În apartamentul familiei Bunea domnea liniştea dupӑ-amiezii. Veronica era în oraş, iar tânӑrul om de ştiinţӑ Florin Bunea îşi intinsese, într-un colţ al balconului, micul banc de lucru. De câteva luni descoperise plӑcerea de a restaura jucarii vechi. În podul casei pӑrinteşti regӑsise câteva maşinuţe din frageda lui pruncie, aproape întregi, în tot cazul uşor de reparat. A fost nevoit sӑ confecţioneze câteva piese, cele originale lipsind sau fiind prea deformate pentru a fi refolosite iar reuşita a fost deplinӑ. Apoi, entuziasmat de rezultat, cercetӑtorul îşi folosi îndemânarea şi plӑcerea de a repara jucӑrii şi în folosul altor copii, de diferite vârste. Dupӑ o vreme s-a întâlnit, cu ajutorul reţelelor sociale, şi cu alţi pasionaţi de restaurӑri şi, prin aceleaşi reţele, a început sӑ caute – şi sӑ gӑseascӑ vechituri demne de a fi readuse la viaţӑ.
De data aceasta, savantul cerceta cu luare aminte un vechi ursuleţ vorbitor, al cӑrui mecanism, destul de simplu de altfel, trecuse prin grele încercӑri cu peste 30 de ani mai devreme. Tocmai când defectul începea sӑ se lase descoperit, soţia lui dӑdu buzna în balcon, încetinind procesul tehnologic.
- Florine, trebuie sӑ mӑ ajuţi, am promis cӑ mӑ implic şi nu se poate sӑ nu mӑ susţii.
- Sigur cӑ te ajut, n-am fost eu întotdeauna alӑturi de …
- Deci, trebuie sӑ facem ceva sӑ îl ajutӑm pe bietul pӑrintele, e disperat şi nu mai ştie pe unde sӑ scoatӑ cӑmaşa.
- Sau sutana, cӑ dacӑ e popӑ …
- Da, când îşi cer şi eu odatӑ ajutorul, tu mӑ iei la mişto!
- Da’ nu pe tine, mӑ nevastӑ, ci pe popa ӑla, care nu ştie decât sӑ scape de orice problemӑ aruncând-o în spinarea altora. Şi, ce zici cӑ mai vrea de data asta?
Veronica Bunea, fiica unor oameni credincioşi, dupӑ cӑsӑtoria cu Florin rӑmӑsese într-o relaţie apropiatӑ cu biserica în care purtaserӑ, amândoi, “pirostriile”. Atât de apropiatӑ, încât comitetul parohial o adoptase ca pe una de-a lor, mai întâi doar ca invitatӑ, dar, destul de curând, ca membru cu drepturi depline. Şi mai ales cu îndatoriri.
Aşa se fӑcea cӑ era la curent cu toate ale parohiei, cu cele mai bune, dar mai ales cu nevoile comunitӑţii şi ale bisericii în sine. De data asta, pӑrintele paroh Valentin cerea ajutorul tuturor pentru refacerea picturii murale. Clӑdirea bisericii, construitӑ în secolul al XIX-lea, trecuse prin numeroase lucrӑri de întreţinere sau renovare, dar încӑ niciodatӑ nu se ocupase vreunul dntre parohi de starea picturii. Unul dintre motive era cӑ nici unul dintre ei nu îşi putea asuma rӑspunderea de a încerca refacerea unei opere de artӑ realizatӑ de însuşi mare pictor Vasili Ionesci Zugravu. Dacӑ restauratorul ar fi greşit, valoarea monumentalӑ a bisericii ar fi scӑzut dramatic. De aceea era nevoie de un pictor foarte priceput, iar preţul lui ar fi mai mare decât îşi putea permite o biatӑ parohie de provincie din zilele noastre. Iar un meseriaş mai “de-ai nostri” în privinţa preţului ar fi putut reprezenta un risc, pe care, de asemenea, nici un paroh nu voia sӑ şi-l asume.
