agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 546 .



Proxima - Partea întâi: „O misiune specială”
proză [ Ştiinţifico-Fantastică ]
- roman -
Colecţia: science fiction

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Sagittarius ]

2019-09-14  |     | 



*67. Dora, confidenta Liei.

Trecuse de jumătatea lunii iunie, iar până la lansarea navei „Pacifis” mai erau doar opt zile şi atât. Depăşiseră câteva hopuri serioase, care ar fi putut pune capăt misiunii înainte ca aceasta să fi început, dar până în acel moment toate se soluţionaseră, în favoarea lor.
Oare vor mai întâmpina neplăceri în aceste opt zile, care să le pună din nou răbdarea la grele încercări? Toţi sperau că nu, mai ales că stresul sporea odată cu apropierea datei plecării; atmosfera era din ce în ce mai tensionantă, mai greu de suportat.
Vară, soare, căldură... Pentru cei şapte tineri însă toate acestea însemnau doar apropierea momentului plecării, nu în vacanţe sau concedii de vis pe plaje însorite sau culmi înzăpezite, ci într-o misiune spaţială, destul de dificilă; marea încercare a vieţii lor... Dar mai aveau doar opt zile.
Deocamdată, marţi, 19 iunie 2085, la ora 08.00, îşi începeau activitatea aferentă acelei zile, în mod normal, prin prezenţa la bordul navei albastre, pe puntea principală, în compania instructorului Eugen Manea şi... inevitabil, a directorului Institutului.
Era o altă zi plină de investigaţii şi analize medicale, începând cu ora 10.00. Până atunci, la bordul navei sosiră din nou în vizită domnul profesor de istorie Doru Dragoste, domnul profesor de cultură civică Sever Forţan şi neobositul Horaţiu.
În acest timp, Lia se afla în cabinetul ei, pentru o nouă şedinţă cu Magda, pacienta la care ea ţinea foarte mult. Încerca să afle, cu subtilitate profesională, părerea pe care Magda şi-o formase despre Dora, cea care o va înlocui, aceasta sosind, după cum se înţeleseseră, la 09.30, când Lia plecă spre rachetodrom, deşi nu înainte de a stabili cu Dora câteva amănunte referitoare la acea după-amiază. Şi hotărâră ca Lia să o caute după ce va termina controlul medical din acea zi.
Domnişoara consilier ajunse în navă înainte de ora 10.00; cei trei vizitatori plecaseră deja; în schimb, directorul şi instructorul erau tot acolo, pe puntea principală; în ultmul timp, Traian Simionescu părea a se fi transformat şi el tot într-un fel de instructor al echipajului, al aceluiaşi echipaj de care se ocupa şi profesorul Eugen Manea. Lia se gândi că ar fi bine să-i amintească lui Lucian ceea ce vorbiseră ziua trecută, pentru a putea afla cumva de la el, fără a-l întreba direct, dacă intenţiona să plece mai devreme pe undeva.
- Luci, ieri ai fost de acord ca prietena mea să vină azi să viziteze nava.
- Foarte bine; dacă ieri am fost de acord, astăzi poate veni; nu mi-am schimbat între timp opinia.
- Tu nu, dar oare domnul director ce-ar crede despre asta?
- Dom’ director?! În general, dânsul este de acord cu tot ceea ce spun eu.
- Am observat, rosti Lia îngândurată. Deci, sigur poate veni?
- Ţi-am mai spus că da, repetă Lucian.
- Şi nu vor exista probleme din cauza asta? insistă Lia.
- Deloc, întări Lucian zâmbind; adăugă: Dacă vrei, îl întrebăm chiar acum şi pe dom’ director.
- Ah, nu, lasă; să nu-l deranjăm pentru atâta, refuză ea.
Lia nu mai adăugă nimic; poate ar fi părut suspect să insiste prea mult; el nu spusese că ar intenţiona să plece sau că s-ar grăbi, deci Dora putea veni. Şi toţi cei şapte tineri se îndreptară, însoţiţi de Eugen Manea şi Traian Simionescu, spre locul în care li se făceau analizele medicale; nici gând să sfârşească în acea zi, mai rămâneau şi pentru zilele următoare, destule.
- Astăzi cine va fi primul? Tot tu, Luci? Probabil că da, doar eşti comandantul... spuse blonda.
- Nu din cauza asta am fost ieri primul, ci pentru că mă grăbeam, dar astăzi vă acord prioritate; nu trebuie să plec mai devreme, ca să ajung undeva anume, deci pot fi chiar şi ultimul, decise el, apoi adăugă surâzător: Aşa că, mai întâi, domnişoarele...
