Ieri, pe la prânz, pe când mă linişteam pe o bancă în parc, ascultând trilurile păsărelelor şi foşnetul ierbii proaspete, văd că răsar ca de nicăieri doi puştani, unul blond şi unul brunet, cam pe la vreo 8 ani, aşa. C-au apărut atât de abrupt în viaţa mea, n-ar fi fost nimic, dar se şi certau în gura mare.
-Ce-aveţi, măi de ţipaţi aşa unul la altul? am simţit eu nevoia să intervin. Fiţi atenţi, că sunt detectiv şi pe copiii obraznici îi duc numaidecât la poliţie!
-Da nene, dar ăsta mă enervează, se plânge blondul. Îl apără pe bunicul lui care a fost un puturos!
-Ba n-a fost puturos, intervine şi brunetul. Ce, dacă s-a lăsat purtat în braţe până la cinci ani, asta înseamnă că a fost puturos? Eu cred că a fost isteţ, nu prost ca bunicul lui care a mers de la un an.
Ascultam divergenţele ţâncilor şi nu-mi venea a crede ce-mi auzeau urechile.
-Ei, aşa ceva este inadmisibil! am răbufnit. Încetaţi imediat cu astfel de cuvinte care nu vă fac cinste. Ia, daţi-vă mâna şi împăcaţi-vă, că de nu, vă arestez pe loc, aţi înţeles?
Pledoaria mea a vut efect, întrucât puştanii au tresărit, au făcut ochii mari şi şi-au dat mâna, aşa cum le-am impus eu.
-Aşa, acum să-mi spuneţi cu cine sunteţi în parc.
-Cu bunicii noştri, dar au rămas în urmă, au spus ei într-un glas.
-Bun, mergeţi înapoi la ei şi nu vă mai depărtaţi pentru că în ziua de azi sunt foarte multe pericole.
Deoarece am fost ascultat, m-am relaxat. M-am ridicat mulţumit de mine de pe bancă şi am plecat agale în sens opus.
Seara, la una dintre televiziunile locale, am urmărit emisiunea de ştiri. La un moment dat am rămas blocat când o reporteră a prezentat următoarea ştire:
„Astăzi, după prânz, la Spitalul Judeţean Constanţa, au ajuns de urgenţă doi bătrâni în vârstă de 74, respectiv 76 de ani care arătau ca doi boxeri după o luptă îndelungată în ring. Se pare că altercaţia ar fi pornit de la unele amintiri din copilăria lor.”