agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2019-01-23 | |
E o liniște ciudată, nu, nu e apăsătoare, e caldă, iar mamei îi priesc minutele de tăcere. E mai mult o singuratecă. Sau, deoarece mereu a iubit să fie în preajma mea, poate e mai bine să spun că este o visătoare.
Dincolo de disponibilitatea umană, de sociabilitatea recunoscută de toate prietenele ei, puține ce e drept, deoarece mama iubește calitatea și nu cantitatea, ea este cumva un om care iubește să stea ore în șir privind cerul, frunzele, pe mine, să rotească încet ceașca de cafea, să zâmbească sau să plângă din senin luându-mă în brațe, să citească și să scrie. Mamei îi place să stea afară, înfășurată într-un șal, sprijinindu-și gândurile de un copac, fruntea, spatele. O privesc uneori fascinată acolo, ea și lumea ei. Rămâne așa, zeci de minute, mângâind cu palma ei firavă, scoarța groasă, apoi se întinde pe iarbă, uitându-se către cer. Nu caută ceva anume, vreo formă de nor, vreo rază de soare. Stă doar așa nemișcată în încercarea de a-și aminti cine e, cât de departe e de casă, de ce apar toate, de ce dispar. La început caută, apoi renunță. Își sprijină gândul neterminat de-un nor și închide ochii. O văd desenând norii și făcând inelușe din iarbă. Mama mă fascinează. Adoarme. Somnul șterge ca un burete o tablă unde ea își așezase tot ce are în minte și-n suflet. E bine așa. Fără nici un răspuns. Deocamdată. Uneori nu vin la timp. Așa spune mama. Alteori, vin ca un uragan, te răvășesc fără să le fi cerut asta. Și de cele mai multe ori, întârzie o viață. Nu vreau să o văd tristă. E de ajuns să o văd dormind liniștită ca un copil ascuns în iarbă, iar visele vor trage după ele toate știutele și neștiutele ei, ascunse-n pliurile sufletului. E atipică, e nefirească. E altceva. Dacă vrei să o schimbi, e păcat. Mama e frumoasă, sensibilă și puternică. Mama mea nu e umană. Nu e din lumea asta. Ea spune asta mereu despre mine, dar eu când o văd cum le trece pe toate, știu că e despre ea. Și mă bucur. Că e mama mea. În lumea ei, cu zile lungi și nopți vii, cu stele căzătoare și universuri paralele, cu zâne și personaje din poveste, toate se potrivesc perfect, iar cei care vor să dea buzna, să o schimbe, sunt niște intruși. Mama este una dintr-un șir de stelari care încearcă să arate tuturor lumea cu inima, nu cu degetul.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate