Imaginea camerei luminate ziua printre rulouri și frunze de flori, zborul fluturilor noaptea în jurul lămpii cu halogen de la fereastră, sosirea Amaliei cu câte o jucărie nouă și teatrul de păpuși regizat la marginea patului se repetau continuu, simțea că e într-o călătorie în jurul ființei sale imobilizate. Imi aștepta să se întâmple ceva, cel puțin asta simțea în adâncul ființei, episoadele de furie erau mai rare. Prima piesă de păpuși susținută de Amalia din începutul unei noi săptămâni era la încheiere când, în ușă, cât să nu-i vină a crede, stătea rezemat bunul prieten, doctorul Sabin.
- Unde mi-ai fost, veșnicule călător? Când aveam mai multă nevoie de tine, unde mi-ai umblat? M-ai lăsat pe mâna psihologilor armatei să facă experiențe pe mine ca pe un cobai?!se uită încruntat Imi la figura serioasă a lui Sabin cu zâmbetul înțepenit în colțul gurii.
- Uite, te salut, amice, să-ți spun că am aflat chiar de la cineva din armată ce ai pățit? Și că nu au dat voie la nimeni să se apropie de tine timp de șase luni! Spuneau că trebuie să elimini nu știu ce substanță și nici un tratament psihic nu avea efect! Asta nu ți-o spun în sensul de a motiva cumva absența, dar nu am avut cum să trec de interdicția lor! și a scos din diplomatul nelipsit un laptop pentru Imi.
- Ce atenție, mulțumesc de cadoul tău! îl salută militărește prima dată cu un zâmbet forțat.
- Vezi că ai toate înregistrările noastre: Paris, Lyon, Nantes, Munchen, Geneva, Berna, Zurich, Londra, Lisabona, Stockholm, Madrid, Atena, Tel Aviv, Cairo. Am umblat ceva, nu? își deschise brațele Sabin și gesticulă zborul avionului.
- Da, a fost odată…
- Și va mai fi, prietene! Ne-au rămas multe alte locuri. Abia aștept să-ți fiu ghid la o altă călătorie prin lume! doctorul îl ridică puțin cu perina, să-i fie chipul mai la vedere. Cu părere de rău îi analiză în câteva priviri chipul obosit de tristețe.
- Cum să văd lumea? Așa să le fie milă de mine la cei ce mă privesc întâmplător, în trecere. Livia îmi spunea alte bazaconii cu jocurile paralimpice. Să mă vadă mapamondul cum îmi reprezint țara alergând într-un picior și la final să vină un ministru corupt până în măduvă, dintr-un fotoliu moale, să-mi pună la gât o medalie și să mă felicite cu un rânjet de formă! Viața celor ca mine, chiar dacă ne îmbătăm cu tot felul de planuri fantasmagorice, a eșuat lamentabil, s-a dus! Înțelegi, s-a duuuuuus! și mișcă din cap a resemnare, lovindu-și piciorul cu mâna.
- Prostii, Imi! Am avut un bunic căruia i-au tăiat picioarele pe front și nu a căzut în prăpastia deznădejdii, e drept că atunci nu aveau proteze moderne, dar îmi amintesc bine că și-a făcut niște picioare din lemn cu un fel de prindere prin curele! Am înțeles că Armata vrea să-ți dea tot felul de atenții și onoruri militare, o proteză de ultimă generație, să-ți poți coordona mișcarea!
- Nu-mi trebuie mila nimănui! se răsti și ridică forțat mai mult în șold, rezemându-se pe mână.
- Ei, asta-i chiar ridicolul absolut! Ți se dă ceva meritat din partea statului, nu ai fost în concediu prin Afghanistan din câte îmi amintesc! Și proteza am văzut-o, se adaptează perfect nevoilor.
- Desigur, dar eu nu mai sunt om, vrei să-ți arăt cum îmi fac nevoile? Nu simți miros de urină? Am o pungă în șold! și-i arătă aparatura de sub bluza de pijama. În acel moment intră și Livia, cu o două
cești de cafea pe o tavă argintie, lucrată de un meșter din Munchen. Îl salută cu ușoară înclinare din cap pe doctorul Sabin.
- Bine ai sosit, Sabine! V-am auzit vorbind și m-am gândit că o cafea e bună și după ora 14! Rămâi cât vrei, mă duc să pregătesc ceva de mâncare! și se retrase tot cu o înclinare și un zâmbet luminos. Imi îl pofti pe doctorul Sabin mai aproape de pat.
