agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1210 .



Sonia cu accent grav și hiat (42)
proză [ ]
Experientia docet!

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Danaia ]

2018-08-12  |     | 



Dacă avea emoții? Mai degrabă era nerăbdătoare, mai exact curioasă. Să vadă în ce măsură descrierea făcută de cineva se potrivește cu existența în carne și oase a unei persoane. Cât reușise autorul descrierii să surprindă din identitatea cuiva, cât de mult percepția (subiectivă) a acelui receptor se suprapunea cu realitatea obiectivă? Dar cu realitatea ei, a Soniei?
Dacă se simțea vinovată? Mai degrabă nu. Și nu pentru că... Ci...
Așa că puțin după ora prânzului a lăsat în plata Domnului maldărele științifice și s-a dedicat unei existențe pur lumești. A străbătut 3 stații cu tramvaiul până la Șura Mare. De acolo a luat-o pe jos spre Parcul Tineretului. Era mai. Dar, ca de obicei, vara își intrase intempestiv în drepturi. Și parfumul teiului. Erau albine și ierburi verzi înalte-înaaalte. Libelule și aglomerații. Ziua concretă făcea loc tuturor verilor bucureștene petrecute exact pe aceeași fărâmă temporală. Halbe cu bere rece invadată de spumă. Dughene. Câte o vânzătoare patetică – sfidând etichete, orice privire indiscretă – dădea drumul la găleți cu apă pe trotuare mult prea devreme prăfuite. Și pe Sonia o tulbura amestecul ăsta de apă, caniculă, praf și... iubire nesigură.
Care va să zică pe el nu-l văzuse niciodată. Îl cunoștea dintr-o descriere. A unei cunoștințe comune: –Da, sunt convinsă că v-ați potrivi de minune! – conchisese doamna cu pricina. Și pe Sonia o contrariase (amuzase?) teribil siguranța cu care dumneaei emitea verdicte. Sau, mă rog, poate dispunea de o intuiție aparte, poate chiar așa avea să fie... În orice caz, plecase să se încredințeze la fața locului. Din frugalele sms-uri pe care le schimbaseră în ultimele 3-4 zile aflase că îl chema Adrian. Și se pregătea să-și ia licența în Medicină. A doua. Căci într-un oarecare trecut absolvise Politehnica. ...că mergea constant la Cernica la mânăstire să se reculeagă înainte de orice examen.
Știa toate acestea și faptul că trebuie să fi fost destul de încăpățânat (dacă nu cumva mitocan), căci refuzase să se întâlnească la „capătul ei de parc”, silind-o să străbată pe jos o distanță considerabilă, ca să dea de el. Și a dat. Peste un loc gol. Căci el nu catadicsise să ajungă, deși nu ar fi avut de făcut decât un pas și jumate, în „capătul lui de parc” producându-se impactul.
Sonia s-a așezat pe o bancă. Și-a slăbit curelele pantofilor maro din lac. S-a privit 2 secunde într-o oglindă minusculă. În sinea ei tocmai se declara satisfăcută de cum arăta, când frunzișul din spate începuse să se miște. Un domn straniu își făcea apariția, foarte probabil pe o scurtătură, de nu cumva va fi voind să o surprindă. Ea a mimat firescul, de parcă de când lumea toți interlocutorii ei nu se iviseră decât în acest mod. De parcă el însuși o pusese în gardă: vezi, când tu o să ajungi, eu n-o să fiu, dar tu să te așezi liniștită pe bancă, să-și slăbești strânsorile de la pantofi și de pe unde le-oi mai fi având, să te privești în oglinda ta minusculă, să nu care cumva să nu-ți placă de tine... și să știi că eu o să mă ivesc de după acel tufiș crescut strategic chiar în spatele tău. Și se așezase pe bancă lângă ea. Neceremonios, neoficial. I s-a părut ei sau chiar așa va fi fost?! Dumnealui afișa o atitudine de superioritate (masculină?) care, da, în mod cert, nu pentru ea era!! S-a dat 5 cm mai departe. De fapt, nici nu era nevoie: un seism cu magnitudine maximă instituise în proxima secundă falia absolută. Fața lui se vedea printr-o sticlă, gesturile-i cădeau la distanță de ani-lumină, privirile se răceau. Orice minim dialog nu putea fi decât un simulacru. Avea 3 lanțuri lungi și zăngănitoare la gât (așa purtau, oare, absolvenții de Politehnici... viitorii medici... și dentiști pe deasupra?!), unul dintre ele cu o cruce ostentativă. Capul și-l acoperise cu un soi de fes din bumbac destul de îndesat pe frunte [oare, ce ascundea domnul ăsta?!], dar care îi lăsa descoperite sprâncenele arcuite. Era brunet. Cu buze groase și ochi de un verde leșinant. [–Știi,... din ăia lipicioși, ca dați cu superglue... – avea să-i spună Sonia cândva lui SAD, el însuși posesor de ochi verzi, dar, hotărât lucru, deloc aceeași nuanță!! Așa că... vezi bine...] Ufff! Vechea ei indigestie la peisaje nu tocmai compatibile / ideale! ..și tricoul larg inscripționat progessive hard rock, pantalonii din in alb, șifonați și cam scurți, căci descopereau cu brio niște picioare (număr cca 41!) în ciocate cu vârfuri extrem de ascuțite. –Uff, ce zăpușeală! – exclamase ea ieșind din monolog pe ușa din dos. Îi surprinsese privirea scrutând-o neiertător. – Pun rămășag că ești genul care nu ar merge în veci desculță! – își adjudecase el statutul de mojic absolut și suficient de agresiv. –Nici nu te-ai înjosi să stai... să zicem undeva, pe malul unui lac... pur și simplu în iarbă... fără să vrei neapărat cearșaf și mai știu eu ce... –Păi te-aș sfătui nici tu să nu stai dacă vrei să nu te înțepe vreo căpușă! – i-o retezase Sonia, ancorându-l în realitate – ...și să mai știi că eu am grădinița mea Acasă, pe care Eu o îngrijesc. Știu să mânuiesc și o sapă și o greblă. Știu să plantez o viță, un pom. Nu mă dau în lături nici să ud cu furtunul. Știu să copilesc roșii..., să adun gândaci de Colorado de pe cartofi..., să bag mână în noroi și să prind rădăcini...
Lanțurile lui se făceau mici, Crucea se rușina ea însăși de ostentația purtătorului ei. Fesul îi dezvelea un început destul de curajos de chelie. Un vânt nerușinat îi lipise textila de pântece, scoțându-i în relief ditamai burdihanul. Sonia se cutremură îngrozită, când interiorul lui se prăbuși la picioarele ei. Domnul progresist îi dădu mâna ceremonios și o invită la o existență dinamică..., că doar nu împietriseră pe banca aia! Îi vorbi cu pasiune intensă, irepresibilă, despre prospețimea ei incredibilă... Cum..., are aproape 30 de ani?! Nu, n-o crede în ruptul capului! Poate dacă i-ar arăta un act de identitate, ceva de genul..... Ași! Și atunci ar fi convins că...

