțin inspirat(ă) – inferior numeric [Păi, să stăm strâmb și să judecăm drept: nici că se putea altfel! De ce? Pentru că!].
– Îîîîmmmm...așa e... – se resemnase Bunica, luată pe nepregătite și neputându-se dezice, totuși, de un cod al onoarei specific.
– ... și ceeee, Bunicul nu are tot ochi verzi? – adăugase redundant Sonia, căci argumentul „inferiorității numerice” își făcuse cu vârf și îndesat efectul.

.... Bunicuuuul, Bunicuuuul, bun ca pâinea caldă, de profesie indulgent absolut!!! I-a căzut efectiv cu tronc junele din fotografia 10 x 15. Unde mai pui că SAD ăsta, puțin-cam-palid-și-cam-viclean, îi seamănă neașteptat de mult, și nu doar pentru că-i plăcură muierile superioare numeric și-și însuși verdele ca pe propriul ADN, dar amândoi se nimeriră, la origini ceva mai îndepărtate, a se putea lăuda cu niscaiva sânge oltenesc prin vene. Dar Soniei – Cerul s-o îngăduie!–, nu i-au plăcut niciodată prea mult oltenii! Și....


Ce-i cu asta?!!??

[Se spală bine, bine de tot, nu mai rămâne nimic din, doar un biet perfect simplu care, în cazul ei, are valoare PUR STILISTICÃ! Parol!!]


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!