agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1200 .



Sonia cu accent grav și hiat (***)
proză [ ]
Ierarhii, ieșirea în junglă, sentimente...

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Danaia ]

2018-01-20  |     | 



De la un timp o privește oarecum straniu. Pe ea privirea asta o tulbură profund. Pentru că, știe aprioric, orice ar face, mare lucru nu va putea schimba. Niciodată! Atunci îți apare în minte un adjectiv precum I-NE-LUC-TA-BIL, al cărui sens, cel puțin câteodată, îți dorești din tot sufletul a-ți fi cu neputință a-l afla. Lăsați-l acolo, în lumea lui, nu-l deranjați, nu-l treziți! Nu, vă garantez, nu o să mă lovesc de el, o să-mi iau o minimă limită... marjă... precauție... O să fiu la un pas de..., dar, victorioasă, o să trec pe lângă!! Da, fără îndoială, victorioasă am vrut să spun!! Nuuuu, nu lașă!
O tulbură prea mult... Suferința lui aproape mută a devenit parte integrantă din durerea personală a Soniei. Se numește empatie, dar una dusă la extrem. Nu, nu regretă această implicare afectivă maximă, această stare „gratuită”, această „pierdere de vreme și de energie”, „risipa” ridicolă prin puerilitate, dovadă supremă a ieșirii din realitate, când „restul” se confruntă cu „probleme majore”. Și „problemele majore” sunt muuulte...

[Sonia, când ai avut tu, fato, simțul realității?! Na, uite, ia mâna asta! Þi-o ofer! Tu te coboară pe pământ și... suportă-i odată consecințele!!]

Măcar să participe și ea o miime la suferința lui! Universul să simtă! Să-și impună niște granițe! Într-ale obrăzniciei! De a se manifesta! De a-și pune la discreție totul! O privește în ochi. Și ochii lui mari portocalii spun atâtea, de ce-ar mai fi nevoie de vorbe?! Mulți au privit-o în ochi, de nimeni însă nu s-a atașat atât de iremediabil, atât de abisal, atât de omenește. Nici de Rica, nici de Grăsana, nici măcar de Mitică! Nici vorbă de vreo Negruță, de vreo Bătrână, nici atât de Pâine stricată! – Mă, tu ai ceva paranormal în tine, mic tâlhar făcut din portocaliu și alb... să hipnotizeze! Și atâta puf, încât îneci păcatele întregii suflări!! Silențios până la discreție, înțelegător cu condiția ta și a altora. Știi să aștepți! O zi de primăvară, o punguță de whiskas, o mângâiere. Una total dezinteresată! Să ai certitudinea că drăgălășenia ta există pur și simplu, că nu plătești, că nu trebuie să plătești nimic cu ea, o dependență, numai minima toleranță! Că, la rândul tău, vei fi suficient de smerit încât niciodată prin căpșorul tău, năpădit de puf și luminițe, nu-ți va trece gândul de a fi aplaudat la scenă deschisă, că frumusețea ta musai va fi una ostentativă, că ea va exista numai pentru a întoarce privirile celorlalți, care, obligatoriu, se vor închina sau vor muri de ciudă... Și, totuși, durerea asta a ta, Sonia, a mea, Sonia, așa de (par)anormală, așa de concretă..., mă face să nu-mi găsesc locul până nu te așez, pisoiule, măcar într-o frază!! Și nu doar pentru că, întâmplător, azi ninge la București! Cândva, cineva își va odihni, poate, neliniștile în acest fel de stare, va biciui tandru timpul, care, de bună voie, va înțelege, ce idee stupidă pe capul său să treacă!!

Deci, tu, mă, blăniță pufoasă, îți amintești, desigur, ziua aia de început de vară, cândva într-un iunie, înainte de o plecare la Moscova... Când timpul părea a se scurge uniform, plictisul își făcea loc, sigur de el, printre poteci, printre cregi, printre „plumbuite”..., ignora haine, epidermă, coduri etice... Și iată-te posedat! Ba nu! Atunci a fost altceva! Trebuia să fie altceva! Pentru că gardul viu se făcuse cu adevărat viu! Pentru că oamenii se perindau. Cu mutre serioase, mult prea serioase și pelerine din paie. Posomorâtă și banca aceea sprinjinindu-și gândurile în trupul neclintit al salciei seculare, ce-și împrăștia fără opreliști mireasma amară cu proprietăți antiinflamatoare cu tot. Pântecele neiertător al drumului paralel cu lacul, dornic să înghită, să înghită... O stare migrenoasă perfect asemănătoare momentului aceluia de dinaintea aruncării lavei... O lume zgomotoasă, camuflând esențele în preocupări „majore”. Și tu... în deplinătatea simțurilor concentrate asupra muzicii celeilalte... Pânze argintii de păianjen fantastic. Aripioara sclipitoare a fluturelui – gazdă desăvârșită pentru o miime din soare. O furnică duce-n spate... O alta oprindu-se convinsă din drum... Glasul firav cerșind dreptul la viață! Frica de necunoscut! Uriașii ce se iveau la fiecare încercare de a ridica privirea. Umbrele lor intimidante. Mama care nu mai era..., nu mai era de găsit!! Un ghemotoc văzând lumea pe sub gene dese portocalii. Interacțiunea! Gestul instinctual de a oferi ceva de mâncare! De pildă, o merdenea cu brânză! Prânzul perfect pentru un prigonit. Instinctul de a lua în brațe. O inimioară mai să spargă învelișul fragil din schelet, ceva cărniță, puf cât încape! O zgârietură infimă! Sângele tău avizând Universul! Gestul tău gratuit în ochii doamnei (de nu va fi fiind cumva Muma-Pădurii sau vreo Cruelă a neamului pisicesc!) cu ochelari fumurii și geantă mată... grăbindu-se spre „trebi așa de urgente”! Schimbarea necesară de priorități! Aservirea totală clipei de față!! Care există, e vie, vie ca o rană supurândă, așază-ți numai privirea! Nu fugi!! Nuu.., nuu fug! Uite sacoșa asta! Din hârtie! Da, are crizanteme desenate pe ea! Și miroase a Elisabeth Arden și a merdenea! Semn că, uite-uiteee, e viață!

... și te-ai făcut mare! Deodată! Și ai adormit singur! Și nu te-ai mai speriat! N-ai mai țipat în prag de dimineață!

Dar a crește este adesea o (altă) povară!

Privirea asta tulbură profund. Și mieunatul. Scurt și adânc. Urechile ce s-au tot micșorat. N-au avut încotro. Au trebuit să sălășluiască un sfert dintr-o ploaie, un uragan din zăpezi, atâtea inscripții nemiloase ale ghearelor celorlalți... Și te-aș însoți. La propriu. Pe garduri. Peste case. În lupte. În vâltoarea sângelui... dar și tu.. și tu... trebuie să fii... al lumii...

[PS: știu că știi că am scris despre tine, Pisoiule! Și nu doar pentru că mă ocup de... Verbele psihologice la un institut!]




.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!