Capitolul 17.



Neavând încotro, Als se supuse grabnic hotărârilor „şefei” sale, dovedindu-se ascultător. Negăsind însă motive întemeiate pentru a mai rămâne afară, Als intră în navă, să-şi vadă liniştit de calculele sale, lăsând-o pe Rena să se ocupe singură de studierea creaturilor din Cretacic, doar ea era specialistul în paleontologie, deci pricepea mai bine ceea ce se petrecea acolo.
Rena, fermecată de apariţia inedită a dinozaurilor erbivori în vecinătatea navei, întârzie vreo câteva ore bune afară, pentru a observa aceste creaturi preistorice masive, fără a părăsi perimetrul de siguranţă oferit de scutul protector al navei. Apoi intră în navă şi-l găsi pe Als pe puntea principală, încă ocupat cu calculele sale, destul de importante pentru viitorul lor. Rena nu intenţiona să-l deranjeze, dar Als îi simţi prezenţa şi-şi întrerupse activitatea, justificând:
- De ajuns pentru astăzi cu calculele astea! Să ştii că progresez şi poate vom învinge încă o dată afurisitul ăla de „black hole”. Dar pentru asta vom avea nevoie de provizii, energie, combustibil şi încă n-am găsit o soluţie pentru acestea. Cum rămâne pentru mâine?
- Aşa cum am stabilit. Şi vom pregăti totul încă din seara asta. Dar fiindcă va fi vorba de prima ieşire, nu ne vom aventura prea departe.
- Ştiu, am înţeles asta, replică Als.
- Acum hai să te învăţ câte ceva despre dinozauri. Presupun că nu ştii mai nimic.
- Absolut nimic! întări Als.
- Atunci, hai, să nu mai pierdem timpul, incultule! Avem destul de multe de pus la punct.
- De ce-mi spui incult? se strâmbă el a nemulţumire la auzul acestui termen.
- Pentru că aşa eşti! afirmă Rena, adăugând cu seriozitate: Bineînţeles, doar în ceea ce priveşte dinozaurii, Als. Deci, nu te simţi ofensat.
- Ah, asta era... Şi crezi că ai să mă poţi lămuri tu în privinţa dinozaurilor?
- Trebuie. Măcar esenţialul, Als!
- Esenţialul? ridică el nepăsător din umeri. Ştiu cam cum ar trebui să arate un Ty Rex şi un Tricer, deci, cred că e de ajuns.
- Ba nu-i deloc suficient! protestă Rena. Acolo, afară, nu te vei confrunta doar cu Ty Rex şi cu Tricer. Sunt o mulţime de alte specii, pe care n-ai cum să le recunoşti, doar prin simpla comparare cu aceştia.
- Dar ce nevoie aş avea să le recunosc?
- Nu se ştie niciodată. Poate vei avea.
- Eh, dacă are gheare şi dinţi, înseamnă că e un carnivor feroce, periculos şi trebuie să mă feresc din calea lui; dacă nu, e din celălalt, un erbivor mai puţin periculos şi nu trebuie să-mi fac probleme...
- Nu te poţi ghida doar după aceste amănunte! îl contrazise Rena, specificând: Dinozaurii erbivori şi-au perfecţionat numeroase modalităţi de apărare contra atacatorilor. Spre exemplu, Triceratops este erbivor, dar cele trei coarne lungi şi ascuţite, ca nişte lănci, îl fac să fie foarte periculos, pentru orice prădător feroce. În plus, se presupune că ar fi un animal agresiv, cam la fel ca rinocerii cunoscuţi nouă. Tot la fel s-ar putea spune şi despre Pachycephalosaurus; o singură lovitură cu capul din partea acestor dinozauri erbivori şi nu te-aş vedea deloc bine; numeroasele răni interne provocate ţi-ar fi fatale. Şi ce-ai avea de spus în cazul Ankylosaurului, un erbivor pe care nici puternicul Ty Rex n-ar îndrăzni să-l atace, fiind un dinozaur blindat, un adevărat tanc viu, dotat şi cu o armă periculoasă: o măciucă osoasă dură în vârful cozii mobile; o singură lovitură bine plasată cu aceasta ar doborî orice prădător. Ar mai fi şi Stegosaurus, cu patru spini ţepoşi, lungi şi ascuţiţi, situaţi în vârful cozii; se presupune că ar conţine şi o toxină puternică pe care o introduc în corp, prin înţepare. Desigur, trăiau în Jurassic, dar au numeroase rude şi în Cretacic. În plus, unii raptori nu dispun de gheare şi dinţi chiar aşa de bine dezvoltaţi, impresionanţi prin mărime sau ascuţiş, dar asta nu înseamnă deloc că ar fi inofensivi, sau că apropierea lor nu ar prezenta nici un pericol; au ei alte modalităţi de a-şi atinge scopul, acela de a ucide, pentru a supravieţui.
- Bine, bine, hai să încercăm să învăţăm puţină paleontologie. Instruieşte-mă, şefa!
Rena îl privi dezaprobator, dând uşor din cap, dar nu-i reproşă nimic. Iar astfel îşi începură lecţia de paleontologie, deşi Als nu părea prea interesat de subiect; încercă totuşi să reţină esenţialul, după cum îi spusese şi Rena. Măcar atât, pentru ca „şefa” să nu se străduiască degeaba.
Apoi pregătiră armele cu tranchilizante şi tot ceea ce considerau că le-ar mai fi necesar în incursiunea din ziua următoare. Utilizând computerele, încercară să raporteze dozarea tranchilizantelor la diferitele specii de dinozauri, în funcţie de tranchilizantele utilizate în cazul animalelor de talie mai mare cunoscute lui Als şi Renei. Sperau ca aprecierile lor să nu fie greşite, mai ales că utilizaseră computerul, iar în plus, îi ceruseră şi lui Syrinx părerea; robotul părea de acord cu ei.
În sfârşit, după toate acestea, urmă partea cea mai aşteptată de Als, servitul cinei. El primi, după cum îi promisese Rena, mai mult decât în zilele precedente, deşi parcă tot nu era suficient pentru stomacul lui. Dar el privi încurcat spre porţia Renei şi ezită în a-şi începe ospăţul. Rena îl întrebă mirată:
- Ce faci? Nu mănânci? Tot nu eşti mulţumit? Ţi-am promis mai mult şi m-am ţinut de cuvânt. Ce nu-ţi convine de data asta?
- Păi... Văd că te-ai ţinut de cuvânt şi-ţi sunt recunoscător pentru asta, dar nu înţeleg de ce tu ai mai puţină mâncare decât mine...
- Pentru că nu ne putem permite să mărim porţia amândurora, explică Rena.
- Scuză-mă, dar nu mi se pare deloc corect. Nu e posibil ca eu să mănânc mai mult decât tine.
- Als, lasă mofturile! Ar trebui să-ţi convină.
- Nu! Dacă e să suferim, atunci să suferim amândoi, doar suntem în aceeaşi oală. Nu trebuie ca eu să fiu privilegiat; ori servim amândoi la fel de mult, ori la fel de puţin.
- Dar, Als, nu e posibil; nu ne permitem să...
- Atunci, spune-i lui Syrinx să-mi servească o porţie identică din punct de vedere cantitativ cu a ta!
- Zău că nu te mai înţeleg deloc... murmură Rena, apoi îi dădu instrucţiuni precise robotului în ceea ce privea porţia lui Als, care redeveni identică din punct de vedere cantitativ cu cea a Renei.
De abia în acel moment, Als servi masa, părând mulţumit, deşi, evident, nu se sătura. Dar era în aceeaşi situaţie cu Rena şi asta-l mulţumea; compensa chiar şi cantitatea neîndestulătoare. Astfel se încheiase a patra zi de când cei doi se aflau în vremea Cretacicului Superior, alături de dinozauri. Evident, urma noaptea, pe care şi-o petreceau în deplină siguranţă în cabinele lor, unde nu renunţaseră la ritmurile muzicale atât de odihnitoare, care le aminteau de lumea civilizată din viitor, pe care o părăsiseră, culmea, cu ani în urmă!