Capitolul 44.



Iată că Rena restabilise modalitatea de comunicare dintre ea şi Tyranna, deşi Syrinx n-avea nici un ecran pe care să poată citi răspunsurile dinozaurului. Totuşi gândi:
„Te simţi bine?”
- Nu prea grozav. Trebuie să ne întoarcem acum în tabăra mea. Imediat! spuse robotul.
- Syrinx, ce tot spui? rosti uimită Rena, neînţelegând rostul acelor cuvinte ale robotului.
- Robotul tău, atâta timp cât are conectat acest micuţ aparat, îţi va oferi doar răspunsurile mele; nimic altceva, auzi Rena glasul robotului şi pricepu; acum, astfel putea comunica, prin intermediul lui Syrinx, cu Tyranna.
- Ah... murmură Rena. Eşti rănită. Ai nevoie de îngrijiri... spuse ea, fără a mai gândi ceea ce dorea să-i comunice Tyrannei; acum îi vorbea.
- Da, dar nu-i foarte grav. Pentru îngrijiri însă, trebuie să ne întoarcem degrabă în tabăra mea.
- Bine, rosti Rena, fără a se urca în spatele ei. Haide! Să mergem!
- Urcă totuşi în spatele meu, zise Syrinx, dar răspunsul era al Tyrannei. Aşa vom ajunge mai repede. Robotul ne va putea urma, însă tu ai obosi.
- Da, dar nu te va incomoda?
- Nu, pentru că nu eşti deloc grea. Aproape că nici nu te simt; în nici un caz nu ca pe o povară.
Rena se urcă în spatele ei, iar Tyranna porni. Syrinx le urmă, ridicând şi sacii cu fructele pe care reuşiseră să le adune. Datorită noii modalităţi de a comunica, Rena îi putea vorbi Tyrannei şi în drum spre tabăra ei; robotul îi răspundea. Întrebă deci:
- Ce-a fost asta? De ce te-a atacat Ty Rexul acela?
- Eu l-am atacat pe el, pentru a vă apăra pe voi. În mod normal, dacă nu eraţi voi, nu s-ar fi întâmplat aşa ceva.
- Deci, din cauza noastră eşti rănită acum. Îmi pare rău...
- Nu trebuie să-ţi pară rău. De îndată ce vom ajunge în tabăra mea, totul va fi bine. Nu puteam sta fără să intervin, să-l las să vă sfâşie. Pe robot nu l-ar fi mâncat, dar tot l-ar fi făcut bucăţele; cine ştie, s-ar fi putut reface... Soarta ta însă...
- Aş fi ajuns meniul lui, o completă Rena.
- Fără îndoială, deşi pentru că eşti mică, nu s-ar fi săturat deloc; până acum te-ar fi şi digerat. Aceste creaturi, aidoma crocodililor sau altor reptile cunoscute ţie, deci din vremea ta, mănâncă rar, dar foarte mult. Un dinozaur erbivor matur, precum Chance, i-ar fi fost de ajuns o perioadă îndelungată. Dar pe Chance deja nu l-ar mai putea răpune.
- A devenit invulnerabil?
- Până acum, indiscutabil, da! Pentru Chance nu mai există nici un pericol.
- De ce nu-ţi administrezi şi tu această substanţă miraculoasă?
- Asta vreau să-mi injectezi tu când vom ajunge în tabăra mea. O mică doză din acea substanţă, care nu mă va face invulnerabilă, ca pe Chance, ci doar mă va vindeca. Până mâine voi fi complet refăcută.
- De ce nu-ţi administrezi o cantitate mai mare? Să devii şi tu invulnerabilă?
- Nu trebuie... îi oferi Syrinx răspunsul Tyrannei, iar Rena nu insistă în a afla motivul pentru care nu trebuia, deşi era nelămurită.
- Dacă n-aş vorbi, ci doar m-aş gândi, mi-ai putea răspunde acum, prin intermediul lui Syrinx?
- Bineînţeles. Poţi încerca. Tu alegi cum să comunici cu mine.
„Mi-a plăcut cum l-ai pus pe fugă pe Ty Rexul acela...” gândi Rena, fără a rosti cuvintele.
- Nu mi-a făcut deloc plăcere să mă lupt cu el, dar am avut grijă să nu-l rănesc grav; până mâine se va reface şi el, complet. I-am dat însă de înţeles că prezenţa nu-i era dorită.
- Pentru că robotul îmi răspunde prin viu grai, prefer să vorbesc şi eu.
- Repet, alegerea este a ta...
- Dar Syrinx nu m-ar asculta acum, dacă i-aş da vreo altă comandă?
- Până nu-i vei detaşa aparatul, robotul tău nu va face nimic altceva decât să-ţi ofere răspunsurile mele.
- Pricep... murmură Rena. Totuşi, ce dorea de la tine acel Ty Rex? Părea a te curta...
- Chiar asta şi făcea... Sunt totuşi un Ty Rex femelă, iar el un mascul tânăr, deci intenţiile îi erau clare.
- De ce nu l-ai acceptat?
- Glumeşti, nu?! În lumea mea, am o familie frumoasă, la care ţin foarte mult şi chiar de n-ar fi fost aşa, tot nu m-aş fi încurcat cu unul dintre strămoşii mei, cu care mă înrudesc, mai mult sau mai puţin.
- Iar erbivorele, cum înţeleg că tu nu reprezinţi un pericol pentru ele, în timp ce alţi tiranozauri, da! Din calea ta nu fug deloc, dar de alţii se feresc.
- Păi, eu le comunic că nu reprezint nici o ameninţare pentru ei.
- Cum le comunici acest lucru? Au şi ei asemenea aparate, ca acesta, utilizat de mine?
- Ce aparate? Ce nevoie ar avea de aşa ceva? Sunt totuşi dinozauri, ca şi mine, la urma urmei, deci putem comunica uşor, chiar dacă ei aparţin altor specii şi altor vremuri. Ne înţelegem totuşi.
- Ah, deci nu comunicaţi prin telepatie?
- Nu, nici gând!
- Dar cu mine comunici prin telepatie?
- Nu, deloc! De unde ţi-a venit o asemenea idee?
- Păi, acum vorbesc, dar până acum, de cele mai multe ori gândeam doar ceea ce doream să-ţi comunic. Deci...
- Nu-i vorba despre telepatie. Eu, aşa cum mă vezi acum, am implantat un astfel de aparat micuţ, care-mi permite comunicarea cu tine, transformând, la fel ca şi aparatul pe care l-ai realizat, semnalele emise de gândurile tale în mesaje sonore pe care le pot înţelege. Deci, într-un fel, da, „aud” gândurile tale, iar tu le poţi auzi pe ale mele prin intermediul robotului tău, sau le poţi citi pe displayul lap topului.
- Le „auzi”? se miră Rena; nu întrebă unde ar fi implantat micuţul aparat despre care-i pomenise Tyranna, prin intermediul lui Syrinx. Dar când n-aveam aparatul, cum ai reuşit să-mi comunici în ce fel să realizez acel mic aparat?
- Se înţelege, prin intermediul aparatului pe care-l am eu implantat.
- Ah... murmură Rena, deşi nu se lămurise în totalitate.
Ajunseră în tabăra Tyrannei. Aceasta intră într-una dintre clădiri, fără a se opri deloc până acolo. Syrinx intrase şi el, executând mişcări mecanice, lipsite parcă de orice logică. Acum, cu acel aparat ataşat, părea doar o maşinărie stupidă, fără inteligenţă proprie.
Rena îi injectă Tyrannei substanţa respectivă, respectând dozajul şi concentraţia indicată de dinozaur, apoi se pregăti de plecare, înapoi spre nava „Hope”, împreună cu robotul ei, Syrinx. Se urcară în naveta cu care veniseră până în adăpostul Tyrannei şi, urându-i acesteia însănătoşire grabnică, porniră spre navă. Rena nu uită să-i detaşeze robotului micuţul aparat, altfel Syrinx nu i-ar mai fi fost de nici un ajutor; acum nu mai era nevoie să fie intermediarul discuţiilor dintre Tyranna şi stăpâna lui.
Naveta ajunse în curând în apropierea navei „Hope”, Rena regăsind o navă puternic iluminată, protejată de un scut invizibil ce funcţiona la capacitate maximă. Când scutul se întrerupse, naveta intră în perimetrul de siguranţă, unde rămase să staţioneze până dimineaţa următoare, iar Rena şi Syrinx urcară treptele spre puntea principală.
În cabinetul medical, Rena îşi regăsi colegul în aceeaşi stare în care-l lăsase, de inconştienţă, deci reveni pe puntea principală, unde Syrinx îi servi cina, în ultima vreme, nu doar îndestulătoare, ci, datorită Tyrannei, chiar îmbelşugată. Deşi mânca singură, robotul neavând nevoie decât de energie (deşi acum, nici de aceea, bateriile sale fiind reîncărcate la maxim), Rena savură cu plăcere tot ceea ce se afla pe masă, cu toate că nu-i mai era foame; nu mai resimţise această senzaţie de ceva timp, ceea ce nu putea fi decât în avantajul ei. Nu se retrase spre cabina ei înainte de a fi verificat starea lui Als. Dar pentru că acesta nu dădea încă semne de revenire, se putea odihni liniştită, încă în compania muzicii, la care de ce ar mai renunţa acum?