Poteca umbroasă se îngustează continuu. Nu ştii dacă vegetaţia aşa de sălbatic crescută îi este tovarăşă, adversară sau victimă. Murii îşi avortează fructul într-o isterie mută, îmbibată cu praf, urechelniţe şi glasuri semiomeneşti. La fiecare jumătate de ţipăt, un smochin ciumpav îşi deapănă starea, mica tentativă de a fi. Ceva se apropie şi şterge. Şterge fără milă! 3 vişine stafidite sau obraz de om?! Viţa îşi împinge braţele noduroase pe acoperişuri iluzorii. Te înspăimântă cât e de vie! Stejarii se fac pitici, cresc în miniatură, odată cu bulbii mucoşi de zambilă. Odată cu cântecul sugrumat într-un ciot de dud al guguştiucului. Câinii se refugiază între coaste. Urletul straniu desprinde falii-falii. Dacă treci pe sub poarta aceea sigur o să ţi se prindă pleoapele! Nişte viermişori galbeni hrănindu-se cu lumină! În orice caz, nişte! Şi tu, într-o grabă continuă! Într-o frică. În moarte. Ferestrele captează duhoarea lacului înmlăştinat. Cândva, acolo se înmulţeau cu neruşinare [doar din instinct?!] peşti cu ochi rotunzi şi palizi.

[La radio, tramvaiele zbârnâie găndurile călătorului pe distanţe microscopice. Şi anul acesta au sosit puzderie de lebede în Deltă. Viperele fac ravagii în Banatul montan. Forfota exterioară schimbă sensul cuvintelor.]

Tălpile sunt prea fragile.Testarea locului te poate costa o viaţă! Sau poate eşti tu prea neînţelegătoare cu tine şi, atunci, toată realitatea asta…?!

Pânze uriaşe de imaginaţie (ne)pământească îţi înfăşoară până la strangulare eul. Îţi pui papucii de casă vişinii. Fustă creponată cu sânge. Sau rochie cu fundiţe / volane / bretele şi franjuri! Uitătura aceea: lămâie cu levănţică! Un dor năpraznic te acostează! Să fii femeie de-a dreptul, de-tot-obişnuită!


Melcii privesc maroniu. Moliciunea lor înceată hipnotizează. Pânzele se desfac. Poetic-domestic te strecori. Copii negri de soare merg cu burţile dezgolite. Adolescenţi cocheţi cu rucsacuri. Şopârle posedate. Catifea de crăiţe. Debarcaderul făcând trecerea către.