Capitolul 56.



Ajuns pe puntea principală, Als îl trimise pe Syrinx afară, în perimetrul de siguranţă, ca intermediar al convorbirii dintre Rena şi Tyranna, el rămânând la bordul navei, pentru a verifica pregătirile de plecare făcute de robot. Syrinx porni spre trapă, pentru a trece dincolo de ea. În aşteptarea robotului, Rena tăcu, încercând să nici nu se gândească la ceva anume, conştientă de faptul că nu putea comunica deloc cu Tyranna, doar cu micuţul aparat, fără lap top. Iată-l însă pe Syrinx, care putea prelua rolul lap topului. Rena îi ataşă robotului micuţul dispozitiv de comunicare şi zise:
- În sfârşit! Acum putem vorbi...
- Într-adevăr; putem... acceptă Tyranna. Ce ai să-mi comunici atât de important, încât ai apelat la robotul vostru?
- De spus ar fi multe, dar mai e atât de puţin timp... În curând vom pleca.
- Trebuie; n-aveţi de ales... transmise Syrinx replica Tyrannei.
- Ba am avea şi de ales, dar variantele nu sunt prea convenabile. Şi dacă am fi luat o altfel de decizie; nici în favoarea voastră, a dinozaurilor, nici în favoarea noastră, a oamenilor?
- Cum adică? Nu există cale de mijloc...
- Ba da, există... replică Rena.
- Care ar fi aceea?
- Păi, evident, eu şi Als am fi putut hotărî să rămânem aici, printre dinozauri, pentru tot restul vieţii. Ce-ai fi făcut tu în acest caz?
- Aş fi rămas aici, cu voi, până la capăt, încercând să-mi îndeplinesc misiunea.
- Aceea de a ne proteja şi de a ne convinge să acordăm dinozaurilor încă o şansă?
- Întocmai, aceea.
- Păi, dacă am fi rămas aici, misiunea ta ar fi eşuat, presupuse Rena.
- Nu contează... fu răspunsul Tyrannei, transmis de Syrinx.
- Spuneai că lumea ta e protejată de pătrunderea oricăror intruşi din afară, din alte dimensiuni. Dar lumea asta, de aici, din această dimensiune?
- Nu înţeleg ce vrei să spui... La ce te referi?
- Păi, oamenii din lumea mea, probabil, totuşi, din viitor, au aflat de posibilitatea călătoriilor interdimensionale. Deci ce i-ar împiedica să vină aici şi să pună din nou capăt dominaţiei dinozaurilor, indiferent care ar fi decizia noastră? Şi atunci, oare, nu ne zbatem degeaba?
- Într-un fel, ai dreptate, dar nu în totalitate.
- Explică-mi, te rog, mai pe înţelesul meu.
- Au posibilitatea călătoriilor interdimensionale, dar asta nu înseamnă că-şi pot face de cap pe oriunde doresc ei, când şi cum vor; nu-i chiar atât de simplu! Nu pot face ei legea peste tot, în toate lumile existente. Orice ar încerca, nu vor reuşi să se întoarcă decât în trecutul vostru, unde dominaţia dinozaurilor a încetat de mult. Aici ar putea sosi şi interveni numai dacă voi doi le-aţi oferi informaţiile necesare ajungerii aici, rosti Syrinx, transmiţând răspunsul dinozaurului.
- Păi, noi doi am sosit întâmplător, nu intenţionat. N-ar putea sosi şi alţii, tot aşa, întâmplător?
- N-ar fi imposibil, deşi n-avem cunoştinţă de vreo altă sosire întâmplătoare aici, cu excepţia voastră. Dar n-ar fi exclus...
- Şi ce măsuri aţi lua în acest caz?
- Nu ştiu; nu-mi imaginez.
- Mă tem că nu reuşesc să înţeleg toate aceste lucruri aşa cum aş dori. Cum bine zice Als, mă depăşesc...
- Atunci nu te mai strădui să le înţelegi. Acceptă-le aşa cum sunt; nu le mai răstălmăci.
- Să le accept?! E greu să accepţi ceea ce nu înţelegi, dar să zicem... Totuşi, câte lumi există? Câte sunt în total?
- Oho... Chestia asta n-o ştiu nici eu; mă depăşeşte şi pe mine. Aş putea presupune, dar asta cred că poţi s-o faci şi tu.
- Desigur. De presupus, poate oricine; nu-i mare greutate. Dar presupunerile nu exprimă întotdeauna adevărul. Sunt inexacte.
- Atunci să ne abţinem de la a face presupuneri, de orice fel.
- Uneori, în lipsă de altceva concret, sunt bune şi acelea la ceva... Totuşi, să abandonăm aceste încercări inutile de a înţelege ceea ce depăşeşte capacitatea noastră de cunoaştere; n-avem timp suficient pentru aşa ceva.
- Întocmai; n-avem... Decât vreo 65 de milioane de ani...
- Ah... Nu te lega de acest amănunt! Eu şi Als vom pleca azi; tu la fel... 65 de milioane de ani... Noi le-am trecut doar în 10 secunde, traversând acel „black hole”. Tot aşa se va întâmpla când vom trece înapoi... Incredibil! Dar tu, cum vei ajunge înapoi, în lumea ta?
- Asta-i o informaţie pe care n-o pot dezvălui; ţi-am mai spus doar, nu-mi este permis să ofer asemenea detalii.
- Nu înţeleg de ce, doar vom uita, datorită deciziei luate.
- Veţi uita sau nu, nu mă interesează acest aspect! Eu doar respect instrucţiunile primite şi încerc să nu mă abat de la regulile stabilite de cei ce m-au trimis aici. Vreau doar, pe cât posibil, să-mi îndeplinesc misiunea; atâta tot! Nimic altceva.
- Încerc să înţeleg... rosti şoptit Rena; adăugă: Ştii, îmi va fi greu să las în urmă toate astea. Mă obişnuisem, nu doar cu tine, ci şi cu restul.
- Cred că totuşi te vei simţi mult mai bine în lumea ta, printre semenii tăi, decât aici, cu mine şi strămoşii mei.
- Tot ce se poate... Mi-a plăcut însă să constat că paleontologia, deşi o ştiinţă inexactă, ce se bazează doar pe teorii, presupuneri şi deducţii logice, după studierea fosilelor găsite şi acelea incomplete în mai toate cazurile, n-a greşit în totalitate; majoritatea presupunerilor s-au adeverit, s-au dovedit corecte. Şi dacă am reuşit să recunosc fiinţele întâlnite aici, asta dovedeşte că totuşi paleontologia nu-i o ştiinţă chiar atât de inexactă precum pare, iar acei oameni, paleontologii, merită tot respectul pentru munca, deloc uşoară, depusă de ei, pentru cercetările lor şi rezultatele investigaţiilor făcute de ei. Şi regret că va trebui să renunţ la tot ce reuşisem să aflu în cursul acestei luni, cât am stat aici. Adunasem o sumedenie de informaţii utile paleontologiei şi o grămadă de dovezi grăitoare asupra existenţei dinozaurilor şi a modului lor de trai; acestea ar fi rezolvat multe dintre marile mistere cu care se confruntă paleontologia în timpul meu. Păcat...
- Regreţi deci, decizia luată? concluzionă Tyranna.
- Doar din acest punct de vedere, al pierderii acestor informaţii foarte valoroase; altfel, n-am ce regreta! Dar n-ai motive de îngrijorare; nici eu, nici Als nu vom schimba hotărârea luată. Deci poţi fi liniştită! Din acest punct de vedere, dacă ăsta a fost obiectivul, cred că ţi-ai îndeplinit cu succes misiunea încredinţată.
- Aşa-i; şi-ţi mulţumesc! N-aş fi reuşit fără sprijinul vostru; în special al tău.
- Nu trebuie să-mi mulţumeşti. Mă bucur că te-am întâlnit şi te-am cunoscut. Măcar atât să facem şi noi pentru tine; sper că ne-am revanşat faţă de tine, prin această decizie, după părerea mea, corectă. Mi-ai dovedit că dinozaurii chiar merită această şansă... Regret că în unele cazuri am luat cealaltă decizie.
- Nu trebuie să regreţi nimic; datorită acelei decizii am avut ocazia să ne întâlnim acum. Şi mie-mi pare bine că te-am cunoscut. În acest sens, regret doar că nu ne putem îmbrăţişa înainte de a ne despărţi.
- Aşa-i; asta-i chiar neplăcut! Sigur nu s-ar putea?
- Nu. N-am avea cum...
- Ai dreptate... Totuşi, apleacă-te spre mine, îi ceru Rena.
Fără a-i mai oferi un răspuns prin intermediul robotului, Tyranna îi îndeplini cerinţa. Îşi coborî deci capul imens până în dreptul ei, iar dacă se aştepta ca Rena doar să-i atingă creştetul cu palma, se înşelă! Nu-i ghici intenţia, iar Rena o surprinse prin gestul ei neaşteptat, pentru că nu se rezumă la o simplă atingere şi mângâiere; îi oferi chiar şi un sărut, în urma căruia se alese cu o micuţă pată roşiatică, aromată, având conturul buzelor Renei...