agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2018-05-11 | |
III
Oare nu trebuia să primesc mai multă mâncare, pentru prânz? Tot asta mi se năștea în cap, în ultimul timp. Mă tot perpeleam și curățam în continuare holurile și veceurile hotelului, gândindu-mă la Rafael, pentru că la el era imposibil să se gândească la asta într-un restaurant. Normal că și el pățea același lucru pentru că nu lucra efectiv în restaurant și mai degrabă făcea treabă de funcționar, adunând din porțiile consumate cantitățile folosite și scăzându-le din totalul cămării, astfel știa exact ce alimente să mai comande, aproape că îl nimerise, pentru că era maestru la jumătăți de corn. Ziua aceea de muncă fusese cea mai lungă zi din viața noastră, mai ales că nici la școală nu prea ne prindea toată ziua pe acolo, dar un lucru a fost bun, asta este cert, zilele petrecute cu doamna de engleză, pentru că ne-a ajutat să flirtăm mai ușor cu oamenii, mai ales cu femeile. Seara ne-am întâlnit în mijlocul străzii; zâmbitori, palizi și obosiți. - Cum stai, bobocule? - Mai rău ca tine, Căposule. - Adică? - N-am mâncat decât o friptură de vită, pe care a uitat să o mănânce un client din cauza neveste-sii care îl tot boscorodea, șefu mi-a zis că așa i se întâmplă aproape de fiecare dată omului și când vine clientul ar fi bine să-i spun cum îmi place friptura de vită. - Tu, acasă mănânci vită, Rafael? - Doar borșuri, foarte bune! Aproape că aș ști să gătesc o astfel de mâncare, pentru că îl mai ajutam pe tata la socotelile firmei în bucătărie. - A, acum înțeleg de ce ești tu bun la tăiat cornuri, Rafael! - Da, Căposule. - Auzi, Rafael, tot friptură de vită am mâncat și eu, probabil că nu ai putut nici tu să o mănânci. - Am mâncat tot din farfurie, inclusiv legumele fierte, cred că cei de la hotel au luat mâncarea de la restaurantul… - Ha, ha, ha! - Hai să mergem la profa, să mâncăm și desert, în seara asta sunt foarte obosit. - Mie-mi spui! Drumul până acasă, bineînțeles că l-am făcut tot prin zona chinezească, să vedem și noi cum arată o mâncare adevărată, dacă nu știm să o mâncăm. Numai bine că fata mea blond roșcată, care acum parcă era tot mai blondă, mă întâmpină să-mi spună că prietenele ei sunt deja pe felie cu profa la noi acasă, iar ea este tare dezamăgită că nu este acolo. Bineînțeles că am ghicit motivul adevărat, dar cel mai surprins a fost Rafael. - Auzi, Căposule! Eu nu mă mai culc cu prietena mea engl… - Stai liniștit, nici până acum nu ai prea făcut-o! - Ce ușurare! Știi tu sigur, doar erai la fel de mache, ca noi toți! - Eram, doar că eu am făcut ceva mișcare și mai m-am trezit, Rafael. - Căposule, în orice caz, la ceașcă… - Nici măcar acolo, Rafael. - Asta este foarte grav, Căposule! O să mă pună foarte urât în ochii profei și după aceea, ce o să mai urmeze? - Stai liniștit, e… o să pui botul peste tot, așa că… - Da, numai că eu sunt bărbatul, Căposule! - Asta este treaba cea mai nasoală, la care nu m-am gândit deloc! E, posibil? - Ce? - Să fii tu bărbat! - La asta nu m-am gândit, Căposule! Ai perfectă dreptate! - Păi, nu ești decât un amărât de adolescent… - Bărbat în devenire, sună mai pompos, parcă… - Ai dreptate, Rafael! Am luat blonda cu părul murdar de mână, parcurgând cu cea mai mare viteză, drumul către căsuța noastră dragă. Nimic nu ne-ar fi putut opri din drum, doar o mică chinezoaică, prietenă foarte bună cu blonda noastră, cum lui Rafael îi sticleau ochii, întrebarea care a urmat a fost dacă este posibil să ne acompanieze până la umilele noastre apartamente, spre a vedea dacă nu cumva sunt acolo prietenele blondei noastre, după care puteau pleca cu toatele în treaba lor. Acasă era un întreg carusel în sufragerie, doamna profesoară era în mijlocul jocului, iar cele două fete blonde lucrau de zor la ea, care cum apuca mai plăcut. Cum rasa chinezească se aprinde repede, nu i-a trebuit mult chinezoaicei noastre, spre surprinderea noastră, să treacă la lucru, ceea ce am făcut și noi băgându-ne în jocul acela minunat. Sfârșitul a fost după miezul nopții, când am purces fiecare către camerele noastre cu perechea de mână, profa rămânând cu chinezoaica pe cap. Un somn lung și bun a făcut să vină dimineața, când am plecat cu toții la treabă, doar profa a rămas în prag aruncându-ne bezele și promițându-ne că ne așteaptă cuminte acasă. La muncă aceeași friptură de vită, semn că domnul acela în curând o să o mierlească din cauza stresului adus de soție sau că bucătarul o să-și caute în curând de lucru, ceea ce mi se pare foarte probabil, gândindu-mă la friptură. Nu am crezut niciodată că voi putea spune un lucru foarte banal despre muncă și distracție totodată, toate erau la un loc și-mi aduceau satisfacția pe care n-aș fi visat-o niciodată, cu toate că sunt un visător înnăscut. Seara, m-am hotărât să fie doar a mea, punând la cale să țin drumul chinezoaicei care lucra prin apropiere, gândindu-mă să scoate tot ce este mai bun din ceea ce avem noi, pentru a ne satisface plăcerile nefirești, dar necesare, de a cunoaște cât mai mult acest oraș minunat, numit Londra. Eram o cu totul altă persoană de acuma, nu mai depindeam de nimeni, nici măcar de tatăl celui mai bun prieten al meu, doar eu și chinezoaica aceea care zâmbea la orice lucru, care te ducea într-o altă lume. La început am crezut că nu era decât inocență la un grad foarte mare, dar ușor mi-am dat seama că nu era vorba decât de firesc. Ne-am sărutat și visam la păpușile verișoarei mele, frumos aliniate, când am privit chipul acela. Un bibelou, aveam să aflu mai târziu, era corpul ei minunat, de un alb imaculat, totul te făcea să atingi cu greu, să nu se spargă. Timpul acela de vacanță rămas, n-am mai vrut să schimb rasa, așa cum ne propusesem noi, cei doi călăreți magnifici, cu toate că acolo găseai de tot felul, din toată lumea, ceva mă făcea să fiu statornic cu această femeie minunată. Vacanța era pe sfârșite și miraculos doamna noastră de engleză luă aerul acela de profesoară și ne spuse în una din zile. - E timpul să ne luăm la revedere, copii. - A fost o vacanță nemaipomenită, profa. - Prea frumoasă pentru un derbedeu ca tine, prea obișnuită pentru Rafael. - Da, profa. - Ce este, Căposule, doar n-o să-mi spui că te-ai lipit de chinezoaică, gata flăcău, e timpul să lucrezi numai la limba engleză, acasă! - Așa este, profa, numai că mă bate un gând, cu toate că nu știu matematica lui Rafael. - Ce-ai pățit, Căposule! Doar n-ai încurcat cearșafurile la hotel!? Noi mergem acasă, Londra o vom lua cu noi, doar în suflet, prietene. - Știu, Rafael. Mai avem un semestru și după aceea vom face un nou pas, care ne va aduce mai aproape de văgăuna care se numește viață, la noi acasă. - Da, numai că este casa noastră. - Sunt de acord, profa, numai că eu nu sunt așa norocos, precum Rafael, părinții mei au un venit stabil, ce este drept, dar nu suficient pentru o facultate… - Oprește-te la timp, Căposule! Până nu ți-o iei definitiv! Tu te auzi ce spui? Noi vom fi prieteni mult timp de acum încolo și vom împărți toate cele pe care le vom… găsi pe traseul acesta nesuferit, care se numește viață. Cât timp trăiește tata, noi nu vom suferii iar după aceea vom păși pe covoarele noastre, pentru că ale lui se vor toci. - Înțeleg foarte bine, Rafael, dar și după aceea tot nu vom avea venitul și viața de aici. - Ai dreptate. - Taci, Rafael! Căposule, mergem acasă și gata! Chinezoaica o să fie tot aici la vară și atunci faci ce vrei tu, cu ea. - Vara e toată ocupată cu școala, profa. - Așa mă gândeam și eu, numai că, două săptămâni acolo le vom scobi de la tatăl tău și ne vom întoarce, Rafael! Căposule! - Voi o să vă întoarceți, copii; eu o să rămân aici. - Ai înnebunit! Părinții tăi or să facă infarct, mai ales amărâtul de taică-tu, care își ține inima în mâini ca să o maseze, în caz de… - Dacă moare, atunci o să vin acasă, să-l îngrop. - Ce urât, Căposule! Nu știam că ești așa de sadic. Ce Dumnezeu, ți-a făcut chinezoaica aia, de ai luat-o razna, de tot? - Copii, o să mă despart de ea, dacă este necesar, să înțelegeți odată… că vorbesc serios, dar mai ales dacă ea mi-ar spune să mă întorc acasă. - Ești un monstru, Căposule! Da, eu chiar te consider cel mai deștept prieten al meu, fără tine eu nu pot termina școala cu mediile bune, pentru ceea ce mi-am propus, vino să terminăm și după aceea poți veni în Londra, la micuța ta chinezoaică. - Da, Căposule. Din păcate, Rafael are dreptate. În primul rând că voi trebuie să-mi aduceți noii boboci, să asigurați continuitatea , iar după aceea, mai formăm o echipă, ai uitat. - Nu uit niciodată aceste amănunte, dar sunt sigur că vă veți descurca și fără mine, iar viitorii tăi lingăi, o să ți-i alegi singură, pentru că nu poți trăi fără să-ți hrănești nenorocita ta, de boală. - Ai întrecut orice fel de măsură, elev… - Aseară, i-am sunat pe ai mei, să-i pregătesc. Astăzi o să văd dacă mai trăiește tata, mama o să se descurce cum poate, mai aveți o șansă să plecăm împreună de aici, la înmormântare sunt obligat să mă duc. - Înseamnă că orice vorbă este în plus, din acest moment. - Exact, Rafael. Du-te cu bine acasă și nu uita să-i îmbrățișezi pe ai mei, din partea mea. - Pot să vin la vară să-ți dau un bot, dacă tot te desparți de chinezoaică! - Păi, nu vă băgați la supraveghere, profa? - A, ba da! Da… mai rămâne de-o ciorbă acolo. - Vorbim, ai grijă de Rafael! Du-te și omoară-i cu cartea, eu o să recuperez din mers, am auzit că au școli minunate pe aici. - Auzi, Căposule! Ce voiam să zic, dacă tot nu vii acasă, poți să-mi împrumuți și mie chinezoaica o tură, ști… e singura femeie pe care nu am împărțit-o și… - Pe chinezoaică, nu. Blond roșcata o poți lua. - Știam, eu! - Nu ea a făcut treaba, Rafael! Ci doar nenorocita de matematică, la care am luat media aceea umflată, doar cu… - Nu mai spune ceva ce o să-ți pară rău, Căposule! - Bine, profa. Vă las să vă faceți bagajele. De fapt o să mi le fac și eu, casa e prea mare pentru mine, mă mut la hotel, oricum patronul mi-a propus asta de la început. - Foarte frumos! Înseamnă că mâine o să plecăm împreună de aici. - Nu, eu o să vin să vă sărut mai încolo, mâine voi fi la treabă. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate