Capitolul 53.


Ziua 25. După o zi de activitate continuă, soarele mai uscase cât de cât zona, iar de furtuna năprasnică mai aminteau doar bălţile mai mari, care nu secaseră, ce se formaseră în urma ei.
Als şi Rena serviseră micul-dejun pregătit de Syrinx, apoi priviră spre exterior; Tyranna sosise. Ieşiră deci, Rena luând aparatul şi lap topul.
Seara trecută renunţaseră la o plimbare printre dinozauri, dar acum nu mai aveau motive, deci nu vor refuza propunerea Tyrannei, dacă aceasta mai era dispusă să-i însoţească; fără ea, n-aveau de gând să se mai aventureze printre dinozauri, fie ei şi erbivori, oricâte tranchilizante ar avea asupra lor...
- Salut, Tyranna, spuseră, într-un glas, atât Als, cât şi Rena, după ce ieşiseră amândoi din perimetrul de siguranţă, oprindu-se în apropierea dinozaurului.
„Salut...” le răspunsese ea.
- Aseară n-am mai mers nicăieri, dar acum am fi dornici de o incursiune în lumea dinozaurilor, dacă mai eşti dispusă să ne însoţeşti... zise Rena.
„Bineînţeles, merg cu voi; nu v-aş lăsa singuri. E periculos.”
- Astfel ne vom lua rămas bun de la această lume, adăugă Rena.
- Am decis data plecării. Astăzi este ziua cu numărul 25 de când am sosit aici. Vom pleca în ziua cu numărul 28, când se vor împlini patru săptămâni de când ne aflăm aici, deci aproximativ o lună, spuse Als.
„Asta înseamnă peste trei zile.” calculă Tyranna.
- Exact, o aprobă Rena.
„E bine şi aşa. Probabil tot atunci voi pleca şi eu. Urcaţi-vă în spatele meu şi ţineţi-vă bine! Vă voi putea duce pe amândoi.”
- Ar fi bine să ocoleşti zonele în care s-ar putea afla alţi tiranozauri. Nu vreau să mai ai probleme, zise Rena.
„Nu vă faceţi griji din cauza asta. Mi-am luat măsuri în acest sens; pentru ei sunt, ca şi adăpostul meu, invizibilă, deci ca şi inexistentă, iar aflându-vă în spatele meu, la fel sunteţi şi voi. Deci ne vom putea apropia oricât de mult vom dori de orice fel de dinozauri, fără probleme.”
- Nu ne vor vedea?! Interesant... aprecie Als.
„Să nu coborâţi din spatele meu. Dacă vă veţi da jos, veţi deveni brusc vizibili, ceea ce n-ar fi de dorit.”
- Vom încerca să nu-ţi creăm probleme, o asigură Rena şi se urcă, renunţând la modalitatea de comunicare.
Als o urmă, deci se urcă şi el, iar Tyranna porni. Aflându-se, pentru început, în zona ferigilor înalte, nu puteau zări decât erbivore, de diferite dimensiuni şi specii. Îl întâlniră şi pe Chance, tânărul Corythosaurus mascul, acum invulnerabil, căruia Rena îi va descoperi în viitor, într-o expediţie paleontologică, scheletul fosilizat, întreg, foarte bine păstrat în timp, datorită substanţei pe care chiar Rena i-o injectase, pentru a-l proteja în permanenţă de prădători şi de orice altceva i-ar putea dăuna.
Trecură apoi pe lângă un grup de Triceratops, nişte ciudate erbivore tricornute, agresive de felul lor. Dar aceste creaturi nu le sesizară prezenţa, aşa că nu-şi întrerupseră activitatea. Als privi spre grupul de Triceratops şi în mod ciudat, aceste creaturi îi stârniră nu doar interesul, ci şi admiraţia. Îi privi plin de curiozitate; ar fi vrut să afle cât mai multe amănunte despre aceşti dinozauri. Nu pricepea deloc ce se petrecea cu el. În cazul Renei, era normal ca ea să vrea să afle cât mai multe despre orice dinozauri, nu doar despre Triceratops, dar el ce păţise? De ce-l interesa brusc şi pe el? Doar nu i se trezise şi lui pasiunea pentru studiul acestor creaturi...
Tyranna înaintă, îndepărtându-se de grupul de Triceratops; fiind mulţi, agresivi şi sănătoşi, erau în siguranţă; nici un Ty Rex sau alţi prădători nu s-ar fi încumetat să-i atace.
- Ai văzut? i se adresă Als entuziasmat colegei sale. Triceri... Ce coarne imense! Sunt periculoşi?
- Probabil da, nu doar din cauza coarnelor; instinctul îi determină să fie mereu în alertă, gata de apărare, iar în acest scop, sunt capabili şi de atac.
- Interesante creaturi, aprecie Als.
- Da. Foarte... adăugă Rena, încântată să-i poată vedea de atât de aproape, dar şi pe Als interesat de ei.
- Ăsta-i un prădător? Raptor probabil? întrebă Als despre un dinozaur biped, prin apropierea căruia trecură.
- Nu, răspunse Rena. E un Iguanodon, un erbivor. Este poreclit „Vaca din Cretacic”. Iar Iguanodonul poate fi, după caz şi după cum îi convine, atât biped, cât şi patruped; se deplasează fără probleme în ambele variante. Iguanodon, ca şi Corythosaurus, e un ornithopod, adică face parte din categoria dinozaurilor cu labe de pasăre. Poziţia bipedă nu implică în mod obligatoriu o specie de carnivore, după cum nici toţi patrupezii nu sunt erbivori. Nu e o regulă.
- Încerc să înţeleg... murmură Als, privind cum lăsau în urmă iguanodonul observat.
- De altfel, chiar şi Chance e biped, ceea ce nu înseamnă că ar fi carnivor, replică Rena.
- Aşa-i, şefa, aprobă Als, surâzând. Ai dreptate; bine-dispus, adăugă: Iu-huuu... Sunt stăpânul lumii!
- Als... îi reproşă colega.
- Scuze, te rog, dar, fiind invizibil, printre toate creaturile astea, aşa mă simt... justifică el. Sper că nu-mi e interzis să mă manifest.
- Nu, dar... Nu exagera!
Tyranna continua să înainteze printre erbivore, invizibilă pentru acestea. Rena, încântată de tot ceea ce vedea, atât de aproape, studia cu atenţie dinozaurii întâlniţi în cale, deocamdată încă doar erbivori: Hypsilophodon, Parasaurolophus, Ankylosaurus, Pachycephalosaurus, Corythosaurus, Triceratops, Tsintaosaurus, Saurolophus, Prosaurolophus, Parkosaurus, Maiasaurus, Hadrosaurus, Anatosaurus, Protoceratops, Tenontosaurus, etc. Din când în când, curios, colegul ei îi punea numeroase întrebări, referitoare la aceste creaturi bizare. Erbivorele întâlnite erau fie în grupuri, fie solitare. Aflându-se însă în zona ferigilor uriaşe, deocamdată erau, cât de cât, în siguranţă.
Parasaurolophus aveau pe cap o creastă lungă şi subţire, goală în interior, ca un tub, care se potrivea perfect într-o adâncitură din şira spinării; datorită acestui „tub”, scoteau nişte sunete ciudate, ce puteau fi auzite pe distanţe mari; „cântau”...
Întâlniră în drum şi un Ankylosaurus, singur; acesta, un adevărat tanc viu, nici nu avea nevoie să umble în grupuri. Poate că nu era invulnerabil, ca şi Chance, deşi nici departe de acesta nu era, corpul fiindu-i protejat de atacatori de o platoşă formată din plăci osoase ovale, încrustate adânc în pielea groasă şi dură, şiruri de ţepi osoşi duri, groşi şi ascuţiţi acoperindu-i spatele şi coada, care se termina cu o măciucă osoasă. Prin urmare, acest erbivor „blindat”, conştient de faptul că nu mulţi prădători s-ar încumeta să se apropie de el, păştea liniştit. Iar dacă vreunul ar îndrăzni, o singură lovitură zdravănă cu măciuca osoasă din vârful cozii, l-ar „aranja” definitiv.
Atenţia celor doi colegi se îndreptă şi spre un grup de Pachycephalosaurus, animale ce aveau pe cap o boltă imensă, rotundă, alcătuită din os solid, de vreo 25 cm grosime, bolta având rolul de a intimida rivalii din aceeaşi specie, dar şi atacatorii.
Rena şi Als zăriră şi un grup de Corythosaurus, printre care nu se afla şi Chance, acesta, invulnerabil, plimbându-se mândru peste tot, neînsoţit.
În incursiunea lor printre erbivore, întâlniseră reprezentanţi ai fiecărei specii: ornithopozi (dinozauri cu labe de pasăre), hadrosauri (dinozauri cu cioc de raţă), ceratopsieni (dinozauri cu coarne imense), ankylosauri şi nodosauri (dinozauri blindaţi, cu platoşă osoasă), pachycephalosauri (dinozauri cu cap gros, tare), sauropode (dinozauri mari, greoi, cu gâtul lung), stegosauri (dinozauri cu platoşă), ornithomimide (dinozauri - struţi) etc. Mai mult, avură chiar şi nesperata ocazie de a vedea câteva cuiburi cu ouă de dinozaur, lăsate la clocit, în lumina soarelui, ceea ce presupunea că părinţii lor erau fiinţe cu sânge rece, deci nu puteau cloci ei înşişi ouăle, dar le păzeau din apropiere, gata să le apere de prădători, în caz de nevoie, până la eclozare, dar şi după aceea. Ceva mai departe, văzură şi cuiburi cu ouă, pe care unul dintre părinţii-dinozauri le cloceau, deci aceste fiinţe aveau în mod sigur sânge cald.
Tyranna, invizibilă, îşi continuă drumul spre pădure, în desişul căreia se aventură, purtându-i pe cei doi colegi printre raptori mici, vicleni şi agili, ca Velociraptor (Hoţ Rapid), Oviraptor (Hoţ de ouă) şi Deinonychus (Gheară Teribilă) şi alte creaturi, care trăiau pe acolo, printre ele numărându-se şi ţestoase mari, primitive şi şerpi preistorici, nu foarte diferiţi de cei cunoscuţi celor doi, fiind, probabil ca şi aceia, unii dintre ei veninoşi, alţii neveninoşi. Rozătoare şi alte micuţe mamifere primitive se strecurară, fugind rapid, aproape neobservate, printre picioarele Tyrannei. Care va fi soarta acestor mamifere, cum vor evolua ele în această lume, dacă mediul va fi în continuare prielnic dezvoltării şi evoluţiei dinozaurilor? Oare vor dispărea definitiv, treptat-treptat, odată cu trecerea timpului, sau se vor opri în stadiul de micuţe rozătoare primitive? Nici Als, nici Rena nu-şi dădeau seama cum vor evolua micile mamifere, timide şi sperioase, într-o lume a reptilelor gigantice! Probabil soarta le era pecetluită, potrivnică, datoriă deciziei celor doi...
Tyranna reveni în dreptul navei „Hope” abia spre seară. Als se săturase de incursiunea în lumea dinozaurilor; Rena – nu! Dacă ar fi fost după ea, ar fi petrecut cât mai mult timp printre dinozauri, încercând să-i studieze, să le înţeleagă comportamentul. Dar ambii colegi coborâră din spatele „gazdei” lor, mulţumiţi de „excursie”. Avuseseră ocazia să vadă din apropiere felurite specii de dinozauri, carnivori şi erbivori, mici mamifere rozătoare, şerpi veninoşi şi neveninoşi, ţestoase uriaşe, crocodilieni nu foarte diferiţi de cei din lumea din care proveneau ei doi şi alte creaturi bizare, specifice Cretacicului Superior, cu precădere, evident, saurieni, pterozaurii planând pe deasupra. Din nefericire nu puteau vizita şi lumea monştrilor acvatici, nefiind echipaţi cu cele necesare scufundărilor în ocean sau mări.
Als şi Rena îi mulţumiră Tyrannei pentru că le asigurase „transportul”, în deplină siguranţă, apoi cei doi se retraseră în nava lor, Tyranna întorcându-se singură spre adăpostul ei de la marginea pădurii, nu înainte de a fi stabilit să se revadă ziua următoare, de dimineaţă.
La bordul navei, unde totul era în ordine, pe puntea principală, Syrinx le servi celor doi cina, apoi aceştia se retraseră spre cabinele lor, pentru a se odihni, tot în compania muzicii. Evident, pentru că-şi declaraseră reciproc sentimentele, se îmbrăţişaseră şi se sărutaseră de vreo câteva ori înainte de a fi pornit spre cabinele lor.