Sultană, am adus muezini, i-am cazat sub măslini, prin nisipuri, să mă anunțe, la fiecare ceas dintre rugăciuni, că timp e berechet să-mi fie dor de tine, de parfumul și de tot aerul pe care-l dislocă încântătoarea ta făptură, atunci când se furișează printre migdali, căci gleznele tale de gazelă sunt, sânii tăi sunt portocali pârguiți, buzele tale sunt apele râului care coboară, pulpele tale sunt un fel de vară toropitoare, nu se mai termină și nicicând și nu altfel decât minunat de cuminte și de firesc ne șade amândurora când stăm și ne legănăm în bătaia vântului, atât de departe unul de celălalt, atât de aproape unul lângă inima celuilalt.

Vocația de escroace a fost una instantanee, reflexă, nu era bloc în care câtă o gospodină, cunoscută anterior pentru felul miraculos în care reușea să-și tiveze fustele confecționate din material ieftin, de cele mai multe ori bumbac sau cânepă, călcate toate în pliuri, la șolduri, pentru a masca, într-un fel deloc discret, formele opulente pentru cele trecute de vârsta a doua, uneori cu buzunare aerisite, după felul în care reușea, tot la fel de miraculos, să dea tacâmurilor de alpaca o strălucire aparte, frecându-le cu praf de cretă sau direct cu sacâz, toate primite ca dar de nuntă, cândva, în niște ani care s-au scurs toți, dar absolut toți într-un fel atât de întunecat că nici măcar nu a realizat trecerea lor, a fost un fel de efervescență, apa miraculoasă era la îndemâna tuturor, semn că poveștile despre fântânile fermecate au, de cele mai multe ori, corespondent în realitate: nicicând nu se mai văzuse așa ceva, cum poate o simplă apă, băută dimineața, pe stomacul gol, câte un pahar, să vindece cele mai felurite boli, de la gută și ulcer, reumatism și pilozitate, de la guturai și celulită, de la calviție și impotență, nevralgii, nevroze, cecitate și enterocolite, persoane cașectice, deopotrivă obezitatea și bubele dulci, schizofrenie și nefericire, până la boli rare, ale sângelui, boli cumplite, neoplasme apărute în zone unde nici un chirurg nu se încumeta să pătrundă cu nici un fel de bisturiu, la plămâni, la esofag, la duoden, de col uterin, tumori situate în cele mai teribile locuri, în lobul occipital și în măduva spinării, în oase și în nervii rahidieni. Vremurile nu numai că erau calde și lumea, în genere, credulă până la prostie, rugămintea era să vii cu sticla de-acasă, se ducea biata naivă, lovită brusc de vocația vindecărilor miraculoase, prin forțe de neînțeles și, mai ales, de netăgăduit, pentru toți ceilalți, ba chiar se iscase și un fel de concurență între ele, între zone și cartiere, care dintre cumetre au puteri mai mari, unele sporeau cu trecerea fiecărei zile, lumea avea nevoie de speranță, de o formă de a se agăța de ceva, de nou, iar în acele vremuri totul era absolut inedit, și revistele cu poze deocheate, și consignațiile pline cu produse până de curând interzise, cu ambalaje și etichete atât de frumos concepute că te lăsau năuc, era o surprindere generală, iată un fel de săpun care nu miroase a clei de oase, te gândești la asta cu un fel de dulce nostalgie, știi, din anii tăi tineri, ce fel de leșinătură de aer plutea în jurul unui oraș din inima unei pustietăți, se fierbeau, acolo, într-o fabrică, de-a valma, oase late de cornute laolaltă cu copite de cai, toți cândva năzdrăvani, copite cu tot cu cai, unii dintre ei încă vii... O, da moartea miroase atât de dulce, asta îți spui, iar acum, în sfârșit, există și altceva care nu miroase a sulf și a negură, a întunecime, a depresie și a moarte, care nu numai că e ieftin, dar îl poți cumpăra și folosi chiar și tu, mai ales că un astfel de produs era păstrat cu sfințenie, înainte, pentru momentele de cumpănă, când trebuia să ajungi la un medic adevărat, să nu te mai lase să te mai chinui și să-ți facă o cezariană, un avort ilegal, că și-așa erau destui mucoși la masă, să-ți taie fetița, abia săltată de pe oliță, în zona apendicelui și să elimine de-acolo durerea, puroiul și toată răutatea lumii, toată otrava ei, tot veninul, pentru operațiile de polipi și de amigdale, era o forfotă generală, stăteau pachetele de țigări cu denumiri dintre cele mai diverse și venite de peste mări și țări, extrem de elegant aranjate în rafturile vechilor magazine care, până nu demult, erau pline cu mazăre și fasole verde conservate în borcane reciclabile, pline cu detergenți ieftini și stive întregi de pești congelați, cumpărați pe câțiva leuți, taman buni pentru a-ți astâmpăra foamea, iar acum, pur și simplu, te duceai și băteai sfioasă la ușa apartamentului vecinei, cea cu care, până mai ieri, te împrumutai cu câtea linguri de ulei sau de zahăr, îți spui, uite cum se schimbă lumea, apa a devenit panaceu, umplea gospodina care și-a găsit vocația de felcer universal sticla aia cu apă de la chiuveta de la baie, unde tebeciștul ei soț își scuipa, de câteva ori pe zi, plămânii, răsucind niște robineți ruginiți, o punea pe masa din sufragerie, nimic altceva decât camera cea bună, plină de mileuri, cu nelipsitul televizor pe tranzistori, Sirius 207, pus în dreptul ferestrei, recamierul pe care zăcea o păpușă bucălată și care, dacă o aplecai, spunea mama, apoi se uita fix la apa aia din sticla pe care nu apucasei s-o speli cum trebuie, încă mai venea din ea un damf ușor de vin ieftin, de masă, vreme de câteva clipe, o clipă, două clipe, trei clipe, gata, spunea că apa se umple cu bioenergia pe care i-a transferat-o ea, totul va fi bine și la vară cald. Era o vreme a fenomenelor uimitoare, funcționa din plin efectul placebo, habar nu aveau bietele gospodine despre acest concept, important era că îți începeai ziua cu un tonus nou, boala nu se mai atingea de tine, erai totdeauna ca nouă, ba chiar până și oglinda din baie sau din ușa șifonierului vechi și mâncat de carii, te arăta mai tânără, mai voluptoasă, cine-i grasă-i și frumoasă, toată lumea bea așa ceva, până și cei care, la viața lor, nu băuseră niciodată un astfel de lichid, mirosind a clor și a mâl, cum pute toată apa câmpiei, ci doar orice altceva care putea să-i ducă într-o altfel de lume, a amețelii, a bunei dispoziții, a bucuriei, a speranței și a tuturor depresiilor din zorii zilei următoare, beau până și copiii, deși ei și-ar fi dorit un fel de băutură neagră, puternic acidulată și plină de cofeină, adusă de americani, înfloreai bând acea apă magică, descopereai că foștii tăi vecini prosperă de pe urma acestei afaceri, nu ți-ai zis că e vorba, la mijloc, de prostie, cât de necesitatea celorlalți de a crede în ceva, de a se raporta la ceva, de a spera totdeauna ceva. I-ai privit cu infinită compasiune pe toți cei care beneficiau de pe urma unor astfel de slăbiciuni ale oamenilor, cum la fel de compătimitor i-ai privit și pe cei care așteptau să se lase întunericul, ăla dens, ăla ermetic, pe străzi, îi priveai pe bărbați furișându-se în dreptul unui geam luminat ca de Crăciun, era acolo un magazin cu produse muierești, dintre cele considerate, până atunci, rușinoase, iar bieții oameni, mânați de instinctele cele mai primitive, năvăleau în turme și căscau ochii la vitrina aia luminată atât de frumos, de viu, de colorat și unde niște manechine, părând femei vii de-a dreptul, stăteau aproape despuiate, aveau locurile rușinoase acoperite cu un fel de cârpiță semitransparentă, modelată în fel și chip, ca un fel de mileu precum cel de pe televizorul din sufragerie, Sirius 207, cu imprimeuri, cu dantele, de o finețe nemaivăzută până atunci, din vâscoză, din mătase, din nailon, unii îi ziceau lycra, de in. În plus acele manechine nu aveau pic de păr pe ele, nici măcar în acele locuri atât de intime și care cu greu erau văzute până și de soți, în momentele de tandrețe brutală, furișată, cât să nu audă vecinii, copiii de dincolo, din camera vecină, despărțită de un perete iluzoriu, priveau prostiți, priveau și înghițeau în sec, priveau cum sânii pot fi un fel de muguri de piersică, de un roz ce-ți lua mințile, stăteau și parcă nu ar mai fi plecat, în veci, de-acolo, nicăieri, niciunde și mai ales în locul acela pe care ei îl numeau acasă și unde, până de curând, consoarta era o prăpădită lucrând la bricolaje și fabricile de textile, iar acum, brusc, a devenit o doamnă stilată și încărcată, dar încărcată până la refuz cu bioenergie.

Sultană, știu că ți-am adus ofrandă miei tineri, smaralde și împărății, apă de trandafiri, șerbeturi și cămile neînsetate, toată mana căzută din cer, cât să-ți hrănești tot norodul, herghelii de armăsari neînvățați cu căpăstrul, facerea lumii, facerea morții, tot pământul de pe lumea asta și de pe lumea cealaltă, sultană, nimic nu ai vrut, nici rubine, nici palate, nici mătăsuri, nici metal lucitor în soarele deșertului, pe mine m-ai vrut drept jertfă, sultană, pe mine, uite capul meu prăvălindu-se la picioarele tale, lângă butuc, sultană!