- Vai, ce amabil! Acum ţi-ai găsit să-ţi aminteşti de bunele maniere? zise Lia, trecând mândră pe lângă el.
Intră ea prima, dacă celelalte două, nici chiar doctoriţa nu păreau foarte dornice de a efectua analize medicale. Iată, aflase totuşi că el nu se grăbea, deci nu pleca nicăieri în această zi.
Terminară în jurul orei 15.00, aşa că, în timp ce colegii ei porniseră spre rachetodrom, destul de indispuşi după analizele făcute, Lia se îndreptă spre cabinetul prietenei sale, Dora, unde ajunse destul de repede.
- Haide, Dora, spuse ea, fără altă introducere, după ce intrase nestingherită în cabinet, fără a-şi fi anunţat prezenţa.
- Cum?! Gata?! Pot veni?! tresări Dora, punând capăt activităţii pe care o desfăşurase până în acel moment; se ridică.
- Da. Haide! repetă Lia îndemnul, în timp ce Dora se apropia de ea.
Când ajunse lângă Lia, cele două se sărutară prieteneşte, bucurându-se de revedere.
- Aţi terminat cu analizele medicale? întrebă Dora, ieşind din cabinet.
- Pentru azi, da; însă mai avem destule zilele următoare.
Dora blocă uşa cabinetului ei şi porni alături de Lia, în direcţia navei albastre.
- Eşti sigură că pot veni? întrebă Dora, oprindu-se la un moment dat nehotărâtă în loc.
- Da, poţi, afirmă Lia, iar Dora porni din nou. Dar să nu te surprindă dacă va fi şi directorul acolo, adăugă domnişoara consilier.
- Cum?! Cine?! Directorul Institutului nostru?! tresări Dora, oprindu-se din nou. Dânsul e la bordul navei voastre?!
- Da. Şi hai odată, nu te mai tot opri! o îndemnă Lia.
- Ah, păi... Dacă e directorul acolo, nu mai vin, păru Dora a bate în retragere.
- Nu te prosti, hai! insistă Lia.
- Dar ce-o să spună directorul?
- Directorul? Nimic; dânsul e de acord cu tot ceea ce spune Luci, iar dacă Luci a zis că poţi veni, nu-i nici o problemă. Eu te-am avertizat doar, ca să nu te surprindă prezenţa dânsului.
- Vai... Să-l văd pe directorul Institutului; nu ştiu...
- Dora, dacă vrei să-l cunoşti pe Luci, acum e momentul prielnic; altădată nu ştiu dacă se va mai ivi ocazia asta... În plus, domnul director e un om foarte amabil, prietenos; n-ai de ce să te temi sau să te simţi intimidată de dânsul. Vei vedea.
- Bine, m-ai convins. Să mergem! Fie ce-o fi, decise Dora şi porni alături de Lia, de data asta fără alte opriri, doar până ce ajunseră în zona rachetodromului, unde domnişoara Bercea se opri din nou.
- Iarăşi stăm pe loc, Dora? Ce mai e de data asta? păru Lia nemulţumită.
- Stai numai puţin, te rog! Sunt emoţionată; n-am trecut niciodată dincolo... justifică Dora.
- Cunosc sentimentul, o aprobă Lia. Tot aşa mă simţeam şi eu la început, mai ales prima oară...
- E frumoasă nava cu care veţi călători?
- Ai s-o vezi în clipele imediat următoare, dacă ne grăbim puţin. E măreaţă, aspectuoasă, impresionantă, deci da, e frumoasă! Mai ales când o vezi întâia oară; te lasă fără grai.
- Ah, mersi că m-ai avertizat, zâmbi Dora, concluzionând: Deci am să rămân mută... de uimire!
- Doar pentru câteva clipe, o linişti Lia.
- Şi mai mută voi rămâne când îl voi întâlni pe el, colegul tău... Atunci nu doar pentru câteva clipe, presupuse Dora.
- E adevărat, are o privire intimidantă, dar nici chiar aşa...
- Aş... Ia spune-mi, sincer, tu de câte ori l-ai privit fix în ochi până acum, de când sunteţi colegi?
- Eu?! se fâstâci Lia, întârziind cu răspunsul, întrebarea părând a o pune în încurcătură. Sincer?! Nici măcar o singură dată; n-am îndrăznit, recunoscu ea în cele din urmă.
- De ce? o întrebă Dora.
- Ţi-am spus: Are o privire intimidantă, care te îngheaţă, te înfioară, justifică Lia.
- Ah, ce încurajator... murmură Dora.
- Hai odată! o zori Lia. Parcă ai fi copil, aşa te porţi!
- Tu vorbeşti?! îi răspunse Dora fără teamă şi porni din nou, alături de Lia.
Gardianul nu le opri, le permise trecerea spre rachetodrom, deşi n-o recunoştea decât pe Lia; era însă suficient. Prin urmare, cele două fete îşi continuară drumul; pentru Dora era prima dată când avea ocazia să păşească în această zonă a Institutului.
Cercetă totul atentă, cu ochii ei mari, căprui, iar totul i se înfăţişă cât mai impresionant în faţa ochilor, mai ales vehiculul albăstrui; „Pacifis” i se păru senzaţională, uluitoare. Nu se grăbiră spre treptele ce duceau la bordul navei albastre, iar Lia, înţelegătoare, îşi adaptă mersul ritmului prietenei sale. Soarele împrăştia împrejur străluciri aurii, care aici deveneau albăstrui, datorită prezenţei uriaşului vehicul spaţial.
- Aşa-i, nava asta e a lui; este creaţia lui? întrebă Doara, privind admirativ spre „Pacifis”.
- Da, se poate spune că, în mare măsură, îi aparţine; cel puţin ca idee, ca proiect. La construcţia navei l-au ajutat cei doi colegi mai vechi ai lui, recunoscu Lia; cu Dora vorbea deschis, nu părea a avea secrete faţă de ea.
Deşi nu se grăbiseră, nu merseseră repede, ajunseră totuşi în dreptul treptelor ce urcau spre puntea principală. Sfioasă, Dora se opri din nou înainte de a urca, tare emoţionată; avea să-l cunoască pe Don Juan, să-l întâlnească personal şi... cine ştie, cu puţin noroc sau ajutor din partea Liei, poate chiar să-i vorbească; în plus, îl va vedea şi pe director, cât şi pe domnul profesor Manea, dar şi pe ceilalţi...
Ah... Urcară totuşi treptele, iar în momentul în care trapa navei se deschise, emoţia Dorei crescu în intensitate, mai ales că toţi cei aflaţi în interior îşi îndreptară privirile în direcţia trapei. Dora îl recunoscu pe directorul Institutului, deşi nu-l mai văzuse niciodată de atât de aproape... Nici ceilalţi nu-i erau necunoscuţi, chiar dacă nu-i mai întâlnise; îi ştia însă pe toţi: pe profesorul Manea – doar dânsul şi directorul nefiind în uniforme; pe geograf – inconfundabil datorită înălţimii sale (era, inevitabil, deasupra tuturor, la propriu vorbind); pe Alex – mai ales după ultimele evenimente din zilele trecute, intens mediatizate; pe Mihai – se cunoştea că era încă doar un băieţandru şi nu s-ar fi zis că ar fi fost vreodată campion mondial la lupte, nici chiar la juniori; pe Maria – mărunţică şi foarte blondă, nu putea fi trecută cu vederea; pe Stela – înaltă (nu chiar cât Nis) şi tunsă scurt; iar în mijlocul lor se evidenţia Lucian – comandantul misiunii, frumosul Don Juan... Deşi nu-l mai văzuse până atunci, nu se putea ca Dora să nu-l recunoască, nu datorită publicităţii din ultimul timp, cât, mai ales din descrierile pe care, bineînţeles, le auzise de mult şi Dora. Iar dintre toţi, tocmai el se desprinse surâzător, pentru a le întâmpina pe cele două fete; şi pe Lia, dar mai ales pe prietena ei.
- Domnişoara Dora Bercea, presupun, îşi aminti el numele fetei; Lia i-l spusese o singură dată, în grabă. Bun venit la bordul navei noastre, „Pacifis”, adăugă mai apoi, iar Don Juan, galant şi seducător, îi sărută mâna, după care, inutil, se prezentă: Lucian Enka, la dispoziţia dumneavoastră, sau... a ta, dacă-mi permiţi să-ţi vorbesc astfel, Dora...
- Ah, da... Eu... Bineînţeles... păru Dora tare tulburată de prezenţa lui; deşi Lia o avertizase, făcuse greşeala de a-l privi fix în ochi, fie chiar şi doar pentru o clipă şi-şi pierduse brusc firea.
- Deci, Lia, ea e colega pe care doreai s-o aduci în vizită aici, la noi, la bordul navei, rosti Lucian către domnişoara consilier, spre norocul Dorei; aceasta n-ar fi putut suporta prea mult timp privirea lui.
- Da, ea, aprobă Lia. Le-ai spus celorlalţi despre ea?
- Încă nu; ţi-am rezervat ţie această plăcere. Dar haideţi, intraţi; de ce v-aţi oprit acolo?! le invită el pe amândouă.
Fetele înaintară puţin. Lia se opri în dreptul lui Traian Simionescu, iar Dora – lângă Lia.
- Domnule director, mă scuzaţi, vă rog, că am îndrăznit s-o aduc pe colega mea, Dora, în vizită, la bordul navei, dar Lucian a spus că e-n ordine.
- Atunci aşa şi este, zâmbi aprobator directorul. Ce-a zis Luci, e bine spus, iar de acum încolo, ar fi cazul să începeţi sau măcar să încercaţi să vă obişnuiţi să-i daţi mereu ascultare, voi toţi, orice ar spune.
- Dom’ director, chestia asta cu ascultarea sună prea formal, se împotrivi preferatul.
- Luci, nu mă interesează cum sună; eşti totuşi comandantul misiunii, ceea ce presupune să ţi se dea ascultare şi ar fi bine ca toţi colegii tăi să se obişnuiască de pe acum cu acest amănunt.
- Lăsaţi... Se vor obişnui cu mine, aşa cum sunt; vor avea timp suficient, zâmbi Lucian ştrengăreşte.
- Ah; n-ai de gând să le impui să te asculte, pricepu imediat Traian Simionescu.
- Dom’ director, vă rog! insistă Lucian, fără precizări inutile.
- Ai dreptate; să ne ocupăm de oaspetele nostru de acum... Scuze că v-am neglijat, domnişoară Dora; îmi pare bine de cunoştinţă.
În curând, Dora Bercea dădu mâna cu toţi noii colegi ai Liei, cu directorul Institutului şi cu instructorul Manea. Toţi erau drăguţi, amabili, dar, evident, atenţia Dorei se concentra mai mult asupra comandantului misiunii, faimosul Don Juan al Institutului, fermecător ca de obicei, orice ar fi zis, orice ar fi făcut. Şi cum să nu atragă atenţia asupra lui, când fiecare gest al lui era plin de eleganţă, menit parcă să surprindă în mod plăcut? Dora nu-l mai văzuse până atunci de aproape, dar i se păruse tare cunoscut, pentru că, evident, auzise multe despre el, inclusiv o descriere amănunţită; avea acum ocazia să verifice adevărul asupra celor auzite şi nu i se păru deloc că s-ar fi exagerat în privinţa lui, ba chiar mai putea adăuga o sumedenie de alte aprecieri la cele deja auzite.
- Ea este Dora Bercea, colegă cu mine, psiholog şi psihiatru, cea care mă va înlocui după plecarea în misiune; se va ocupa deci de pacienţii mei, pe care-i las în grija ei cu cea mai mare încredere, o prezentă Lia pe domnişoara Bercea, în general, noilor ei colegi, cei din echipaj. Vă pot spune că a participat şi ea la concursul pentru ocuparea unui loc în echipaj, iar dacă eu m-aş fi retras sau aş fi renunţat la concurs, ea ar fi devenit consilierul misiunii.
- Serios?! se miră Lucian, privind spre Dora; normal că el n-ar fi vrut ca Lia să nu fie membru al echipajului, dar nu declară acest lucru. Ştiţi, voi două chiar semănaţi foarte mult, deci probabil nici pacienţii Liei nu vor sesiza modificarea survenită, după cum nici noi n-am fi resimţit-o prea tare, zise el, deşi altfel gândea.
- Adevărat, semănăm; avem şi aceeaşi vârstă, deci, diferenţele sunt minore, replică Lia, uşor nemulţumită de ceea ce auzise.
Nu s-ar fi aşteptat ca el să spună că n-ar fi resimţit modificarea; poate chiar i-ar fi convenit, pentru că Dora nu l-ar fi reclamat niciodată Comisiei Disciplinare, în nici un caz. N-avea însă rost să se gândească la ce sau cum ar fi fost, pentru că nu era cazul; acum era clar că Lia va fi consilierul misiunii, că ea va pleca peste opt zile, nu Dora, nici altcineva.
Dora nu vizită întreaga navă (nici n-ar fi avut timp în cele două ore în care rămăsese la bord), însă nici doar puntea principală şi rezerva Liei, ci puţin mai mult.
În plus, nu doar prietena ei îi fu ghid în această scurtă perioadă, ci şi ceilalţi, care le însoţiră cu amabilitate, chiar şi directorul sau profesorul Manea, pe care Dora îi găsi nişte oameni tare plăcuţi, drăguţi.
La ora 17.00, domnişoara Bercea se retrase de la bordul navei albastre; Lia o conduse spre cabinetul ei.
- Ce părere ai? se interesă Lia.
- Despre navă?! E senzaţională... Iar dacă mă întrebi despre el, mai bine taci! Într-adevăr, m-a lăsat fără grai. Şi-n general, toţi colegii tăi par a fi minunaţi. Te poţi considera foarte norocoasă.
- Crezi?!
- Cum altfel?! replică Dora uimită, apoi strecură în şoaptă o întrebare: Spune-mi, încă îl mai iubeşti?
- Taci! îi interzise Lia. Ce-ţi venii să mă întrebi una ca asta?
- Tu mi-ai povestit mai de mult, nu ştii?! îi aminti Dora, care era nu doar prietena şi colega Liei, ci şi confidenta acesteia; ei îi destăinuise domnişoara consilier unele lucruri pe care nu îndrăznise să le spună altora, nici măcar părinţilor.
- Da, ştiu că ţi-am povestit totul, că mi-am deschis sufletul faţă de tine şi nu regret, însă acum şi aici nu-i nici locul, nici momentul potrivit pentru a aminti acest amănunt.
- Bine; dar atunci unde şi când? Peste doar vreo câteva zile veţi pleca... Ai să-mi lipseşti mult, Lia!
- Şi tu mie, Dora, dar... Dacă vrei să vorbim puţin mai mult, hai să ne întâlnim săptămâna asta în fiecare zi, începând de mâine, de la 07.00 la 08.00, fie la tine, fie la mine în cabinet, propuse Lia. E adevărat, vom fi nevoite să ne trezim mai devreme şi vom sta împreună doar câte o oră, singure, în aceste trei zile, deci se vor însuma doar trei ore, dar poate că merită.
- Excelent! E o idee minunată. Aşa vom proceda, aprobă Dora cu mult entuziasm. Mâine, la 07.00, la tine; la 08.00 va veni Magda. Crezi că după-amiază voi mai putea reveni la bordul navei?
- Presupun că da; Luci m-a asigurat că poţi veni ori de câte ori doreşti, deci, dacă vrei, nu-i nici o problemă.
- Am să vin; e interesant să mă aflu printre noii tăi colegi, viitori astronauţi. Spune-mi, directorul va mai fi?
- Având în vedere că în ultimul timp a devenit o prezenţă obiş-nuită, n-ar fi exclus, dar n-ar trebui să te deranjeze.
- Într-adevăr, e un om minunat; n-aş fi crezut asta despre dânsul, dacă n-aş fi avut ocazia să-l cunosc îndeaproape... Bine; întoarce-te la colegii tăi! Eu mă descurc; ne revedem de dimineaţă.
Lia şi Dora se sărutară prieteneşte înainte de despărţirea temporară, până în dimineaţa zilei următoare, apoi domnişoara consilier reveni la bordul navei, pe puntea principală.
Colegii o aşteptau; se pregăteau însă de plecare, din nou în vizită la domnişoara body-guard Petra Neţoiu, „Ucigaşa”. Stela îi anunţase că ziua următoare, Petra va fi liberă să plece; din punct de vedere medical, se refăcuse complet, repede şi bine. Îi va da însă drumul de abia după-amiaza, deci Alex va avea din nou doi body-guarzi începând din seara următoare, când Petra îşi va relua activitatea, alături de partenerul ei, Costel Băloi, zis „Cocoşul”.
Iată cum o nouă zi se apropia de sfârşit. După vizita „Ucigaşei”, Lucian nu renunţă la ceea ce devenise deja un obicei pentru el, acela de a o conduce pe domnişoara consilier până acasă.
- Mi-a plăcut colega ta, Dora, e simpatică; îţi seamănă tare mult; exclus să fie spion...
- Ţi-ar fi plăcut şi dacă ea ar fi fost consilierul misiunii, nu eu?
- Nu pot spune că mi-ar fi plăcut sau nu, nici că mi-ar fi indiferent care dintre voi două ar fi rămas în această funcţie. Din anumite considerente însă, parcă nu regret deloc varianta actuală; nu puteam spune însă de faţă cu ea acest lucru.
Ce dorea să spună prin asta? Lia nu se lăsă copleşită de vorbele lui, deşi nu-l prea înţelegea; de ce ar prefera-o pe ea Dorei, mai ales după ce-l reclamase Comisiei Disciplinare?! „E cam ciudat Don Juanul nostru...” se gândi Lia, în timp ce maşina albastră opri în dreptul casei ei...

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!