Capitolul 59.


După 10 secunde de la intrarea navei „Hope” în miezul „golului negru”, se activă noul cip de memorie al lui Syrinx. Fără a şti de ce, robotul se îndreptă mai întâi spre pupitrul de comandă al navei şi întrerupse total întreg sistemul, pentru cinci secunde; oricum, totul părea a nu funcţiona cum trebuie: aparatura de bord derula cu o viteză uimitoare tot felul de informaţii eronate, inutile, necerute de nimeni, luminile se stingeau şi se aprindeau necontenit, clipind des, uşile automate se închideau şi se deschideau într-una, toate aceste acţiuni fiind lipsite de orice sens. În plus, alarma răsuna strident pe întreaga punte principală şi de fapt, în toată nava. Întrerupând întreg sistemul, în totalitate, robotul puse capăt tuturor acestor acţiuni inutile.
După cinci secunde, sistemul fu reactivat, totul funcţionând normal, fără erori. Robotul îşi îndreptă pentru câteva clipe privirea spre informaţiile furnizate de aparatura de bord; n-avea nevoie de acele informaţii pentru a-şi da seama că se aflau în apropierea unui „black hole”, dar nu pricepea ce se întâmplase.
Având în vedere faptul că astrul era încă foarte apropiat, alarma reporni în mod automat, însă restul aparaturii de bord nu se mai dereglă deloc; oricum, „Hope” se îndepărta cu viteză maximă de monstrul nevăzut, a cărui prezenţă nu putea trece însă neobservată.
Sunetul strident al alarmei îi trezi şi pe cei doi colegi, care-şi reveniră. Se ridicară de pe jos, fără a-şi da seama ce căutau acolo. Priviră întrebător spre robot, care încă se afla în dreptul panoului principal de comandă. Păreau dezorientaţi, nedumeriţi şi se priveau unul pe celălalt de parcă de abia în acel moment se întâlneau pentru prima oară.
- Ce s-a întâmplat, Syrinx? îl întrebă Als pe robot.
- Se pare că „Hope” tocmai a trecut prin apropierea unui „black hole”, afirmă robotul, pentru că aşa-l programase Als să răspundă la această întrebare; în plus, fiindcă fusese dezactivat, habar n-avea că trecuseră prin acel „black hole”, pentru a doua oară chiar.
- Cum?! se holbă Als la el; nu-şi amintea nici el nimic.
- Ce tot spui?! adăugă Rena, albă ca varul, înlemnind doar la gândul că ar fi posibil ca robotul să aibă dreptate.
- Am zis că „Hope” tocmai a trecut prin apropierea unui „black hole”, repetă robotul anunţul anterior, adăugând de data aceasta: Dar se pare că am reuşit să scăpăm cu bine, în ultima clipă, de sub influenţa lui.
- Am... scăpat?! De... „Black hole”?! murmură neîncrezător Als, abia reuşind să-şi mişte buzele, paralizate parcă, de teamă.
- Da! rosti Syrinx. „Hope” se îndepărtează deja, deci n-aveţi de ce să vă temeţi. Suntem în deplină siguranţă.
- În siguranţă?! păru uimită de această posibilitate Rena, nevenindu-i să creadă că ar fi scăpat cu adevărat teferi din apropierea unui „black hole”.
- Da, în siguranţă, repetă robotul, încercând să-i liniştească pe cei doi colegi.
- Imposibil să fi scăpat, fără să fi păţit nimic, nici noi, nici nava, zise Als sceptic.
- Din fericire, aşa s-a întâmplat, pentru că „Hope” a trecut în viteză maximă pe lângă acel „black hole”. Dacă s-ar fi apropiat mai mult, atunci, într-adevăr, ar fi fost fatal, atât pentru navă, cât şi pentru ocupanţii ei, spuse robotul.
- De ce? Ce s-ar fi întâmplat? se interesă Rena.
- Teoretic, n-ar fi existat scăpare. Odată intrată în raza de acţiune a astrului, „Hope” ar fi fost atrasă, inevitabil, spre acesta, în interiorul căruia nava s-ar fi dezintegrat, ca şi tot ceea ce se află în ea; totul ar fi fost dematerializat, descompus în particule elementare şi reţinut în interiorul „golului negru”, intrând în componenţa acestuia. Am fi fost asimilaţi! spuse robotul.
- Vai... Ce noroc pe noi că am scăpat nevătămaţi! rosti Rena îngândurată.
- Mda... Incredibil! adăugă Als, încă şocat de ceea ce auzise.
Pentru că „Hope” se îndepărtase suficient de astrul invizibil, alarma se opri automat.
- Ce bine! aprecie Rena, justificând: Sunetele alea erau mult prea enervante, stresante.
- Deci, chiar am trecut prin apropierea unui „black hole”... realiză Als cu greu că totul era real şi chiar se întâmplase.
- Bineînţeles, susţinu robotul această variantă. N-aş glumi cu aşa ceva; nu e cazul!
- Nici n-ai putea glumi, îl corectă Als, cu seriozitate; revenindu-şi cât de cât, se îndreptă spre aparatura de bord, pentru a verifica informaţiile.
- Aşa-i, îl aprobă robotul. Nici n-aş putea glumi, de fapt...
- Şi dacă-i aşa cum spui, unde-i aşa zisul „black hole”? se îndoi Als de veridicitatea afirmaţiei robotului, nezărind nimic care să-i adeverească spusele.
- Nu poate fi văzut, zise robotul, explicând, inutil: Fotonii de lumină nu pot părăsi suprafaţa lui, nici chiar cu impresionanta viteză de 300000 km/s. Cu alte cuvinte, îşi „înghite” radiaţia propriei lumini...
- Suntem astronomi; nu ne spune ceea ce ştim deja! îl întrerupse Als. Nu ne interesează definiţia „golului negru”, nici explicaţia fenomenului, deşi totul e încă foarte incert. Spune-ne ceva ce nu ştim, dar care să ne şi intereseze acum.
- Păi... Nu ştiu ce nu ştiţi, se încurcă robotul.
- De ce nu indică nimic aparatura de bord? sugeră Rena. De ce nu semnalează prezenţa unui asemenea astru?
- Aparatura de bord?! replică robotul. A fost complet dereglată în tot timpul cât „Hope” s-a aflat în apropierea „golului negru”. Toate indicaţiile erau greşite, eronate, incorecte. Din această cauză, am oprit întreg sistemul navei timp de cinci secunde, iar după repornire, acesta şi-a revenit de îndată.
- Ai oprit întreg sistemul? se miră Rena.
- Da, pentru că era necesar, justifică robotul.
- Chiar era necesar, Als? privi Rena spre colegul ei.
- Nu comentez, refuză acesta categoric să-şi asume o asemenea responsabilitate.
- Doar pentru cinci secunde, nu mai mult. Această oprire temporară nu v-a afectat deloc, cu nimic. Dacă v-ar fi dăunat, n-aş fi procedat astfel, zise robotul.
- Bine; nu contează... Dacă suntem teferi, chiar n-are importanţă, îl disculpă Als de orice vină.
- Cât timp ne-am aflat în apropierea „golului negru”, Syrinx? îl întrebă Rena.
- 20 de secunde, răspunse robotul, care cronometrase timpul scurs în intervalul în care „Hope” trecuse prin dreptul „golului negru”.
De fapt, era vorba doar despre 10 secunde, timp în care „Hope” trecuse, nu pe lângă „golul negru”, ci prin miezul lui, dar nici unul dintre cei din navă n-aveau habar de acest lucru. Şi se părea că Syrinx adăugase fără a vrea şi fără a-şi da seama şi celelalte 10 secunde (probabil aşa fusese programat noul său cip de către Als), din urmă cu 7 ani, când nava traversase astrul nevăzut spre interior şi ajunsese în altă dimensiune spaţio-temporală, însă cei trei nu-şi aminteau nici aceste amănunte.
- 20 de secunde? Doar atât? Sigur? se îndoi Rena.
- Sigur! afirmă Syrinx.
- De unde ştii? Tu n-ai fost deloc dereglat în perioada asta? zise Als.
- Ba da, normal, am fost, dar mi-am revenit, iar sistemul meu funcţionează la parametrii normali; circuitele mele sunt intacte... răspunse robotul, după ce-şi făcuse o verificare rapidă a întregului sistem cibernetic ce-l punea în funcţiune.
- Dar memoria, nu ţi-a fost cumva afectată? continuă Als cu întrebările.
- Nu! fu răspunsul robotului, categoric; nu ştia că, de ceva timp, avea un alt cip de memorie, care de abia intrase în funcţiune, aşa că zise: Memoria mea n-a avut de suferit.
- Foarte bine, aprecie Rena îngândurată; parcă lipsea ceva...
- Ciudat! De unde o fi apărut „golul” ăsta? se întrebă Als ca pentru sine.
- N-am idee... murmură Rena. Mai întâi lipsa planetei Epsilon M, acum, „golul” ăsta... Oare ce ne mai aşteaptă? Ce alte surprize?
- Vom vedea... replică Als, îngândurat şi el; parcă simţea, în mod straniu, că de undeva lipsea ceva, dar n-avea habar ce sau de unde...
- Păi, dacă totul e-n ordine pe aici, presupun că ne putem continua drumul spre Terra, fără alte incidente, sper, zise Rena.
- Presupun că ai dreptate; nu ne împiedică nimic, o aprobă Als.
- Atunci treci şi verifică traiectoria, viteza şi tot ce mai e necesar pentru a ajunge acasă. Vezi să nu se fi modificat ceva şi ai grijă să corectezi eventualele devieri survenite sau erorile din sistem, spuse Rena, spre colegul ei.
- De ce eu şi nu tu? rosti Als, fără a-i da ascultare.
- Treci la treabă şi nu mă enerva! replică Rena, dar nu cu asprime sau răutate în glas.
- Ce tot faci pe şefa cea dură cu mine?
- Als, vezi-ţi de treabă! Ne aşteaptă Terra.
- Eşti o mică tirană! îi trânti Als, fără a intenţiona să-i dea ascultare; adăugă: Dar „Hope” e nava mea!
- Ştiu, zise ea, încruntându-se a nemulţumire. Asta nu mă împiedică să fiu tot eu comandantul misiunii!
- Halal misiune; până acum, eşec total! comentă el.
- Nu mă provoca! ameninţă ea.
- Tirano! îi aruncă el cu un aer zeflrmitor.
Robotul îi privi fără a-i înţelege; reîncepuseră „ostilităţile”, tachinările...