Într-o zi mi s-a făcut poftă să scriu cu creionul. Așa, deodată! Fără să ezit, am plecat la librărie și mi-am cumpărat un caiet studențesc, o ascuțitoare și nu mai puțin de opt creioane cu gumă în capăt. Să-mi ajungă! Cum am ajuns acasă, m-am apucat de treabă. Mi-a plăcut, întrucât mi-am adus aminte de anii de școală. Spre seară, după ce am isprăvit câteva pagini, mi-am așezat creioanele într-un păhărel din plastic pe birou. Le priveam cu nostalgie.
Câteva zile nu am mai avut timpul necesar să scriu, dar astăzi mi-am găsit răgaz. M-am așezat la birou, am deschis caietul și... i-am dat bice. Deodată, ceva nu mi-a plăcut și am hotărât să șterg. Dar... spre uimirea mea, mai ia gumele de unde nu-s! Niciun creion nu mai avea gumă. „Ce naiba, mă!?” M-am enervat. De-abia am așteptat să vină nevastă-mea de la serviciu ca să mă iau de ea. Sigur, i-au trebuit la nu știu ce și le-a folosit! Dar chiar așa? Să nu-mi lase niciuna?
Aud bătăi în ușă. Deschid cu o privire ucigătoare, încât nevastă-mea mă țintuiește cu ochii holbați.
-Ce-ai mă? întreabă ea.
-Ce am? Mai întrebi ce am? Nu mai am, asta e!
-Ce nu mai ai, mă?
-Gume! Gume nu mai am! Unde sunt gumele de la creioanele mele?
-Băi, detectiv uituc! Nu ți-aduci aminte că, alaltăseară, când ne-am uitat la Titanic, le-ai mâncat pe toate?
Rămân blocat.
-Extraordinar! Ai dreptate, micuța mea. Ca să vezi... Dar știi ceva? Astea da gume! Profesionale, nu jucărie!
-De ce le lauzi așa, mă?
-Păi nu vezi ce efect au avut? Mi-au șters, pur și simplu, din memorie, seara cu Titanicul!!!