agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2019-03-20 | |
Ţinutul de Vest adăpostea în inima Muntelui Noroios, Castelul din Grotă. Pe aceste plaiuri bogate în vegetaţie şi izvoare, la marginea Pădurii Spiriduşilor-Creastă-Albă, se afla o căsuţă modestă din piatră în care locuiau şapte fete: Alita, Mălina, Serena şi Ramena, la vârsta măritişului, iar Călina, Luana şi Violeta, la vârsta bobocilor înfloriţi. Părinţii lor fuseseră nevoiţi să plece pentru un timp din sat lăsând pe mâinile Alitei toată gospodăria şi grija celorlalte surori. Pentru că plecau la şcoală de cum se iveau zorile şi se întorceau abia după asfinţitul soarelui, Alita trudea singură de dimineaţă până seara, însă, pe la miezul nopţii dispărea de acasă şi se întorcea abia când se crăpa de ziuă, cu pantofii plini de noroi. Surorile mai mari se mirau de acest lucru, însă nu îndrăzneau să o întrebe nimic pentru că Alita se ocupa de toată casa, ba mai mult, găseau pe plită tot felul de bunătăţuri şi merinde pe care ele nu şi le puteau permite.
Alita se deosebea de celelalte. Toate aveau părul roşu ca focul şi ochii ca tăciunele, ea avea culoarea spicului şi privirea smaraldului, era iute ca o sfârlează, blândă ca o căprioară şi isteaţă ca un delfin. Deşi trecuseră mai multe anotimpuri de când plecaseră părinţii lor, într-o zi de amiază toridă de vară primiră o epistolă prin care le mărturisea că fuseseră angajaţi ca slugi la grajdurile unuia din boierii Ţinutului de Sud şi le promiseseră că le vor trimite câţiva galbeni. Alita nu spuse nimic, însă Mălina îi smulse scrisoarea din mână şi o mototoli cu furie, aruncând-o în foc. -Dacă nu vor mai veni, nu-i nimic, Alita! Şterge-ţi lacrimile alea odată, te vei descurca tu! Să ne culcăm!, îi propuse aceasta cu viclenie ştiind că în urmă cu o seară hotărâseră împreună cu celelalte fete să o urmărească pe Alita în această noapte. -Poate că fură de la boieri!,o bănui Ramena. -Sau poate că mai slujeşte la cineva!, îi luă apărarea fetele mai mici. -Voi să vă ţineţi gura, micuţelor!, strigă la ele, Mălina. Duceţi-vă la culcare până nu vă rup oasele!, le ameniţă şi Ramena, prefăcându-se somnoroasă. După ce aţâţă focul în sobă şi îşi puse un şal pe umeri, Alita plecă de acasă pe drumul ce ducea la Grota Vulcanului Noroios. Atât le-a trebuit celorlalte; le închise în casă pe cele mici şi plecară după ea. Luna strălucea atât de intens încât orice umbră mişcătoare care se prelingea peste case, peste copaci şi peste drum, le dădea un frison de teamă. Stelele luminau cerul, iar greierii aduceau serenade în grădinile cu flori parfumate, dar fetele nu auzeau acest concert nocturn, ci urmăreau curioase silueta Alitei. Fata mergea liniştită pe cărarea deja bătătorită de paşii ei croindu-şi drum prin vegetaţia sălbatică a pădurii ferindu-se uneori de crengile aplecate ale copacilor. Câte o cucuvea înfiora liniştea nopţii cu ţipătul ei ascuţit, însă ea îşi continua drumul nestingherită, până ce ajunse după un timp la gura Grotei Vulcanului Noroios, în seara aceasta luminată mai mult de razele argintii ale lunii. Coborî povârnişul lunecos în timp ce picioarele i se cufundară până la glezne în noroi; înaintă cu grijă pe coridorul îngust în direcţia vestului până ce ajunse în grădina castelului, lângă tufele de liliac uscat regretând degradarea frumoasei statuete din inima fântânii arteziene ce reprezenta o femeie cu un prunc în braţe, acum secată şi plină de noroi. Oftă adânc, apoi se îndreptă către locul cel mai înfiorător al castelului, temniţa. Camerele întunecate îi dădeau fiori de spaimă. O singură torţă lumina încăperea în care era înlănţuit prinţul. Noapte de noapte, timp de trei ani, Grimes o aştepta nerăbdător. Prezenţa ei în inima lui îi alina suferinţele. ... Pe când Alita avea cinsprezece ani, Karika, stăpâna vrăjitoare a Ţinutului Noroios o aduse pe meleagurile Lacului Verde, aflat la o mie de paşi de Muntele Noroios. Pământul din jurul acestuia era de mare trebuinţă pentru vrăjile ei malefice. Alita era slujinica vrăjitoarei dintotdeauna. Nu îşi cunoscuse părinţii, dar nici Karika nu îi destăinuise că o furase din leagăn imediat după naşterea ei. Drumul de la Casa Noroioasă, locuinţa vrăjitoarei, până la marginea Lacului Verde trecea prin Ţinutul de Vest, aflat foarte aproape de Muntele Noroios. Castelul din Grotă fusese o ţintă râvnită de mult timp pentru Karika. Castelul se bucura de o grădină maiestuoasă, un prilej de odihnă şi destindere pentru vrăjitoare. De cum ajunseră acolo ţesuse imediat un plan pentru a pune mâna pe el şi nici că se putea găsi un moment mai potrivit când Grimes, prinţul moştenitor tocmai se plimba călare pe aleile grădinii. La vederea celor două, calul se sperie ridicându-se în două picioare lovind-o pe hâdă cu copita. Karika se prăbuşi la pământ şi se făcu neagră la chip de supărare. Când s-a ridicat din iarbă se pregăti să pedepsească această neruşinare, însă Alita îi prinse mâna ridicată şi-l goni pe Grimes de acolo. Numai că furia de neoprit a acesteia o făcu să-şi înfigă unghiile mari şi ascuţite în carnea fetei până ce se zăriră firişoare de sânge. Grimes nu suportă această nedreptate. Scoase din teacă sabia de la brâu ameninţând-o că o va despica în bucăţi obligând-o să o elibereze din sclavia ei. Karika fusese nevoită să accepte dorinţa tânărului prinţ. La scurt timp după făgăduiala făcută vrăjitoarea îşi întoarse mânia asupra lui. Îi transformă pe părinţii lui în stane de granit, aruncă o vrajă peste întregul ţinut inundând cu noroi castelul şi toate împrejurimile, iar pe el îl închise în temniţa castelului. Pe Alita o alungase în Ţinutul de Vest. Acolo petrecu câteva nopţi dormind sprijinită de fântâna din faţa casei unei familii care se îndură până la urmă de ea şi o primi slujnică la ei. Dar, Karika nu se opri aici. Se întoarse după un timp forţând-o să vină la castel în fiecare noapte, fix la miezul nopţii, pentru a-i îngiji rănile prinţului pricinuite de Vulturul Negru al Noroaielor; o pasăre uriaşă, cu ciocul ascuţit, slugă fidelă a vrăjitoarei, iar pe Grimes îl forţă să consimtă căsătoria cu Lainda, fiica cea mică a Karikăi şi încoronarea acesteia ca regină a întregului ţinut, plan pe care şi-l făurise imediat cum îl zărise pe prinţ. -Te aşteptam mai devreme, spuse Grimes când o văzu în dreptul uşilor temniţei. Blândeţea din vorba lui îi aducea de fiecare dată bucurie şi-i sporea speranţa. Fata se aşeză la picioarele lui. Îi curăţă rănile cu o cârpă înmuiată în apă de izvor, apoi le unse cu o alifie. Câteva poeme însoţite de un cânt de leagăn pe care îl învăţase de la o vecină ce-şi adormea pruncul şi multe poveşti auzite la bătrânii satului împrospătau aerul greu din temniţă legând şi mai mult dragostea lor. Prinţul uita de dureri, însă după plecarea ei inima lui se topea de dor. Îşi dorea să-i mângâie mătasea părului, însă vrăjitoarea cunoştea sentimentele tânărului şi îi ţinea mâinile legate în lanţuri dezlegându-i-le după plecarea ei. -Mâine să nu mai vii aici!, spuse dintr-odată, Grimes. Rămâi acasă, te rog! Glasul lui deveni tăios ca o sabie ascuţită. -Trebuie să am grijă de Măria Ta! Karika mă va... -Aaa...te-a ameninţat ticăloasa aia hâdă...zise privind furios către vulturul care îşi deschise ciocul agitat aşteptând nerăbdător să guste din carnea prinţului. Un zgomot sec le atrase atenţia. Alita tresări. Surorile o priveau din pragul uşilor deschise rotindu-şi privirile la decorul din jurul lor. Peste podeaua de piatră smocuri de paie murdare amestecate cu lanţuri şi sânge umplea încăperea. Mălina se scutură de scârbă. Alita se ridică brusc în picioare. Vrăjitoarea le va pedepsi, dacă le va găsi aici!, gândi înspăiântată. -Trebuie să plecaţi, imediat!,strigă venind lângă fete. -Acum ştim unde eşti în fiecare noapte!,răspunse râzând, Ramena neluându-i vorbele în seamă. -Voi nu ştiţi ce se întâmplă cu adevărat. Kari...ka... Abia pronunţă numele vrăjitoarei că se şi treziră cu ea rânjindu-şi dinţii hidoşi. În jurul ei plutea un fum roşu înnecăcios. O strânse cu putere de braţul dezgolit aruncând-o la picioarele prinţului. -Bine aţi venit, dragele mele! spuse cu viclenie învârtindu-se în jurul Serenei care o privea uluită. Alita a fost nechibzuită că v-a adus aici, nu-i aşa, drăguţo? Îşi răsuci capul în direcţia fetei. Serena râse. -Netoata asta? Este mută ca un peşte. Am urmărit-o, se destăinui ea, fără să îi pese de vorbele zgipţuroaicei. El este motivul pentru care pleci de acasă!, continuă mergând câţiva paşi înainte privindu-l de sus pe prinţ, ignorând-o pe Karika. -Plecaţi!, zise cu glas stins, Alita. Înainte de a sfârşi vorbele, fetele se treziră alături de Grimes prinse şi ele în lanţuri la mâini şi la picioare. -Eliberează-le pe ele! Mă ai pe mine!, se rugă, Alita. Voi face tot ce spui! Se aşeză în genunchi în faţa Karikăi. -Nu le vei face nimic, zgripţuroaico!, se auzi vocea furioasă a prinţului. Sunt de acord cu cererile tale! Acum, eliberează-le! strigă, el zbătându-se în lanţuri. -Bine. Puteţi pleca!, zise Karika ridicând o mână. Se treziră împreună la margine de drum, nu departe de casa lor. -Nu poate face asta! Trebuie să mă întorc!, zise, Alita descumpănită. Grimes renunţase? -Ce proastă eşti! spuse, Serena cu dispreţ continuându-şi drumul fericită că scăpase de pericol. Cerul se întunecă dintr-odată acoperit de aripile păsărilor negre care tăiau văzduhul cu ciocurile lor ascuţite însoţind o caleaşcă împodobită cu trandafiri negri. Lainda scoase capul prin fereastră. Un voal roşu îi acoperea chipul.Trebuia să se întoarcă la castel cât mai repede. Se ridică şi porni în fugă într-acolo. Sala de Festivităţi aflată alături de Sala Cavalerilor era înţesată de vrăjitoarele împopoţonate cu rochii negre şi panglici ţipătoare ce-şi fluturau evantaiele pestriţe aşteptând începerea ceremoniei de nuntă. Un bărbat cu joben negru aştepta semnalul vrăjitoarei cu o carte deschisă între palmele late. Păsările se strânseră în faţa ferestrelor. În spatele prinţului se aflau părinţii lui legaţi cu un lanţ auriu în jurul gleznelor. Această imagine o făcu să scoată un sunet de uimire culegând câteva priviri răutăcioase ale vrăjitoarelor din jur. -Vino!, spuse o fetiţă trăgând-o de poalele rochiei. Galia, Zâna Crengilor-de-Copaci vrea să îţi vorbească! În curtea castelului aliaţii ei, Spiriduşii Creastă-Albă şi Zânele o aşteptau. Galia o luă de mână şi-i şopti ceva la ureche, apoi Alita se întoarse în grabă în sală despicând mulţimea cu coatele ei, până ce se opri lângă vrăjitoarea Karika, chiar în faţa lui Grimes şi a Laindei. Prinţul tresări când o văzu, însă, Alita se ridică pe vârfuri şi îl sărută lung. Karika ştia că gestul ei pecetluise legătura dintre cei doi şi nu putea accepta asta. Trase pumnalul din teaca unui spiriduş aflat în spatele lui Grimes îndreptându-l înspre pântecele Alitei, dar fata fusese mai iute şi o trase pe Lainda în faţa ei. Într-o clipă se prăbuşi la pământ. Păsările se repeziră cu furie asupra Alitei, Karika se aplecă peste Lainda, uşa se deschise cu zgomot. Spiriduşii şi zânele se năpustiră asupra vrăjitoarelor. Zânele deschiseră sticluţele cu esenţe de flori răspândind arome puternice înceţoşând încăperea în câteva clipe. Vrăjitoarele se înecară cu parfumul florilor. Spiriduşii le prinseră în plasele pregătite legându-le sau închizându-le în cuşti de bambus. Multe se ridicară în văzduh zburând prin ferestrele sparte. Peste podelele înroşite de sânge, printre evantaiele rupte şi fâşiile rupte din hainele vrăjitoarelor spiriduşii culeseră baghetele zgripţuroaicelor dându-le foc. În vacarmul din jurul lor ţipetele Alitei păreau să nu îl scape pe Grimes de ameninţarea ciocului ascuţit al Vulturului Negru care se apropia cu fiecare bătaie de aripă de colţul peretelui sălii în care se afla acesta, într-o luptă cu săbii cu unul din aliaţii vrăjitoarei. Karika trase pumnalul din pântecele Laindei şi se năpusti către Alita care alerga spre Grimes, însă Vulturul o atinse cu o aripă şi o trânti la pământ fără să ştie că vrăjitoarea se împiedicase şi căzuse în lama pumnalului din mâna ei. Un fum negru cu miros înţepător se ridică din trupul întins pe podea. O lumină puternică prefăcu păsările în fum, iar trupurile vrăjitoarelor pocniră.Totul se terminase. În văzduhul luminat de soare, florile îşi desfăcură cupele, iarba răsări cu iuţeală, iar noroiul se scurse în pământul curăţat de o ploaie de vară acoperind întregul ţinut. Grimes şi Alita făcură o nuntă ca în poveşti invitând atât Ţinutul de Vest cât şi pe cel de Est. Bineînţeles că nu lipsiră nici Serena, Mălina, Ramena, Călina, Luana şi Violeta, frumoasele domnişoare de onoare. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate