agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 524 .



Speranța... dinozaurilor!
proză [ Ştiinţifico-Fantastică ]
- roman -
Colecţia: science fiction

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Sagittarius ]

2019-08-29  |     | 



Capitolul 28.



Cina din acea seară fu ca de obicei, sărăcăcioasă, însă, pe deasupra şi plictisitoare, deoarece Rena, încă supărată pe colegul ei, Als, nu schimbă nici un cuvânt cu acesta, iar după ce termină de mâncat, se retrase nepăsătoare în cabina ei. Als o urmă, evident, spre cabina lui, deşi ar mai fi rămas pe puntea principală, să-şi continue calculele, dar ştia că nu putea, deoarece, pentru a economisi energia, se stingeau toate luminile. Deci, cum ar fi putut calcula pe întuneric?
Nu prea-i convenea lui supărarea Renei, dar nu-i putea reproşa nimic; în felul ei, avea totuşi dreptate. Dar şi el avea partea lui de dreptate, nu se simţea vinovat cu nimic faţă de ea. În condiţiile în care se aflau, printre creaturile din Cretacic, era mult mai indicat să fie precauţi, deşi, într-adevăr, erau nevoiţi să se ocupe şi de refacerea stocurilor alimentare şi de celelalte care le lipseau.
Trecuseră deja unsprezece zile de când se aflau pe terenul saurienilor din Cretacic şi nu reuşiseră decât să umple un rezervor cu apă de izvor, potabilă pentru ei, apă luată din munţi, unde dinozaurii tereştrii nu puteau ajunge, dar zburătoarele primitive, da, puteau.
Dimineaţa următoare se treziră destul de devreme. Începea a douăsprezecea zi de când se aflau pe acest tărâm. Pe puntea principală îi întâmpină Syrinx. Robotul pregătise deja totul pentru noua incursiune în munţi, după apă. În plus, îi aşteptă pe cei doi cu masa pusă, deşi, evident, ca în ultimul timp, la fel de neîndestulătoare. Als şi Rena serviră tăcuţi acest mic-dejun, evitând chiar şi să se privească unul pe altul, pentru a nu reîncepe cu reproşurile, cu ostilităţile. Rena se pregăti de plecare. Înainte de a ieşi, îi atrase atenţia lui Als:
- Ai grijă ce faci pe aici! Să ne monitorizezi cu atenţie, să ne anunţi doar dacă va fi nevoie să ne întrerupem activitatea. Te rog să nu mă mai dezamăgeşti din nou! Ar fi prea de tot.
- Nici o grijă, şefa! Am să mă străduiesc să mă ridic la nivelul aşteptărilor tale. Plecaţi liniştiţi!
- Hai, Syrinx! spuse Rena şi ieşi.
Robotul o urmă. Rămas la bord, pe puntea principală, Als porni aparatura. Îşi luă rolul în serios şi spera să se descurce, doar nu era mare lucru. Era în siguranţă, pe puntea principală a navei „Hope” şi nu trebuia decât să-i monitorizeze pe Rena şi pe Syrinx, să-i avertizeze dacă se aflau în pericol, iar la acea altitudine, pericolul nu putea fi reprezentat decât de pterosaurieni, reptile zburătoare din Cretacic, care lui Als îi inspirau nu doar teamă, ci şi repulsie. Le considera respingătoare, iar dacă mai punea la socoteală şi faptul că erau primejdioase, rezultau nişte creaturi monstruoase cu aripi. Cam asta era imaginea pe care Als şi-o formase despre pterozauri.
Rena şi Syrinx ajunseră fără probleme în munţi, în aceeaşi zonă a izvoarelor şi se apucară fără întârziere de treabă. Normal, robotul era foarte eficient, iar umplerea rezervoarelor părea o treabă simplă şi uşor de îndeplinit pentru el. Rena se bucură că-l avea alături, remarcând diferenţa faţă de Als, deci era de preferat compania robotului. Se gândi ca şi la următoarele ieşiri, tot pe Syrinx să-l ia cu ea, iar Als să rămână la bordul navei, să-i monitorizeze; ar fi fost prea de tot să nu se descurce nici astfel.
Însă nu după mult timp, când nu reuşiseră să umple nici jumătate dintr-un rezervor, Rena şi Syrinx auziră glasul lui Als:
- Gata! De ajuns! Plecaţi de acolo! Acum! Imediat!
- De ce, Als? întrebă Rena.
- Pentru că vin spre voi! răspunse scurt Als.
- Cine? Cine vin? se interesă Rena.
- Ăăă... Ăia... Vulturii ăia... murmură Als.
- Vulturii? Ce vulturi? Ai înnebunit? În Cretacic nu existau vulturi! Deci, nu există! se corectă ea.
- Eh, păi, ce-or fi... Păsări din alea primitive!
- Păsări?! se miră Rena. Archaeopterix? întrebă ea entuziasmată, la gândul că ar putea vedea niscaiva asemenea păsări primitive.
- Arca... Arcae... începu Als, dar se lăsă păgubaş. Cum naiba le-o zice! Vin spre voi!
- Au pene? insistă Rena.
- Pene?! Nu, nu chiar, rosti Als încurcat.
- Atunci nu-s păsări, deci, nu Archaeopterix!
- Probabil că nu. Deci, nu vulturi sau păsări, ci... lilieci din ăia uriaşi!
- Pteranodoni sau pterodactili? insistă Rena în a afla.
- Nu ştiu, nu mă zăpăci cu denumirile astea; ce-or fi...
- Au sau nu cozi? întrebă Rena.
- Cozi?! repetă Als întrebător, privind atent imaginile. Păi, cozi... Nu, n-au!
- Dar creastă au?
- Creastă?! repetă din nou întrebător Als.
- Da, o creastă lungă şi osoasă, în prelungirea capului, explică Rena.
- Nu, n-au nici creastă, negă Als, după o nouă confruntare cu imaginile, pe care le privi cu atenţie, forţându-se să observe amănuntul solicitat de colega lui.
- N-au nici cozi, nici creastă, deci, nu pot fi pteranodoni.
- Nu ştiu ce naiba ar putea fi, dar sunt gigantici, cu adevărat gigantici! Cam cât un avion...
- Quetzalcoatlus! exclamă Rena, admirativ.
- Oricum le-ar spune, par foarte periculoşi! În plus, parcă ai spus că orice ar fi, au un comportament asemănător, deloc prietenos. Aşa că, plecaţi de acolo, acum, imediat!
- Als, eşti sigur?
- Da, şefa! Plecaţi! repetă Als insistent.
- Eu aş prefera să mai rămânem, măcar până vom umple cel puţin un rezervor, zise Rena îngândurată.
- Nu, nu mai rămâneţi deloc! Strângeţi mai repede totul şi reveniţi în navă! încheie Als transmisia.
Renei nu-i convenea deloc acest lucru, dar în cele din urmă se conformă situaţiei şi începu să strângă, deşi simţea că, împreună cu Syrinx s-ar fi descurcat, chiar şi în prezenţa unor pterozauri precum Quetzalcoatlus, robotul inspirându-i multă încredere, deşi era una dintre creaţiile colegului ei, Als. Totuşi, abandonă încercarea de a umple rezervorul cu apă de izvor din munţi, aşa că acesta rămase mai mult gol decât plin.
Aşa ajunseră înapoi, în navă, pe puntea principală. Als ajută la aducerea rezervorului la bord. Fără a-i spune nimic colegului ei, Rena se îndreptă direct spre aparatul care înregistrase noua incursiune în munţi. Privi atentă spre imaginile înregistrate de Als, în care ea şi Syrinx încercau să umple rezervorul cu apă, dar nu reuşiseră acest lucru, căci Als îi întrerupsese când umpluseră mai puţin de jumătate din rezervor, anunţându-i că se apropiau de ei nişte „vulturi” sau „lilieci” uriaşi. Rena constată că pterozaurii observaţi de Als erau într-adevăr Quetzalcoatlus, doar că nu se aflau deloc prin apropierea locului în care fusese ea împreună cu robotul şi nici măcar nu intenţionau să se îndrepte într-acolo. După ce văzu imaginile, îl chemă pe colegul ei:
- Als...
Acesta se apropie temător, dându-şi seama că ea era furioasă, supărată; glasul ei nu prevestea nimic bun.
- Ce este, şefa?
- De ce-ai spus să ne întoarcem la bord?
- Din cauza liliecilor ălora uriaşi...
- Nu sunt lilieci!
- Ce-or fi; mie aşa mi se par!
- Nu ştiu cum ţi s-or părea, dar de ce spuneai că s-ar îndrepta spre locul în care eram? Ai cumva vedenii? Şi aşa ţi s-a părut, că s-ar îndrepta spre noi?
- Păi, nu mi s-a părut deloc, chiar se îndreptau...
- Nu-mi vine să cred! Unde ai văzut tu aşa ceva? În care imagini? În astea înregistrate de tine, cu siguranţă, nu! Cum poţi fi atât de laş, de fricos? Mă descurcam foarte bine cu Syrinx, puteam rămâne acolo, să ne vedem de treabă, dacă nu ne întrerupeai tu, cu vedeniile tale, cu vulturii şi liliecii tăi!
- Păi, şefa, v-aţi putea duce înapoi, dacă nu-i nici un pericol! zise Als.
- De ce? Ca să ne chemi iarăşi în navă? Şi de câte ori am face drumul ăsta în cursul zilei de azi; dus-întors, până-n munţi? În plus şi degeaba, ca să nu umplem nici măcar un rezervor de apă. Ştii foarte bine că n-avem combustibil de consumat pentru plimbări inutile cu naveta, prin munţi! Als, cum crezi că vom mai părăsi vreodată acest loc, dacă tu te comporţi ca un laş iresponsabil, chiar şi de la bordul navei?
- Dar... încercă el să justifice ceva, însă Rena, nervoasă, îl întrerupse brusc:
- Ah, se pare că vom rămâne blocaţi pe veci aici, doar din cauza ta! Pentru că eşti un laş fricos şi inutil! Pricepi?
Spunând acestea, ea ieşi val-vârtej afară, în perimetrul de siguranţă, în timp ce Als rămase pe puntea principală, nevenindu-i să creadă că greşise din nou. În felul ei însă, Rena avea dreptate. Însă...

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!