Capitolul 50.



Tyranna... Un Ty Rex femelă viu, un dinozaur carnivor, un teropod sau carnozaur – cum i-ar spune Rena, un prădător feroce, mare şi fioros. O asemenea creatură se afla acolo, în perimetrul de siguranţă al navei, destul de aproape, luminată de fulgerele repetate la intervale scurte. Inima lui Als începu să bată într-un ritm alert, nebunesc. Rena îi spusese că ar fi inofensivă, dar la prima vedere, oricât s-ar fi străduit, Tyranna nu părea deloc astfel. Oare chiar îi salvase lui viaţa? Greu de crezut!
Tras de colega lui, Als coborâse, dar din nou se oprise, acolo, jos, în dreptul ultimei trepte şi nu intenţiona să înainteze spre Tyranna. Auzi glasul colegei sale:
- Hai, Als! Îndrăzneşte! Apropie-te! Dacă Tyranna nu te-a mâncat atunci, deşi n-o împiedica nimic şi nimeni, de ce-ar face-o acum? Hai! Ai încredere în mine! Eşti în siguranţă în apropierea Tyrannei...
Als nu-i răspunse, de parcă nu mai era capabil să mai articuleze vreun cuvânt sau uitase complet cum se vorbeşte; amuţise! Se uita doar, încurcat, spre acea creatură imensă, de parcă-l hipnotizase.
- Als, trezeşte-te! zise Rena. Ce-ai păţit? Te simţi bine? Als...
- Ah, păi... Ăăă... murmură el ceva lipsit de sens.
- Hai, apropie-te! Nu vei păţi nimic, insistă Rena.
El porni încet, abia mişcându-se, de parcă mergea „în reluare”. Se apropie totuşi, cu timiditate, oprindu-se în dreptul Renei. Sări brusc un pas, doi, înapoi, când dinozaurul îşi aplecă până la pământ imensul cap. Privi întrebător spre Rena.
- Nu-ţi fie teamă! Ţi-am zis: E inofensivă.
- Mda; poate... Şi... Cum să... Ăăă... Cum ar trebui să... Să comunic... cu... ea?! rosti el cu greu primele cuvinte de când ieşise din navă, cu pauze dese, aproape bâlbâindu-se.
- Poţi să-i vorbeşti sau doar să gândeşti ceea ce vrei să-i comunici. Tu alegi.
- Să... a-aleg?! Tuu... Cum procedezi?
- De obicei, doar gândesc ceea ce am să-i transmit.
- Şi ea... Te... înţelege?
- Negreşit, înţelege totul. Hai, încearcă! Nu-i deloc greu.
- Păi, cum... Cum îmi va răspunde?
- Vei citi răspunsurile ei pe lap top. Încearcă! repetă Rena îndemnul.
- Păi... Bine, şopti Als aprobator, alegând varianta gândirii.
„Sa... Salut, Ty... Tyranna!” se bâlbâi el chiar şi-n gând.
„Salut, Als.” citi, atât el, cât şi colega lui, răspunsul dinozaurului.
„Ăăă... Rena mi-a vorbit mult despre tine. Mi-a spus că mi-ai salvat viaţa, gonindu-l pe acel raptor...”
„Deinonychus.” apăru scris pe displayul lap topului.
„Exact... De ce m-ai salvat?”
„Presupun că dacă ţi-a vorbit mult despre mine, colega ta ţi-a explicat şi de ce-am procedat astfel.”
„Da; eşti deci din viitor şi ai o misiune de îndeplinit aici. Trebuie să ne convingi să acordăm dinozaurilor şansa supravieţuirii în această lume, să-i lăsăm să-şi continue evoluţia. În plus, trebuie să ne protejezi pe noi.”
„Întocmai.” citi Als răspunsul scurt al dinozaurului.
„Totuşi, n-aveai nici o obligaţie faţă de mine. De ce te-ai implicat?”
„Ba da, din punctul meu de vedere, aveam obligaţia de a interveni, în favoarea ta.”
„Deci am fost norocos că te aflai prin apropiere şi ai intervenit la timp.”
„Cam aşa ceva... Dacă nu m-aş fi trezit şi n-aş fi zărit ceea ce ţi se întâmpla, sper că ştii care ar fi fost urmarea...”
„Da, îmi închipui... Rena mi-a spus că ai ajutat-o mult în refacerea resurselor, aproape epuizate, de la bordul navei noastre.”
„Desigur, era normal s-o ajut. Aş putea spune că n-a fost nici prea uşor, nici foarte greu.”
„Deci ai salvat-o chiar şi pe ea, de un alt Ty Rex...”
„Normal; nu se putea altfel.”
„Ah... Ce ciudat!” aprecie Als în gând.
„Aşa ţi se pare? Ciudat?! Totuşi, ce-ai hotărât?”
„N-am luat încă o decizie... Nu-i atât de uşor.”
„Ţi-aş sugera să te grăbeşti.”
„De ce?!” se miră Als.
„Păi, de moment ce aveţi tot ce vă trebuie, ar fi cazul să plecaţi de aici, cât de curând; ba chiar cât mai curând posibil!”
„De ce ne-am grăbi?”
„Din cauza meteoritului.”
„Cum?!” gândi nu doar Als, ci şi Rena.
„E deja în drum spre Terra. Nu peste mult timp va cădea şi va face ravagii, iar locul acesta se va transforma într-un haos total. Nu cred că aţi vrea să mai fiţi pe aici în acele momente. Şi eu voi pleca acasă, indiferent care ar fi decizia voastră.”
„Ah...” murmură Als în gând, iar Rena spuse:
- Ştii ce, cred că ar fi mai bine să vorbeşti, să aud şi eu...
- Bine, şefa... fu Als de acord, continuând: Deci, ne aflăm totuşi la sfârşitul Cretacicului Superior, la sfârşitul erei Mezozoice.
„Da. Va fi un mare dezastru. Însă meteoritul nu va conduce la extincţia dinozaurilor. Vor muri foarte mulţi, erbivori şi carnivori, însă nu toţi. Vor supravieţui destui, iar dacă li se va permite, îşi vor continua nestingheriţi evoluţia. Desigur, evenimentul va influenţa mult această evoluţie în timp şi le va schimba, deşi nu brusc, modul de trai.”
„Iar Chance...” gândi Als, din nou fără a rosti cuvinte.
„Chance va supravieţui oricum, indiferent ce s-ar întâmpla, până la bătrâneţe. Şi o va duce foarte bine.”
- Als, ţi-am spus să vorbeşti, îl atenţionă Rena.
- Scuze, şefa... Deci, el va supravieţui sigur. Dar ceilalţi?
„Nu pot garanta pentru fiecare individ; unii vor supravieţui, alţii nu.”
- Totuşi, în lumea mea, despre raptori se presupune că au evoluat în timp, transformându-se în păsări, deci au supravieţuit oricum, n-au dispărut definitiv. S-au micşorat doar.
„Unii dintre ei, nu toţi. E vorba despre un număr mic de asemenea raptori, care au devenit cu timpul păsările cunoscute vouă. Restul însă... În plus, nu poate fi vorba doar despre raptori.”
- Ştiu, mai sunt şi erbivorii, mai mici şi mai mari. Şi alţi prădători, cu excepţia raptorilor, zise Als.
- În plus, dinozaurii acvatici şi pterozaurii, îl completă Rena, adăugând: Iar unii raptori începuseră să se transforme în păsări primitive încă din vremea Jurassicului şi Cretacicului.
„Te referi la Archaeopterix...” citiră amândoi răspunsul Tyrannei.
- Archaeopterix şi nu numai. În vremea mea, s-au descoperit multe schelete fosilizate ale unor raptori care prezentau pene, pe întreg corpul sau doar pe unele porţiuni, spuse Rena.
„Ah, sigur... Da, într-adevăr, au existat unele cazuri în care raptorii au evoluat astfel, corpul acoperindu-li-se, parţial sau total, cu pene. Erau însă cazuri izolate, deci aceasta nu poate fi considerată drept o regulă generală, atribuită tuturor raptorilor.”
- Nici n-am pretins că ar fi o regulă generală, zise Rena.
„Totuşi, încă n-am înţeles de la colegul tău care ar fi decizia lui în legătură cu viitorul dinozaurilor, cu soarta lor.”
- Asta pentru că n-am luat încă nici o decizie, deci n-aveam cum s-o comunic, zise Als.
„Păi, dat fiind că va trebui să plecaţi în curând, cred că e cazul să grăbeşti luarea unei decizii, oricare ar fi aceea şi să mi-o comunici, înainte de plecare.”
- Am să încerc, deşi e cam greu să mă grăbesc. N-aş vrea să greşesc. E ceva important, care trebuie tratat cu seriozitate.
„Voi mai veni şi mâine. Poate ai destul timp de gândire până atunci, să iei totuşi o decizie.”
- Poate... murmură Als îngândurat, apoi privi spre colega lui. Cred că am să mă retrag în navă.
- Eu mai rămân puţin, cu Tyranna, spuse ea.
- Nu foarte mult. Syrinx ne va pregăti micul-dejun. Te aştept, să mâncăm împreună. Apropo, Tyranna, mulţumesc pentru alimente. Sunt foarte gustoase şi hrănitoare. N-aş mai fi rezistat mult în situaţia în care ne aflam, să înfrunt foametea care ne chinuia, nu doar pe mine, pe amândoi.
„Mă bucur că vă place şi v-am putut fi de folos.” fu răspunsul Tyrannei.
Als se îndreptă spre treptele navei „Hope”, pe care le urcă grăbit, oprindu-se pe puntea principală, unde-l găsi pe Syrinx.