De aceea, pӑrintele Valentin încerca acum sӑ gӑseascӑ o soluţie cât mai accesibilӑ, iar apelul lui, lansat prin consiliul parohial, avea ca scop strângerea de fonduri suficiente pentru a angaja cel mai bun pictor restaurator de pe piaţӑ.
Numai cӑ Veronica nu la bani se gândea când cerea ajutorul soţului ei. Ştia cӑ institutul de cercetӑri nu îşi plӑtea angajaţii destul de bine pentru a le permite sӑ sponsorizeze acte de culturӑ. Sau de cult.
- Aşa cӑ aş vrea sӑ gӑseşti o soluţie ştiinţificӑ pentru restaurarea picturii, în aşa fel încât sӑ nu coste mult, dar sӑ readucem biserica la starea ei iniţialӑ.
Dupӑ ce o ascultase atent şi calm, Florin nu putu sӑ se abţinӑ sӑ arunce, totuşi, o sӑgeatӑ otrӑvitӑ înspre paroh:
- Da, da, da, deci, dacӑ înţeleg bine, popa nu mai e supӑrat pe mine cӑ sunt un cercetӑtor. E gata sӑ accepte chiar şi ajutorul ştiinţei pentru a-şi atinge scopul …
- Dacӑ nu sunt bani … Ştii vorba aia, te faci frate şi cu … începu Veronica, dar, luându-şi seama, se opri la timp.
- Am înţeles-o şi pe asta, adicӑ eu sunt dr …
Nu-şi putu continua fraza, pentru cӑ un deget al soţiei sale îi astupӑ buzele. Dar, chiar din acel moment, creierul lui de inventator începu sӑ caute o idee.
Iar aceasta nu întârzie (prea mult) sӑ aparӑ.
A doua zi, Florin îl abordӑ pe colegul şi prietenul sӑu mai experiementat.
- Domn’ profesor, oare s-ar putea curӑţa un obiect cu ultrasunete?
- Adicӑ cum, mӑ? Vrei sӑ lustruieşti lӑnţişorul cu cruciuliţӑ de argint al lui soacrӑ-ta?
- Ceva de genul ӑsta, dar la altӑ scarӑ. Nu doar o cruciuliţӑ, ci o bisericӑ întreagӑ.
Luat prin surprindere, profesorul Chifor rӑmase cu gura cӑscatӑ. Nu era prima datӑ când asistentul lui fӑcea glume pe seama muncii lor, dar de fiecare datӑ ochii lui râdeau şi îl fӑceau sӑ înţeleagӑ lipsa de seriozitate a discuţiei. De data asta, însӑ, Florin era prea sobru pentru a glumi.
- Mӑ, tu vorbeşti pe bune. Vrei sӑ cureţi o bisericӑ? Adicӑtelea cum, sӑ …
Bunea îi relatӑ discuţia lui cu Veronica din seara precedentӑ, din pricina cӑreia bietul ursuleţ continua sӑ fie mut. Iar ideea pe care o expuse, la final, îl atrase pe Chifor.
- Mӑ, se vede cӑ eşti studentul meu, ai mereu idei genitale … ӑsta, geniale. Eu zic sӑ mergem o ţârӑ pe la bisericӑ, sӑ vedem exact despre ce e vorba şi apoi sӑ studiem problema.
Biserica, monument istoric şi architectonic recunoscut ca atare de ministerul Culturii, avea nevoie de mai multe lucrӑri de înţreţinere. Mai o streaşinӑ, care, pӑtrunsӑ de ruginӑ fiind, permitea apei sӑ curgӑ pe ciubucӑrie şi pe perete, distrugând tencuiala, mai un vitraliu spart, prin care, odatӑ cu frigul, intra în nava bisericii şi ploaia, ba … Iar pictura interioarӑ … da, pӑrintele Valentin avea dreptate. Trebuia luate mӑsuri pentru a o scoate la luminӑ, pentru cӑ fumul milioanelor de lumânӑri care arseserӑ acolo în cele douӑ sute de ani o acoperise cu un filtru negru, anulându-i frumuseţea şi valoarea.
- Da, mӑ, trebuie sӑ încercӑm ceva. Oare nu e mai simplu cu detergent, decât cu ultrasunete?
- Am înţeles cӑ vopselele lui Vasili Ionesci au marele defect cӑ nu rezistӑ la apӑ, rӑspunse Bunea. Iar detergent fӑrӑ apӑ … nu prea e de resortul nostru, suntem fizicieni, nu chimişti.
- Am putea vorbi cu colegul Niţescu, dar ai dreptate, ce sӑ ne mai încurcӑm cu chimiştii ӑia, dacӑ putem rezolva noi, cu ştiinţa noastrӑ.
Parcӑ adus de o mânӑ invizibilӑ, tocmai atunci îşi fӑcu apariţia parohul.
- Nu se vorbeşte de ştiinţӑ în casa Domnului, fiilor. Singura ştiinţӑ e cuvântul lui Dumnezeu!
- Ne cerem iertare, pӑrinte, în cazul ӑsta spӑlaţi pictura cu vorba, iar noi ne ducem pe calea noastrӑ, îi replicӑ, destul de dur Chifor.
Suprins, preotul dӑdu înapoi:
- Nu aşa, fiule, eu nu zic sӑ eliminӑm ştiinţa, ci doar sӑ … adicӑ … sӑ vorbim despre ea în altӑ parte.
- Fie ca dumneavoastrӑ, pӑrinte, dar mӑcar în laboratorul nostru, unde domneşte ştiinţa, avem voie sӑ vorbim despre bisericӑ?
Împӑcaţi cu biserica şi liniştiti cӑ nu vor pӑcӑtui cӑutând o rezolvare ştiinţificӑ a problemei parohiale, Chifor şi Bunea se duserӑ sӑ se încuie în templul lor decorat cu aparate şi cӑrţi de fizicӑ.
- Mӑ eu cred cӑ ar trebui sӑ calculӑm exact frecvenţa necesarӑ pentru a curӑţa funinginea de pe picturi, dar fӑrӑ sӑ afectӑm vopseaua originalӑ, deschise Chifor tema de cercetare odatӑ cu compendiul tipӑrit, tot de el, cu câţiva ani în urmӑ. No, mӑ Florine, cum facem noi ca sӑ generӑm ultrasunete de frecvenţӑ neobişnuit de mare?
m- Pӑi sunt atâtea metode cunoscute … de la fluier la …
m- Da, iar noi trebuie sӑ mergem tocmai dincolo de la … Doar nu vrem numai sӑ gonim câinii rӑi, vrem sӑ gonim urme de funingine.
m- Magnetostricţiune?
m- Magnetostricţiune, dacӑ zici tu. Avem, deci nevoie de un material feromagnetic, pa care îl putem cӑuta cu succes prin sertarele laboratorului. Vorba e cӑ trebuie obţinut un fascicul de ultrasunete destul de larg pentru a merge mӑcar pe dungi de la câţiva milimetri la … vorba ta … Adicӑ oricât de late. Hai sӑ calculӑm, sӑ cӑutam …
În institutul de cercetӑri exista o regulӑ foarte strictӑ, cunoscutӑ şi aplicatӑ de toţi angajaţii, fie ei savanţi de renume mondial (sau local), fie îngrijitoare. Când o uşӑ era încuiatӑ pe dinӑuntru, nimeni nu îndrӑznea sӑ insiste sӑ o deschidӑ, chiar dacӑ ceasul spunea cӑ deja cei din laboratorul respectiv ar putea fi morţi de foame. De aceea, şi Chifor şi Bunea furӑ lӑsaţi sӑ îşi vadӑ de experienţele lor, mai cu seamӑ cӑ din interior nu se auzeau explozii şi nu ieşeau pe sub uşӑ gaze toxice. Zgomote de ciocan sau flex, înjurӑturi sau sforӑieli, clӑnţӑnit de tastaturi sau bâzâit de bobine, chiar dacӑ erau ascultate cu atenţie (şi invidie) de alţi angajaţi, nu erau destul de îngrijorӑtoare pentru a se trece la pӑtrunderea prin efracţie. Dar, dupӑ peste 28 de ore de izolare, uşa cu inscripţia “Chifor & B” se deschise singurӑ, iar cei doi savanţi, cu obrajii supţi de obosealӑ, cerurӑ un şofer şi o camionetӑ. Generatorul lor de ultrasunete “Ulchib” era gata pentru a fi experimentat.
Pӑrintele Valentin nu îi primi cu prea mare entuziasm pe cercetӑtori, deşi şoferul institutului îl asigurӑ cӑ Bunea şi Chifor nu sunt draci, ci doar cercetӑtori dupӑ douӑ zile de muncӑ. Iar când acelaşi şofer deschise obloanele dubei pentru a descӑrca un obiect care pӑrea o creaţie a iadului, cu numeroasele bobine de toate dimensiunile şi cu douӑ coarne orientate asimetric. Cu greu se lӑsӑ el convins cӑ cele douӑ coarne nu sunt decât antene transmiţӑtoare de ultrasunete de o frecvenţӑ nemaiîntâlnitӑ pânӑ atunci, menite sӑ atace funinginea de pe pictura bisericeascӑ, dar avantajul pe care, cu atâta trudӑ, îl crease Bunea prin explicaţiile sale se reduse imediat la zero în momentul în care, conectat la priza din altar, “Ulchib-ul” prinse viaţӑ, manifestându-se printr-o multitudine de luminiţe de toate culorile.
Totuşi, pӑrintele îşi stӑpâni aversiunea faţӑ de lucrarea sataniceascӑ când, sub ochii lui mӑriţi şi miraţi, o fâşie de aproape doi centimetri de perete pictat îşi schimbӑ aspectul. Florin Bunea plimba, rӑbdӑtor, un fel de pâlnie la o distanţӑ micӑ de picturӑ, iar în urma sa afumӑtura dispӑrea ca prin farmec, iar icoanele seculare cӑpӑtau o culoare vie, strӑlucitoare.
- Uitaţi, pӑrinte, funinginea este desprinsӑ datoritӑ unor vibraţii de extrem de mare frecvenţӑ, observaţi cum cade pe jos. Vopseaua nu este afectatӑ, pentru cӑ noi am calculat frecvenţa la cea mai bunӑ valoare pentru materialele astea, explicӑ profesorul Chifor. Cu puţinӑ rӑbdare, pӑrinte, toatӑ funinginea o sӑ fie curӑţatӑ, iar pictura din bisericӑ va fi la fel de frumoasӑ cӑ în ziua recepţionӑrii lӑcaşului, acum douӑ sute de ani.
- Douӑ sute şi ceva, precizӑ preotul uluit.
Sub atenta supraveghere a savanţilor, pӑrintele Valentin şi, apoi, şi tanti Victoriţa, responsabila cu curӑţenia bisericii, învӑţarӑ sӑ mânuiascӑ Ulchib-ul. Apoi, dupӑ ce îşi primirӑ mulţumirile şi se pregӑtirӑ de plecare, Chifor precizӑ:
- Pӑrinte, am fӑcut un calcul aproximativ. Ţinând seama de suprafaţa totalӑ pictatӑ şi de viteza de lucru a aparatului nostru, cred cӑ în cel mult trei sӑptӑmâni toatӑ biserica va fi scӑpat de funingine. Hai, o lunӑ, cӑ poate mai oboşiţi şi dumneavoastrӑ. Aşadar, cu permisiunea dumneavastrӑ, ne revedem dupӑ sӑrbӑtori ca sӑ ne recuperӑm Ulchib, poate mai ajutӑm şi alte biserici sӑ repare picturile. Sӑnӑtate multӑ, pӑrinte!
- Domn’ profesor, oare am fӑcut noi bine cӑ i-am lӑsat popii aparatul. Sӑ nu facӑ, dracu’, cine ştie ce boacӑnӑ … spuse Bunea în drum spre institut.
