agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2018-11-16 | |
La marginea de nord a orașului, pe un camp ocupat în alte vremuri de un institut de cercetӑri în domeniul agriculturii, un întreprinzӑtor avusese ideea de a-și amenaja un mic aerodrom. Preluându-l, la început cu chirie, dar dupӑ mai mulți ani, mai cu împrumuturi la bancӑ, mai prin proiecte de dezvoltare cu finanțare europeanӑ, Cӑtӑlin Manea reușise sӑ cumpere terenul și, în colaborare cu alți pasionați de zbor, reușise sӑ amenajeze un teren cu pistӑ înierbatӑ, iar aviatorii înscriserӑ curând în agenda lor noua facilitate.
Pentru cineva nefamiliarizat cu aeronautica, aerodromul “Project” ar putea pӑrea un tӑpșan ca toate tӑpșanele, numai bun pentru o miuțӑ. Și poate, dacӑ nu ar fi fost spiritul de aventurier și curajul lui Cӑtӑlin Manea, locul chiar așa ar fi rӑmas: o pӑșune, frecventabilӑ de locuitorii blocurilor din cartierul de Nord pentru un grӑtar și o plajӑ. Numai cӑ, alӑturi de suprafața acoperitӑ cu iarbӑ, Manea ridicase, la început, un mic hangar din tablӑ ondulatӑ, în care își gӑsea adӑpost primul sӑu avion. Un Apollo Fox, cumpӑrat la mâna a doua din Ungaria, aflat deja la limita resursei de zbor. Vorba aia, atâția bani, atâta Fox. Dupӑ câteva luni, micul avion galben a devenit, prin ineditul prezenței sale, o micӑ legendӑ printre cei care frecventau cârciuma de la capӑtul liniei de autobuz. Sunetul motorașului Rotax de 90 de cai, chiar dacӑ nu era destul de puternic pentru a acoperi zgomotul din salonul localului, atrӑgea, totuși, privirile celor de pe terasӑ. Comentariile nu erau chiar favorabile, mulți dintre mușterii fiind inamici declarați ai micii gângӑnii. - Alții n-are ce pune pe masӑ, iar alții ia pâinea de la gura copilului și își ia avion, cӑ așa l-a fӑcut mӑ-sa, în avion … (urma, desigur și o altӑ aluzie la mama aviatorului). La un moment dat, alӑturi de Foxul galben a mai apӑrut unul alb, iar zborurile lor line, în formație, au atras și mai multe comentarii nefavorabile. Dar și Cӑtӑlin, ca și Andrei Iordӑnescu, cel de-al doilea pilot, își bucurau sufletul, fӑrӑ sӑ știe sau sӑ le pese de invidia bețivilor de la capӑtul lui 28. Pentru cӑ unde-s doi, puterea crește, hangarul din tablӑ a fost înlocuit cu unul mai mare, din beton, în care cele douӑ ULM-uri s-au lӑfӑit, dar pentru scurt timp. Li s-au adӑugat și alte aeronave, iar Catӑlin și Andrei nu mai erau singurii piloți privați din oraș. “Project” s-a transformat dintr-un simplu teren de zbor într-un aerodrom, organizat dupӑ toate regulile, foarte stricte, impuse de Autoritatea Aeronauticӑ Civilӑ, iar faima sa a crescut rapid, atrӑgând atenția multor zburӑtori. Unii și-au stabilit reședința aici, alții au profitat pentru a face escale în timpul zborurilor turistice, ba chiar și armata a profitat de existența lui și de bunӑvoința și priceperea lui Cӑtӑlin, atunci când un avion de instrucție de faza întâi a avut nevoie de o micӑ “intervenție chirurgicalӑ”. Iar când un miting aerian, organizat cu ajutorul Aeroclubului național, a atras câteva zeci de mii de curioși la “Project”, clienții de la capӑtul de linie și-au pӑrӑsit mesele și paharele, venind, aproape toți pe aerodrom – desigur, și patronul cârciumioarei era acolo, cu câteva dozatoare de bere, deci prietenii lui, mușterii, nu au avut deloc de suferit. Ca sӑ încheiem convingӑtor descrierea istoricӑ a aerodromului “Project”, sӑ adӑugӑm și amânuntele privind finanțarea actualӑ a instituției. Nu mai vorbim de un simplu capriciu al unui aviator amator, ci deja discutӑm despre o afacere. Piloții nu se mai pimbӑ doar pentru plӑcerea lor, ci și pentru a aduce plusvaloare. “Project”, cu aeronavele sale moderne – nici vorbӑ de micile Apollo Fox, care, rӑmӑse în hangar, nu mai apar decât rar pe cer, când mult mai tinerele avioane din dotare nu mai fac fațӑ solicitӑrilor – executӑ zboruri de orice naturӑ și pentru orice client serios. Taxi aerian, raiduri de agrement, fotografie aerianӑ, nimic nu este imposibil pentru cei 11 aviatori cu combinezoane de un alb imaculat ca și avioanele pe care le piloteazӑ. Și pentru cӑ, mai ales în ultimul timp, cei care se îndrӑgostesc iremediabil de zbor crește în ritm alert, la “Project” s-a înființat și o școalӑ de pilotaj, iar rezultatele sale, reflectate în rapoartele oficiale dar și în impresiile elevilor, sunt excelente. …………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………. Într-o dimineațӑ rӑcoroasӑ din aprilie 201…, în apropierea hangarului în care se odihnesc noile avioane de școalӑ Diamond DA20, o ureche indiscretӑ ar fi putut asculta un dialog purtat pe tonuri ridicate. Ca sӑ fim mai exacți, pe un singur ton ridicat, pentru cӑ doar unul dintre interlocutori dorea sӑ iasӑ în evidențӑ, în timp ce al doilea rӑspundea cu o voce calmӑ, fӑrӑ patimӑ. Se știe cӑ oamenii care își petrec o mare parte din viațӑ în medii zgomoase se obișnuiesc sӑ vorbeascӑ foarte tare,pentru a se face auziti, de aceea era ușor de imaginat cӑ acolo un aviator încerca sӑ convereseze cu un ins din afara fenomenului. De fapt,chiar așa era. Chiar în ușa hangarului puteau fi vӑzuți doi bӑrbați de talie mijlocie. Unul din ei, un bӑrbat de vreo 45 de ani, îmbrӑcat în combinezonul de zbor cu logoul școlii de pilotaj “Project” sta spriijinit de ușӑ cu mâna stângӑ, sub manșeta cӑreia se vedea un ceas Emporio Armani. Era slab și nebӑrbierit, cu o figurӑ care îi trӑda oboseala. În mâna dreaptӑ rӑsucea, parcӑ într-un tic nervos, o pereche de ochelari de soare. Pe ecusonul de pe piept putea fi citit numele omului: Iordӑnescu. Al doilea bӑrbat, mult mai tânӑr, era complet diferit de primul. Fӑrӑ a fi înalt, dӑdea impresia de forțӑ a naturii. Purta o pereche de pantaloni gri, de trening, cu vipușcӑ roșie, al cӑror elastic era dublat cu un șnur vișiniu, și un tricou alb, cu inscripția “I’m a genius”, atât de strâmt încât îi scotea în evidențӑ musculatura. Pe ambele brațe se vedeau tatuaje complicate, pe care numai cu multӑ atenție ai fi putut sӑ le descifrezi; inscripțiile în limba englezӑ se suprapuneau cu șiruri de hieroglife chinezești. Avea capul ras, strӑlucitor, în schimb purta o barbӑ neagrӑ, impunӑtoare. Și, da, așa cum cititorul probabil a ghicit deja, el era acela care vorbea foarte tare, în timp ce aviatorul se mulțumea sӑ îl asculte și sӑ intervinӑ foarte rar, cu vocea lui calmӑ. Probabil cӑ musculosul își expusese punctul de vedere, pentru cӑ Iordӑnescu avea atitudinea omului convins ca nu are rost sӑ mai argumenteze. Privirea lui îl ocolea pe celӑlalt, îndreptându-se cӑtre zӑri, poate, cine știe, în cӑutarea vreunui avion în zbor – deși nu se auzea nici un sunet de