Şoferul o priveşte fără ochi. O asigură că locul este cât se poate de curat. Doar câteva scame... de la... spălat [o fi ea prea simandicoasă?!]. Sonia se aşază zgomotos. Reproduce mecanic un „Calea 13 Septembrie numărul 13”... şi – dacă se poate – să fie la scări în următoarele 20 de minute... –La dreapta sau înainte? –Pe linia lui 16! – se trezeşte ea îngăimând, deşi, cel mai adesea, 16 se pune în faţa la toate, slabă speranţă să mai treci! –Ce mi-o fi venit cu 16?! – gândeşte ea cu glas tare –Chiar, ce v-o fi venit?! – repetă el mitocăneşte şi la prima o ia la stânga, scăpând de 16 şi înjurându-i de mama focului pe „handicapaţii ăştia de români, tot unu’ ş’unu’...”.
– Da’ la Academia-asta să mai face, doamnă, ceva?
– [????!!!!!......]
– [Fixând-o în oglindă].... adică mai e lume care vine... lucrează?
– Ce întrebare e asta, domnule?! Păi cum altfel?! Cine face dicţionarele, tratatele, gramaticile etc. etc. etc.?!
– [Bătând câmpii sau doar etalându-şi cunoştinţele redutabile în materie de] ... şi... corectaţi?!
– [Prompt] Ce să corectez, domnule?
– [„Domnul” are mustaţa aproximativ în furculiţă, cca 60 de ani, tricou îngăzit cu mânecă scurtă şi blugi prespălaţi. Se scarpină imaginar]... păăăăiii...
– Nu corectez, domnule, eu mă ocup cu scrisul! [Rectificând cu deplina conştiinţă a inutilităţii. Punând un punct cât se poate de hotărât] Cu cititul şi scrisul.
– Aaaaaaaaa.................!!!
– [Se uită pe geam. Îşi reprimă orice tentativă de replică lăsându-l pe celălalt să plutească într-o ambiguitate pe deplin meritată].
– Ai dracului cerşetori, doamnă! – schimbă brusc tema cel cu mânecă scurtă.
– [Nu pare a-l auzi]
– [O fixează din nou în oglindă. Claxonează isteric şi oftează bolnav. Gesticulează] Uite, pă aia o văd mereu în zona asta [id est Bucur Obor, staţia lui 21, unde e florăria pe dreapta şi magazinul de electrice... puţin mai în faţă]...
– [Întoarce 1 pe 8 din jumătatea stângă a obrazului. Şoferul are fruntea de maximum 3 cm acoperită de broboane băşicoase, nu prea frumoase la vedere. Părul cărunt cade vâlvoi. Picioarele atârnă scheletic în prespălaţi] Habar n-aveţi ce bani face ăştia cu cerşitu’ lor!
– [Stăpânindu-se profund. Cu punct hotărât] N-aş crede asta.
– Ascultaţi la mine, doamnă, că eu cunosc „marfa”!
– [Total indiferentă] Aşa o fi.
– [Reluând temele „academice”] Domn’e, da’ despre Ceauşescu a scris cineva la Academia-asta?
– [Sonia face ochii mari-mari]
– Nu mă refer la viaţa lui privată, că despre asta ştie toată lumea!
– [????!!!?????!!!]
– Despre el, ca om politic...
– [Într-o tentativă imperativă de temperare a elanului „politic” al interlocutorului] Nu ştiu, domnule, eu nu lucrez la un institut de ştiinţe politice!
– [Necioplit sau insistent în arie dâmboviţean-oltenească] Da’ la ce institut lucraţi?!
– Nu contează... nu la un institut de...
– Acu’ nu mi-o luaţi în nume de rău!
– Nu era vorba de asta! [Ba da, chiar despre asta era vorba!]
– [Şi mai necioplit] N-are, domn’e, curaj să scrie nimeni, că le face dă petrecanie!
– [???!!!????.....???!!...]
– Păi, ce, îndrăzneşte freunu’ să spuie adevăru’?! Mai ales azi?!
– [Uitându-se la ceas. Punct.] Aşa o fi.
– [Verdele durează câteodată o eternitate; este eternitatea taximetriştilor obişnuiţi, în goana nebună, să-şi piardă oglinzile retrovizoare şi permisele..., asta în cel mai bun caz. Cască interminabil. Culmea! Fredonează. Iar se scarpină. Brusc] Credeţi, doamnă, în Dumnezeu?
– [Agresând bancheta într-o răsucire. Intrigată la maximum] Dar văd că mă supuneţi la un adevărat interogatoriu!
– [Prosteşte] Nu mi-o luaţi în nume dă rău..., da’ eu am dus o grămadă dă lume cu taxiu’ ăsta şi cunosc muuulte... [Verdictiv-paranoic. Ţăran. Nu pe câmp] Credeţi sau nu credeţi?
– [Categorică, ieşind din monolog] Şi, domnule, dacă eu v-aş spune da, atunci mă veţi lua drept credincioasa absolută, iar dacă voi spune nu...
– [Triplându-şi mitocănia agresivă] Doamnă, da sau nu?
– [Cumva axiomatic] Domnule, credinţa nu se probează prin afirmaţie sau negaţie!
– [Absolut insolent. Crezându-se irezistibil] Da sau nu?
– [Răbufnind] Ar fi absurd să nu cred, domnule!! Doar nu sunt de capul meu în universul ăsta!
– [În sfârşit, având undă verde la divagaţie] Doamnă, eu... nu e vina mea că m-am născut aşa mai dăschis spre cunoaştere... E multă lume proastă, doamnă... proastă..., adică vreau să spun naivă, uşor dă manipulat!
– [????!!!!... Câteodată, vezi triunghiuri cu vârful în jos şi sunt pline, dar pline cu întuneric!]
– Ascultaţi la mine ce vă spun că am şcoala vieţii! [Redundant] Doar am dus atâţia cu taxiu’ ăsta, dă la avocaţi, la oameni politici, până la vânzători în piaţă, târfe şi drogaţi! Numai proştii şi ăia slabi dă îngeri crede... dă frică, probabil..., doamnă sau mai e o categorie, a ălora care li s-a întâmplat ceva rău, a scăpat şi, mai pă urmă, s-a căit... chipurile...
– [???????....]
– Doamnă, cum să crezi, doamnă, în ceva ce n-ai văzut niciodată?!
– [Nervoasă, dar categorică. Suficient de aeriană, nerealizând sau refuzând să conştientizeze inadecvarea de interlocutor] „Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut”!
– Dă ce, doamnă, nu s-arată [pronunţând cu minusculă] dumnezeu-ăsta?? [Filosofând (pseudo)existenţialist] Omu’ are nevoie să-l vadă, să aibă în ce crede... aşa...
– [Sarcastică] ... şi-acum, domnule, Dumnezeu chiar că nu are altă treabă decât să se arate aşa la fitecine, la orice oră din zi şi din noapte! Iaca ce serviciu de... Divinitate!
– [Cu simţ realist-materialist, perfect marxist-dialectic; inferenţial] Doamnă, eu nu pot să cred în ceva ce n-am văzut, deci care practic NU EXISTĂ! [Certându-se cu cine se nimereşte] Dă ce nu s-arată, doamnă, dă ce?!
– [Care va să zică, tot ce există se vede/ Dumnezeu nu se vede... Deci, Dumnezeu nu există! Halal inferenţă!] Divinitatea se simte..., eu cel puţin sunt convinsă de asta... Nu ştiu..., [din nou, inadecvare la interlocutor] v-aţi gândit vreodată ce s-ar întâmpla cu omul dacă nu ar mai avea la dispoziţie niciun... necunoscut?! Adică le-ar şti pe toate! Ce bucurie, ce sens ar mai găsi el în a fi? Trebuie să existe un Centru! Taina, cred, este o condiţie a echilibrului! Şi-apoi Dumnezeu s-a întrupat, a suferit, a fost răstignit pentru noi..., a înviat... tot pentru noi...
– Aaaaa, astea e poveşti, doamnă,... poveşti pentru proşti! Cine a scris, doamnă, Biblia, a scris-o Dumnezeu?! Nu, Doamnă, a scris-o tot oamenii! Proştii care nu ştie să vadă o a doua soluţie, care să victimizează şi moare ca nătângii!
– N-aţi auzit de revelaţie? Au fost persoane alese de Dumnezeu, care au primit cuvântul Lui să-l răspândească. A scris omul, dar sub... – de Duhul Sfânt... chiar n-aţi auzit?! –... sub insuflarea Duhului Sfânt! De curiozitate, ce face un om ca dvs. de Paşti?! Mergeţi la biserică? Vopsiţi ouă? Vă e frică de întuneric? Ce faceţi când vă simţiţi singur... singur şi neajutorat? Ce le spuneţi copiilor,... copiilor şi nepoţilor dvs.?
– [Imperturbabil, posedat] Face unu’ un accident, doamnă, şî ca prostu’ intră în panică. Începe să să roage să-l scape Dumnezeu... Merge ce merge şi găseşte o valiză cu bani. Dă banii unde trebuie şi scapă şi zice că l-a ajutat Dumnezeu. Cel mai mare prost, doamnă! Totu’ e pură întâmplare!! Norocu’ l-a ajutat, nu Dumnezeu, doamnă! Să fim serioşi! Cine crede în moşneagu’ ăla în robă albă şi cu barbă până la pământ?! Că-mi spunea o clientă mai deunăzi: Domn’e, eu l-am văzut pe Dumnezeu! Şi eu i-am zis: Şi cum era, doamnă? Purta cumva o robă albă şi avea o barbă luungă până la pământ? Iar ia, fraiera, mai să-i dea lacrimile: –Da, domnule, exact aşa! Iar eu: –Da, doamnă, să ştiţi că chiar Dumnezeu ierea! A coborât proasta fără să-şi dea seama că eu o persiflasem la greu... [Luându-i respiraţia] Da’ în extratereştri credeţi, doamnă?
– Da, domnule, eu sunt mai... credulă de felul meu. Dumnezeu este unul dintre extratereştri, dar numai în sensul originar al termenului.
– Da’ în teorii...
– [????!!!......]
– ... în teoria lu’ Darwin, dăşi asta e cam învechită... că dă ce nu să mai continuă procesu’ dă transformare a maimuţelor în om dacă...?!
– [Provocată evoluţionist]... păi n-are cum... că nici măcar Darwin nu spuse că omul se trage din maimuţă, ci doar că omul şi maimuţa este posibil să fi avut un strămoş comun!
– [încurcat pe propriul fief]... da’ n-oţi crede atunci în povestea aia cu Adam şi Eva?!
– Ei, cum ziceam, eu îs mai credulă şi, oricum ar fi, grăuntele de viaţă a fost aruncat de un Dumnezeu minunat în dărnicia Lui!