- Știi ce se întâmplă acolo, pe front? Îți spun că am văzut și nu bat câmpii! Ãștia fac experiențe pe noi și testează tehnică militară nouă! Dar asta nu-i nimic, mai fac și teste cu tot felul de substanțe, medicamente pentru a ne crește capacitatea fizică și psihică. Trăiam senzația ciudată că în corpul meu locuia altcineva, parcă eram un robot fără discernământ. Asta vor, niște soldați la comandă totală, care să execute fără suflet ce li se ordonă. Când am fost operat, nu au lăsat să mă consulte pe nimeni din afară. Erau specialiștii lor! și i-a arătat doctorului câte înțepături avea și câte operații.
- Da, asta știu că fac teste pentru verificarea rezistenței și creșterea capacității de implicare fără teamă, doar ți-am spus înainte de a te duce din ambiție! Ce ai vrut să demonstrezi? Că nu ți-e teamă și vrei să ai experiența iadului? Oricum e tardiv acum, important e altceva… Încă ai o familie, un copil minunat și e de ajuns pentru motivație! Nu-ți cer nimic imposibil, doar să accepți confruntarea cu tine! În noi avem răspunsurile și resorturile de a face următorii pași.
- Nu vreau să crezi, Sabine, că am căzut în mania persecuției, însă îți voi relata un episod cu un tip din Edmonton. A fost internat în trei spitale de campanie și tot spunea că vrea acasă, era exasperat de suferință, o explozie la câțiva metri în față îl orbise. Au reușit operația la un ochi și vedea destul de greu, l-au trimis așa în contingente de pază la un depozit de echipament. Erau mai mulți cu tot felul de handicapuri detașați acolo și ce să vezi? Depozitul a fost aruncat în aer din greșeală de forțele coaliției, adică ai noștri, înțelegi? Erau rebuturi multe, nu mai aveau nevoie de cheltuială și, hocus pocus, o greșeală s-a întâmplat! S-au dus 28 de soldați în sicrie înfășurate în drapel! Lumea asta e prea naivă, ia de bune știrile ăstea contrafăcute. S-a spus ca au murit într-o explozie de mașină-capcană… De unde, Dumnezeule, că am respins toate forțele talibane din oraș! spunea cu revoltă din toată ființa și făcea semn cu mâna la cap, cum și-ar trage mai bine un glonț.
- Buuun, s-a terminat, ai alt orizont în față, nu poți să rămâi numai în trecut! îi spuse pe un ton mai ridicat doctorul.
- În trecut, Sabine, îți aduc aminte că eram întreg!
- Corect, însă nimic nu mai e ca înainte… Suntem sub povara nemiloasă a trecerii și singura sursă din interior ne spune să înfruntăm cu credință transformările inerente! îi strânse mâna doctorul și îl privi pătrunzător cu aceea stare de încredere care l-a făcut odată pe un pacient să-i zică: ”prin lumina ochilor tăi am revenit la viață!”
- Ce simplu e doar din cuvinte, când mă privesc în ce stare sunt…
- Uite, hai să începem procedura de reparație. Ai încredere în mine? Am colegi, cea mai bună echipă de medici în toate specialitățile, îi aduc din Franța, Elveția și îți vom repara și operația nereușită a celor care mai mult te-au cusut ca pe o păpușă din cârpe! Îți vom pune o proteză mioelectrică, controlată prin impulsuri electrice provenite de la mușchi și care permite purtătorului să execute o mulțime dintre mișcările naturale. Vreau să te repar, Imi și am nevoie de concursul tău! îi spuse cu atâta convingere încât nicio rațiune din jurul lor nu s-ar fi îndoit.
- Mai poți face crucișător dintr-o epavă?! Înseamnă că e o procedură pentru care merită să sper, numai cu credință mă pot ridica din starea asta de muribund. Mă întreb de unde luăm proteza și cine suportă cheltuiala?
- Am vorbit deja, dragul meu, la Departamentul de neuro-fiziologie al spitalului regional din Orebro, Suedia, e totul ok! Cheltuiala o suportă statul, doar ți-ai făcut datoria! s-a ridicat doctorul și l-a salutat dintr-o veritabilă poziție de drepți.
- Când începem reparațiile? zise cu un aer de proaspăt resuscitat din moartea perspectivei pacientul către vindecătorul miraculos.
- Le-am început deja! Nu va fi nimic fără riscuri, simplu, ne băgăm în una dintre cele mai complexe lucrări de recuperare psihică și fizică!
Vom avea mult de lucru, important e să-ți recapeți psihicul de învingător și să continuăm indiferent de situațiile care apar. În primul pas e necesar să-ți spui în gândire obiectivele pe care ne concentrăm, ieșirea din anxietate prin conștientizarea depășirii oricăror dificultăți cu încredere, calm și perseverență. Nu e nimic peste puterea credinței noastre de a învinge orice încercare!