- Ce, Doamne iartӑ-mӑ, ar putea sӑ facӑ? Dacӑ stricӑ Ulchibul, îl stricӑ şi gata. Doar noi l-am fӑcut, îl reparӑm imediat. Iar alte prostii nu existӑ, e protejat, nu ia foc sau ceva. Iar din punct de vedere al protecţiei muncii, din ce se ştie pânӑ acum frecvenţa aia mare nu afecteazӑ în nici un fel organismul. Deci …
- Domn’ profesor, nu ştiu, eu parcӑ am aşa, ca un fel de presimţire.
- Du-te, mӑ, la popӑ, sӑ te dezlege! Ptiu, ptiu, piei satanӑ şi lasӑ-mi prietenul în pace! glumi Chifor.

Florin Bunea reuşise sӑ identifice defecţiunea ursuleţului. Veronica era plecatӑ de vreo douӑ ore la bisericӑ şi putea meşteri în linişte. Era nevoie sӑ schimbe un arculeţ, treabӑ simplӑ. Singura dificultate era sӑ gӑseascӑ bucӑţica ruptӑ, nu cumva sӑ se încurce prin mecanism şi sӑ provoace noi daune.
Liniştea atelierului fu, însӑ, spartӑ în mod brutal de intrarea bruscӑ a Veronicӑi. Animatӑ de entuziasm, vorbea cu un debit atât de mare, încât Florin cu greu reuşi sӑ o înţeleagӑ.
- Stai, mӑ omule, sӑ pricep şi eu. Ce zici tu de popa? Nu-i merge aparatul? Care aparat?
- Ba merge, şi încӑ foarte bine, nu mai poate pӑrintele de drag. A reuşit deja sӑ cureţe mai mult de un sfert de bisericӑ, sӑ vezi ce frumos e, zici ca e o bisericӑ nouӑ. Îţi mulţumeşte din suflet şi la fel tot consiliul parohial şi toţi enoriaşii, o sӑ se vorbeascӑ mult de invenţia voastrӑ …
Mintea ordonatӑ a tânӑrului fizician nu era, însӑ, împӑcatӑ.
- Zici cӑ a fӑcut deja un sfert din bisericӑ în douӑ zile? Dar nu avea cum, decât dacӑ lucra fӑrӑ întrerupere 25 de ore pe zi. Maşina aia nu e în stare de un asemenea ritm, imposibil …
- Se vede treba cӑ aţi calculat greşit cine ştie ce. Dacӑ-ţi spun cӑ a fӑcut un sfert de bisericӑ, ce Dumnezeu, ştiu şi eu sӑ mӑ uit în jurul meu, nu? Popa şi coana Victoriţa sperӑ sӑ termine toatӑ biserica într-o sӑptӑmânӑ şi sӑ-l cheme pe preasinţitul la slujba de Crӑciun. Va fi şi pentru voi, tu şi domnul Chifor, un mare triumf.
Era destul de logic ce spunea Veronica, iar Florin, care se scufundӑ la loc în mӑruntaiele jucӑriei, nu-şi mai bӑtu capul. Pânӑ la urmӑ, dacӑ popa face pe stahanovistul, n-are decât sӑ facӑ, sӑ se dea şi el mare în faţa episcopului. “Bravo lui, sӑ se dea, ia sӑ vedem, unde dracu s-a bӑgat arculeţul ӑla nenorocit?”
Dupӑ douӑ ore de muncӑ migӑloasӑ “Care muncӑ, mӑ nevastӑ?! Asta nu e muncӑ, fac ceva ce-mi place şi mӑ relaxeazӑ!”, ursuleţul prinse grai şi începu sӑ îşi exprime dragostea faţӑ de oricine l-ar fi ţinut în braţe: “Ich liebe dich!” spunea el cât îl ţinea arcul. Evenimentul se cerea sӑrbӑtorit, iar profesorul Chifor nu refuzӑ invitaţia la o bere.
- Eşti sӑrit de pe fix, Florine, sӑ-ţi strici tu ochii cu jucӑrii de-astea în loc sӑ-i pӑstrezi pentru cercetӑrile noastre, îşi exprimӑ, Chifor, entuziasmul.
- A, domn’ profesor, apropo de cercercӑri. A fost Vero azi la bisericӑ, şi cicӑ popa nu mai poate de bucurie cӑ a reuşit sӑ cureţe deja un sfert din suprafaţӑ.
- Bravo lui, mӑ, şi bravo nouӑ. Deci am fӑcut un lucru buu … Dar cum sӑ facӑ atâta suprafaţӑ?! Imposibil! Nici dacӑ lucra fӑrӑ pauzӑ nu reuşea asta.
- Aşa i-am zis eu lui Vero, dar dacӑ ea zice cӑ a fӑcut, a fӑcut. Om fi greşit noi la calcul, sau cine ştie.
- Cum sӑ greşim noi? Nu am revӑzut împreunӑ totul şi am stabilit cӑ, din toate variantele de setare a Ulchibului, optimӑ era cea pe care am adoptat-o, singura care curӑţa funinginea fӑrӑ sӑ afecteze vopselele? Nu am zis noi cӑ se poate lucra şi mai repede dacӑ schimbӑm setӑrile, cӑ doar aveam potenţiometre şi butoane, dar asta ar afecta iremediabil pictura, cӑ vopseaua aia pe baza de apӑ se va dezintegra şi vӑ cӑdea pe jos dupӑ zece-douӑsprezece zile. Deci, clar, nu avea cum sӑ atingӑ o asemenea vitezӑ de lucru, exagereazӑ Veronica, probabil din entuziasm …
Prea bine crescut pentru a-şi contrazice maestrul şi şeful, Florin nu mai continuӑ discuţia şi, odatӑ cu altӑ sticlӑ de bere, cei doi deschiserӑ şi alt subiect de discuţie.

Moş Craciun fu extrem de darnic. Florin Bunea gӑsi sub brad o cutie mare, plinӑ cu jucӑrii. Stricate, binenţeles, adunate de Veronica şi de doamna Chifor prin cartier, de la mame bucuroase sӑ scape de vechituri. În schimb, tânӑrul fizician trebui sӑ îi promitӑ soţiei sale cӑ o va însoţi la slujba de Crӑciun de la bisericӑ. Era conştient cӑ acolo va fi în centrul atenţiei, atunci când pӑrintele vӑ spune, din amvon, cui se datoreazӑ noul aspect al bisericii, dat de frumuseţea picturii strӑvechi readuse la viaţӑ datoritӑ unei invenţii. Dar nu voia sӑ îi strice bucuria nevestei, care de douӑ zile se pregӑtea pentru momentul de glorie al soţului ei – şi, implicit, al ei. Cu atât mai mult cu cât episcopul confirmase cӑ va participa la slujba naşterii Domnului. Ce glorie pentru familia Bunea! Cercetӑtorul îşi compusese şi un scurt discurs, în care intenţiona sӑ evidenţieze rolul ştiinţei în societatea contemporanӑ, dar şi sӑ pronunţe, de mai multe ori, numele institutului de cercetӑri la care lucra şi, mai ales, numele colegului şi mentorului sӑu, eminentul profesor Chifor.
Ajungând la bisericӑ, soţii Bunea remarcarӑ imediat cât de însufleţitӑ era mulţimea de credincioşi. Se vede treba cӑ toţi erau plӑcut surprinşi de frumuseţea picturii lui Vasili Ionesci Zugravu, care picturӑ arӑta exact ca acum douӑ sute de ani.
Intrarӑ în bisericӑ şi, din prima secundӑ, observarӑ cӑ luminile becurilor şi lumânӑrilor erau amplificate de … albul pereţilor. Iar în a doua secundӑ, auzirӑ vocea pӑrintelui Valentin, care, de la înӑlţimea amvonului, îi vӑzuse intrând:
- Fir-aţi ai dracului cu ştiinţa şi cu aparatele voastre …
Mihai-Athanasie Petrescu
23.12.2018