Am să scriu o poveste pentru copii. Copiii merită tot ce e mai bun. Unde să înceapă povestea? Pe o planetă frumoasă, luminată de o stea frumoasă. Care e numele stelei? Numele stelei e Soarele. Povestea se va numi Copiii Soarelui. A fost odată, demult de tot, o întunecime mare. Era un întuneric uriaș. Nu existau ochi care să vadă prin acea întunecime. Nu exista picior care să o străbată. Nu exista mână care să o pipăie. Nu exista inimă care să bată pentru ea. Era doar întuneric. Copii nu existau, oameni mari nu existau. Înăuntrul întunericului era doar o minte. O minte care gândea. Gândea la lucruri şi fapte viitoare. Fapte şi lucruri trecute au fost. Dorea oare mintea să repete ceea ce a fost? Sau dorea ceva cu totul şi cu totul nou. Asta doar mintea putea şti.
Mintea era universul întunecat. Mintea era viitorul Cosmos. Aşa începe totul. De la un act de gândire, de la un act de amintire. Mintea dormea uneori, îşi amintea alteori, mintea trăia. Se simţea bine. În interiorul ei bucăţi întregi erau goale de conţinut. Erau vide. Alte bucăţi erau pline cu ceva. Era materie. Erau atomi care se mişcau. Era mişcarea. Aşa gândea mintea, mişcând părti din interiorul ei. Atunci când atomii, materia nu se mişcau, mintea dormea. Somnul era dulce, era liniştitor. Mintea visa atunci când dormea. Avea vise frumoase. Dar oare visele nu sunt tot mişcare? De unde veneau visele minţii? Să fi venit oare din alt Univers? De la o altă minte? Oare atunci când mintea dormea, o altă minte, de altundeva, încerca să intre în legătură cu ea?
Mintea noastră hotărî să se gândească la asta. Puse atomii în mişcare. Analiză visele frumoase pe care le avea atunci când dormea. Visele erau atât de dulci… Dar ce este dulcele? Visele erau atât de bine mirositoare… Dar ce este mirosul? Visele se puteau pipăi, erau moi… Dar ce este pipăitul? Mintea se gândi atunci la o faptă, la o actiune prin care să afle ce sunt gustul,mirosul, pipăitul. Visele îndemnau la acţiune. Visele veneau de altundeva şi îndemnau la acţiune. Erau unele vise în care fiinţe ciudate, înaripate, zburau. Zburau peste locuri necunoscute. Vise cu aripi. În întunecime. Fiinţe uşoare zburând. Dar ce este uşurătatea şi greutatea? Lasă-mă să te iubesc, spunea vocea. Dar ce este o Voce? Cum auzea mintea vocea? Ce este auzul?
Mintea gândea astfel la toate informaţiile pe care le primea de la cealaltă minte, de la celălalt univers. Se gândea la imagini. Traducea totul în imagini. Imaginile erau vise. Visele erau imagini în mişcare. Mintea primea imagini în mişcare de la cealaltă minte, de la celălalt univers. O minte, două minţi. Număr. Cosmosul şi universul sunt totuna? Ce este Cosmosul? Un univers ordonat? Mintea formă astfel gândirea. Întrebându-se şi dându-şi răspunsuri singură. Întrebându-se în legătură cu sine şi cu cealaltă minte. Forma în interiorul ei gânduri. Gânduri informaţii. Gânduri cuvinte. Era atât de plăcut pentru minte. Era raţiune. Mintea-Raţiune.
Şi deodată izbucni lumina. Lumina cunoaşterii. Mintea-Raţiune se cunoştea pe sine.Îşi dădea seama de propria existenţă. Încep să mă cunosc pe mine, acesta va fi scopul vieţii mele. Încerc să cunosc şi scopul celeilalte minţi, acesta va fi scopul vieţii mele de asemenea. Gândesc deci exist. Existenţa e plăcută, viaţa e plăcută. Izbucni o altă lumină. Viaţa e reală. Visul e imaginar. Mintea hotărî să dea nume. Nume pentru lumini.
Şi atunci un nume se născu. Stele. Focuri uriaşe izvorâte din cunoaşterea celor două minţi. Din dragostea lor. Stelele ardeau. Dădeau lumină. Şi atunci mintea gândi: Lumină, mai multă Lumină! Izbucniră stele. În necuprinsul întunecos se făcea lumină.
Dură ceva timp până se întâmplă asta. Era Timpul. Izbucni Timpul. Cele două minţi colaborau excelent. Din Vis şi din Raţiune se născură toate. Stelele sunt astfel copiii Raţiunii şi ai visului. Ai celor două universuri.Au fost atomi mişcându-se între părţile aceluiaşi univers şi atomi mişcându-se între universuri. Astfel se născu viaţa. Stelele erau copiii celor două universuri.
Încet dar sigur, izbucnea Realitatea. Să cunoaştem realitatea, deci. Stelele într-o reţea imensă. Fiecare stea o singularitate. Un mic copil al Universului. Copil, adolescent, matur, bătrân. Creator de copii la rândul său.
Planetele sunt copiii stelelor. Vârtejuri de materie, vârtejuri de atomi închegându-se în jurul uriaşei sfere de foc. Rotindu-se încet, apoi repede, materie grea, materie uşoară, împreună. Sfera de foc, sfera stea rotindu-se în jurul ei însăşi, trimţând lumină. Spre propriii ei copii, născuţi în timp şi în spaţiu. În spaţiu-timpul întunecos au fost create stele şi planete.
Stelele sunt astfel copiii celor două minţi, mintea raţională şi mintea vis. Şi fiecare stea cu propriii ei copii rotindu-se în jurul ei. Hai să fim împreună, gândiră stelele, hai să ne rotim împreună, să dansăm împreună. Hai să formăm galaxii. Se rotiră împreună în grămezi uriaşe de miliarde şi mii de miliarde de stele. Erau împreună şi asta era bine. Nu mai erau singure. Raze de lumină ajungeau de la una la cealaltă. O reţea de lumină.
În jurul fiecărei galaxii persista întunericul. Lumina în contrast cu întunericul. Lumina alb-roşie-albastră-verde, lumina pâlpâind, lumina văzută, întunericul negru, nevăzut. Lumina materie, întunericul vid. Lumina ca formă a cunoaşterii, lumina alungând întunericul. Particule de lumină, atomi de lumină plimbându-se prin spaţiu cu viteză. Viteza luminii. Viteza cunoaşterii între stele.
Lumina stelei luminează planeta copil. Şi atunci materia se transformă şi ceea ce este neviu prinde viaţă. Atomi închegându-se în plante şi animale.Verdele plantei absorbind lumina, transformând-o, ochiul animalului văzând lumea copil a stelei, cunoscând-o. Văzând, auzind, mirosind, pipăind, simţind. Multiplicându-se. Sabilind relaţii între ele. Hrănindu-se, luptându-se, iubindu-se. Formând societăţi, grupuri.
Aşa cum stelele dansează şi se rotesc în grupuri, aşa plantele sau animalele se rotesc şi dansează în grupuri. Există o evoluţie pe parcursul vieţii. Există o copilărie, o adolescenţă, o maturitate, o senectute. Întâi a fost un atom, apoi un grup de atomi, o celulă, un ou, un pui, o pasăre. Întâi a fost un atom, un grup de atomi, o sămânţă, o plantă.
Totul izvorăşte din gândire şi din vis. Din lumină şi din acţiune. Totul pentru ca mintea-fiinţă să se cunoască pe sine.