agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2018-06-18 | |
Nepoții lui Costan, farfurii de plastic
(din volumul "Bucovina - plai de basm si dor ") Mai erau câteva zile de ședere pentru Ionuț la bunici, dar nu mai avea stare. Se plictisea, nici tu joacă cu copiii din vale, nici tu tragerea de inimă la ajutat bunicii nu mai avea. Stătea plictisit prin ogradă, în timp ce bunicii plecau la vale, la muncă, la fân. Mai ieși pe uliță, să vadă lumea. Când colo, iată o ceată de oameni urcând pe uliță la deal, fiind și niște copii după ei. Deveni foarte curios să afle ce-i cu oamenii aceia neobișnuiți. Nu mai fugi în casă, timid ca la început, ci stătu mai departe pe pârleazul de la poartă, să-i vadă bine pe interesanții călători care urcau răsuflând din greu și ajunseseră chiar în dreptul lui. - Buna, puiule! îi zise cel care părea capul familiei. Ai cui ești? - Sunt Ionuț, de aici, de la casa bunicilor. - Păi … nu te-am mai văzut aici. De unde ai venit ? - De la București. Vara asta stau la bunici. - Ahaa! Să crești mare, Ionuț! Uite și noi am venit cu toată ceata la Costan, vecinul bunicilor. Ionuț îi studia pe cei nou-sosiți: erau tatăl, mama și copiii lor, un băiat mai mare, o fetiță, și ea mai mare, o fetiță mai mică, și-un copil în brațe, ca de 2 ani. Aveau bagaje multe. De-abia urcaseră, gâfâind, dealul. Băiatul cel mare îl și salută pe Ionuț, spunându-i un „bună” timid. - Narcisa, dă-i lui Ionuț un biscuit, îi spuse mama fetiței sale mai mari, care îi și întinse un biscuit din pachetul pe care-l avea desfăcut în mână. Apoi Narcisa îi dădu cu zâmbet pe chip biscuiții care mai erau în pachet, și cu asta pachetul se cam goli. Ce bun era biscuitul, demult nu mai mâncase Ionuț biscuiți, de când e la bunici! Noii sosiți au depus ultimele puteri, să urce până la casa lui Costan, unde au fost repede primiți de acesta și de nevasta sa. Nu se odihniră cine știe cât noii oaspeți ai lui Costan, căci, de cum se mai domoli arșița zilei, spre după amiază, ieșiră în livadă, la umbra pomilor și la aer dulce de munte. Copiii găsiră o joacă plină de farmec, care îl umplu de uimire pe Ionuț. Se așezară toți în cerc și aruncau de la unul la altul niște farfurii de plastic colorate, care zburau grozav de frumos, ca niște păsări maiestuoase. Curios din fire, văzând asemenea minunăție, Ionuț nu mai rezistă și urcă și el mai la deal, mai aproape de gospodăria lui Costan, să asiste și el la joaca cu farfuriile zburătoare de plastic. Ce frumos se jucau! Chiar și părinții se prinseseră în joc, ba l-au pus și pe Costan, deși era bătrân, să participe la joaca lor. Ionuț se apropie la doi pași de gard. Când îl văzură, îl chemară și pe el la joacă, în mijlocul lor. Îl învățară cum să arunce farfuria de plastic să plutească frumos, dar mai ales cum s-o prindă în zbor, cu amândouă mâinile. La început părea tare greu, dar se învăță de îndată. Veselia era în toi. Una din farfurii, cea roșie, se opri într-un cireș. Ce să facă, cum s-o dea jos? Era tocmai în vârful cireșului, cum s-o coboare de-acolo? Se duse Costan în dosul casei și veni de-acolo cu o prăjină lungă, cu care scutură o creangă, încât farfuria căzu jos. Joaca reîncepu cu veselie și mai mare. Parasca, soția lui Costan, nu era la joacă, ea având treabă în casă. În timp ce toți se jucau, ea pregătea de mâncare pentru toată „trupa” de-abia sosită. Când borșul pregătit de ea fu gata, chemă pe toată lumea la masă, pe copii și părinți, pe toți îi chemă să mănânce. Chiar și pe Ionuț, care se sfii un pic, dar nu multă vreme. Pe tatăl copiilor îl puseră să spună rugăciunea pentru masă, apoi toată lumea era ocupată să mănânce din borșul minunat dres de soția lui Costan. Borș cu de toate: cartofi, smântână, morcovi, frunze de ceapă verde, mazăre ici-colo printre legume. Ce bunătate de borș, mai ales că Parasca răsturnă pe un prosop pus pe o tablă de lemn, mămăliguța atunci făcută, pe care o tăie cuburi, cu o ață. Copiii înfulecară borș cu mămăliguță la întrecere cu ceilalți ai casei. Dar nici nu terminară de mâncat, că se auzi din vale vocea bunicii, care-l strigă pe Ionuț: unde e, să vină acasă, că e gata masa pusă. De bună seamă, copilul plecă sătul de la Costan. Nici nu ajunse acasă, că sună telefonul. Era mama lui Ionuț de la București, care o întrebă pe bunica dacă băiatul ei mâncase ceva seara. Da, mâncase bine, împreună cu copiii vecinilor din deal, să stea liniștită! (va urma) |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate