Ion Sălcianu își verifică sacoșa: două pȃini albe, una neagră, feliată (pentru mama scoacră), două cutii de bere, un pachet de unt … da, conținutul traistei coincidea aproape 100% cu lista redactată de soția lui. Bine, berea nu apărea pe listă, iar praful de budincă nu apărea în traistă, în rest era bine. Ȋși mai controlă o dată buzunarul, ca să se convingă de prezența portofelului, apoi trȃnti capota portbagajului.
Scăpă printre dinți o înjurătură la adresa gheții de pe jos, dar reuși să se agațe la timp de clanța de la ușa șoferului, recăpătȃndu-și echilibrul.
Motorul bătrȃnei Dacii porni imediat. Sălcianu se asigură … dori să se asigure prin oglinda retrovizoare, dar o nouă înjurătură se auzi în mașină. Geamul lunetei era acoperit cu zăpadă. Deschise portiera, cu intenția de a degaja luneta, dar cȃnd piciorul stȃng îi alunecă pe gheață renunță la munca de a face cei doi pași pȃnă în spatele Daciei; nu merita să-și rupă gȃtul pentru doi fulgi de zăpadă depuși pe un amărȃt de geam. Se mulțumi să studieze traficul, iar liniștea locului îi aduse și lui liniștea sufletească necesară pentru a scoate mașina din parcare. Băgă în marșarier și, cu oarece greutate – “mama ei de gheață!” – Dacia se urni de pe loc. Ȋn secunda următoare, însă, se opri, parcă agățată de o forță nevăzută.
“Gheața mă-sii!” murmură șoferul, încercȃnd, din nou, să pornească.
Fu deranjat de un apel vag:
- Bă, boule, unde dracu vrei să mai mergi?
Intrigat, Sălcianu scoase din viteză și se uită în retrovizor. Ȋn spatele Daciei sale văzu o altă Dacie, verde prăzuliu. Cam aproape …
Sigur, urmă dialogul obișnuit în astfel de cazuri:
- Mi-ai distrus mașina, nenorocitule! nu te-anvățat mă-ta să te asiguri cȃnd dai cu spatele?
- Dobitocule, de ce te-ai oprit chiar în spatele meu?! Toată parcarea era goală! Ia uite, mi-ai distrus mașina!
- Te bag în pușcărie, cretinule!
- Te bag în mă-ta, idiotule!
Cȃnd își epuizară o mare parte din bagajul de înjurături, cei doi șoferi trecură la examinarea pagubelor.
- Tu ai noroc, bă boule, n-ai decȃt stopul spart, dar ia uite, mi-ai distrus ușa!
- Du-te, bă, dracu’, ușa ta e doar puțin înfundată, bagi mȃna pe partea ailaltă și o îndrepți. Dar unde mai găsesc eu stop de 1300?
- Ȋl iei pe doi lei de la dezmembrări, idiotule; dar dacă mie îmi sare vopseaua mă costă de mă usucă să vopsesc mașina. Unde mai găsești 6016 în zilele noastre?
- E un spray, costă 7 lei și se găsește peste tot, ticălosule!
- Nu dau cu spray, nemernicule, tu să-mi plătești vopsitul la service.
- Nu-ți plătesc nimic! Na colea 10 lei, pentr spray.
Spectatorii, care se înmulțeau în ciuda ninsorii, începeau să se împartă în tabere.
- Să chemăm poliția, propuse unul.
- Nu vine pentru așa ceva. N-auzi că ăla îi dă ăluia banii să-și vopsească hȃrbul?
- Nu-i dau nimic! țipă Sălcianu. I-am oferit omenește, cȃt să-și repare vechitura, nu să-și ia o mașină nouă. Dacă nu vrea îl dau naibii și plec.
- Cum să pleci, băi nene?! Þi-am luat numărul și te dau pe mȃna poliției, te bag la pușcărie! ripostă al doilea șofer.
- Domnu’, da’ n-aveți asigurare?
- Cum să nu?
- Dă-i, domne, asigurarea, și gata! Faci constatarea aia amiabilă și nu te doare capu’.
Ambii șoferi recunoscură că omul avea dreptate. Din torpedoul Daciei verzi se ivi un formular, pe care cei doi se apucară, ceva mai calmi, să-l completeze.
După cȃteva clipe, calmul se transformă în furtună.
- Þi-am atins un pic ușa față-dreapta, iar tu vrei să scriu aici că ți-am bușit stȃlpul? Păi ce, sunt tȃmpit?
- Hai, bre, ce dracu, doar nu te costă nimic. Plătește adasul și îmi schimb și eu stȃlpu-ăla ruginit.
- Plătește adasul, dar pe urmă mă încarcă pe mine la prima de asigurare. Nu vreau, dacă ți-am strȃmbat ușa, atȃta scriu aici.
- Ești bou!
- Bou e fiul lui mă-ta! Te dau pe mȃna poliției, că mă-njuri.
- Ba te dau eu, că ești prost și nu știi să conduci, boule!
Apărut de nicăieri – sau poate chemat la fața locului de unul dintre chibiți, un om în uniformă puse capăt discuției care risca să degenereze.
- Agent principal șef Stănculescu, se prezentă polițistul. Vă rog să încetați cearta și să îmi explicați ce s-a întȃmplat.
Numele agentului le impuse respect celor doi scandalagii. Cunoscut mai ales cu porecla “Sfȃntu”, agentul principal Stănculescu era temut de toți șoferii din oraș. Ba chiar și de pietoni. Se știa că nu iartă pe nimeni, legenda spunea că își amendase fratele care traversase prin loc nepermis.
Sălcianu nu așteptă să fie interogat.
- Să trăiți, dom’ șef, să vedeți, eu sunt de vină, am dat cu spatele și l-am atins nițel pe dȃnsul … pe dumnealui. Doar puțin, i-am înfundat ușa din dreapta și …
- Să trăiți, cu respect! interveni șoferul Daciei verzi, nu m-a atins nițel, uitați, mi-a îndoit stȃlpul și un se mai închid portierele. Și nu vrea să scrie pe constatare și stȃlpul.
- Domnilor conducători auto, vă invit la sediul serviciului accidente cu avarii. Vom studia acolo starea autovehiculelor și vom stabili gradul dumneavoastră de vinovăție. Vă rog să mă urmați, voi rula în fața dumneavoastră cu mașina de poliție.
Salutȃnd militărește, Stănculescu se îndepărtă.
- Vezi, dacă ești bou? scrȃșni Dacia verde. O făceam noi, aici, și nu ne mai lua la poliție. Acum o să plătești și amendă și tot.
- Mai taci naibii, cretinule, că din cauza lăcomiei tale ne ia ăsta.
Mormăind amȃndoi, înciudați, cei doi își porniră Daciile și merseră în urma Loganului Poliției, privind îngrijorați în jur, cu teama ca girofarurile albastre vor atrage atenția vreunui cunoscut.
Biroul “Accidete cu avarii” al Poliției rutiere se afla la marginea orașului, unde beneficia de o parte a unei parcări foarte vaste. Construită pe locul unui fost stadion, parcarea beneficia și de ruina unui portal de oțel, intrarea monumentală a fostei baze sportive.
Lȃngă acel schelet de metal fură parcate cele doua Dacii. Sub ochiul atent a agentului Stănculescu, șoferii inamici făcură apel îndemȃnarea lor pentru a parca perfect perpendicular pe bordura acoperită cu un strat subțire de zăpadă și chiar reușiră, spre marea lor surprindere. Aruncȃnd priviri îngrijorate către mașinile lor și pline de emoție către agentul de la rutieră, ei intrară în sediul improvizat al Poliției, mulțumind, în gȃnd, Patriei pentru căldura excesivă din clădire.
Stănculescu îi invită să ia loc și se apucă, tácticos, să își completeze documéntele constatatoare.
- Deci, domnul Sălcianu Ion, domiciliat în … strada … numărul … , a condus cu spatele, nepilotat, în piața Unirii, autoturismul marca Dacia 1300, anul fabricației 1975, culoarea albă, înmatriculat TV-04-AMP, intrȃnd în coliziune cu autoturismul marca Dacia 1300, anul fabricației 1975, de culoare verde, înmatriculat TV-05-MGU, condus de domnul Damian Gheorghe, domiciliat în strada … nr. … , care a oprit neregulamentar în piața Unirii. Ȋn urma accidentului, s-a constatat că:
- Autoturismul TV-04-AMP, care a provocat accidentul, are bloc optic stȃnga-spate spart și bara de protecție spate ușor îndoită;
- Autoturismul TV-05-MGU prezintă portiera față-dreapta înfundată și zgȃriată.
Concluzii:
Cei doi conducători auto vor fi sancționați contravențional. Remedierea avariei auto TV-05-MGU rămȃne în sarcina dlui Sălcianu Ion, pe baza asigărării RCA în vigoare la data accidentului. Avariile prezentate de auto TV-04-AMP vor …
Ȋn acel moment, în biroul supraîncălzit de calorifere și de emoțiile celor doi șoferi de Dacie intră furtunos un alt polițist, pe ecusonul căruia se putea citi “Marinescu”.
“Ai, ai, ai,! Comisarul Marinescu! Am dat de belea cu ăsta, ce n-a văzut Sfȃntu ăsta sigur inventează!”, își spuseră, simultan, cei doi inamici intimi.
Sigur că da, oare cine nu auzise de șeful Poliției Rutiere? Sfȃntu, cu toată faima lui de terorist, era doar un mic copil față de șeful lui. Ceea ce se remarcă imediat și din viteaza cu care se ridică el, salutȃnd în poziție de drepți.
- Băi, Stanculescule, vezi că a făcut scurt-circuit semaforul de pe Viilor. Te duci și dirijezi circulația în intersecția aia, și iute, pȃnă nu își schimbă denumirea în “Morților”.
- Am înțeles, șefu’! Și agentul principal șef Stănculescu își îndesă căciula albă pe cap, părăsind biroul în mare grabă.
- Fir-ar mama ei a dracu de ninsoare! înjură cu năduf comisarul, sigur o să avem accidente grave astăzi. Ce-i cu dumneavoastră aici, domnilor? se interesă el, observȃndu-i, cu întȃrziere, pe clienții agentului.
- Să vedeți … o mică …
- Să trăiți … ne-am …
Fără să le acorde celor doi nici o atenție, comisarul Marinescu se așeză la birou și, cu pixul în mȃnă, studie documentul redactat de subordonatul său.
- A, o coliziune ușoară. Domnul Sălcianu? A, dumneavoastră? Va trebui să reparați cele două autovehicule.
- Sigur, sigur, răspunse Sălcianu.
- O să vă rog să semnați hȃrtiile astea și o să vi se elibereze și dovezi, să puteți merge la service. RCA văd că e în ordine. Domnule Damian, ca păgubit, aveți vreo obiecție de ridicat?
- Nu, nu, să vedeți …
- Bun, deci vă rog să sem …
Ȋl întrerupse un zgomot puternic de afară. Toți tresăriră, surprinși.
- Ce mama mă-sii?!...
Ȋnainte ca Marinescu să ajungă la fereastră pentru a identifica sursa zgomotului, se auzi un ciocănit politicos în ușă și își făcu apariția un agent foarte tȃnăr, ținȃndu-și casche cu amȃndouă mȃinile. Ȋn poziția de drepți, tȃnărul polițist raportă:
- Să trăiți, domn’ comisar, domn’ Stănculescu …
- Ce dracu a făcut?
- A derapat cȃnd să iasă din parcare. Era cȃt pe ce să dea în boltă, a frȃnat și a bușit două Dacii de langă … Le-a făcut praf!...

Mihai-Athanasie Petrescu, 6.10.2016