!Și Sonia ar urla: M-am întâlnit cu tine ca să mă răzbun pe SAD! Să mă răzbun?! De ce să mă...?! Pentru că nu e(ra)... perfect!... Îîîîîîî....??!! Ceee??!!!Cuuuum?!

Pe banca dinspre „capătul ei de parc”, e sigură că l-ar putea juca pe degete pe acest domn! Ia uite cum o asigură că, pentru ea, da, pentru ea, ar fi în stare [un... erou?!] să renunțe chiar la întâlnirile constante.... și cu... alte... femei!!!!! Zbangnîgînîgî... – Dar știi de când n-am mai făcut dragoste? – o pocnise imediat cu altă replică. –Da’ ce ai făcut?! – mimase neștiința Sonia! Amuțit intempestiv, el schițase un gest care prevestea îmbrățișarea patetică. Ea sărise ca arsă... –Din păcate (?!), peste o oră trebuie să fiu pe Giurgiului... I-am promis unei colege că... O ia prin surprindere și o sărută lipicios pe obraz, foarte aproape de gură, mai exact de colțul buzei drepte. Își prelungește răsuflarea reptilină pe gâtul ei. Lanțurile fac ravagii. Invizibile, reclamă dreptul la minima atenție. Fără milă, Sonia îi lasă gesturile în aer. El o soarbe... spune ceva despre... posteriorul ei... care, evident, nu putea fi decât „fffffffffffffffffffff sexy”. Din A. rămâne un ecououououuuuu...

Și totuși, în după-amiaza aceea i-a simțit pregnant prezența și, culmea, n-a făcut prea mari eforturi în a-și reprima simțirile generate de acel jumătateom-jumătatereptilă. O putea, la o adică, duce în Nirvana. Și ea, ce fraieră! Ce pripită! Cum mai dai tu, MăSonieMăăăă, cu piciorul la... fericire!!! In absentia, mâinile lui îi încolăceau trupul... gura îi anihila respirația. Fără scrupule, prăvălea toate focurile. Și făcuseră dragoste la distanțe incomensurabile, de n-o fi fost sex în toată regula!



.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!