Capitolul 48.


- Tyranna?! se miră Als. Vrei să spui Ty Rexul femelă de la marginea pădurii, pe care ai reperat-o în repetate rânduri, mirându-te de ce nu acţionează, de ce nu intră printre erbivore, la atac?
- Exact; ea, preciză scurt Rena. Iar de data aceasta, oricât de incredibil ar suna, ea ţi-a salvat viaţa. Tyranna...
- Poftim?! Ce tot spui? E absurd!
- Deloc! Hai să-ţi arăt nişte imagini sugestive, care te vor lămuri, mai mult decât orice cuvinte, zise Rena, pornind înregistrările efectuate de aparatura de bord în ziua cu numărul 13, când Tyranna, traversând câmpul cu ferigile otrăvitoare, printre erbivorele nepăsătoare, care nu fugeau din calea ei, încercând să se adăpostească, îl adusese pe Als, ţinându-l de cureaua uniformei, până în dreptul scutului protector, unde-l lăsase, ea întorcându-se spre pădure.
Als privi consternat acele imagini, părând a nu înţelege nimic din ceea ce văzuse. Nu dorea şi nu putea accepta ideea că ar fi fost nu doar ajutat, ci şi salvat de un Ty Rex femelă, adult. Totuşi, aşa se întâmplase. Tyranna îi salvase viaţa. Dar el, şocat de cele văzute, zise:
- Ce-i asta? Ce-i cu imaginile astea? Sunt trucate!
- Vai... Cum poţi să crezi una ca asta? Cine sau de ce le-ar fi trucat?
- Nu ştiu, nu-mi dau seama. Dar nu pot fi reale!
- Şi totuşi, Als, Tyranna te-a salvat! Altfel cum îţi explici că mai eşti încă în viaţă?
- Nu ştiu, nu-mi explic nimic... murmură el.
- Nici nu încerca! îl sfătui Rena. Tyranna l-a gonit pe acel Deinonychus, altfel, acela te răpunea atunci şi acolo; te-ar fi devorat pe fugă. Nimic n-ar mai fi rămas din tine.
- Asta mi-e clar. Dar de ce l-ar fi gonit? Nu ca să-i ia locul? Să devin prada ei?
- Şi ce-ar fi reţinut-o, să nu te mănânce? Te-ar fi putut înghiţi rapid, dintr-o singură mişcare a capului; nu i-ar fi trebuit mai mult.
- Păi, nu ştiu; ce-ar fi reţinut-o?
- Als, Tyranna e foarte inteligentă! Mi-a spus tot!
- Stai puţin! Ţi-a spus? Cum să-ţi spună? Ar fi imposibil!
- Deloc; e foarte inteligentă. Ea m-a ajutat în refacerea stocurilor de alimente, combustibil, energie şi apă de la bordul navei noastre. Datorită ei este acum atâta abundenţă în meniul nostru zilnic...
- Ce tot spui? Cum ar fi posibil?
- Este posibil, Als! Chiar ea mi-a apus...
- Ţi-a spus? Cum să-ţi spună? Şi ce?
- Am stat de vorbă cu ea de multe ori în cele opt zile, cât ai zăcut tu.
- Să stai de vorbă, cu un Ty Rex?! Eşti nebună! Ştiai?
- Nu! Nu sunt deloc nebună, Als! Tyranna a devenit prietena mea şi m-a ajutat foarte mult în această perioadă.
- Prietena ta? Asta-i cu totul altceva; aş mai putea accepta, dar să vorbeşti cu ea, chiar e absurd!
- Dar am vorbit! Serios...
- Nu ştiu; chestia asta mă lasă fără replică. E greu de acceptat.
- Ascultă-mă cu atenţie, Als şi sper că mă vei înţelege... Tyranna vine ca şi noi, din viitor.
- Cum?! rosti Als încurcat, nedumerit, mărind ochii de uimire.
- De pe Terra, dintr-un alt viitor decât al nostru, dintr-o altă dimensiune a spaţiului şi timpului, un viitor în care nu există oameni, ci doar... dinozauri!
- Cum?! repetă Als încurcat aceeaşi întrebare.
- Dinozauri mai evoluaţi, nu ca aceştia de acum, ci mai civilizaţi, avansaţi, dar tot dinozauri.
- Dinozauri?! se miră el, din ce în ce mai nedumerit.
- Da... replică Rena, apoi îi povesti colegului ei, cu lux de amănunte, tot ceea ce ştia ea despre Tyranna, tot ceea ce reuşise să afle despre această ciudată femelă Ty Rex din viitor.
Îi spuse despre micuţul aparat care-i permitea comunicarea cu dinozaurul, despre modalitatea stranie în care Tyranna îi sugerase cum să monteze acest aparat, despre cum reuşise să-l asambleze, cu uşurinţă şi cum găsise piesele necesare; îi şi arătă micuţul aparat, care, pentru a fi util, trebuia conectat unui lap top sau chiar lui Syrinx. Als studie aparatul cu atenţie, mirându-se de precizia şi ingeniozitatea cu care era asamblat; n-o ştia pe Rena capabilă de aşa ceva. Cerându-i mai multe amănunte, ea nu putu să i le ofere, pentru că nu ştia mai mult decât îi sugerase Tyranna; nimic altceva!
Îi spuse despre Chance şi invulnerabilitate.
Îi povesti despre cerinţa Tyrannei şi despre modul în care i-ar putea îndeplini această cerinţă; îi vorbi, încercând s-o favorizeze pe Tyranna, despre cât de mult o ajutase aceasta în cele opt zile în care Als zăcuse, cât de mult se implicase în acţiunea de refacere a stocurilor din ce în ce mai limitate, aproape epuizate, de la bordul navei „Hope”. Prin felul în care relatase totul, Rena spera să-l influenţeze pe Als în decizia lui, să-l determine să dea câştig de cauză Tyrannei şi-n general, dinozaurilor.
- Deci, după părerea ta, numai datorită prietenei tale, Tyranna, avem acum de toate la bordul navei şi nu mai ducem lipsă de nimic? rosti Als întrebător, după ce ascultase cu luare-aminte istorisirea Renei.
- Indiscutabil, da! Dacă ar fi fost după noi, ne-am fi chinuit mult şi bine şi poate nici n-am fi reuşit la timp să refacem tot ceea ce ne lipsea, oricât ne-ar fi ajutat Syrinx; prea se strânseseră toate deodată pe capul nostru! Am fi cedat, din cauza foametei prelungite, sau din cauza lipsei energiei, sau cine ştie din ce altă cauză...
- Deci, dacă n-ar fi fost Tyranna, soarta ne era pecetluită şi nu tocmai favorabilă, concluzionă Als.
- Cam aşa ceva... nu înlătură Rena presupunerea lui.
- Şi cu ajutorul ei, ai reuşit doar într-o săptămână tot ceea ce noi doi, împreună cu Syrinx, n-am reuşit în primele două şi probabil n-am fi reuşit nici în următoarele? continuă Als să tragă unele concluzii din ceea ce auzise.
- Exact, încuviinţă Rena.
- Şi ce ne cere ea în schimbul acestor favoruri? Doar s-o asigurăm că le vom oferi dinozaurilor posibilitatea de a-şi continua existenţa în această lume, fără intervenţia umană, care i-ar putea distruge definitiv pe toţi, din nou?
- Întocmai, aprobă scurt Rena.
- Adică, totuşi, noi doi suntem într-un fel, răspunzători de extincţia acestor creaturi?
- Indirect, da, Als, rosti din nou aprobator Rena.
- Nu meteoritul?! se miră Als.
- Nu el, deşi a existat şi acela... Deci, probabil va cădea şi un meteorit, nu peste foarte mult timp, deşi nu ştiu sigur când anume, dar nu el singur a pus capăt dominaţiei dinozaurilor pe Pământ, deci nici nu va pune din nou, dacă nu-i vom oferi noi „o mână de ajutor”...
- Şi tu crezi că aceste creaturi ar merita să le oferim această şansă?
- După părerea mea, aşa ar fi corect. Orice altă decizie ar începe să semene cu un genocid şi nu sunt de acord cu aşa ceva, mai ales nu dacă suntem implicaţi, fie chiar şi indirect!
- Dar, Rena, dacă existăm, înseamnă că...
- Da, inseamnă că în unele cazuri, probabil că am luat decizia greşită. Dar eu nu-mi amintesc acest amănunt şi nici nu vreau să repetăm o asemenea greşeală! N-avem acest drept!
- Greşeală?! Nu ştiu care ar fi greşeala!
- Als, dinozaurii merită să-şi continue existenţa, să evolueze...
- Păi... Scuze, dar noi...
- Noi ne vom continua existenţa în lumea noastră, în dimensiunea noastră; nimeni nu ne va împiedica!
- Nu cred că înţeleg; e dificil.
- Eşti şi fizician, printre altele. Presupun că ar trebui să pricepi mai bine decât mine aceste lucruri.
- Fizica modernă cunoscută nouă nu oferă asemenea posibilităţi sau probabilităţi; spune-le cum vrei... Nu se pomeneşte nicăieri despre existenţa mai multor lumi paralele, asemănătoare între ele sau total diferite, despre posibilitatea călătoriilor interdimensionale, spaţio-temporale sau altceva asemănător! Deci, cum aş putea să pricep? Nu e deloc foarte clar! Nimic!
- N-o fi, dar avem dovada acestor posibilităţi...
- Şi tu vrei să renunţăm la toate aceste dovezi, doar în favoarea dinozaurilor?
- Da! afirmă Rena.
- Eşti paleontolog – e normal să gândeşti astfel.
- Nu sunt; aş fi fost, dacă-mi continuam studiile şi mi le terminam.
- E cam acelaşi lucru.
- Ba, deloc, se împotrivi Rena.
- Şi totuşi, Tyranna există, ceea ce înseamnă că...
- Da, în unele cazuri, am decis în favoarea existenţei dinozaurilor, îi continuă Rena ideea.
- Deci, uneori am decis în favoarea lor, alteori în favoarea noastră... Depinde ce vom decide acum, în cazul acestei lumi...
- De tine depinde; în cazul meu, hotărârea e deja luată şi e foarte clară, bine conturată.
- Îmi dau seama; ai hotărât în favoarea dinozaurilor.
- Negreşit, da! Iar tu nu-mi vei putea schimba această hotărâre.
- Ar trebui să ne mai gândim, să nu ne pripim. Nu-i uşor de luat o asemenea decizie. E complicat!
- Tu mai gândeşte-te! Eu n-am la ce. De altfel, s-ar putea ca mâine s-o cunoşti şi tu mai bine pe Tyranna.
- Ceee?! uită din nou Als de existenţa oricărui termen „poftim”.
- Ar fi mai bine s-o întâlneşti personal, să vorbeşti cu ea...
- Ha; nici nu mă gândesc!
- Ţi-a salvat viaţa; îi eşti dator măcar cu atât: S-o asculţi!
- Mai vedem noi...
- Nu, Als! Trebuie să-i acorzi şansa de a-şi spune varianta, insistă Rena.
- Ţi-a... „spus-o” deja, ţie. Nu-i de ajuns?
- Cred c-ar trebui s-o asculţi şi tu. N-ai motive s-o refuzi. N-ai nimic de pierdut.
- Nu ştiu. Mă mai gândesc...
- Cum vrei. Ar fi cazul să dormim acum. Probabil somnul va fi un sfetnic bun; şi-n cazul tău, sper. Eu n-aş avea nevoie.
- Hmm... Noapte bună, şefa, încheie Als, retrăgându-se singur, fără ajutor, spre cabina lui.