motor. Dar voinicul pӑrea cӑ vrea sӑ mai aducӑ argumente. - Bӑ, nea Andrei, eu deja am vorbit cu nea Manea și a zis cӑ azi zbor cu aldeo mata. Am plӑtit tot ce mi-a cerut pentru aia … cum se cheamӑ, zbor de comoditate … - De acomodare, îl corectӑ aviatorul. - De ce vrei mata, nu-I problemӑ. Dacӑ e, te plӑtesc și pe mata, ca la mine banii nu e problemӑ. - Nu, nu, ai plӑtit la casierie, nu mai ai nimic de plӑtit, dar … - Dar ce? Dacӑ vrei și un plocon, îți dau, cӑ eu am bani. Ai vazut, bӑ nea Andrei, ce mașinӑ am eu? Am X6, bӑ! Full option, ca sӑ vezi cӑ nu mӑ zgârcesc. Dar azi vreau sӑ zbor, nu pot amâna pe mâine sau poimâine. Azi! - Domnule … ӑӑӑ … nu am reținut … Barbu … - Pe dracu Barbu! De unde Barbu? Pe mine mӑ cheamӑ Dragu Mieluș, de fapt Dumitru, da’ lumea îmi zice Mieluș. - De acord, domnule Dragu, am înțeles, dumneavoastrӑ ați plӑtit prima lecție de zbor și doriți sӑ o executați azi. Nici o problemӑ, imediat ce domnul Parpalӑ îmi pregӑtește avionul vom decola. Pânӑ atunci, v-aș ruga sӑ luӑm loc și sӑ discutӑm puțin despre motivul pentru care doriți sӑ urmați școala de pilotaj și de eventualele aptitudini pe care le aveți Mieluș Dragu încercӑ sӑ mai argumenteze ceva, dar deja Iordӑnescu se îndrepta cӑtre bӑncuța din umbra hangarului. Așezându-se și el, tânӑrul începu, totuși, o nouӑ tiradӑ: - So, bӑ nene, eu am bani și fac tot ce-mi place. Cӑ eu dacӑ vreau sӑ îmi iau X6, îmi iau X6, și nu mӑ uit la bani. Și dacӑ vreau sӑ-mi iau motor, îmi iau motor … - Noroc cӑ nu doriți sӑ vӑ luați motor, interveni Iordӑnescu. - De unde știi mata cӑ nu vreau? Cӑ poate vreau, ce, n-am voie?! Da’ nu vreau, ce dracu sӑ fac cu un motor. - Exact, nu aveți ce sӑ faceți cu el. De fapt, dumneavoastrӑ vreți sӑ vӑ luați elicopter. Dar noi nu vindem elicoptere. - Ce elicopter, bӑ frate? Nu domne, eu am bani, da’ nu-I dau pe nimicuri. Eu vreau sӑ îi arӑt la gagica mea cӑ dacӑ vreau sӑ fac școala de aviator, fac școala de aviator. Ce, banii mei nu e buni la voi la școalӑ? - Aha, deci de aia ați venit la noi … ca sӑ vadӑ domnișoara cӑ sunteți un barbat tare și curajos. Sigur, domnule … ӑӑӑ … Bradu? - Barbu, nea Andrei … pe dracu! Dragu Mieluș! -Așa, deci, domnule Dracu … ӑsta, Dragu, ziceți cӑ aveți aptitudini de zbor? - Am, bӑ nene, cum sӑ n-am? Nu vezi cӑ merg la salӑ? - Nu ai nevoie de forțӑ pentru a pilota un avion. Ai nevoie de atenție, de coordonare a mișcӑrilor și a gândirii, ai nevoie de reflexe … - Am! Reflexe am destule, cӑ eu am X6 și ӑsta merge repede. Pӑi, la mine, eu merg cu vitezӑ, cӑ am mania vitezei. Și am reflexe. Cӑ am fӑcut școala de șoferi cu nea Florian, cu fratele lu mata și a zis cӑ sunt bun. - Da, sigur. Ați mai zburat? Nu cu X6le, cu avionul. - Cum sӑ zbor, bӑ nene? Nu, frate, nu am zburat. - Nici cu avion de pasageri? - Nu, bӑ nene, cӑ eu merg cu mașina. Când ai X6 nu mai mergi cu avionul. Mata ai mașinӑ? - Da, am, dar nu asta e discuția. Vreau sӑ îmi dau seama dacӑ o sӑ poți sӑ stӑpânești avionul. - O sӑ pot, bӑ nea Andrei. I-am zis lu aia cӑ fac școala, o fac și gata, cӑ eu … - Da, știu, ai bani și faci tot ce vrei. Uite, domnul tehnic ne aduce avionul, hai sӑ facem walk around-ul și cunoașterea cabinei. - Hai, bӑ nene, ce mӑ iei pe mine cu d-astea … nu știu engleza și nici n-am nevoie! La banii mei plӑtesc pe unu’ sӑ-mi traducӑ și … - Bine, atunci facem o turӑ de jur-împrejur, sӑ ne asigurӑm cӑ aeronava e în perfectӑ stare de zbor. În timp ce vorbea, Andrei Iordӑnescu privea cu mare atenție avionul, încercând mobilitatea comenzilor. Domnule … ӑsta … Ciobanu … - Hai, bӑ nene, nu ești în stare sӑ ții minte cum mӑ cheamӑ … Dragu Mieluș! - Miel, Cioban, tot aia. O sӑ vӑ rog sӑ vӑ urcați în cabina avionului. Puneți piciorul cu grijӑ numai unde e pasajul negru, sӑ nu se rupӑ aripa, vӑ rog. Cu o figurӑ în care se citea disprețul pentru aparatul de zbor, Dragu respectӑ îndrumӑrile instructorului de zbor, instalându-se pe locul din dreapta al cabinei avionului Katana. - Lasӑ-mӑ, domne, cu centura aia, ce dracu … cine ne vede, doar n-o fi poliție pe drum! Eu nu pun centura la X6 decât când merg la București, acilea mӑ cunosc cu toți ӑștia de la circulație. - dați-mi voie, domnule … ӑӑӑ … dragӑ, sӑ vӑ leg centura, cӑ avem camerӑ de supraveghere în avion. Dacӑ vӑ vede domnul director Manea, vӑ dӑ jos imediat din avion, nici nu discutӑ. E foarte strict,și la o mie de metri dacӑ suntem vӑ pune sӑ coborâți din avion. Elevul nu mai protestӑ. Se lӑsӑ legat și apoi, disciplinat (se știe de când lumea cӑ orice elev se simte timorat când aude de director), îl ascultӑ pe instructor prezentând bordul avionului. - Deci, ați reținut? Manșa, palonierul, gazul … Andrei Iordӑnescu atingea și denumea fiecare manetӑ, buton sau cadran de pe bord, fӑcând, în același timp, și reglajele necesare. Acum v-aș ruga sӑ vӑ puneți cӑștile, dragӑ domnule … elev, dupӑ pornirea motorului vom comunica numai prin cӑști. Iordӑnescu își fixӑ, cu grijӑ, ochelarii de soare pe nas, dupӑ care vorbi tare și rӑspicat: - Papa, Romeo, Alpha, permiteți pornirea motorului pentru un zbor de acomodare în zonӑ cu elevul Dragu Dumitru. Am vorbit prin radio cu domnul director Manea, el e azi conducӑtor de zbor, îi explicӑ instructorul celui din dreapta. Elevul auzi și el în cascӑ: “Permit pornirea motorului”. La comanda directorului, elicea începu imediat sӑ se roteascӑ și avionul de școalӑ începu sӑ se deplaseze ușor pe pista înierbatӑ. Ajuns la capӑtul pistei, Iordӑnescu întoarse și opri, vorbind din nou în microfon: - Papa, Romeo, Alpha, permiteți decolarea! De data asta, rӑspunsul veni cu o micӑ întârziere: “Papa, Romeo, Alpha, negative, avem un elicopter militar în apropiere. Andrei, dupӑ ce aterizeazӑ Puma poți decola”. - Roger! rӑspunse pilotul, lӑsând motorul sӑ se roteascӑ în relanti. - Bӑ nene, cine dracu-s ӑștia de tot zici mata, Romicӑ, Roger, nu știu care? Pentru cӑ elicopterul tocmai ateriza, pilotul n-a mai avut timp sӑ rӑspundӑ, pentru cӑ în cӑști se auzi: “Papa, Romeo, Alpha, permit decolarea”. Imediat, pilotul acționӑ maneta de gaz, puse motorul în plin și avionul tâșni înainte … pentru a se opri în câțiva metri. Mieluș Dragu, cu o figurӑ disperatӑ îl lovise peste mânӑ pe Iordӑnescu. - Oprește, vreau sӑ mӑ dau jos! Nu mai vreau sӑ zbor! Nu mai vreau sӑ zbor! Adoptând cea mai severӑ expresie de care era în stare, Iordӑnescu întoarse din nou aeronava și se îndreptӑ se hangar. Deszӑvorând cupola cabinei, rosti în microfon: “Papa, Romeo, Alpha, permiteți oprirea motorului. Elevul a fӑcut pe el de fricӑ. Ehei, Cӑtӑline, sӑ vezi ce o sӑ râdӑ gagica de el când o afla cӑ se teme de zbor. Vorba aia, are atâția bani, dar se teme sӑ zboare cu avionul …” Mieluș Dragu îl atinse din nou pe Iordӑnescu. - Domnu’ instructor … domne … sӑ nu mӑ spuneți lu’ aia … vӑ rog eu, ce dracu! Mӑ fac de râs, vӑ dați seama ce o sӑ se râdӑ de mine. Și o sӑ le zicӑ și la alții … Serios, nu-i ziceți! - Domnule Dragu, uite ce-i: sau … sau! Zbori și nu am ce zice, sau te dai jos și asta e. Dacӑ mӑ întreabӑ domnișoara cum a fost, eu nu mint. Gesturile și mimica lui Dragu îi trӑdau disperarea. Era consțient cӑ era într-o situație penibilӑ, iar orgoliul lui de bӑrbat puternic se lupta cu senzația de fricӑ prin care trecuse când avionul se pusese în mișcare. - Domnu Iordӑnescu, ce credeți domne, nu se întâmplӑ nimic dacӑ … - Ce, Doamne iartӑ-mӑ, sӑ se întâmple? Avionul e în perfectӑ stare de zbor, vremea e OK, ce credeți dumneavoastrӑ cӑ se poate întâmpla? Sӑ coborâm din mers, sau ce? Cu un efort de voințӑ, tânӑrul îngӑimӑ: - Mai vreți sӑ zburați cu mine? Eu … eu trebuie sӑ încerc. Acuma, ce o fi, o fi, n-o sӑ mor tocmai astӑzi … poate … Zâmbind în barbӑ, instructorul zӑvorî cupola și, primind aprobarea, porni din nou motorul; de data asta, deși îl vӑzu pe cel din dreapta cum se face mic în scaun, Andrei Iordӑnescu decolӑ perfect și se înscrise în turul de pistӑ. Aterizӑ apoi fӑrӑ nici o problemӑ, privindu-l cu coada ochiului pe Dragu, care nu scosese nici un sunet în timpul zborului. Trӑgând la hangar și deszӑvorând cupola, instructorul vorbi în microfon, dar ca sӑ audӑ și pasagerul: “Turnule, zborul s-a desfӑșurat în bune condiții, pasagerul este viu, dar mut”. Totuși, Dragu nu era mut. Expresia de pe figura sa era complet alta decât în momentul celei de-a doua porniri a motorului. - Domnu’ instructor, dacӑ vӑ spun ceva, vӑ supӑrați? Cât costӑ sӑ mai zburӑm o datӑ? Cum banii nu erau o problemӑ pentru Mieluș Dragu, Alpha, cum își alinta Andrei Iordӑnescu avionul, zburӑ mult în acea zi pe cerul din nordul orașului. Cu greu reuși aviatorul sӑ își convingӑ elevul sӑ întrerupӑ activitatea. - Domnule Dragu, avionul are și el nevoie sӑ se mai rӑceascӑ, sӑ fie verificat de tehnic și sӑ fie alimentat. Mai zburam și mâine, dacӑ vreți. - Domnu’ instructor, fac cinste! E cea mai frumoasӑ zi din viața mea! Mergem la Excelsior, dau o fripturӑ, un spriț de vin, dau tot ce vreți dumneavoastrӑ sӑ mâncați și sӑ beți! - Deci, domnule Dragu, nu pot … am o întâlnire cu fratele meu la Catarigu. Dacӑ vreți, mergem acolo împreunӑ și face eu cinste cu un Prigat. Mieluș Dragu acceptӑ fӑrӑ rezerve. Plecarӑ spre garӑ cu Loganul lui Iordӑnescu, lӑsând suvul noului elev pilot lângӑ hangar. - Domnu’ instructor, sӑ știți cӑ ați fӑcut din mine alt om. Pânӑ acum nu am știut ce înseamnӑ sӑ trӑiești. Mașinile nici nu se comparӑ cu zburatul. Sӑ știți cӑ o sӑ fac școala și o sӑ vedeti, o sӑ iau și carnetul, o sӑ vedeți cӑ nu mint. - Ei, mӑ Mielule, așa îmi placi. Zborul nu e doar o deplasare cu avionul, zborul e o stare, o bucurie a sufletului. Dacӑ vrei sӑ înveți cu mine, eu sunt de acord sӑ te fac aviator. În acel moment, barmanul strigӑ din spatele tejghelei. - Domn’ Andrei, aveți mobilul închis? A sunat fratele domneavoastrӑ Florian, profesorul de conducere. E ocupat și nu mai poate veni în seara asta. A zis cӑ vӑ sunӑ acasӑ mai târziu, când scapӑ de la lucru. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate